Casa zidita pe stanca … sau pe nisip martie 31, 2010
Posted by laurentiu balcan in Diverse....5 comments
Femeile nu ajung in rai (?!) martie 25, 2010
Posted by laurentiu balcan in Recomandari.4 comments
” Desi Kant s-a purtat intotdeauna cu deosebita delicatete si politete fata de femei, adevarul este ca din parerile sale se putea intrevedea uneori o anumita misoginie amestecata cu umor. Astfel, ii placea sa provoace doamnele, spunandu-le ca se putea demonstra, urmarind textul Bibliei, ca femeile nu ajung in rai, deoarece, conform unui pasaj al Apocalipsei Sfantului Ioan, in ceruri s-a lasat tacere timp de jumatate de ora. Asa ceva ar fi fost imposibil daca ar fi fost acolo o femeie, glumea Kant.”
(Pedro Gonzales Calero, Filosofia pentru bufoni, editura Nemira, 2008)
Michael W. Smith – Healing Rain/ Let It Rain martie 23, 2010
Posted by laurentiu balcan in ARTA crestina.add a comment
Muscatura cea mai periculoasa martie 22, 2010
Posted by laurentiu balcan in Recomandari.2 comments
L-au intrebat pe Diogene (un mare filosof al Greciei antice) care muscatura de animal era cea mai periculoasa, iar el a raspuns:
- Dintre cele salbatice, cea a calomniatorului; dintre cele domestice, cea a lingusitorului.
(Pedro Gonzales Calero, Filosofia pentru bufoni, editura Nemira, 2008)
Cum fac unii pocaitii rost de bani martie 19, 2010
Posted by laurentiu balcan in Sa bata clopotul....133 comments
Ca banu-i “ochiul dracului” o stim cu totii, am simtit-o uneori pe pielea noastra. Ca pocainta ne invata ca “iubirea de bani e radacina tuturor relelor ” o stim, deasemenea, prea bine. Dar ce facem cand, in calitate de pocaiti, putem castiga usor si rapid o suma importanta de bani?
Aici e buba…
Unii pocaiti se apuca sa vanda cladirile bisericilor - ca Biserica nu poate fi vanduta niciodata – prin tot felul de smecherii, de-ti vine sa-ti faci o cruce mare cand auzi pana unde ii poate duce capul.
Altii vand proprietatile mobile si imobile ale bisericilor, pentru a-si insusi castigul cu care-si vor rezerva un loc garantat langa talpa iadului. Garantat 100% !
Alti frati pocaiti canta “cantarile Domnului” (cica!) prin fata hipermarketurilor din Suedia si Norvegia, asteptand sa li se umple palaria, in timp ce femeile lor, cu copiii mici in brate, cer de mila … tot in Numele Domnului. Sa fie primit!
Alti “frati” s-au apucat de afaceri destepte si trag tepe naivilor de prin Spania si Anglia care cred ca daca individul are Biblia in geanta, iar in masina asculta Speranta si Rugul Aprins o sa-i si plateasca corect.
Altii sustin predici lacrimogene, cu prezentare in Power Point a unor sate sarace, in care nu au fost niciodata, si storc portofelele celor din America, carora li se spune ca trebuie sa dea pentru lucrarea Domnului, ca daca nu … you will lose your blessings.
Alti pocaiti, mai isteti, joaca la Euro Bingo, iar altii se roaga de zor sa le descopere Domnul numerele magice de la 6 din 49. Daca ai credinta, orice e posibil, nu?!
Altii fac camatarie, sau, pardon, mai bine zis, fac speculatii financiare, inginerii financiare. Suna mai bine, nu?
Altii isi deschid “firme”, la negru, pacalesc Statul … apoi Statul ii pacaleste pe ei, si se invart in hora minciunii si a inselatoriei pana li se aprind calcaiele. Cand dau de greu ne trimit biletele in fata, ca sa ne rugam Domnului sa-i izbaveasca de necazul care a venit peste ei.
