Laurentiu Balcan - visez, ca sa n-adorm…

“Daca noi suntem un popor cult, atunci nu avem voie sa-l rastignim pe nici un roman. Caci rastignirea nu este o lucrarea a culturii; ea este o negare a oricarui fel de cultura si civilizatie. De aceea, noi trebuie chiar si acest simplu cuvant “cruce” sa-l eliminam din viata si din gandirea noastra” (Cicero)

Crucificarea incepea cu pronuntarea sentintei “Ibis ad crucem!” (Tu te duci la cruce!) Nu existau cuvinte mai groaznice si mai de temut ca aceste trei cuvinte. Crucificarea era cea mai cruda modalitate de executie in vremea aceea. Prin aceasta moarte, omul isi dadea sufletul picatura cu picatura.

Sentinta se executa intr-un loc public, imediat dupa pronuntare. Rastignitul trebuia sa fie expus in public, sa fie privit de toti gura casca si sa fie blamat in mod public. Inainte de rastignire el era maltratat si schingiuit, dupa placul calailor. Dupa biciuire tot corpul ii era numai o rana.

Rastignirea se facea intotdeuna in afara zidurilor cetatii. Acesta era un semn ca rastignitul era exclus din comunitatea celorlalti oameni. Un rastignit nu era ingropat, cu exceptia evreilor. El atarna pe cruce pana animalele salbatice il mancau, sau pana il ciuguleau corbii.

In afara cetatii, crucea era infipta intr-un loc unde sa poata fi vazuta de cat mai multi oameni. Condamnatul era dezbracat complet, suportand astfel rusinea si umilinta, iar mainile si picioarele lui erau intinse si batute in cuie, pe lemnul pe care el insusi si-l carase. Adeseori, pe lemnul infipt in pamant, era fixat la mijloc un fel de scaunel, prea mic ca sa poti sedea pe el, dar suficient ca sa sustina o parte din greutatea corpului, evitandu-se astfel sufocarea rapida a rastignitului. In felul acesta, cel crucificat putea ramane cateva zile in chinuri inimaginabile.

Rastignitul nu putea nici macar sa se zvarcoleasca din cauza durerilor. El nu putea sa goneasca mustele care se asezau pe ranile lui. Cu timpul i se scranteau incheieturile picioarelor si ale bratelor, iar in timpul arsitei din miezul zilei, ranile i se incingeau. Lucrul aceasta marea si mai mult durerile, in asa fel incat corpul intepenea, desfigurandu-i fata. De cele mai multe ori  rastignitii inebuneau din cauza durerilor si a setei. Moartea suverenea din cauza asfixierii, a setei sau prin infarct. Si oricand ar fi venit moartea, in clipa morii, picioarele crucificatului nu atingeau pamantul. Cel crucificat murea ca un dezmostenit. El era exclus din randul oamenilor, devenea un ne-om…

“Dispretuit si parasit de oameni, om al dureri si obisnuit cu suferinta, era asa de dispretuit ca-ti intorceai fata de la El, si noi nu L-am bagat in seama. Totusi, EL suferintele noastre le-a purtat, si durerile noastre le-a luat asupra Lui, si noi am crezut ca este pedepsit de Dumnezeu, si smerit. Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa care ne da pacea, a cazut peste El, si prin ranile Lui suntem tamaduiti.” (Isaia 53:3-5)

ISUS  a fost crucificat pentru noi!

In Ghetsimami Isus mijloceste in rugaciune timp de trei ore: “Tata, daca este cu putinta, departeaza de la mine paharul acesta! Totusi nu cum voiesc Eu, ci cum voiesti Tu.”

In Hermeneutica exista o regula simpla: “daca un lucru se repeta de trei ori, mai ales in cadrul aceluiasi pasaj, inseamna ca e foarte important.

La ce se referea Hristos? Care e paharul pe care nu dorea sa-L bea?

Unii au sugerat ca Isus se temea de moarte, sau de suferinta fizica, lucru care ar arunca o umbra de intuneric asupra lucrarii de mantuire. Ioan 12: 27 ne spune: “Acum sufletul Meu este tulburat. Si ce voi zice?…Tata izbaveste-ma din ceasul acesta?…Dar tocmai pentru aceasta am venit pana la ceasul acesta!” Din ceea ce ne spun Marcu si Luca stim clar ca Isus a fost hotarat sa moara. Nu s-a temut de ceasul mortii sau al suferintei. Atunci, de ce s-a temut?

Isaia 51:17 “…Ierusalime, care ai baut din mana Domnului potirul maniei Lui, care ai baut, ai sorbit pana la fund potirul ametelii!”

