jump to navigation

Raportul presedintelui noiembrie 21, 2010

Posted by laurentiu balcan in Penticostalism, Protest.
13 comments

(3)

La Bistrita, presedintele in exercitiu al Cultului Penticostal, P.R. Tipei ne-a prezentat un raport banal, fara realizari concrete, cu afirmatii umflate, pe care pastorii au trebuit sa-l asculte cu stoicism si sa-i dea crezare. Cum la noi gandirea critica este la pamant iar slugarnicia este la loc de cinste, putin a mai ramans ca raportul presedintelui sa nu fie insotit de ropote de aplauze, ceea ce nu s-a intamplat, slava Domnului!

Printre realizarile marete ale actualei conduceri enumeram:

- inflacararea spiritului de rugaciune in toate bisericile penticostale.

Bine, bine, dar cum masuram aceasta realizare? Nicicum. O astfel de afirmatie nu poate fi masurata, iar ei au stiut bine asta. Ea se dovedeste a fi chiar falsa, pentru ca nimeni din Conducerea Cultului nu a impulsionat spiritul de rugaciune in bisericile din judetul Bacau, de exemplu. Poate ca au facut-o atunci cand numele unor lideri ai Cultului au aparut pe OTV, iar slujitorii de pe Valea Trotusului s-au intalnit pentru rugaciune si sfatuire.

- intarirea disciplinei bisericesti si de lucru la toate nivelurile si subunitatile Cultului.

Ce realizare mareata! Celebra Hotarare din 8-9 August 2007 – care mie imi este foarte draga, iar voi stiti bine asta – este o realizare demna de trecut in arhivele Cultului. Personal am demonstrat ca acea Hotarare este nebiblica, nestatutara si extrem de pagubitoare pentru viata bisericilor noastre. Pe langa asta, nimeni nu poate verifica autenticitatea afirmatiei. Sunt bisericile penticostale mai disciplinate decat acum patru ani? Nimeni nu stie, probabil ca nu sunt, dar da bine la publicul majoritar care a imbratisat Hotararea din 8-9 August 2007. Si iata asa mai luaram niste voturi…

- intensificarea si extinderea lucrarii de evanghelizare si misiune din cadrul Cultului.

Si cum ati facut asta, fratilor? As vrea sa cunosc si eu un proiect initiat de Conducerea Cultului, in urma caruia lucrarea de evaghelizare si misiune s-a extins. Ei au luat eforturile unor agentii de misiune si ale bisericilor locale si le-au trecut in propriul raport. Spunea presedintele ca in actualul mandat s-au construit 5 biserici penticostale – daca retin eu bine – ca si cum Cultul ar fi construit aceste cladiri. Daca am retinut corect cifra, atunci trebuie sa stiti ca una dintre aceste biserici a fost construita de noi, la Onesti, iar din partea Cultului nu am primit niciun ban pentru constructie. Este lipsit de etica sa-ti insusesti o realizare la care nu ai participat deloc.

Si ca sa nu lungim prea mult discutia, niciunul dintre obiectivele de lucru pentru anul 2006 – 2010 nu este un proiect in sine, ci sunt enumerari cu caracter general si evenimente – eu am fost foarte surprins sa vad ca “organizarea unor intalniri nationale pastorale” a fost trecuta la obiective de lucru – care oricum ar fi avut loc, indiferent de cine e la conducere.

Deci ce a facut notabil fosta conducere? Ei poate stiu, dar noua inca nu ne-au spus.

Presedintele ne-a insiruit apoi mai multe cifre statistice, cu scopul de-a ne convinge ca miscarea penticostala este in plina expansiune, experimentand o crestere de 10,32% a membrilor majori si 3,19% a membrilor apartinatori.

Ceea ce m-a speriat pe mine in timpul prezentarii raportului presedintelui a fost afirmatia ca, pe viitor, se va urmari “o interpretare unica a Scripturii. Se vor pune bazele unei hermeneutici penticostale.” Sper ca cei din Executiv sa aiba maturitatea sa respinga o asemenea propunere iluzorie, pentru ca daca se va incerca “o interpretare unica a Scripturii” nu se va face altceva decat sa se inaugureze Sfanta Traditie Penticostala. Nu peste mult timp vom spune si noi ca Biblia, intr-adevar, “asa spune“, dar Sfanta noastra Traditie “asa talmaceste.” Sper ca a fost doar o afirmatie electorala si nu un proiect pentru noul mandat!

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 51 other followers