Altii … Dumnezeu mai stie ce fac.
Dar unii pocaiti au norocul sa ajunga si la Dansez pentru tine. Stefan Bamboi a castigat, la ultima editie a emisiunii “Dansez pentru tine”, locul trei si un premiu de 15.000 de Euro si a devenit, probabil, un deschizator de drumuri pentru alti ”artisti” pocaiti care vor sa castige bani frumosi la emisiunea Dansez pentru tine. Sa fie sanatosi!
Mare belea e banul asta!
Despre prilejurile de poticnire (2) martie 18, 2010
Posted by laurentiu balcan in Reforma crestina, Scriptura.6 comments
Spuneam ca nu trebuie sa fim stresati prea mult de faptul ca unii “frati maturi” se incapataneaza sa se impiedice in unele actiuni irelevante. Noi nu suntem chemati sa-i multumim pe toti mofturosii si nici sa fim pe placul tuturor incapatanatilor. Faptul ca ei invoca permanent pricina de poticnire este o dovada a imaturitatii lor.
Foarte multi se gandesc numai la faptul ca altii sunt pricini de poticnire pentru ei, dar prea putini se intreaba “dar eu nu sunt pricina de poticnire pentru nimeni prin incapatanarea mea?” I-am auzit pe multi lamentandu-se: “frate, ma face sa pacatuiesc. Sa i se lege o piatra de moara de gat.” Extraordinar! Dar tu de cate ori nu ai facut pe altul sa pacatuiasca? Tu de cate ori nu ai fost pricina de poticnire pentru cei din jur?
Inainte de a-i acuza pe altii ca sunt pricini de poticnire, sa ne intrebam daca nu cumva si noi suntem pricini de poticnire pentru altii. Este de preferat sa ne judecam pe noi insine si nu pe altii.
Suntem chemati sa fim foarte atenti cu cei “slabi in credinta“. Fata de ei trebuie sa facem tot ce ne sta in putinta, ca sa nu-i facem sa pacatuiasca. Ei trebuie sa fie cei protejati de indemnul “sa nu fii pricina de potincnire!”, nu orice capos care nu vrea sa renunte la incurcaturile propriilor neuroni.
“Luati seama insa ca nu cumva aceasta slobozenie a voastra (libertatea de a manca lucruri jertfite idolilor) sa ajunga o pricina de poticnire pentru cei slabi [...] Daca pacatuiti astfel impotriva fratilor, si le raniti cugetul lor slab, pacatuiti impotriva lui Hristos“ (1Corinteni 8:9 si 12)
“Primiti bine pe cel slab in credinta, si nu va apucati la vorba asupra parerilor indoielnice” (Romani 14: 1)
Nu putem trai intr-un mediu fara “prilejuri de pacatuire” (Matei 18:7). Ele vin si pentru a ne testa maturitatea, dar un matur nu se va poticni, sau cel putin asa ar trebui sa fie. Crestinul matur il va ierta pe cel ce-l jigneste si-l va iubi pe cel ce-l uraste. Suntem chemati sa-i binecuvantam pe toti oamenii, nu sa ne poticnim in tot ce ni se pare noua nespiritual.
Sunt oameni care se poticnesc in Adevar. Lasa-i! Nici Isus nu i-a bagat in seama. Dar sunt oameni care se poticnesc pentru ca nu cunosc Adevarul, oameni slabi in credinta. Cu acestia trebuie sa fim foarte atenti ca sa nu-i facem sa pacatuiasca.
Ganditi-va acum ca cele mai mult eforturi pe care le ducem in biserica – vis a vis de prilejurile de poticnire – au ca scop multumirea incapatanatilor, a celor ce se cred maturi. Aproape ca nu ne pasa ca unul slab in credinta este daramat de absurditatile care sunt spuse uneori de la amvoane si nici ca tinerii sunt “executati “ in public si impinsi spre marginile comunitatii, ca, deh, sunt prea lumesti si nu merita sa faca slujba in biserica noastra …. ca sa nu fie pricina de poticnire.
