Laurentiu Balcan


2 comentarii

Calea rastignitilor

Dietrich Bonhoeffer spunea ca atunci cand Hristos invita pe cineva la EL, il cheama sa vina si sa moara! In calitate de preoti ai lui Dumnezeu avem autoritatea ca, la randul nostru, sa aducem jertfe duhovnicesti lui Dumnezeu, cum a facut Hristos, Marele nostru Preot.

Dar ce fel de jertfe suntem chemati sa aducem?

Scriptura prezinta mai multe tipuri de jertfa, printre care: lauda buzelor noastre, darnicia noastra (despre darnicie Biblia spune ca jertfe ca acestea ii plac Domnului), implicarea in lucrarea lui Dumnezeu, etc. Dar Romani 12: 1 ne porunceste sa ne aducem pe noi insine ca jertfa. Pavel nu ne cere sa ne rastignim trupul de carne – din pacate unii au interpretat literal versetul acesta – caci chiar daca ar curge sange, sangele nostru nu ar putea spala niciun pacat. Ni se cere sa rastignim firea pamanteasca, natura pacatoasa, poftele care se razboiesc in madularele noastre. Ni se cere sa omoram pacatul din madularele noastre. Ni se cere sa acceptam un drum pe care a mers Insusi Mantuitorul Isus: drumul care duce spre propria noastra rastignire.

Hristos ne-a spus ca “Daca vrea cineva sa fie ucenicul Meu, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa ma urmeze.” Ce reprezinta, din aceasta perspectiva, urmarea lui Hristos? Un drum spre moarte. Va sa zica, daca nu ma apropii zilnic de moartea naturii mele pacatoase inseamna ca nu ma aflu pe drumul cel bun, caci drumul cel bun este drumul mortii, al jertfei si al pierderii totale. Acesta este unul dintre cele mai uimitoare paradoxuri ale crestinismului: ca sa castigi totul trebuie sa pierzi totul!

Dar diavolul e asa de smecher incat ne-a deviat atentia de la cea mai importanta preocupare a credinciosului – sa invatam sa pierdem totul pentru a castiga totul! – si ne-a facut sa umblam dupa cai verzi pe pereti. Ne-a facut sa uitam voia lui Dumnezeu, care implica rastignirea propriei naturi pacatoase si scoate in evidenta voia noastra care cere, cu nesat, rastignirea altora. Ne baga in cap – subtil, cum numai diavolul stie s-o faca! – ideea ca suntem, cumva, datori sa-i rastignim pe altii, dar nu pe noi insine. Si asa se face ca, de multe ori, crestinii nu fac altceva decat sa-si urmareasca semenii si, cand sunt la pamant, sa-i tintuiasca pe o cruce cioturoasa. De multe ori se lucreaza in echipa. Unul are o cruce, altul cuiele si ciocanul, iar altul sulita. Echipa de rastignitori intervine prompt si eficient in orice situatie de criza. Biblia ne spune sa vorbim intre noi cu psalmi si cu cantari de lauda, iar noi, crestinii, ne dam cu crucile in cap si ne impungem cu sulitele vorbelor nechibzuite. Ce cale ciudata am ajuns sa urmam?!

Este vai si amar de cei ce cad in mainile rastignitorilor! Sa va fereasca Dumnezeu de cruzimea cu care proprii frati sunt in stare sa va rastigneasca! Dar vai si amar va fi de ei, de rastignitori, cand intr-o zi Rastignitul de pe Golgota va veni pe nori de slava si le va spune: v-am poruncit sa va duceti propria cruce, nu sa-i rastigniti pe altii. V-am poruncit sa va aduceti pe voi insiva ca jertfa, nu pe altii. Afara! Nu sunteti vrednici de Imparatia Mea. Afara! Caci afara sunt toti cei ce i-au rastignit pe altii, dar nu s-au rastignit pe ei insisi!

Ce esti tu? Un rastignit sau un rastignitor?


6 comentarii

Este Hristos singura Cale catre Dumnezeu?

Imi aduc aminte de discutiile extrem de interesante pe care le aveam cu colegii mei – la fel de novici ca si mine – de la teologie. Una dintre intrebarile cu care ne-am confruntat multe ore, in multe seri, a fost aceasta: “cum vor fi mantuiti oamenii care nu il cunosc pe Hristos?” Dupa vreo 20 de ani, timp in care am putut sa-mi sedimentez multe doctrine, incerc un raspuns la aceasta intrebare.

De cele mai multe ori raspunsul la aceasta intrebare este sentimental, nu biblic. Cum poate un Dumnezeu drept sa trimita pe cineva in iad, daca nu a auzit de Hristos? Logica teologiei sentimentale e ca Dumnezeu nu poate sa faca asta, ca doar e drept si daca ei nu au avut sansa sa auda de Hristos inseamna ca vor fi mantuiti altfel. Se introduce, astfel, o alta cale de mantuire, de care beneficiaza cei care nu au avut sansa sa auda de Hristos. Si cum vor fi ei mantuiti? Pai daca au facut binele care le-a fost revelat in natura, in constiinta si in istorie. Adica prin faptele lor bune, in functie de cantitatea revelatiei.