Ieremia 25:15 “…Ia din mana Mea acest potir plin cu vinul manieii Mele, si da-l sa-l bea toate neamurile la care te voi trimite.”

Apocalipsa 14:10 “va bea si el din vinul maniei Lui Dumnezeu, turnat neamestecat in paharul maniei Lui;…”

Isus urma sa experimenteze intreaga manie, furie, urgie a lui Dumnezeu. El nu se roaga “departeaza paharul suferintei”, ci se roaga “departeaza paharul maniei Tale”. Pana in acel moment Tatal nu-L tratase niciodata cu manie. In dragostea desavarsita dintre persoanele Sfintei Treimi, era imposibil sa experimentezi relatii de manie. Isus urma sa experimenteze, pentru prima data, mania deplina si infioratoare a Tatalui, manie care avea sa culmineze cu “despartirea de Tatal”. Cuvintele: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai parasit?” sunt reactia Mantuitorului la mania lui Dumnezeu.

In gradina Ghetsimani Isus se roaga: “Tata, daca este cu putinta sa-i mantuiesc fara sa experimentez mania Ta, departeaza de la mine paharul maniei Tale…totusi, nu cum voiesc Eu, ci cum voiesti Tu!”

Si cand ne gadim ca toate acestea le-a facut pentru noi…

In “Ultima Saptamana”, Isus ataca in mod deschis clasa religioasa, responsabila, in mare parte, de decaderea spirituala a poporului evreu. Renunta la precautii si, in mod intentionat, ii “intarata” pentru a-i determina sa-L prinda si sa-I duca astfel la indeplinire planul. Se contrazice cu ei pe diferite teme. Scapa din capcanele “teologice” pe care i le intind, facandu-i sa cada in propriile lor capcane, spre deliciul multimilor. Ii ataca atat prin pilde, cat si prin acuzatii deschise. “Vai de voi carturari si farisei fatarnici”- devine laitmotivul acelor zile.

Preotii si carturarii recurg la metode “securiste” de intimidare si diversiune. Luca ne spune ca “au inceput sa pandeasca pe Isus; si au trimis niste iscoditori, care se prefaceau ca sunt neprihaniti, ca sa-L prinda cu vorba si sa-L dea pe mana stapanirii si pe mana puterii dregatorului (20:20)…nu L-au putut prinde cu vorba  inaintea norodului; ci, mirati de raspunsul Lui, au tacut (20:26)” . Imi place afirmatia din Marcu 12: 27 “…Tare va mai rataciti!“, pentru ca nu cunosteau nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Isus isi umileste adversarii si ii aduce in stadiul in care “nimeni nu indraznea sa-I mai puna intrebari” (Marcu 12:34.)

Isus profeteste distrugerea literala a Templului, ceea ce creeaza confuzie si neliniste printre ascultatorii Lui, inclusiv printre ucenici. Templul era perceput ca fiind indestructibil.  Era locul prezentei lui Dumnezeu…cel putin in teorie, pentru ca in practica, slava lui Dumnezeu parasise de mult Templul. Profetia Lui Isus avea sa se implineasca  in anul 70, cand romanii lui Titus au incendiat Ierusalimul si au daramat Templul, piatra cu piatra, exact cum profetise Mantuitorul.

Profeteste deasemenea ziua reveniri Lui in slava, aratarea “uraciunii pustiirii”, care se va aseza in locul sfant, ridicarea lui Antichrist si a proorocilor mincinosi, dar si o serie de semne care vor precede aceste evenimente. Ceea ce este interesant e ca Hristos lanseaza un puternic indemn la veghere, accentuand in mod repetat ca “ziua aceea” e posibil sa vina oricand, “ca un hot noaptea.”

Un alt eveniment socant, care are loc in Saptamana Mare, e ”demonizarea” lui Iuda, Luca 22:3. Satan intra in mod literal in Iuda Iscarioteanul si il poseda. Acesta se intelege cu preotii pentru 30 de arginti si le promite ca li-L va da in maini pe Isus. Unii spun ca intentia lui Iuda nu era sa-L trimita la moarte pe Isus, ci ca  ar fi incercat sa-L determine intr-un fel pe Isus sa-si manifeste autoritatea si puterea, distrugandu-si dusmanii si instaurand Imparatia lui Israel. Intrebarea care se ridica si care merita discutata e aceasta: “a fost Iuda predestinat sa fie vanzatorul lui Isus?” Poate ca da, poate ca nu…

Trei zile si trei nopti in inima pamantului!

Unul dintre argumentele “puternice” ale scepticilor impotriva crestinismului e dilema celor trei zile si trei nopti, din Matei 12:40 “Caci, dupa cum Iona a stat trei zile si trei nopti in pantecele chitului, tot asa si Fiul Omului va sta trei zile si trei nopti in inima pamantului.”

