La multi ani! decembrie 31, 2010
Posted by laurentiu balcan in Diverse....9 comments
Va urez tuturor un an 2011 plin de binecuvantari.
La multi ani!
Cum poate sa vina Duhul Sfant peste tine, daca El este deja in tine? decembrie 18, 2010
Posted by laurentiu balcan in Penticostalism, Sa bata clopotul....19 comments
” O alta maladie a teologiei harismatice- si aceasta foarte molipsitoare- consta în credinta ca Dummnezeu vorbeste si astazi prin proroci, adica ofera revelatie noua. Nu este greu sa demonstram ca o astfel de pretentie este total lipsita de fundament scriptural. Iosif Ton a ajuns si el bântuit de naluca revelatiilor noi, extrem de ispititoare.” Daniel Chiu
Domnul Daniel Chiu se afla intr-o confuzie evidenta cand vine vorba de lucrarea profetica, chiar daca dumnealui ii considera pe harismatici “iliterati in ale Scripturii“. Afirmatiile pe care le face, care lovesc direct in miscarea penticostala si carismatica, sunt in mod intentionat lansate pentru a denatura perceptia cititorilor cu privire la manifestarile profetice. Ma indoiesc ca domnul Daniel Chiu nu ar sti ca prorocia, in perceptie penticostala cel putin – si am aici in vedere marturisirea de credinta penticostala, nu practicile abuzive ale unor falsi proroci – nu aduce revelatie noua, cum sugereaza dumnealui, ci este o vorbire supranaturala pentru “zidire, sfatuire si mangaiere”. Faptul ca Dumnezeu vorbeste si astazi prin proroci nu inseamna ca prorocii aduc o revelatie noua.
Teza pe care vrea s-o sustina domnul Daniel Chiu este aceasta: Iosif Ton este insuflat de duhuri straine! (“Nu e greu să ghicim ce duh i-a inculcat lui Iosif Ţon ideea că tot ce scrie este dictat de Dumnezeu!”) Pentru a-si sustine teza, aprigul baptist dezinformeaza cititorii de pe platforma Patratosului si le inoculeaza ideea ca “profetiile aduc revelatii noi”, deci trebuie respinse, din moment ce Dumnezeu si-a incheiat revelatia. Bineinteles ca nu este greu de demonstrat ca “revelatiile noi” nu au fundament scriptural, dar as fi foarte curios sa vad cum este usor de demonstrat ca Dumnezeu nu mai vorbeste astazi prin proroci.
Una dintre confuziile pe care le fac cei care judeca lucrarea Duhului Sfant din perspectiva cesationista este aceasta: “cum poate Duhul Sfant sa vina peste tine daca El este deja in tine?” UBR il acuzau pe Iosif Ton si pe strajeri de “practica condiționării prezenței Duhului Sfânt de vorbirea în limbi“. Nu stiu cat de mult erau vizati strajerii de aceasta acuzatie, dar in mod evident acuzatia este una care ii vizeaza pe penticostali. Nu pot nega ca acesta “practica” este una dintre cele mai mari greseli pe care le-au facut penticostalii in trecut, dar realitatea este ca, cel putin in ultima perioada, penticostalii si-au clarificat intelegerea asupra acestei “practici” si nu prea mai intalnesti invatatori penticostali respectabili care sa spuna ca daca nu vorbesti in alte limbi nu ai Duhul Sfant. Asadar, reactualizarea unei acuzatii vechi, care nu-si mai gaseste fundamentul in practica penticostala actuala este o dovada clara de rea-vointa si de discreditare intentionata a miscarii penticostale.