Cred ca aceasta teorie este cladita pe un fel de surpatura interogativa. Se pune o intrebarea corecta “cum vor fi mantuiti?”, dar se omite intrebarea de baza, cea mai importanta: ce inseamna, de fapt, sa fii mantuit? Cei mai multi dintre cei care accepta si alte cai de mantuire, in afara lui Hristos, o fac pentru ca ei isi inchipuie mantuirea ca pe o rasplata a binelui, in consecinta raiul, ceea ce implica scaparea de focul iadului. Modul acesta reductionist de abordare a mantuirii a dus la multe erori de interpretare a Bibliei. Mantuirea nu e un cec in alb care iti garanteza intrarea libera in toate sferele ceresti.

In Noul Testament, mantuirea inseamna RELATIE cu Dumnezeu – si aici se deosebeste crestinismul de toate celelalte religii – de aceea ea este o experienta temporala si spatiala, dar si un proces care tine toata viata. Este o stare de fapt – acum si aici suntem mantuiti! – in care intram prin credinta si har, dar este, in acelasi timp si o relatie in care trebuie sa ramanem permanent – pana la capat, pana la sfarsit! – cu ajutorul Duhului Sfant care locuieste in noi. A fi mantuit nu inseamna a lua o nota de trecere la examen, ci inseamna sa intram intr-o relatie de partasie cu Sfanta Treime. Fara ideea de relatie, tot ce spunem noi despre mantuire este pura speculatie.

Putem intra noi in aceasta relatie cu Sfanta Treime altfel decat prin Hristos? NU! Nu exista nicio alta cale de a intra intr-o relatie cu Sfanta Treime decat prin Isus Hristos. Din punctul acesta de vedere, crestinismul este de un fundamentalism strigator la cer. Fara compromis, fara negociere, fara sa cedeze macar un centimetru, excluzand toate religiile si toate filozofiile, crestinismul afirma cat se poate de radical: Hristos este Singura Cale spre Dumnezeu, in afara Lui nu este mantuire. Vezi spre aprofundare: Ioan 14:6; Ioan 17:3; Fapte 4:12; 1Timotei 2:5.

Dar de ce spunem noi ca Hristos e singura Cale, Singurul Mantuitor?

In primul rand pentru ca este Singurul care ne poate reprezenta inaintea lui Dumnezeu. Nici un om nu poate sa stea in numele umanitatii si sa o reprezinte inaintea lui Dumnezeu in afara de Hristos, Singurul om fara pacat, Singurul care a implinit toata Legea lui Dumnezeu si care a satisfacut toata dreptatea lui Dumnezeu. Ascultarea Lui a devenit ascultarea noastra, iar dreptatea Lui ne-a fost transferata noua, pentru ca El este originea noii umanitati, al Doilea Adam, Fiul Omului (vezi: Romani 5:18 – 19). Fara Hristos, umanitatea ramane in vechiul Adam, in neascultare, in pacat si in moarte. Doar prin Hristos umanitatea se poate elibera de vechea ei natura si poate fi, prin nasterea din nou, adusa intr-o stare dupa voia lui Dumnezeu.

In al doilea rand, pentru ca doar Isus Hristos a murit pentru pacatele noastre. Fara varsare de sange, ne spune Scriptura, nu este iertare de pacate, iar Isus si-a varsat sangele pentru a obtine iertarea pacatelor noastre. Pentru ca ne-a iubit, Dumnezeu se face om si moare in locul nostru. Cum putem crede noi ca exista si alta Cale spre Dumnezeu in afara de Hristos? Pai ce rost avea sa moara Fiul lui Dumnezeu daca ar fi existat si alta cale de mantuire in afara de propria-I moarte? Din respect pentru Dumnezeu, care a sacrificat TOT ce aveam pentru mantuirea noastra, nu putem accepta si alte cai de mantuire, indiferent ce implicatii morale si spirituale rezulta din refuzul acesta.

Suportand pe cruce intreaga grozavie a pacatului omenirii, Hristos il absoarbe in Sine Insusi si il dizolva. EL se incarca cu pacatele noastre pentru a le putea ispasi, adica pentru a le anula. Le absoarbe in trupul Sau nevinovat si le spala cu sangele Sau nevinovat. Din perspectiva ispasirii, Hristos este Unicul! Nimeni nu ar fi putut face asta. Datoria noastra fata de Dumnezeu trebuia, cumva, platita. Si cum poate plati o omenire pacatoasa datoria fata de un Dumnezeu Sfant? Prin intrupare, Dumnezeu rezolva aceasta dilema: Hristos, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat si om cu adevarat, nascut din fecioara Maria, ca reprezentant al omenirii, ca al doilea si ultimul Adam plateste datoria omenirii. Dumnezeu mantuieste omenirea prin moartea propriului Sau Fiu. Aceasta a fost Singura cale posibila de mantuire si acesta e mesajul pe care noi, crestinii il ducem pana la marginile lumii: in nimeni altul nu este mantuire, decat in Isus Hristos, Mantuitorul nostru. Daca acceptam alta cale, baza crestinismului se prabuseste, Hristos a murit in zadar.