Nu putem calca Adevarul in picioare, doar pentru a fi pe placul oamenilor!
Sindromul prigonirii confortabile martie 15, 2010
Posted by laurentiu balcan in Reforma crestina, Sa bata clopotul....10 comments
Desi au trecut mai bine de douazeci de ani de la Revolutie, mai intalnesti inca predicatori care regreta vremurile apuse si isi doresc sa traiasca inca in comunism. Ei sunt dependenti de sindromul prigonirii … al prigonirii confortabile.
Sa ma explic.
Ieri un frate ne spunea – plin de pasiune – ca regreta vremurile trecute, ca era mult mai bine, ca parca il iubea pe Dumnezeu mult mai sincer, ca parca era har mai mare si ca tare ar dori sa vina iar vremuri de prigoana peste Romania. Iarta-l, Doamne, caci nu stie ce cere!
Cum sa ai astfel de dorinte, tu care esti copil al lui Dumnezeu si slujitor al Evangheliei lui Isus Hristos? Nu era mult mai bine pe timpul comunistilor si nici nu cred ca oamenii erau mult mai pocaiti, caci altfel nu-mi explic cum un grup de frati care Vinerea strigau de bucurie la staruinta si erau plini de Duhul Sfant, Duminica se certau pentru functiile din comitet, inchideau biserica si o tineau din scandal in scandal.
Prigoana le oferea un sentiment de evlavie, de spiritualitate. Le oferea o dovada materiala ca sunt copiii lui Dumnezeu. Prigoana te ajuta sa vezi, sa simti, sa stii (in domeniul fizic, bineinteles) ca esti pocait, caci pe cei din lume nu-i prigoneste nimeni - lumea nu poate uri ce este al ei. Prigoana nu-ti schimba in mod automat inima, nu te facea nici mai pocait si nici mai sfant. Ea te constrangea sa te pocaiesti, sa mergi pe furis la studiu, la rugaciune si sa suferi pentru credinta. Erai obligat. Dar constrangerea este o piedica in calea credintei. Nu putem creste in credinta daca cineva ne obliga permanent sa facem anumite lucruri. Credinta trebuie sa izvorasca din iubirea pe care o avem fata de Dumnezeu. Noi trebuie sa ne punem increderea nu in lucrurile care sa vad, ci in cele care nu se vad.
Prigoana devenise pentru unii un fel de drog al credintei. Cand drogul le-a fost luat ei au intrat in sevraj. Credinta a inceput sa li se clatine, sa li se risipeasca si li s-a vazut adevarata dragoste. Acum tanjesc dupa drogul care sa le tina credinta puternica si sa le dea din nou sentimentul ca sunt pocaiti.
Am un mare respect pentru cei care au suferit pentru Evanghelie si care au platit scump pentru credinta lor. Sunt persoane care au pierdut mult mai mult decat ne putem imagina noi, doar pentru ca erau pocaiti. Dar nu-i pot respecta pe cei care nu au luat nici macar o palma pentru Evanghelie, dar se bat cu pumnul in piept ca au fost prigoniti si ca tare bine ar fi daca ar mai veni prigoana. Nu l-am auzit pe fratele Wurmbrand in nici o predica regretand comunismul, ci, dimpotriva, l-am auzit infierandu-l si condamnandu-l. Cei care au suferit fizic, cei care au fost batuti si despartiti de familiile lor, cei care au sacrificat tot ceea ce au avut pentru pocainta, nu vor dori niciodata ca acum sa mai fie prigoniti. Regreta vremurile de prigoana cei care au trait confortabil. Ei sufera de sindromul prigonirii confortabile.
