Cand Duhul Sfant te calauzeste… mai 22, 2011
Posted by laurentiu balcan in Scriptura, Trezire spirituala.trackback
Orice copil al lui Dumnezeu este – sau cel putin ar trebui! – sa fie calauzit de Duhul Sfant. Pavel ne spune in Romani ca daca suntem copii de Dumnezeu atunci suntem calauziti de Duhul Sfant.
Nu cred ca modul de calauzire este cel care ridica probleme evidente, caci Dumnezeu ne vorbeste cand intr-un fel, cand in altul. Diversitatea caluzirii este extraordinara. Dumnezeu iti poate vorbi printr-un tunet, dar iti poate vorbi si printr-o furnica. Iti poate vorbi prin glas profetic, dar iti poate vorbi si prin rasul unui copilas. Iti poate vorbi prin Biblie, dar si prin cuvintele unui pustnic, pierdut prin pustietatile Egiptului. Problema, cred eu, consta in lipsa dorintei de a asculta de calauzirea Duhului Sfant. Nu suntem gata sa ascultam de Dumnezeu, chiar daca El ne vorbeste simplu, personal, direct si atunci plasam problema caluzirii noastre in sarcina altora.
Am vazut oameni care il ispitesc pe Dumnezeu, asteptand cuvinte profetice, cand problema lor este clara. O tanara care traia in curvie s-a dus sa intrebe un proroc (imitand o practica Vechi Testamentala, care nu mai este o regula in Noul Testament) pentru a vedea ce-i va spune Domnul. Pai ce sa-i spuna Domnul? Domnul deja i-a spus in Biblie ce sa faca. Alergarea aceasta dupa caluzire supranaturala are in ea o doza de smecherie draceasca. Nu cumva prorocul imi va ingadui sa raman in starea de pacat? Daca e voia Domnulu ca eu sa nu ma pocaiesc, ci sa ma bucur mai departe de pacatul meu? Asta inseamna sa-l ispitim pe Dumnezeu. Este un mare pacat!
Cred ca orice crestin trebuie sa caute calauzirea personala a Duhului (prin Biblie, prin dezvoltarea relatiei cu Dumnezeu, prin rugaciune staruitoare etc.) si abia apoi calauzirea supranaturala prin diferite manifestari ale darurilor Duhului. Este clar ca Dumnezeu vrea sa ne caluzeasca personal, El nu vrea sa ne lase in nesiguranta, in incertitudine, in intuneric si in confuzie. Sa cautam sa discernem glasul Lui si sa fim gata sa-L ascultam, chiar daca asta inseamna sacrificarea dorintelor noastre firesti.
“… Eu, Domnul, Dumnezeul tau, te invat ce este de folos, si te calauzesc pe calea pe care trebuie sa mergi!” (Isaia 48:17)
“Cred ca orice crestin trebuie sa caute calauzirea personala a Duhului (prin Biblie, prin dezvoltarea relatiei cu Dumnezeu, prin rugaciune staruitoare etc.) si abia apoi calauzirea supranaturala prin diferite manifestari ale darurilor Duhului. Este clar ca Dumnezeu vrea sa ne caluzeasca personal, El nu vrea sa ne lase in nesiguranta, in incertitudine, in intuneric si in confuzie. Sa cautam sa discernem glasul Lui si sa fim gata sa-L ascultam, chiar daca asta inseamna sacrificarea dorintelor noastre firesti”. tot citatul este adevarat mai putin acesta:”si abia apoi calauzirea supranaturala prin diferite manifestari ale darurilor Duhului”deoarece aceasta presupune o terta persoana si contrazice cele afirmate de dvs.cum ca ,comunicarea cu Domnul este personala ca si mantuirea.Domnul,ca si noi de altfel in relatia sot sotie,nu are nevoie de terte persoane,sau altfel spus de “intermediari”.Astea sunt inventii ale diavolului care ai premiaza pe acesti “prooroci”cu foloase materiale.Ei asi primesc “rasplata”aici pentru serviciile platite.Este clar exemplul dat mai sus cu acea “sfanta”care se prostitua si vrea sa primeasca de la prooroc ingaduinta “domnului”.Da ,a “domnului” proorocului.Asa este sistemul,daca vrei sa ramai in cult,trebuie sa “insurubezi”ceva si din sistemul cultic ignorand Cuvantul.Sper sa fiu inteles,frate Laurentiu,nu poti sa fi si al Domnului si al sistemului.Sistemul iudaic l-a condamnat pe Domnul si nimic din ce facea El nu parea bun pentru sistemul lor.Ba erau enervati ca Domnul condamna pe fata sistemul lor!Cu dragoste frateasca,Beni.
- tanara nu se prostituia, traia in curvie (ulterior poate ca s-a pocait).