Nu au decat sa se supere musulmanii pe noi si sa puna cate bombe vor ei. Evreii se pot supara si ei, dar nu ne pasa. Budistii n-au decat sa se revolte, noi proclamam ceea ce spune Scriptura: nu exista alta cale spre Dumnezeu decat prin Isus Hristos! Iar intr-o zi, cand Dumnezeu isi va incheia socotelile cu omenirea pacatoasa, “…in Numele lui Isus se va pleca orice genunchi al celor din ceruri, de pe pamant si de sub pamant si orice limba va marturisi spre slava lui Dumnezeu Tatal, ca Isus Hristos este Domnul.” (Filipeni 2: 10-11) Da, ati citit bine. Orice genunchi si orice limba. Mohamed se va pleca in fata lui Hristos, Buda se va pleca in fata lui Hristos si Moise se va pleca in fata lui Hristos. Brahmani, shamani, vrajitori, magicieni, filozofi, preoti, imami si chiar insusi diavolul cu toti demonii lui, intr-o zi se vor pleca in fata lui Hristos si vor marturisi ca doar El, Isus Hristos este Domnul.

Cum vor fi mantuiti cei care nu au auzit de Hristos? Dumnezeu isi rezerva dreptul de a decide cu privire la destinul vesnic al oamenilor, dar ceea ce stiu e ca nu exista alta cale de mantuire in afara de Hristos.


17 comentarii

Sa ne revenim, totusi, in fire

Cultul Penticostal din Romania are un nou presedinte.

Moise Ardelean este unul dintre candidatii care au terminat mai mereu pe locul doi si am mari indoieli ca ar fi castigat anul acesta daca Pavel Rivis Tipei ar mai fi candidat.

Au avut pastorii penticostali alte optinuni mai bune? Tinand cont de structura umana care formeaza Adunarea Generala Electiva nu cred ca cineva ar fi avut sanse mai mari de castig. In Cultul Penticostal nu se voteaza tinand cont de viziunea cuiva, ci se voteaza in functie de afinitati, de relatii, de carisma. Inca mai credem ca functia aceasta este hotarata mai intai in cer, in adunarea sfintilor, iar apoi este consfintita pe pamant. Alesul nu este al nostru, ci al lui Dumnezeu. De aceea nu se fac niciun fel de campanii electorale publice (in spatele cortinei, de ce sa nu recunoastem, se mai fac!) si nici nu se prezinta vreo strategie inainte de alegeri. Nu vrem sa influentam in vreun fel asa zisa alegere divina. Ne lasam, intr-un mod fatalist, in voia proniei divine si ne acceptam destinul cu dintii stransi. Procesul electiv, in aceasta situatie, nu este unul obiectiv (noi, de fapt, nu avem alegere proprie daca alegerea a fost facuta deja in cer) ci este unul subiectiv (noi alegem ceea ce a fost deja ales in cer, ceea ce a fost (pre)destinat sa fie). Acest tip de gandire trebuie schimbat si procesul electiv trebuie regandit. Nu putem alege un presedinte de Cult daca nu stim ce intentii are, ce viziune are, ce scopuri isi propune sa atinga. Epoca marionetelor care voteaza cu pixul tremurand trebuie sa inceteze.

Nu cred ca aceasta functie publica este pe agenda de lucru a lui Dumnezeu. Nu cred ca Dumnezeu a creat functia de presedinte a vreunei organizatii religioase, de aceea trebuie sa ni se ofere posibilitatea sa alegem intr-un mod obiectiv persoana care sa reprezinte institutia pe care o formam.

Romania are un nou presedinte.

Din fericire aici am avut posibilitatea sa alegem. Am avut alternative, am avut contextul in care i-am putut incadra pe cei doi candidati. Am stiut ce intentii au, am stiut ce viziune au si ce vor sa realizeze. Nu avem garantia ca asteptarile noastre vor fi onorate, dar cel putin am stiut ce vrem sa votam.