Cum poate sa vina Duhul Sfant peste tine daca El este deja in tine? Foarte simplu, exact asa cum a venit si peste Domnul Isus. Domnul Isus a fost conceput prin Duhul Sfant si avem toate motivele sa credem ca a fost plin de Duhul Sfant inca din pantecele mamei Lui. Noi nu credem ce Trinitatea “s-a rupt” prin intrupare, ci credem ca Tatal, Fiul si Duhul Sfant au continuat sa fie una. Duhul Sfant era in Isus inca din momentul conceperii si a ramas in El permanent, fara sa-L paraseasca vreo clipa. La botezul Domnului in apa se intampla ceva miraculos. In timp ce se ruga “…s-a deschis cerul si Duhul Sfant S-a pogorat peste El in chip de porumbel.” (Luca 3: 21-22). Este absurd sa afirmi ca Duhul Sfant s-a coborat in Isus abia la botezul in apa. Atunci, cum de a venit peste El, daca era deja in El?
Este important sa retinem ca atunci cand Luca vorbeste despre experienta botezului cu Duhul Sfant, el ne spune ca Duhul s-a coborat “peste ei” (Fapte 1:8; Fapte 8: 16; Fapte 10: 44; Fapte 11: 15; Fapte 19: 6), sugerand o experienta asemanatoare celei de la botezul Domnului Isus in apa. Deci se prea poate sa ai Duhul Sfant in tine si el sa vina si peste tine atunci cand experimentezi botezul cu Duhul Sfant.
Noi, ca penticostali, nu credem ca botezul cu Duhul Sfant este momentul cand omul primeste Duhul Sfant, ci este momentul cand omul experimenteaza pentru prima data umplerea cu Duhul Sfant, “umplerea initiala”. Pavel le scrie celor din Efes si ii indeamna sa fie “plini de Duhul Sfant”, ceea ce sugereaza ca pot exista credinciosi care nu sunt plini de Duhul Sfant. Indemnul lui nu ar avea sens daca “plinatatea” nu ar fi o necesitate zilnica. Pretentia celor care afirma ca “plinatatea” trebuie acceptata prin credinta, chiar daca nu simti nimic, mi se pare aberanta. Plinatatea este o experienta, botezul cu Duhul Sfant trebuie experimentat!
Tam-tam si excluderi rapide decembrie 16, 2010
Posted by laurentiu balcan in Reforma crestina, Sa bata clopotul....29 comments
Ca l-au dat afara pe Iosif Ton si pe liderii strajerilor nu ar fi o asa mare mirare – functia sistemelor religioase e sa taie in carne vie, nu sa inlesneasca treziri – dar ca nu au argumentat decent decizia lor este strigator la cer. Pana la urma, de ce i-au “exmatriculat” cand Iosif Ton si ceilalti s-au delimitat de practicile exagerate ale carismaticilor? Li s-a imputat “strajerilor” ca practica invataturi nebiblice (mie mi-a placut formularea “practicarea profetiilor nebiblice”) si ca nu se conformeaza invataturilor baptiste, dar cum au probat acuzatia, cand insusi Iosif Ton spune, imediat dupa comunicat, ca si el se delimiteaza de aceste invataturi care li s-au imputat? Realitatea este ca nu mai stii ce sa crezi.
Marius Cruceru ne spune ca Demeter este un “pseudovindecator”, dar Iosif Ton si fiica dumnealui ne spun ca Dumnezeu l-a folosit pe Demeter ca sa vindece o boala grava. Pe cine sa mai crezi? Au cercetat mai marii bisericilor baptiste mai multe cazuri de vindecare pentru a da verdictul? Ma indoiesc. Ca si la penticostali dealtfel, nu e nevoie de dovezi pentru a lua masuri disciplinare, ele se fabrica pe parcurs. Nu e nevoie de dezbateri, liderii stiu deja adevarul, sunt predestinati sa ia astfel de masuri ridicole.
Fara sa-si dea seama, mai marii baptistilor le-au facut un serviciu grozav strajerilor. Au analizat invataturile si practicile strajerilor din filmulete de pe youtube (mi-a placut ce a scris Alin Cristea despre imaginea trunchiata pe care ne-o putem face cercetand doar filmuletele de pe youtube) si nu in urma unor dezbateri teologice serioase, cum ar fi fost normal si si-au atras antipatia celor care mai si gandesc, nu doar slugaresc.