- Dumnezeu ne caluzeste si prin oameni (remarca conjunctia ‘SI”). Biblia ne vorbeste despre asta. Nu stau acum sa-ti argumentez, pentru ca e clar ca lumina zilei ca “tertii” – cum ii numesti tu – pot fi unelte pe care Dumnezeu sa le foloseasca.
- chestia cu inventiile diavolului e deplasata si NEbiblica. Efeseni 4 ne spune ca Dumnezeu a randuit anumite daruri pentru Biserica … in vederea calauzirii sfintilor, ca sa nu mai fie purtati in toate directiile, deci e inventia lui Dumnezeu, nu a diavolului.
În timpul lui Hristos minunile erau necesare pentru a mărturisi despre persoana Sa, pentru a dovedi că El este Mesia, şi, în cazul apostolilor, să demonstreze că evanghelia lor era mesajul lui Dumnezeu.
Odată cu scrierea completă a Noului Testament şi odată cu acceptarea sa aproape universală din partea acelora care cred în Dumnezeu, nevoia pentru existenţa lucrărilor miraculoase a încetat să mai existe. Astfel, nu mai este necesar ca predicatorii să-şi sprijine învăţăturile prin a face apel la minuni şi semne. Ioan 20:30-31 ne învaţă că minunile care au fost scrise/înregistrate pentru noi sunt suficiente pentru ca noi sa crdem ca Isus este Mesia, Fiul lui D0zeu.
Noul Testament demonstrează în moduri diferite că darurile miraculoase trebuiau să înceteze in momentul în care Cuvântul a fost scris de către apostoli şi prooroci.
Noul Testament învaţă foarte clar că darurile miraculoase ale Duhului erau trecătoare, în comparaţie cu virtuţile non-miraculoase (1Corinteni13)
Scopul biblic al minunilor demonstrează caracterul lor temporar, folositor numai pentru o vreme. Minunile lui Isus aveau scopul de a produce credinţa că El este Cel care vine de la Dumnezeu (Ioan 10:32-38).
Ioan 20:30-31 arată că înregistrarea scrisă a acestor minuni este suficientă astăzi pentru a împlini aceste
scopuri. Dacă o persoană nu va crede prin cercetarea Cuvântului lui Dumenezeu, acea persoană nu va crede nici văzând o minune (Luca 16:31).
Minunile apostolilor aveau trei scopuri pe care să le împlinească: În primul rând, ele erau de folos să susţină pe apostoli în faţa oamenilor (Fapte 2:43; 5:12-14). În al doilea rând, minunile au asigurat posibilitatea ca oameni obişnuiţi, limitaţi să devină uneltele prin care mesajul lui Hristos să fie transmis oamenilor fără greşeală şi într-un mod demn de încredere (2Petru 1:21; 1Petru 1:10-11; 1Corinteni 2:6-13). Apostolii au transmis mesajul demn de încredere al Duhului către sfinţi, o dată pentru totdeauna (Iuda 3), şi nu mai este nevoie de mai mult de atât. În al treile rând, minunile au întărit cuvintele spuse de apostoli şi de prooroci prin puterea Duhului Sfânt (Marcu 16:20; Evrei 2:1-4) Mesajul a fost confirmat, întărit şi este, prin urmare, plin de autoritate şi de puterea divină pentru a mântui sufletele tuturor celor care ajung să creadă în Hristos.
http://rtnchicago.com/fata-in-fata/2010-038/
Versetul din Romani la care te-ai referit e structurat diferit ceea ce ma determina sa cred ca se refera la altceva.
“Caci toti cei ce sunt calauziti de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.”
iar doua versete mai jos:
“Insusi Duhul adevereste impreuna cu duhul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu.”
cautand semnificatia in original a cuvintelor copii (teknon) si fii(huios), primul se refera la descendenta fizica iar al doilea, fii, la maturitate, caracter si responsabilitate.
sons of God (gr. huios)
those who revere God as their father, the pious worshippers of God, those who in character and life resemble God, those who are governed by the Spirit of God, repose the same calm and joyful trust in God which children do in their parents. (Thayer’s Lexicon)
cred ca poti fi copil (imatur) al lui Dumnezeu dar sa fii calauzit de gandurile tale sau de firea ta sau de “orice val de invatatura straina” (1 Ioan 4:1).
cei care sunt calauziti de Duhul lui Dumnezeu sunt fii responsabili, maturi, ascultatori si supusi Duhului lui Dumnezeu.
Care erau unele dintre darurile miraculoase ale Duhului?