Totusi, ar trebui sa ne revenim si sa ne debarasam cat mai repede de militantismul politic pe care evanghelicii l-au manifestat frenetic. Ne folosim cele mai puternice forte creative si cele mai puternice energii interioare pentru lucruri care nu au nicio valoare eterna si incercam, cu tot ce avem, sa obtinem lucruri trecatoare, dar nu la fel facem cu lucrurile spirituale. Desi cred ca pastorii – si liderii spirituali in general – sunt chemati sa fie formatori de opinie, nu cred ca militantismul politic este pe caietul nostru de sarcini. Prietenii mei m-au invadat cu mesaje, cu linkuri, cu bannere. Mi s-a spus ca daca nu votez cum trebuie nu sunt crestin. Unii mi-au trimis poze cu ei cum protesteaza, in frig, noaptea. In timp ce altii stateau la caldurica, ei erau pe strazi promovandu-si favoritul. Cata pasiune! Cata determinare! Si pentru ce? Ca sa avem un presedinte mai european care sa aduca un strop de speranta intr-o tara resemnata si fara viitor. Dar hopul a trecut. Acum este timpul ca liderii spirituali sa se intoarca la turmele lor, sa lase politica in seama politicienilor si in loc sa vocifereze frenetic ii indemn sa se roage frenetic si sa promoveze valorile Imparatiei prin Biserica si cu ajutorul Bisericii.

Unul dintre liderii evanghelici din Romania ne indemna sa il votam pe domnul Klaus Iohannis pentru a aseza Romania pe axa binecuvantarii. Aceasta este una dintre cele mai mari aberatii pe care le-am citit. Singura axa a binecuvantarii pe care o cunosc este Hristos. Cine il are pe El are toate comorile Universului si nu mai tanjeste dupa mizeriile prosperitatii materiale si ale slavei desarte. Romania nu trebuie asezata pe nicio axa imaginara a binecuvantarii – unde incepe axa asta si unde se termina? – Romania are nevoie de crestini autentici si de trezire spirituala urgenta. Suntem o tara majoritar crestina, dar si majoritar corupta. Nu presedintele tarii schimba destinul spiritual al unei natiuni, ci oamenii sfinti, crestinii plini de Duhul Sfant, care aduc cerul pe pamant. Nu circumstantele ne dicteaza noua destinul, ci modul in care stim sa ne smerim si sa cautam Fata Domnului. Cand bisericile noastre se vor pocai si cand oamenii vor sti ca Dumnezeu este in mijlocul nostru, abia atunci destinul natiunii noastre se va schimba.

Cred ca liderii evanghelici au spus mai mult decat trebuia spus in aceasta campanie electorala. Au obtinut ceea ce si-au propus. Acum e timpul sa se intoarca in mijlocul turmelor lor si sa-si slujeasca comunitatile cu pasiune. Au dovedit ca au pasiuni frenetice cand isi doresc ceva. Sa se vada pasiunea aceasta si in promovarea Imparatiei lui Dumnezeu si a Mantuitorului Isus Hristos!


55 comentarii

Scrisoare catre viitorul presedinte al Cultului Penticostal

Frate,

Nu ma adresez dumneavoastra cu apelativul de ‘’presedinte’’ si m-as bucura ca functia pe care o veti ocupa temporar sa nu va faca sa uitati ca sunteti doar unul dintre frati. Daca va considerati cumva mai marele nostru – risc cu care va veti confrunta, inevitabil, pentru ca diavolul va incerca sa va convinga ca sunteti mai marele Bisericii Penticostale – atunci aduceti-va aminte ca Domnul Isus Hristos va cere sa fiti cel mai umil dintre slujitori.

Nu stiu de ce v-au votat fratii pastori si delegati din Cultul Penticostal si nici nu prea ma intereseaza, dar trebuie sa stiti ca mandatul dumneavoastra este unul istoric. Aveti sansa sa faceti cu adevarat ceva remarcabil, care sa duca la reformarea Cultului Penticostal sau veti intra in istorie ca presedintele care a ingropat Cultul Penticostal din Romania.

Sunt 90 de ani de la infiintarea primei biserici penticostale in Romania, iar lucrul acesta nu reprezinta doar o mandrie institutionala, cat mai ales un semnal de alarma. Sunteti presedintele celei de a treia si a patra generatie de penticostali. Istoria noastra a fost mai mult decat tumultoasa si, in ciuda discursurilor triumfaliste, suntem obligati sa ne asumam esecurile. Da, Dumnezeu ne-a ajutat pana aici, dar de ce sa nu invatam din greselile noastre, sa ne pocaim de ele si sa punem vin nou in burdufuri noi, asa cum ne-a invatat Mantuitorul ?