Intr-o discutie pe care am avut-o cu un musulman, aceasta “dilema” a constituit piesa lui de rezistenta impotriva crestinismului. “Biblia minte, nu e o carte exacta. Voi crestinii ati fost mintiti si inselati de preoti de-a lungul vremurilor. Pai in Biblia voastra scrie ca Isus va sta in mormant trei zile si trei nopti, deci 72 de ore. Daca Isus a murit Vineri seara, cum sustineti voi, si a inviat Duminica dimineata, unde sunt cele 72 de ore?”

Unii crestini au incercat sa rezolve aceasta “dilema” si au venit cu o solutie. Solutia e plasarea mortii lui Hristos Miercuri seara, nu Vineri seara, argumentand ca ar fi fost in acea perioada o zi speciala de Sabat. Autorul cartii “Religia tainica a Babilonului”  adopta aceasta varianta, aducand “argumente” in acest sens. Si acum imi aduc aminte cat de socati au fost membrii bisericii noastre cand un frate, dupa ce a citit cartea amintita mai sus, a predicat despre moartea lui Hristos in Miercurea Mare, nu in Vinerea Mare. Am citit destule articole scrise pe acest subiect care, din pacate, nu fac altceva decat sa arunce praf in vant. Nici unul nu e exhaustiv, sau cel putin convingator. Sunt doar teorii pe care unii incearca sa le sustina, fortand intelesul anumitor versete si incalcand astfel  regulile  de baza ale hermeneuticii. “Textul fara context e pretext!” - aceasta a fost prima lege hermeneutica pe care am invatat-o.

Dilema “celor trei zile si trei nopti” porneste de la perspectiva pe care o are omul modern (sau post-modern!) asupra timpului. Pentru noi timpul e perceput ca o succesiune de ore, de minute si de secunde. O zi are 24 de ore, 1440 de minute si 86.400 de secunde. Expresia “trei zile si trei nopti” este inteleasa de omul modern din perspectiva aceasta “supraexagerata” a timpului. Evreii nu priveau timpul asa cum il privim noi, ei erau mult mai relaxati si mai pragmatici. Pentru ei expresia “trei zile si trei nopti” nu insemna 72 de ore. Evreii priveau parti ale unei zile ca fiind o zi intreaga. Nimeni nu a stat sa cronometreze daca Iona a stat in pantecele chitului 72 de ore. In Estera, expresia “trei zile si trei nopti”(4:16) este identica cu expresia “trei zile” (5:1). Pe drumul Emausului, cei doi ucenici ii spun lui Isus “…iata ca astazi este a treia zi de cand s-au intamplat aceste lucruri.” Iar Marcu ne spune ca Isus a murit in ziua de Pasti, Marcu 14:1, adica Vinerea, ziua care precede Sabatul evreiesc.

Isus a murit Vineri, in jurul orei 3 PM, si a inviat Duminica dimineata, pe cand era inca intuneric, inainte de ora 6 AM. Asadar, parte din ziua de Vineri si parte din ziua de Duminica, erau considerate zile intregi. Expresia “trei zile si trei nopti” nu trebuie exagerata pentru ca riscam sa devenim penibili.

Majoritatea comentatorilor si teologilor crestini sustin teoria conform careia Isus a murit Vineri, nu Miercuri, sau dupa altii Joi seara. Printre ei ii amintesc pe: Norman Geisler, Thomas Howe, D.A. Carson, R.T. France, John F. Walvoord, Mathew Henry, William McDonald etc, etc.

Isus se retragea seara in Betania. De ce nu ramanea in Ierusalim?

Ierusalimul devenea un loc extrem de populat cu ocazia sarbatorii Pastelui. Peste un milion de evrei luau cu asalt cetatea sfanta pentru a participa la sarbatoarea Pastelui. Stim din relatarile Scripturii ca fariseii si preotii cei mai de seama hotarasera deja uciderea lui Isus (Marcu 11:18.) Ioan 11:57 ne spune clar ca ei: “poruncisera ca, daca va sti cineva unde este, sa le dea de stire ca sa-l prinda.” Nu este exclus ca ei sa fi platit si niste asasini care sa-l omoare pe Isus. Ierusalimul devenea un loc foarte periculos noaptea, lucru care putea compromite misiunea lui Isus de a ajunge la cruce. Hristos sta departe de situatiile periculoase, pentru a se asigura ca ajunge la cruce la timpul stabilit de Dumnezeu. In timpul zilei Isus era inconjurat de multimile de oameni care il adorau. Datorita multimilor, preotii nu puteau sa-i faca nimic: “…cautau sa-L omoare; dar nu stiau cum sa faca, pentru ca tot norodul ii sorbea vorbele de pe buze” (Luca 19:47-48.) In schimb, Betania era un loc sigur noaptea, cand Isus era departe de multimi. Acolo erau prietenii Lui care il puteau proteja de atacurile “mercenarilor” evrei.