Nu trebuie sa ne mai mire nimic, sistemele religioase se dezintegreaza tocmai din pricina incapacitatii lor de a accepta principiul “unitatii in diversitate”. Uniformitatea este o himera. Toate sistemele religioase tind ca creeze un credincios dupa chipul si asemanarea lor. Unele reusesc, dar pretul este moartea, pentru ca doar mortii seamana intre ei. Daca vrem un sistem religios viu trebuie sa acceptam diversitatea, chiar daca nu ne pica bine.
Si acum, ce urmeaza? decembrie 9, 2010
Posted by laurentiu balcan in Penticostalism, Reforma crestina.31 comments
Problema valorilor spirituale autentice este o chestiune care priveste intreaga societate romaneasca, nu numai Biserica. Ne este greu sa gasim valori autentice in Romania. Din moment ce Stefan cel Mare a fost declarat “cel mai mare roman”, iar indivizi ca Banel Nicolita sunt in top 100 cei mai mari romani, va dati seama ce valori morale are poporul nostru. Dar nu despre asta vreau sa scriu. Cum ne asternem, asa dormim si ce alegem aceea avem.
Bisericile penticostale din Romania sunt intr-o criza de valori extrem de accentuata. Bineinteles ca nu trebuie sa-L judecam pe Hristos din pricina celor ce-l batjocoresc, dar generatiile care vin au nevoie urgenta de exemple autentice de spiritualitate. Nu putem sacrifica generatiile viitoare pentru ca noi nu ne gandim decat la noi insine si la confortul personal. Ezechia, desi a fost un imparat bun, nu s-a gandit la generatiile urmatoare. In egoimul lui a fost multumit ca va avea liniste si pace, dupa el … potopul. O gandire egoista, focalizata doar pe linistea si pacea personala, fara strategii de castigare a generatiilor urmatoare este o gandire diabolica. Nu asa a gandit Cristos. Nu asa au gandit ucenicii. Ei s-au uitat in viitor, la generatiile care aveau sa vina si le-au influentat intr-un mod radical.
Dupa ultimele alegeri de la Bistrita, multi s-au intrebat “si acum, ce urmeaza?” Eu am afirmat in repetate randuri ca lupta cu sistemul religios este inutila, dar ca asta nu inseamna ca trebuie lasat sa faca ce vrea. Sistemul trebuie confruntat public si, cel putin de rusinea publica, sa se abtina de la a mai cloci aberatii de doi bani. Sunt foarte curios cum vor aborda cei din Consiliul Bisericesc situatia penibila din timpul Congresului Electiv, dar nu-mi pun mari sperante in deciziile lor. Oricum, daca ne asteptam ca cei din Consiliul Bisericesc sa initieze vreo reforma semnificativa, comitem o mare greseala. Sistemul nu se poate reforma pe sine insusi, pentru ca nu se poate autoincrimina. O imparatie nu se poate dezbina singura pentru ca, mai apoi, sa se poata recladi singura. In ecuatia aceasta intervin cel putin doua forte exterioare sistemului: 1)Dumnezeu si 2) bisericile locale.
Mai multi pastori penticostali – printre care si eu, dar mai moderat in ultima vreme – au incercat sa incrimineze sistemul si sa determine o schimbare de sus in jos. Initiativa aceasta nu a reusit. Sistemul a fost mai puternic decat ne-am inchipuit si dorinta de schimbare mai mica decat am anticipat. Multi pastori penticostali traiesc inca din amintiri si nu se gandesc la generatiile urmatoare. Problema insa nu consta doar in lipsa dorintei de schimbare, ci mai ales in lipsa unor alternative demne de luat in considerare. Oamenii nu au valori la care sa se raporteze. Pastorii nu au mentori care sa le arate drumul. Nu avem vizonari, ca fiii lui Isahar, care sa inteleaga vremurile si sa aduca solutii pentru zilele acestea. Bun, vrem schimbare, dar ce punem in schimb?