Va veti confrunta cu o puternica ispita de a lupta pentru conservarea si consolidarea traditiei mostenite de cele trei generatii de penticostali. Vi se va spune ca doar intorcandu-va la origini veti retrai binecuvantarile trecutului. Veti fi ademenit sa instaurati religia vechilor penticostali, pentru ca, din pacate, o mare parte a pastorilor penticostali de astazi nu pot vedea dincolo de traditiile si legalismul care le sufoca sufletul. Veti fi tentat sa reproduceti – prin imitare ! – experientele trecute si veti omite sa faceti o analiza realista a prezentului si a situatiei in care ne gasim astazi ca organizatie. Veti fi ispitit sa va folositi autoritatea pentru a impune forme de manifestare legaliste si vi se va spune ca acesta este un mandat divin. Nu va lasati inselat. Nu exista mandate divine in conducerea organizatiilor omenesti. Nicio organizatie nu se poate dezvolta daca scopul ei ultim este conservarea trecutului. Folositi-va de trecut, invatati din el, dar nu ramaneti ancorat in trecut si in niciun caz sa nu respirati prin branhiiile spirituale ale inaintasilor nostri. Aceasta va fi cea mai mare ispita cu care va veti confrunta si, cu parere de rau va spun ca, probabil, nu o veti birui.

Va cer imperios sa va concentrati atentia asupra bisericilor mici – sub 100 de membri – si sa promovati slujitori pentru fiecare biserica locala. La ora actuala, bisericile mici – si de la sate, dar si de la orase – sunt intr-un pericol fara precedent si nu cred ca exista vreun plan de rezolvare a situatiei. Multe biserici mici doar lupta pentru a supravietui. Pe de o parte, foarte multi tineri intre 20 si 40 de ani sunt plecati din tara si pierdem, astfel, o intreaga generatie de potentiali slujitori. Pe de alta parte, slujitorii care au ramas – cei mai multi peste 60 de ani – promoveaza foarte rar slujitori tineri. Dar aici nu e vorba neaparat de promovare, e vorba de ucenicizare. Multi pastori nu au ucenici, nu sunt recunoscuti ca mentori spirituali, nu sunt exemple demne de urmat, iar autoritatea lor nu este data de slujirea lor, ci de functia lor. Este datoria dumneavoastra, frate, sa-i invatati ce inseamna un pastor – slujitor si cat este de importanta relatia mentor – ucenic pentru propasirea bisericilor locale. Dumneavoastra aveti ucenici, frate ? Credeti in puterea mentorarii ? Influenta dumneavoastra e data de carisma pe care o aveti sau de evlavia care va caracterizeaza ? Va intreb asta pentru ca, in caz contrar, viitorul nostru va fi extrem de tulbure. De fapt nu vom avea niciun viitor.

Va rog sa conduceti bisericile locale spre vindecarea de boala slavei desarte. Prea multe biserici locale depind de vedetele care le servesc, din cand in cand, predici bune si de artistii care le incalzesc sufletul. Acestia isi fac o cariera pe seama naivitatii fratilor si a lipsei de slujitori din multe biserici locale. Cele mai multe biserici fac intalniri de evanghelizare doar cu invitati, pentru ca nu pot sa evanghelizeze singure. De unele singure sunt incapabile sa cheme oameni la mantuire. Impactul lor este artificial, periculos si inselator. Daca prin harul Domnului se vor pocai oameni, acestia vor constata, dupa plecarea evanghelistilor si a cantaretilor, ca biserica in care s-au pocait nu le poate oferi o minima hrana spirituala. Frate, nu avem slujitori ! Suntem intr-o criza ingrijoratoare de oameni duhovnicesti care sa slujeasca bisericile noastre. Este datoria dumneavoastra sa schimbati situatia. Nu va puteti imagina ce impact veti avea in viata bisericilor penticostale, daca va veti propune ca fiecare biserica locala sa aiba proprii ei slujitorii, plini de Duh Sfant si de intelepciune. Nu spun ca va fi usor, sarcina aceasta va fi mai mult decat dificila, dar dumneavoastra aveti parghiile necesare ca sa puteti implementa astfel de proiecte cu impact national. Folositi-va de ele !

Nu am asteptari mari de la functia de presedinte al Cultului Penticostal, dar am asteptari mari de la fratele care ocupa functia de presedinte al Cultului Penticostal. Sper sa va iubiti fratii, sa le intelegeti nevoile si sa fiti gata sa ii slujiti. Sper sa va inconjurati de consilieri sinceri, sa fugiti de lingusitori, sa va feriti de fatarnicie si sa cautati unitatea Duhului. Sper sa-i respectati pe cei ce va critica si sa cautati consensul, nu compromisul. Sper sa fiti umil, intelept, plin de Duhul Sfant si cu teama de Dumnezeu. Sper sa aveti ochii mintii deschisi si urechile inimii deschise, pentru a fi un motivator puternic, un lider spiritual autentic, un om duhovnicesc cu influenta. Sper sa fiti un vizionar si ma rog ca Duhul Sfant sa va dea un puternic simt al anticipatiei.

Sper sa-mi fiti mai putin presedinte si mai mult exemplu de frate duhovnicesc.

Frate, eu sper.


69 comentarii

Pocaiti cu mintea creața

Indivizii cu mintea creața sunt peste tot, iar fenomenul care produce minti crețe a devenit viral.

