penticostalul … un blog anti-somnolenta.

Sindromul prigonirii confortabile martie 15, 2010

Desi au trecut mai bine de douazeci de ani de la Revolutie, mai intalnesti inca predicatori care regreta vremurile apuse si isi doresc sa traiasca inca in comunism. Ei sunt dependenti de sindromul prigonirii … al prigonirii confortabile.

Sa ma explic.

Ieri un frate ne spunea – plin de pasiune – ca regreta vremurile trecute, ca era mult mai bine, ca parca il iubea pe Dumnezeu mult mai sincer, ca parca era har mai mare si ca tare ar dori sa vina iar vremuri de prigoana peste Romania. Iarta-l, Doamne, caci nu stie ce cere!

Cum sa ai astfel de dorinte, tu care esti copil al lui Dumnezeu si slujitor al Evangheliei lui Isus Hristos? Nu era mult mai bine pe timpul comunistilor si nici nu cred ca oamenii erau mult mai pocaiti, caci altfel nu-mi explic cum un grup de frati care Vinerea strigau de bucurie la staruinta si erau plini de Duhul Sfant, Duminica se certau pentru functiile din comitet, inchideau biserica si o tineau din scandal in scandal.

Prigoana le oferea un sentiment de evlavie, de spiritualitate. Le oferea o dovada materiala ca sunt copiii lui Dumnezeu. Prigoana te ajuta sa vezi, sa simti, sa stii (in domeniul fizic, bineinteles) ca esti pocait, caci pe cei din lume nu-i prigoneste nimeni -  lumea nu poate uri ce este al ei. Prigoana nu-ti schimba in mod automat inima, nu te facea nici mai pocait si nici mai sfant. Ea te constrangea sa te pocaiesti, sa mergi pe furis la studiu, la rugaciune si sa suferi pentru credinta. Erai obligat. Dar constrangerea este o piedica in calea credintei. Nu putem creste in credinta daca cineva ne obliga permanent sa facem anumite lucruri. Credinta trebuie sa izvorasca din iubirea pe care o avem fata de Dumnezeu. Noi trebuie sa ne punem increderea nu in lucrurile care sa vad, ci in cele care nu se vad.

Prigoana devenise pentru unii un fel de drog al credintei. Cand drogul le-a fost luat ei au intrat in sevraj. Credinta a inceput sa li se clatine,  sa li se risipeasca si li s-a vazut adevarata dragoste. Acum tanjesc dupa drogul care sa le tina credinta puternica si sa le dea din nou sentimentul ca sunt pocaiti.

Am un mare respect pentru cei care au suferit pentru Evanghelie si care au platit scump pentru credinta lor.  Sunt persoane care au pierdut mult mai mult decat ne putem imagina noi, doar pentru ca erau pocaiti. Dar nu-i pot respecta pe cei care nu au luat nici macar o palma pentru Evanghelie, dar se bat cu pumnul in piept ca au fost prigoniti si ca tare bine ar fi daca ar mai veni prigoana. Nu l-am auzit pe fratele Wurmbrand in nici o predica regretand comunismul, ci, dimpotriva,  l-am auzit infierandu-l si condamnandu-l. Cei care au suferit fizic, cei care au fost batuti si despartiti de familiile lor, cei care au sacrificat tot ceea ce au avut pentru pocainta, nu vor dori  niciodata ca acum sa mai fie prigoniti. Regreta vremurile de prigoana cei care au trait confortabil. Ei sufera de sindromul prigonirii confortabile.

Pai daca vrei sa fii prigonit, draga frate, iata ce-ti propun eu. Vinde-ti apartamentul, garsoniera, casa, masina sau ce mai ai tu, muta-te in China, India, Pakistan, Afganistan sau chiar in Turcia, apuca-te sa strigi in gura mare ca esti crestin si ca Isus este Fiul lui Dumnezeu si, cu siguranta, vei fi prigonit. Te vor prinde, te vor bate bine, te vor schingiui, te vor teroriza psihic si in cele din urma te vor omori. Dar noua nu ne place o asa prigoana.  Noi am vrea o prigoana confortabila, una care sa nu ne produca prea multa suferinta, care sa nu implice prea mult sacrificiu, ci doar atat cat sa ne dea sentimentul ca suntem sfinti si cu adevarat pocaiti.

Eu ii multumesc Domnului pentru vremurile de har pe care le traiesc - nu stiu ce-as face in vremuri de prigoana – si ma rog pentru fratii si surorile mele care sunt prigoniti chiar astazi, ca Dumnezeu sa-i intareasca si sa-i ajute sa nu se clatine in credinta. Dumnezeu sa aduca si peste ei vremuri de Har!