Incepand din Eden, satan urmarea sa distruga samanta femeii care, conform profetiei din Genesa 3:15, avea sa-i zdrobeasca capul. Diavolul stia ca daca il va omori pe Isus inainte de Pasti, lucrarea de mantuire avea sa fie compromisa. Incearca in repetate randuri asasinarea Lui , dar Scriptura ne da un detaliu extrem de important cand spune ca nu a putut sa-i faca nimic: “…pentru ca nu-i sosise inca ceasul.” Ceasul in care trebuia sa moara Mielul lui Dumnezeu, era ziua de Pasti, inspre seara.

Maine vom intra in “Saptamana Mare”, numita asa datorita concentrarii masive de evenimente care vor culmina cu moartea si invierea Domnului Isus.

Isus implineste Intr-un mod special  planul lui Dumnezeu, in ultima saptamana din viata Lui.

37% din cartea evanghelistului Marcu prezinta ultima saptamana din viata lui Isus, capitolele 11 - 16. 10 capitole din cartea Luca descriu urcarea lui Isus la Ierusalim, 47%. Un sfert din cartea apostolului Ioan descrie o noapte din viata lui Isus, capitolele 13 - 18. De ce aceasta atentie deosebita asupra ultimei saptamani? Pentru ca Fiului Omului a venit sa caute si sa-i mantuiasca (prin moarte) pe cei pierduti.

Au fost cel putin doua lucruri care puteau distruge lucrarea lui Isus de a ne mantui: 1) moartea Sa inainte de timpul stabilit de Dumnezeu. Isus trebuia sa moara de Pasti, nici inainte, nici dupa. El era Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatele lumii, iar conform Exod 12:5-6 mielul trebuia sacrificat de Pasti, inspre seara; 2) moartea Sa in alt mod decat cel stabilit de Dumnezeu - prin crucificare; in Ioan 3:14 Isus profeteste ca va muri crucificat (”va fi inaltat”). Acesta e motivul pentru care diavolul a incercat de nenumarate ori sa-l omoare inainte de cruce. Si asta a incercat sa faca si in Saptamana Mare.

Isus isi planifica amanuntit ultima saptamana. Foloseste limbaje  si semne codificate, pentru a-si duce la indeplinire planul. Luca 19:31- se cunostea cu proprietarul magarusului pe care avea sa intre in Ierusalim, stabileste cu el un limbaj codificat. Luca 22:10 “un om ducand un ulcior de apa“, se foloseste de semne codificate, pentru ca in acea vreme femeile carau apa. Se cunostea cu proprietarul casei unde avea sa manance Pastele. Acesta probabil era un ucenic de-al sau foarte bogat. Se cunostea cu proprietarul gradinii Ghetsimani, care nu era o gradina publica, ci “un loc ingradit” (Matei 26:36). Fiind proprietate privata, e clar ca Isus a avut acceptul proprietarului cand a intrat in ea.

Toate aceste amanunte confirma importanta majora pe care Isus o acorda ultimei saptamani. Isi pregateste intr-un mod amanuntit si meticulos “ultimul drum.” Toate acestea pentru a se asigura ca nimic nu se interpune intre El si crucea unde trebuia sa moara pentru mantuirea omenirii.

Putem argumenta si sustine autoritatea Scripturii? Sigur ca DA! Sunt mai multe metode pe care le puteti folosi, dar eu va propun una simpla si usor de retinut: “acrostihul autoritatii.”

M.ANUSCRISELE - miile de manuscrise, unele datand chiar de la sfarsitul secolului I, sustin afirmatiile Scripturii. Nici o alta carte (antica) din lume nu se bucura de o sustinere mai mare.

A.RHEOLOGIA - miile de descoperiri arheologice au confirmat spusele Scripturii. Daca Scriptura spune adevarul in probleme ce pot fi verificate arheologic, avem toate motivele sa credem ca spune adevarul si in probleme spirituale.

P.ROFETIILE - Scriptura contine sute de profetii. Majoritatea dintre ele s-au implinit cu o precizie extraordinara. Din moment ce numai Dumnezeu poate profeti viitorul, inseamna ca Biblia e cartea lui Dumnezeu.

A.UTOEVALUARE - daca dovezile exterioare nu te conving, incearca dovezile interioare. Experimenteaza puterea extraordinara a Scripturii si vei fi schimbat. Fiecare om poate pune la incercare spusele Scripturii.