Pai daca vrei sa fii prigonit, draga frate, iata ce-ti propun eu. Vinde-ti apartamentul, garsoniera, casa, masina sau ce mai ai tu, muta-te in China, India, Pakistan, Afganistan sau chiar in Turcia, apuca-te sa strigi in gura mare ca esti crestin si ca Isus este Fiul lui Dumnezeu si, cu siguranta, vei fi prigonit. Te vor prinde, te vor bate bine, te vor schingiui, te vor teroriza psihic si in cele din urma te vor omori. Dar noua nu ne place o asa prigoana. Noi am vrea o prigoana confortabila, una care sa nu ne produca prea multa suferinta, care sa nu implice prea mult sacrificiu, ci doar atat cat sa ne dea sentimentul ca suntem sfinti si cu adevarat pocaiti.
Eu ii multumesc Domnului pentru vremurile de har pe care le traiesc - nu stiu ce-as face in vremuri de prigoana – si ma rog pentru fratii si surorile mele care sunt prigoniti chiar astazi, ca Dumnezeu sa-i intareasca si sa-i ajute sa nu se clatine in credinta. Dumnezeu sa aduca si peste ei vremuri de Har!
Despre prilejurile de poticnire (1) martie 10, 2010
Posted by laurentiu balcan in Reforma crestina.3 comments
Mai peste tot, cand se discuta probleme de comportare crestina, de conduita morala, arma de baza folosita de unii slujitori este aceasta: ”sa nu fim prilej de poticnire … pentru nimeni!” Lozinca suna bine, mai ales ca pare biblica, dar ea, uneori, este folosita pentru a justifica practici aberante si pentru a sustine idei absurde.
“Sa nu fii prilej de poticnire” poate insemna, in unele situatii, sa nu porti blugi, ca un frate mai sensibil la sufletel nu se mai poate ruga din pricina ta. Sau poate insemna sa te conformezi mofturilor unor frati lumesti, care gasesc surse de pacatuire in orice manifestare a feminitatii surorilor. Imi spunea un frate- trecut de o anumita varsta- ca, de cand se stie, el s-a poticnit in parul surorilor. Solutia lui era ca surorile sa se imbrobodeasca in asa fel incat sa nu li se vada nici o suvita de par.
Ce ne spune Biblia despre “sa nu fii prilej de poticnire”?
Unul dintre lucrurile pe care le observam, mai ales in slujirea Domnului Isus – dar si in cea a apostolilor – este ca Isus a fost prilej de poticnire pentru mai multe persoane, dar nu s-a framantat din pricina aceasta.
Isus a fost prilej de poticnire pentru Ioan Botezatorul (Matei 11:2-6), pentru ca nu a actionat asa cum isi imaginase acesta. Fiul lui Dumnezeu nu s-a luptat cu romanii, nu si-a format o oaste de eliberare nationala si nici nu si-a chemat semenii la lupta. Ioan nu a inteles ca Isus venise sa distruga lucrarile diavolului si Imparatia Intunericului din inimile oamenilor. Coroborand aceste asteptari cu intemnitarea lui, Ioan ajunge sa puna la indoiala revelatia pe care a avut-o despre Isus si sa gaseasca in El, in Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii, o pricina de poticnire. Oamenii se poticnesc cand au asteptari false si ideologii pe care nu Duhul lui Dumnezeu le inspira, ci propriile mentalitati.