Nevoia de valori la care sa se raporteze credinciosii nostri este imperativa. Ne-am luptat cu pumnul in vant. Nu am reusit nimic semnificativ. Este timpul sa revenim cu picioarele pe pamant. Biserica are nevoie de slujitori autentici, de modele morale, de valori veritabile. Biserica are nevoie de pastori care sa se gandeasca la generatiile viitoare si sa traiasca in asa fel incat oamenii sa-i urmeze. Cand oamenii te urmeaza, nu trebuie sa-ti propui sa faci revolutii, ele vor veni de la sine. Cand vom avea biserici locale puternice vom avea si alternative serioase. Schimbati bisericile locale si veti schimba sistemul! Se prea poate ca afirmatia aceasta sa fie hazardata, nu o pot proba, este doar o idee pe care o am, dar sunt convins ca singura solutie pe care o avem este sa devenim modele vrednice de urmat. A influenta generatiile care acum se ridica in bisericile penticostale este un deziderat. Ei vor cauta valori la care sa se raporteze, mentori pe care sa-i urmeze. Sa fim noi aceia!
Avem nevoie de darul prorociei! decembrie 6, 2010
Posted by laurentiu balcan in Penticostalism.Tags: darul proorociei, darurile Duhului, Duhul Sfant, proorocie
20 comments
Daca acceptam ca Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu, atunci trebuie sa acceptam ca tot ce spune Biblia este insiprat de Dumnezeu si isi gaseste loc in maretul plan pe care il desfasoara Dumnezeu prin Biserica Sa. Nu trebuie sa ne apropiem de Biblie cu pretentia ca putem intelege si explica absolut tot. Insusi Petru ne spune ca in scrierile lui Pavel sunt unele lucruri “greu de inteles” (2Petru 3:16), pentru ca “nu le putem purta” (Ioan 16:12). Adevarul lui Dumnezeu nu poate fi incorsetat in forme si definitii pe care inteligenta umana le nascoceste, el transcede natura umana si face de ras intelepciunea filozofica (1Corinteni 1:20 – 21) tocmai pentru ca vine de la Dumnezeu.
Biblia – atat Vechiul cat si Noul Testament – ne spune ca Dumnezeu se implica activ in viata oamenilor si mai aleas a Bisericii Sale. Daca noi, care suntem rai, stim sa dam daruri bune copiilor nostri, atunci trebuie sa ne asteptam ca cel ce este Bun sa dea daruri bune copiilor Lui. Printre darurile pe care Dumnezeu le da Bisericii Sale este si darul prorociei, care nu este predicare – cum spun unii prieteni de-ai penticostalilor - desi se poate manifesta si in timpul predicarii Cuvantului, ci este o vorbire miraculoasa din partea lui Dumnezeu spre “zidire, sfatuire si mangaiere” (1Corinteni 14:3). Darul prorociei nu a disparut din istoria Bisericii, el se va sfarsi atunci cand va veni ce este desavarsit, adica Hristos, la a doua Sa venire (1Ioan 3:2). Iar pentru ca acum cunoastem in parte si vedem Realitatea ca intr-o oglinda, in chip intunecos, avem nevoie de toate darurile Duhului si de toate mijloacele pe care ni le pune Dumnezeu la dispozitie pentru a creste spiritual.
Biserica are nevoie de mesaje profetice, nu pentru ca Adevarul Scripturii nu ne-ar fi suficient, sau ca predicarea nu ne-ar fi deajuns pentru a explica voia lui Dumnezeu, ci pentru ca in conditia noastra de oameni pacatosi avem nevoie de interventii supranaturale prin care sa ni se reaminteasca cine este Dumnezeu. Sunt constient ca daca Biserica ar fi plina de credinta si de dragoste probabil nu am avea nevoie de daruri, dar nu suntem dasavarsiti si nu se intrevad schimbari semnificative in aceasta privinta. Suntem dependenti de interventiile lui Dumnezeu asupra naturii noastre umane. Nu ne putem raporta la Dumnezeu doar rational – rationalismul la care fac apel multi zilele astea a esuat lamentabil - noi suntem si fiinte emotionale. Noi tanjim dupa simtire, dupa simtirea lui Dumnezeu. Chiar daca darurile Duhului Sfant iti ating in primul rand simturile – impactul emotional in timpul manifestarii darului prorociei, de exemplu, este foarte puternic - ele nu sunt irationale, mai ales cand isi gasesc o baza biblica serioasa si o aplicare practica puternica. Ni se cere in aceste zile din urma sa nu mai credem ceea ce “am vazut si auzit cu urechile noastre, ceea ce am pipait cu mainile noastre.”