Desi m-au avertizat mai multi amici ca nu exista in mediul evanghelic romanesc maturitatea dezbaterilor serioase on-line, am tot sperat ca lucrurile sa se schimbe. Am tot sperat ca mediul evanghelic on-line sa dezvolte si idei, nu doar elucrubratii si emanatii ale mintilor crețofoline.

Nu tot ce-ti trece prin cap trebuie spus si in public, pocait cu mintea creața, mai ales cand te ascunzi sub anonimat. Sa ejectezi tot felul de cuvinte nu este o dovada de inteligenta. Mai trebuie si sa gandim inainte de a vorbi si sa citim ceea ce este scris, nu ceea ce vrem noi sa citim.

Am tot fost acuzat zilele astea ca, la mine pe blog, il judec pe Pustan si ca il ponegresc. Eu imi asum responsabilitatea tuturor lucrurilor pe care le spun – le spun la lumina si incerc, pe cat posibil, sa le argumentez – dar nu veti gasi la mine pe blog acuzatii directe fata de Pustan. Nici macar nu am permis retransmiterea acuzatiilor care circulau deja on-line despre el si nu mai vorbesc de zecile de comentarii – pe care le-am sters – care incercau sa prezinte cate si mai cate despre cazul Pustan. Dar indivizii cu mintea creața citesc doar ce vor ei sa citeasca si arunca in public ce le trece lor prin cap, crezand, pe deasupra, ca sunt si inteligenti.

In postarea mea “Sindromul Rasputin. Cum poti trai in pacat si sa predici despre neprihanire” lansez o teorie care cred ca se merita sa fie discutata. In afara de cateva comentarii pertinente – sunt printre cititorii mei si multi oameni de bun simt si le multumesc pentru asta – am primit alte zeci de comentarii (raman la termenul asta) total paralele cu subiectul. Pe unele le-am lasat pe blog doar ca sa se vada nivelul de argumentare existent, pe altele a trebuit sa le sterg imediat. Miroseau prea urat. Mintile crețe produc idei puturoase.

Prea putini au indraznit sa-si puna intrebari, sa analizeze, sa vina cu argumente. Altii, crezand ca-s tare pocaiti, au tot indemnat la evlavie, la post si la pocainta, ca si cum ei au inventat pocainta. Nu exista, la ora actuala, un minim bun simt cand se dezbat idei contradictorii. Unii nu stiu decat sa se lege de barba omului, de ochelarii lui, de grasimea lui, de pozitia corpului si de multe alte chestiuni pe care doar o minte creața le poate nascoci. Ce treaba are barba omului cu ideile lui ? Ce treaba au ochelarii cuiva cu ceea ce spune acea persoana ?

Acuzatiile de genul ca vreau sa fac rating si sa ajung celebru – pe seama lui Pustan, va sa zica – sunt o dovada a gandirii ridicole pe care doar o minte creața o poate avea. Pai nicio postare despre Pustan din ultimile saptamani, care se afla in top wordpress – si nu sunt putine! – nu imi apartine. Si desi as fi avut multe de spus despre acest subiect – mai ales ca ce s-a intamplat s-a intamplat in ograda penticostalilor – nu am spus nimic. As fi putut detine monopolul subiectului despre Pustan inca din toamna lui 2013, dar nu am scris nimic in mod direct. Asta pentru ca m-a interesat ratingul, nu ? Si nu as fi scris nimic despre acest subiect daca nu as fi fost provocat de mintile crețe care au inceput sa-l aduleze pe Pustan si sa-i dedice sufletul, ratiunea si tastatura. Recunosc, lucrul acesta m-a iritat la culme, pentru ca l-am perceput ca pe o idolatrie murdara si periculoasa. Nu le-a cerut Pustan sa faca asta, dar au sarit ei din proprie initiativa, ca asa le-a dictat mintea lor creața.

In singura mea postare unde aduc in discutie subiectul Pustan – Unda de soc in mediul evanghelic – nu fac altceva decat sa echilibrez balanta si sa-mi determin cititorii sa-si puna intrebari. Nu eu il judec pe Pustan si nici nu-l acuz in public. L-au judecat cei din Comitetul Executiv si l-au sanctionat pe baza unor marturii pe care nu le mai puteau ignora. Caci problema aceasta cu Pustan nu e nici de ieri si nici de anul asta. Mai multi membri ai Comitetului Executiv stiau despre acuzatiile aduse lui Pustan cu mult inainte de a deveni publice, dar nu au facut nimic pana acum. Probabil l-au indragit prea mult, Dumnezeu stie ! Acum nu au mai putut sta nepasatori fata de acuzatiile aduse, pentru ca ele au devenit publice si repercursiunile ar fi fost catastrofale daca nu ar fi luat masuri. Mie mai mult nu imi trebuie. A fost datoria lor sa ia o decizie si au luat-o. Daca e buna sau rea vom vedea.