Isus a fost un prilej de poticnire pentru farisei (Matei 15: 10 – 14). Isus nu i-a cocolosit niciodata pe oameni; nu a fost ingaduitor cu cei incapatanati; nu a tolerat aberatiile si falsitatile fariseilor. Nu ii inteleg pe cei ce adopta o atitudine de ultra-ingaduitori, de ultra-sensibili la deraierile din mintile fatarnicilor. Ei au impresia ca fac un lucru bun, dar, in realitate, ei pun piedici lucrarii lui Dumnezeu si nu dau voie Duhului Sfant sa conduca Biserica pe drumul hotarat de El. Fariseii s-au poticnit in Isus, pentru ca le-a spus adevarul in fata. Ei, si? Sa se poticneasca! Isus a spus clar “Lasati-i: sunt niste calauze oarbe…” Nu ni se spune nicaieri in Biblie ca noi trebuie sa ne conformam inchipuirilor pe care le au unii invatatori, care predica ziua ce viseaza noaptea. Nici Isus nu s-a conformat minciunilor si exagerarilor fariseilor, chiar daca s-au poticnit in El.
Isus a fost un prilej de poticnire pentru proprii Sai ucenici (Ioan 6: 60 – 65). Sunt oameni care nu pot suporta adevarul, nu pot suporta hrana tare, invatatura adanca din Cuvantul lui Dumnezeu. Ce facem cu ei? Tinem Biserica la acelasi stadiu pentru ca unii nu pot inghiti carne duhovniceasca? Nu! Un slujitor trebuie sa impinga Biserica inspre inainte, sa-i dea directie, chiar daca unii se vor poticni. Eu nu pot renunta la Adevar de dragul ingaduintei crestine. Daca oamenii se poticnesc in Adevar, sa se poticneasca! Sub nici o forma nu putem sacrifica Adevarul.
O problema cu care se confrunta slujitorii bisericilor este ca incearca sa-i dadaceasca pe cei ce sunt pusi pe scandal, pe cei ce se cred maturi, dar nu sunt. Si tocmai asta am observat eu … cei care striga in gura mare “sa nu fii pricina de poticnire” sunt cei care se cred maturi, oameni care cred ca au experienta pe Calea Domnului. Ei sunt acea parte numita “activii neimplicati” care, orice ai face, vor fi Gigi-contra toata viata lor. Nu putem sacrifica Adevarul din pricina lui Gigi-contra.
Vom vedea, data viitoare, fata de cine nu trebuie sa fim pricina de poticnire.
De ce nu se deconspira diavolul martie 6, 2010
Posted by laurentiu balcan in Sa bata clopotul..., Supranatural.Tags: diavol, posesiune demonica, Supranatural, the fourth kind
18 comments
Cu cativa ani in urma am participat la un curs de misiune, in cadrul unui program de MA, sustinut de un profesor din Australia, baptist, fost misionar in Africa. Una dintre temele pe care le-am discutat a fost si posesiunea demonica.
In pauza cursului, la masa, impreuna cu alti colegi, am stat langa un renumit profesor de teologie baptista din Romania, I.B., si pentru ca stiam ca-i infiereaza imediat pe penticostali – chiar savurand momentele – am adus in discutie subiectul posesiunilor demonice. Bineinteles ca I. B. a inceput sa ne explice ca astfel de fenomene nu mai sunt de actualitate, ca pe timpuri orice boala era pusa pe seama demonilor, ca darurile de eliberare de sub stapanirea demonilor au incetat (ca si vorbirea in alte limbi si proorocia, dealtfel) si cate si mai cate (non)explicatii.
Cand am reinceput cursul, i-am relatat profesorului discutia avuta cu fratele I. B. si ca acesta nu mai crede in astfel de fenomene. Ne-a raspuns simplu: “trebuia sa vina cu mine in Africa“, iar apoi ne-a relatat cateva experiente avute in domeniul posesiunilor demonice. Am fost incantat sa aflu ca si printre baptisti sunt oameni care se roaga pentru eliberarea de sub stapanirea fortelor demonice si ca experimenteaza biruinte reale.
L-am intrebat, in schimb, ceva ce ma framanta de mai multa vreme si, recunosc, inca ma mai framanta:
– De ce cele mai multe manifestari de posesiune demonica au loc in tarile din lumea a treia si nu in tarile civilizate?
