penticostalul … un blog anti-somnolenta.

Piedici in calea plinatatii Duhului Sfant (2) iunie 8, 2010

de C.G. Finney

5. Altii nu se pot bucura de prezenta Duhului pentru ca nu-si marturisec si nu parasesc pacatele.

Poate ca ei isi marturisesc pacatele asa, in general, si sunt intotdeauna gata sa recunoasca ca sunt pacatosi; dar, luate fiecare in parte, ei nu vor pomeni decat de unele pacate, si, marturisindu-le, vor face lucrul acesta cu rezerva, cu mandrie si cu precautie, ca si cum le-a r fi teama sa nu spuna ceva in plus. Vorbesc de cazul cand marturisirea il vizeaza pe aproapele. Si in loc ca marturisirea sa curga, tasnind dintr-o inima sincera, ele sunt parca smulse, scoase cu carligul. Daca au stricat, prin cuvintele lor, reputatia cuiva, fac fata de el o retractare partiala, rece, de ochii oamenilor, si apoi zic: “Acum, frate, sunteti multumit?” Desigur  ca pentru cineva caruia i s-a gresit prin cuvinte urate ii este foarte greu sa nu se multumeasca chiar si cu o marturisire rece, lipsita de cordialitate. Dar v-o spun: Dumnezeu nu este multumit cu asa ceva. El stie daca ati facut o depliina si cinstita marturisire, si aceasta se face atunci cand cineva isi ia asupra lui toata vina care i se cuvine. Daca o faceti impinsi si obligati de cine stie ce considerent, credeti voi oare ca veti putea sa-l inselati si pe Dumnezeu?

 ”Cine isi ascunde faradelegile, nu propaseste, dar cine le marturiseste si se lasa de ele, capata indurare” (Proverbe 28:13). “Oricine se smereste va fi inaltat” (Luca 14:11). Fara a va umili adanc, fara a va marturisi, din proprie convingere, pacatele voastre, fara a repara deplin nedreptatea comisa, nu aveti nici un drept sa va asteptati sa capatati duhul rugaciunii.

(C.G. Finney – Discursuri despre trezirile religioase, editura Stephanus, pag 117)

Piedici in calea plinatatii Duhului Sfant (1) iunie 6, 2010

de C.G. FINNEY …

” 1. Se poate ca voi sa traiti in prefacatorie. Rugaciunile voastre nu sunt serioase si sincere. Nu numai ca asa-numita voastra credinta este doar o infatisare de evlavie, un lucru de fatada, fara simtamintele inimii, dar chiar in relatiile cu semenii va lipseste sinceritatea. Si de aici izvorasc multe lucruri pe care le faceti, tot atatea prilejuri de a intrista pe Duhul Sfant, pana acolo ca El nu mai poate ramane cu voi. [.....]

2. In al doilea rand, Duhul Sfant nu poate locui in inima oamenilor usuratici. Duhul lui Dumnezeu este sfant si serios si nu poate sta impreuna cu oamenii flecari.

3. Altii nu pot primi plinatatea Duhului Sfant din pricina mandriei lor. Ei pun pret pe tinuta, pe renume, pe masina, pe moda. Cum sa fie plini de Duh asemenea oameni? Si, cu toate acestea, se pot intalni persoane de acestea care se mira de ce nu gasesc ele satisfactie in crestinism!

4. Altii iubesc cu pasiune lucrurile lumii, sunt avari, se trudesc din greu pentru a se imbogati, si, deaceea nu pot fi umpluti cu Duhul. Cum sa poata ramane cu ei Duhul lui Dumnezeu, cand toate gandurile lor se indreapta doar catre lucrurile acestei vieti si toata priceperea si-o intrebuinteaza pentru a obtine bogatiile pieritoare. Cand au castigat banul si sunt indemnati de cugetul lor sa dea ceva pentru inaintarea Evangheliei la sufletele pierdute, ei se intristeaza. In toate legaturile lor cu aproapele se pot vedea, cu usurinta, cat de mult iubesc ei lumea si lucrurile din ea [...] Si totusi astfel de persoane de roaga, isi dau ifose de oameni evlaviosi si se mira de ce crestinismul nu le produce lor bucurie si de ce ei nu sunt plini de Duhul lui Dumnezeu! Aceasta lipsa de constiinciozitate in lucrurile mici este delasare morala si ea alunga pe Duhul Sfant intristandu-L.

(C.G. Finney – Discursuri despre trezirile religioase, editura Stephanus, pag 115 – 117)