In ultima mea postare, desi pare ca bat niste apropouri, incerc sa dovedesc ca se poate sa traiesti in pacat si sa predici despre neprihanire. Asta-i teza mea. Este drept ca in situatia de fata postarea mea a fost aplicata de catre multi la cazul Pustan – si stiam ca va fi asa – dar asta nu schimba cu nimic teza prezentata. Cazul Pustan ne determina sa ne punem multe intrebari si sa abordam subiecte extrem de delicate pe care nu le-am fi abordat in alta situatie. Pacat ca mintile crețe nu pot discuta idei si nu pot sa prezinte cel putin un argument serios. Nu stiu decat sa jigneasca si sa bata campii.

Noi nu trebuie sa judecam persoana Pustan Ioan, dar trebuie sa judecam situatia pe care a creat-o Pustan Ioan si sa dezbatem cu maturitate intrebarile pe care o astfel de situatie le ridica si care nu sunt putine. Dar intr-o lumea plina de minti crețe – iertati-mi generalizarea, dar asta e ! – oare cu cine mai poti discuta si idei ?


24 comentarii

Papa Francisc le face curte penticostalilor

De ce, oare, e interesat Papa Francisc atat de mult de fenomenul penticostal ?

Dupa ce in 2013 Vaticanul a luat in discutie fenomenul penticostal (AICI), de data aceasta, Papa Francisc face un gest istoric adresandu-se unei adunari de penticostali si carismatici, reuniti intr-o conventie in Texas (AICI). Acesta, intr-un limbaj simplu – pe care il numeste « limbajul inimii » – ii cheama la unitate si le solicita sprijin personal in rugaciune. Spun ca gestul lui este istoric pentru ca modul in care actualul Papa se apropie de comunitatea penticostal – carismatica este  fara precedent.

Nu stiu cum a fost perceput gestul acesta in cadrul comunitatilor de penticostali dar, la cat de divizata este comunitatea penticostala in lume, ma indoiesc ca vom afla vreodata. Probabil ca unii lideri mai tineri, influentati de tendintele ecumenice actuale, vor fi profund impresionati de deschiderea Papei – vezi Doamne ! – si dornici de unitate. Pe de alta parte, nu am nicio indoiala ca penticostalii conservatori – si nu sunt putini – vor vedea in gestul Papei o cursa diabolica.

Personal nu-mi imaginez o deschidere spre unitate – de genul celei propuse de Papa Francisc – in cadrul bisericii penticostale din Romania. Noi deja ne-am delimitat de comunitatea mondiala a penticostalilor – prin vocea actualului Presedinte ne-am autodefinit ca fiind ’autohtoni si autocefali – si nu cred ca se pune problema de a ne uni cu catolicii, nici macar in scop misionar, daramite sa ne rugam impreuna pentru primirea Duhului si pentru extinderea Imparatiei lui Dumnezeu.

Nu voi discuta aici argumentatia care sta in spatele acestei respingeri, care este una de natura teologica, dar si istorica. Cert este ca multi lideri penticostali abia daca se unesc cu cei cu care impartasesc acelasi crez, deaceea nu cred ca se va lua in calcul colaborarea cu Papa. Alianta Evanghelica din Romania, din punct de vedere spiritual, abia daca misca o frunza.

Penticostalii – in practica – inca se mai sicaneaza cu baptistii. Din pacate sunt inca destui predicatori penticostali care se indoiesc de mantuirea celor ce nu sunt botezati cu Duhul Sfant (vezi AICI), iar crestinii dupa evanghelie inca se mai lupta din greu cu doctrina botezului in Duhul, predicata de penticostali. Abia daca avem niste tardive intalniri de tatonare si rar gasesti pastori – din cele trei Culte care formeaza Alianta Evanghelica – care sa colaboreze cu adevarat intre ei si sa lupte impreuna pentru extinderea Imparatiei. Si chiar si asa, colaborarea tine cu adevarat pana la impartirea celor ce se pocaiesc. Spiritul sectar ne face sa tragem plasa cu ‘’pesti’’ in barca noastra, ca doar n-o sa le dam lor ‘’pestii’’ pentru care am muncit noi, nu ? Recunosc, sunt si exceptii, dar ele nu inlatura imaginea de ansamblu. Colaboram intre noi – cum sa nu ! – dar colaboram cu garda sus si cu glontul pe teava !

Gestul Papei este, intr-adevar, o adevarata provocare. Acum este timpul sa hotaram cat de ecumenici putem fi si cum raspundem invitatiei de a experimenta « minunea unitatii » care, spune Papa, deja a inceput. Sunt foarte curios daca initiativa Papei Francisc va fi luata in serios de liderii penticostali din Romania si daca organizatia noastra va lua vreo pozitie oficiala. Asta asa, ca sa se vada ca avem si noi un departament de relatii cu publicul si un purtator de cuvant.