Darul prorociei – in ciuda impactului devastator pe care l-au avut asupra Bisericii falsii proroci – ramane unul dintre darurile biblice ce pot determina o comunitate de credinciosi sa-si regandeasca trairea cu Dumnezeu. Veti spune, pe buna dreptate, dar de ce nu o fac doar studiind Biblia? Simplu. Pentru ca traim in firea pamanteasca si avem o credinta slaba. Darul prorociei este un mijloc prin care Dumnezeu constientizeaza oamenii cu privire la Adevar si isi zideste Biserica. In cele din urma, scopul tuturor darurilor date Bisericii este “zidirea spirituala” a Bisericii.
Iata un exemplu practic. In 1996 am inaugurat noua cladire a Bisericii si pe atunci eram in jur de 80 de membri. In perioada aceea un proroc a spus (relatez cu aproximatie) ca Dumnezeu va lucra in asa fel cu noi incat “locul acesta va ajunge neincapator”. Mesajul lui nu a adus o noua revelatie, dar a fost o puternica sursa de inspiratie pentru biserica noastra. O perioada de timp nu s-a intamplat nimic, dar incepand cu anul 2000 ne-am rugat si am actionat pe baza promisiunii speciale – si particulare! – pe care Dumnezeu ne-a facut-o. Intr-o perioada de 5-6 ani, locasul de inchinare (400 de locuri) a ajuns neincapator. Am deschis o alta Biserica si am golit locasul actual pentru ca Dumnezeu sa-l poata umple din nou.
Despre cum putem deosebi prorociile am scris AICI
Mesajele profetice autentice ne motiveaza si ne reamintesc ceea ce asa de usor uitam cateodata si anume ca Dumnezeu este implicat in mod activ in viata Bisericii Sale si lucreaza prin mijloacele Sale pentru a-si zidi Biserica.
“Urmariti dragostea. Umblati si dupa darurile duhovnicesti, dar mai ales sa prorociți.” (1Corinteni 14;1)
Evanghelia vagabonzilor decembrie 4, 2010
Posted by laurentiu balcan in Recomandari.1 comment so far
“Cata vreme pastram lipsa de prejudecati a copiilor, ridicam semne de intrebare in privinta ideilor fixe si a structurilor impietrite, fie si atunci cand e vorba de noi insine. Ii ascultam pe aderentii celorlalte culte si religii. Incetam sa mai gasim demoni in cei cu care nu suntem de acord. Incetam sa ne mai simtim in largul nostru doar in compania celor care ne impartasesc limbajul. Cata vreme suntem deschisi, rareori apelam la ori/ori – ori creatie, ori evolutie; ori libertate, ori lege; ori sacru, ori profan; ori Beethoven, ori Madonna. Ne concentram asupra ambelor, fiind constienti ca adevarul lui Dumnezeu nu poate fi intemnitat intr-o mica definitie. Desigur, o minte deschisa nu accepta orice, fara discriminare – marxism si capitalism, crestinism si ateism, dragoste si pofta trupeasca, sampanie Moet Chandon si otet. Ea nu absoarbe in egala masura toate propozitiile, asemenea unui burete, nici nu e intr-atat de moale. Constientizeaza, pe de alta parte, ca realitatea, adevarul si Isus Hristos presupun orizonturi extrem de vaste.”
