Cand ţanţarul devine armăsar decembrie 21, 2011
Posted by laurentiu balcan in Penticostalism, Suparari.trackback
Nu cred ca exista grupare organizata pe pamantul acesta care sa transforme un tantar in armasar mai repede decat o fac pocaitii. La noi “tantarul” creste miraculos, ca doar credem in minuni si avem o credinta mare … cat un tantar.
Tantarul poate fi o cruce, de exemplu, ca in cazul lui Pustan, sau poate fi orice altceva ce ni se pare noua ca nu se conformeaza radicalismului pe care il adoptam. Printr-o magie doar de noi stiuta transformam “tantarii” in absoluturi evidente si urlam ca navalesc armasarii liberalismului peste noi. Ne este teama sa capitulam si sa renuntam la dependenta de a controla mediul care ne inconjoara. Eu cred in Absolut, dar nu in tantarii care galopeaza si se dau drept armasari.
Exageram pentru ca suntem rai. Divagam pentru ca suntem fatarnici. Dam cu bota’n balta pentru ca ne face placere sa provocam suferinta. Si toti trebuie sa suportam consecintele tortionarilor neprihaniti. E culpa noastra comuna!
Zilele acestea am fost profund afectat de stirile care au circulat despre Ionica Buia. Nici nu mai conteaza daca e vinovat sau nu, pocaitii (nu toti, e drept) s-au si grabit sa-l execute si sa rosteasca peste el fel de fel de binecuvantari. Au uitat tot ce-a facut omul acesta. Intr-o clipa! Au rupt cu dintii din carnea lui si a slujitorilor in general. Abia au asteptat un astfel de caz pentru a ranji satisfacuti si pentru a-si ascuti ghearele. Nu stiu daca Ionica Buia e vinovat, el sustine ca nu. Nu stiu care va fi verdictul in cazul acesta. Daca e vinovat isi va merita pedeapsa. Sa plateasca daca acuzatiile se vor adeveri. Dar daca nu e vinovat? Vor avea pocaitii maturitatea de a trece peste acest caz? Eu cred ca nu. Nu cred ca Ionica Buia isi va mai putea reabilita imaginea.
Nu trebuie sa acoperim astfel de cazuri si nici sa musamalizam adevarul, dar nici nu ne putem grabi sa acuzam un om pana nu va fi emisa o judecata abilitata asupra lui. Sa asteptam verdictul si apoi sa ne pronuntam … cu duhul blandetii.
Avem o tendinta malefica de a transforma tantarii in armasari si de a ne aminti doar raul pe care il face cineva. Ma intreb ce s-ar alege de Biblie daca am scoate din ea ce au scris oamenii Domnului care, la un moment dat, au facut ceva rau. Cu siguranta ar trebui sa ciopartim Biblia. Lui Solomon ii trecem cu vederea escapadele si idolatria si ne delectam citindu-i Proverbele. Lui ii repetam rugaciunea la fiecare inaugurare de Biserica, dar pe fratii nostri ii ingropam de vii cu tot ce au facut. Asta asa, ca sa vada lumea ca la noi deratizarea e deratizare, nu gluma.
Numai ca roata se invarte si va veni momentul cand tantarii vietii noastre vor deveni armasari, iar armasarii vor deveni, la randul lor, tantari si tot asa pana va veni Domnul sa-si cheme acasa robii care au stiu ca tantarul e tantar iar armasarul e armasar.
La Ex. 23:7 scrie: “Fereste-te de o invinuire nedreapta…”, iar la finalul versetului sunt niste consecinte pentru cel vinovat fie invinuit sau invinuitor. Exista mai multe locuri in VT in care Dumnezeu se angajeaza sa apere demnitatea stirbita a unei persoane nevinovate. Orice Buia n-ar trebui sa dea ocazia sa existe suspiciuni asupra sa, ci sa fie fara repros in orice circumstanta. La practicile “fratilor” nostri din SUA care folosesc orice arma (uneori arma reala) impotriva altora nu mai stii ce sa crezi. Probabil este un proces pe rol pentru ca scie si presa americana despre acest caz. Asteptam sentinta.
„De ce mi-a fost frică n-am scăpat!” … De „spălarea rufelor murdare” altundeva decât în „familie”!
Odată scăpată pasărea din colivie e mai greu de prins. Emblemei evanghelice îi este aplicată încă o pată. Păcat că avea deja altele…
Dar să revin la caz. Ionică are o vină în mod indubitabil. Asta mai ales că la cele şapte „capete” de acuzare s-a adăugat şi al optălea. Ceva totuşi există… Să nu se creadă nimeni invulnerabil la păcat, inclusiv la cel de care e acuzat şi fratele nostru. În locul lui, eu imediat mi-aş fi dat demisia de onoare. M-aş fi expus judecăţii frăţietăţii ( cât o mai fi rămas cu adevărat din ea), şi mi-aş fi făcut mea culpa. În nici un caz nu aş fi încercat ( aşa cum se pare că a făcut-o el) să „forţeze nota” cu rămânerea pe post încă doi ani, până la pensionare. Imaginea publică de om activ ( amplificată odată în plus cu ocazia inaugurării la Oradea a Societăţii Biblice din România) , nu ar fi suferit atât de mult dacă „s-ar fi îmbrăcat în sac şi cenuşă”. Eu cred că , după un timp de penitenţă fraţii l-ar fi reabilitat. Au mai fost cazuri de reabilitări şi prin alte „curţi evanghelice”… mă refer la cea baptistă.
Dar la fel de adevărat e că nici “surioarele noastre” ( cu siguranţă manipulate din umbră) nu sunt complet nevinovate. De ce nu l-au denunţăt până acuma, rând pe rând? Că să fi păcătuit „simultan”… e incredibil şi imposibil. Iar apoi,vorba lui Pavel către cei din Corint: nu s-a găsit nimeni dintre „cei ai casei” să judece cazul de a trebuit să meargă la cei „netăiaţi împrejur” ? Şi „colac peste pupăza” maliţiozităţii: de ce a trebuit să cheme şi televiziunea locală ?!? Că mă gândesc că nu Ionică a chemat-o.
„Ruşinică, ruşinică” – ambelor tabere!
Păcat…