– Pentru ca tarile din lumea a treia – a raspuns fratele – sunt mult mai deschise influentelor spirituale. Sufletul lor este mult mai deschis spre lumea spiritelor decat sufletul celor din tarile civilizate.
– Asta inseamna – am replicat eu - ca diavolul ii influenteaza, de exemplu, mai mult pe cei din Africa decat pe cei din Europa?
– Nicidecum! Influenta lui este aceeasi, doar ca in Africa – un continent in care magia neagra este la ea acasa – nu are nicio problema daca se deconspira, daca se manifesta vizibil, pe cand in Europa alege cai de influenta mai delicate, care sa nu-l deconspire. Diavolul nu este prost. Nu le va da oamenilor dovezi clare ca exista.
[.....]
Am vazut astazi un film, The fourth kind, despre care voi mai scrie - dar asta dupa ce ma voi documenta putin – care mi-a reamintit discutia pe care tocmai v-am prezentat-o. Filmul imi confirma o teorie care trebuie luata in considerare – fenomenele care au la baza teoria rapirilor extratereste sunt, de fapt, manifestari demonice.
Diavolul nu se va mai teme, in zilele din urma, sa se deconspire. Stie ca mai are putina vreme si va cauta sa-i inghita, daca va fi cu putinta, chiar pe cei alesi. Va face sa coboare foc din cer si se va declara pe sine insusi dumnezeu. Adeptii lui i se vor inchina, il vor sfida pe Adevaratul Dumnezeu si ii vor intoarce spatele.
Noi nu avem de luptat cu carnea si cu sangele! Ati prins ideea?
Nimic nu este de mirat din partea Ta! martie 5, 2010
Posted by laurentiu balcan in Meditatii.1 comment so far
“Ah! Doamne Dumnezeule, iata, Tu ai facut cerurile si pamantul cu puterea Ta cea mare si cu bratul Tau intins: nimic nu este de mirat din partea Ta!” (Ieremia 32: 17)
Albert Einstein spunea ca “cel care nu-si mai poate lua ragazul sa se minuneze, cuprins de o uimire infricosata, se poate socoti ca si mort: caci e un orb.”
Mirarea in fata maretiei lui Dumnezeu este o calitate a sufletului viu, a inimii care bate pentru Dumnezeu, a omului care cauta fata Domnului si umbla cu Dumnezeu.
Ieremia este uimit de planul lui Dumnezeu. Dumnezeu anunta distrugerea Ierusalimului si ducerea poporului in robie, dar, impotriva oricarui rationament omenesc, il pune pe Ieremia sa cumpere un ogor si sa prooroceasca “iarasi se vor mai cumpara case, ogoare si vii, in tara aceasta.” Ieremia cumpara un teren ce urmeaza sa fie distrus, doar pe baza promisiunii ca peste multa vreme Dumnezeu va restaura Israelul.
Nimic nu este de mirat din partea Ta, Doamne!
Dorinta lui Dumnezeu de a rascumpara ne produce uimire. Harul lui Dumnezeu manifestat in Hristos Isus ne pune in incurcatura. Noi nu putem intelege dragostea lui Dumnezeu, dar ne putem mira de ea. Noi nu putem explica logic anumite actiuni ale lui Dumnezeu, dar ne putem mira in fata lor.
Gresim lamentabil cand incercam sa explicam ceea ce de fapt ar trebui sa ne mire, sa ne uimeasca. Uimirea deschide calea adevaratei inchinari.
Nimic nu este de mirat din partea Ta, Doamne!
Ce asteptari ai de la Dumnezeu? Ce lucruri astepti sa faca Dumnezeu pentru tine?
Nu merge la Biserica doar ca sa omori timpul sau ca sa mai pontezi o zi in casa Domnului. Cere-i Domnului lucruri care sa te uimeasca, lucruri mari, lucruri profunde care produc in suflet o uimire dumnezeiasca.
Nimic nu este de mirat din partea Ta, Doamne!