(Brennan Manning, Evanghelia vagabonzilor, Editura Aqua Forte, pag. 51)
Vino, Duhule Sfant! decembrie 2, 2010
Posted by laurentiu balcan in Legalism, Penticostalism, Sa bata clopotul....14 comments
In ultima perioada de timp, subiectul “Iosif Ton – carismatic” a ocupat locurile fruntase in clasamentul wordpress. Pocaitii au reusit sa fie in top, in topul topurilor. Dar cu ce pret? De la afirmatii contondente de genul “s-a aliat cu proorocii lui Baal”, s-a ajuns ca marii teologi ai blogosferei sa-l bage pe Duhul Sfant in corzi si, in ravna lor nebuna de a infiera exagerarile, au ajuns sa dispretuiasca manifestarile supranaturale ale Duhului Sfant.
Intotdeauna formalismul religios l-a incorsetat pe Dumnezeu si i-a impus limite. Am transformat religia noastra in propriul idol si zilnic ne aruncam la picioarele idolului nostru, sarutandu-l cu multa pasiune. Eu inteleg din Scriptura ca Dumnezeu este un Dumnezeu al imprevizibilului si al supranaturalului. Trebuie sa las loc in viata mea pentru imprevizibil si supranatural. Nu ele sunt regula dupa care ma ghidez, nu caut manifestari supranaturale, nu caut sa fac minuni, dar trebuie sa fiu pregatit pentru ele. Cine sunt eu sa-i spun Olarului cum sa-si modeleze lutul? Nesimtirea nu este o calitatea a ucenicilor Domnului Isus. Modestia si smerenia, da!
Bineinteles ca multi oportunisti carismatici au manipulat masele pentru castig personal. Bineinteles ca unii au exagerat cand au pretins ca Dumnezeu va face nu stiu ce si nu s-a intamplat. Bineinteles ca multi indivizi au imitat manifestarile Duhului si le-au denaturat pana la ridicol. Eu nu cred ca Duhul Sfant vrea sa devina vedeta de televiziune si sa se dea in spectacol. Dar Duhul lui Dumnezeu nu se opreste in aceste abuzuri, ci continua sa atinga grupuri si comunitati de oameni sinceri care au o mare dorinta de sfintenie. Sa pretinzi ca Biblia invata ca Duhul Sfant a incetat sa mai lucreze mi se pare cea mai mare idiotenie posibila. E ca si cum ai spune ca soarele a incetat sa mai existe pentru ca azi noapte noi nu l-am vazut. Soarecii de biblioteca, cu doctoratele transformate in filacterii nu pot intelege lucrarea Duhului Sfant si modul in care opereaza El, atunci cand vrea sa trezeasca o comunitate de oameni.
Gamaliel a avut mare dreptate cand a spus: “Daca incercarea sau lucrarea acesta este de la oameni, se va nimici; dar daca este de la Dumnezeu, n-o veti putea nimici. Sa nu va pomeniti ca luptati impotriva lui Dumnezeu” (Fapte 5: 38-39). M-as fi asteptat sa vad o reactie mai temperata din partea (unor) baptistilor, dar se pare ca dispretul pe care l-au avut fata de penticostali in trecut nu s-a diminuat. Sa ne dispretuiasca, nu au decat, dar sa nu se trezeasca luptand impotriva lui Dumnezeu!
In timp ce blogarii isi dau cu parerea daca proorocii lui Baal mai traiesc sau nu, Duhul lui Dumnezeu, ignorandu-i pe cesationisti, continua sa se reverse peste penticostali, carismatici, baptisti, crestini dupa evanghelie si peste orice om insetat dupa Dumnezeu. Un prieten baptist, pe care D-umnezeu l-a botezat cu Duhul Sfant si i-a dat si dar de vedenie ma ruga sa nu spun altora lucrul acesta. Se temea ca fratii lui baptisti il vor exclude si el isi doreste sa ramana baptist. Ca el sunt multi baptisti pe care Dumnezeu i-a botezat cu Duhul Sfant, dar se tem de fratii lor. Au si de ce. David isi dorea mai degraba sa cada in mainile Domnului decat in mainile oamenilor.
“… fagaduinta aceasta este pentru voi, pentru copiii vostri, si pentru toti cei ce sunt departe acum, in oricat de mare numar ii va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” (Fapte 2: 39). E pentru mine si pentru tine.
Vino, Duhule Sfant!