1. Apostolia: Aceştia erau mesageri speciali ai lui Hritsos, care aveau puterea de a vorbi in numele Lui. Caracteristicile pe care ei trebuiau să le împlinească sunt:
Au fost aleşi de Isus (Matei 10:1-2; Marcu 3:13-14; Luca 6: 13; Fapte 9:6,15; Galateni 1:1)
Le-au fost date puteri miraculoase care au slujit la întărirea poziţiei pe care o aveau (2Corinteni 12:12; Fapte 1:6; 2:43; 5:12; 16:16-18; 28:3,9)
Ei trebuiau să fie judecători ai bisericii (Matei 19:28). Faptul că ei au fost aleşi dintre martorii oculari ai învierii elmină posibilitatea ca o generaţie mai târzie să mai poată beneficia de acest dar.
2. Proorocia: Acest dar a fost avut de multe persoane în timpurile apostolice (Agab Fapte 11:27-28; 21:10-11; Barnaba, Simeon, Luciu, Pavel – Fapte 13:1; cele patru fiice ale lui Filip – Fapte 21:9). Prooroci au primit o descoperire specială de la Dunnezeu (Efeseni 3:5) şi li s-a dat o călăuzire divină în vestirea acestui mesaj. Pentru a fi un prooroc adevărat, el trebuia să aducă un mesaj fără greşeală, un produs care să nu fie al minţii sale, cu o descoperire clară a minţii lui Dumnezeu. Importanţa acestui dar este clar prezentată în 1Corinteni 14.
3. Minunile: Folosirea cuvântului „apoi” în 1Corinteni 12:28 faptul că ordinea darurilor este bine hotărâtă iar acesta este primul dintr-o listă a darurilor mai mici, mai puţin importante. În 2Corinteni 12:12 acest dar apare grupat în acelaşi loc cu semnele si puterile care erau o dovadă a unui apostol. Minunile erau, deci, o manifestare a puterii divine având ca scop autentificarea apostoliei şi proorociei. Odată cu trecerea apostolilor, această putere miraculoasă a încetat să mai existe.
4. Vindecarea: Acest dar ţine de vindecarea trupului, a minţii, sau a amândouăra. În timp ce acest dar miraculos nu mai este dat omului, Dumnezeu dupa voia Sa poate vindeca ca răspuns la rugăciune şi credinţă. (Iacov 5:16)
5. Vorbirea în limbi: Darul Duhului dădea posibilitatea unei persoane să vorbească într-o limbă pe care nu a studiat-o niciodată. Acest dar a fost promis de Isus (Marcu 16:17) ca „semn” care să întărească descoperirea lui Dumnezeu şi a fost în mod consistent folosit pentru acest scop. (1Corinteni 14:22-23; Fapte 2; 10:44-45; 19:1-6; Evrei 2:1-4) Folosirea lui este văzută prima oară în Fapte 2:1-11 unde „limbile” sunt egalate cu dialectele. 1Corinteni 14:11 arată că acest dar era înţeles că se referea la vorbitul în limbi, deoarece „străin” se refera la neînţelegerea vorbirii (14:21). 1Corinteni 14 scoate în evidenţă câteva puncte importante pentru exercitarea acestui dar. Mai întâi, cel care vorbeşte în limbi, vorbeşte către Dumnezeu, şi nu oamenilor (v2). Deci, nu este vorba de un spectacol pentru ceilalţi. În al doilea rând, vorbirea în limbi este inferioară proorociei în zidire, înălţare şi mângâiere (v 3-4, 19). In 1Corinteni 13 se spune că acest dar nu are nici un folos dacă nu este acompaniat de dragoste şi autorul mai aminteşte şi de natura trecătoare a acestui dar (v8-10). În al treile rând, există trei acţiuni implicate în vorbitul în limbi: cântatul, rugăciunile şi aducerea de mulţumiri (14:14-17). În al patrulea rând, vorbitul în limbi nu trebuia folosit în adunare fără tălmăcire (14:26-28). Faptul că folosirea acestui dar este mai evidentă în Corint, o biserică arătată a fi foarte carnală, dovedeşte să folosirea acestui dar nu a fost o indicaţie sigură a unei spiritualităţi deosebite.
6. Tălmăcirea limbilor: Aceasta a fost capacitatea divină de a traduce vorbirea celor care aveau darul limbilor. Pentru ca darul vorbirii în limbi să aibă vreo valoare de zidire pentru biserică era esenţial sa existe cineva care sa talmaceasca vorbirea in limbi. (1Corinteni 14:13-14)
7. Deosebirea duhurilor: Acest dar (1Corinteni 12:10) se referă la capacitatea dată de Duhul Sfânt de a discerne între sursele adevărate şi cele false în descoperirea supranaturală dată în formă orală. Pe măsură ce descoperirea scrisă a Cuvântului lui Dumnezeu a fost completă, nu a mai fost nevoie ca acest dar să existe. Pe baza Cuvântului scris, toţi creştinii sunt îndemnaţi să „cerceteze duhurile” (1Ioan 4:1)