Este posibil ca Papa sa doreasca sincer unitatea si sa incerce sa-i adune pe copiii Bisericii in acelasi corp comun – o singura Biserica Crestina. Dar nu este exclus ca Papa sa se teama de modul exploziv in care se extinde miscarea penticostalo – carismatica mondiala si sa incerce blocarea fenomenului. Se pare ca pana in anul 2050 (AICI)cei mai multi crestini vor fi de orientare penticostalo-carismatica. Posibiliatea ca cea mai mare Biserica crestina actuala – Biserica Catolica – sa fie depasita numeric intr-un timp relativ scurt este cat se poate de serioasa. Sa fie aceasta ingrijorarea Papei ?

Oare va zice ceva Consiliul Bisericesc al Cultului Penticostal despre propunerea Papei Francisc ? Oh, am uitat ! Acum e perioada evanghelizarilor si nu cred ca au timp sa analizeze astfel de fenomene (para)normale.


30 comentarii

La bal, cu Rotary Club si penticostalii

Cu cativa ani in urma, un amic pastor (I.C.) imi spunea ca are informatii despre lideri penticostali implicati in masonerie. I-am spus ca eu nu cred asta, pentru ca din informatiile mele, masoneria este o societate secreta ultra-elitista si nu aveam cunostinta – la momentul acela – de lideri penticostali care sa se califice pentru o asemenea pozitie. O societate care trage sforile istoriei mondiale nu poate fi compusa decat din elitele societatii, din aristocrati care au acces la resurse inimaginabile pentru oamenii de rand. Sunt lideri penticostali implicati in masonerie? Habar n-am si chiar daca sunt vor plati cu varf si indesat, pentru ca Cel care tine cu adevarat fraiele istoriei nu se va impiedica in niste cioturi elitiste. Ca si diavolul, masoneria mondiala nu poate face mai mult decat ii ingaduie Dumnezeu. Masonii sunt doar niste vase de ocara pe care le foloseste Dumnezeu pentru a-si duce la indeplinire planurile.

Azi dimineata am citit o stire care mi-a starnit curiozitatea: “Evanghelici suceveni la Balul Vienez” (AICI). Nu discut acum despre moralitatea de a participa la baluri – in acceptiunea mea un fel de discoteca selecta – si nici despre scopul caritabil al evenimentului, care, din punctul meu de vedere este laudabil. Bravo lor pentru asta! Ce m-a frapat, insa, a fost asocierea dintre evanghelici si Rotary Club: “Asociaţia „ Ajută şi vei fi ajutat” a organizat evenimentul cu sprijinul Rotary Suceava (anul acesta sigla celor de la Rotary nu mai apare pe afiş).”

Mi-am adus aminte ca, organizand  o conferinta la un Hotel din Onesti, amicul despre care v-am vorbit la inceput,  mi-a aratat sigla celor de la Rotary Club si mi-a spus ca Hotelul apartine masonilor si ca Rotary Club a fost infiintata de un mason.  Dupa aceea m-am documentat si, ca in orice teorie conspirationista, parerile sunt pro si contra. Sunt multi care spun ca Rotary Club apartine masonilor, dar sunt altii care spun ca nu au nicio treaba cu masoneria. O simpla cautare pe Google va va edifica in aceasta privinta si veti avea posibilitatea de a va convinge singuri. Ce cred eu? Din informatiile pe care le-am citit  pana acum, treaba nu este prea curata cu Rotary Club si cred ca acuzatia de apartenenta la masonerie este justificata. Nu cred ca toti cei ce fac parte din Rotary Club sunt masoni – nu poti lua un cizmar si sa-l faci mason –  dar cred ca liderii si persoanele cu influenta in organizatie sunt masoni.

Cand vad ca evanghelicii (rectificare – o parte dintre ei) sunt in stranse legaturi cu o organizatie ca Rotary Club, ajung sa ma intreb ce Dumnezeu slujim. Pericolul de a fi atrasi in anumite proiecte prin mirajul “ajutorarii” este real. Insa nu orice fapta caritabila are in spate si intentii onorabile, stimabililor! Ca evanghelicii sunt creduli nu este o noutate, dar naivitatea nu poate fi scuzata in aceasta situatie. Orice evanghelic influent ar trebui sa-si cantareasca bine faptele publice. Cel putin trei firme enumerate in articolul mentionat apartin unor penticostali, care, prin educatia primita in Biserica Penticostala nu fac nimic pana nu il intreaba pe Domnul. Este voia Domnului sa va aliati cu Rotary Club, o organizatie despre care se spune ca apartine masonilor?

Cand duhul cel rau vine la un penticostal ii vinde acestuia gogosile puterii. Ideea ca poti fi influent, puternic, respectabil, aristocrat este asa de atragatoare incat ajungi sa negi realitatea si sa uiti un principiu fundamental al crestinismului: oamenii cu caracter schimba lumea, nu oamenii cu bani.

Urmărește

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 191 other followers