Disciplinele spirituale (9) ianuarie 29, 2010
Posted by laurentiu balcan in Reforma crestina.Tags: crestere spirituala, dezvoltare spirituala, disciplina castitatii, disciplina confidentialitatii, disciplina partasiei, disciplina spirituala, evlavie, Legalism, pocainta, sfintire
6 comments
Nu am avut pana acum o serie asa de lunga de postari. Probabil ca unii s-au plictisit deja, dar eu sunt convins ca disciplinele spirituale pot revolutiona viata noastra spirituala. Voi enumera astazi inca trei discipline spirituale, cu speranta ca sunt printre cititorii mei persoane care s-au hotarat si sa le practice, nu doar sa se informeze.
DISCIPLINA CASTITATII
Disciplina castitatii inseamna abtinerea de la relatii sexuale extraconjugale, dar si abtinerea de la orice gand pacatos. Disciplina castitatii implica un refuz categoric al oricaror imagini cu caracter sexual pacatos, pentru ca scopul ei este sa ne pastreze mintea si inima curata.
Credinciosul trebuie sa aiba o perspectiva biblica asupra sexualitatii. Relatiile sexuale nu sunt pacatoase atunci cand au loc in cadrul instituit de Dumnezeu – familia, dar sunt devastatoare in afara ei. Probabil ca cele mai multe excluderi din bisericile noastre sunt cauzate de pacate de natura sexuala, asta in cazul in care se afla, caci cine stie cati curvari, pe care nu-i stie nimeni, se impartasesc cu noi?
Tinerii care traiesc intr-un mediu impregnat de pofte sexuale; barbatii care sunt plecati cu anii la lucru in strainatate; femeile care-si lasa barbatii baby-siteri in tara, iar ele matura apartamentele strainilor si le strang capsunile; sfintii sobri din biserici ai caror ochi sclipesc urmarind fustele si decolteurile surorilor; utilizatorii de internet si televiziune, cu totii sunt predispusi caderii in pacate sexuale. Fara o disciplina severa si fara a persevera in practicarea disciplinei castitatii, nu avem cum sa traim dupa voia lui Dumnezeu. Noi suntem Templul Duhului Sfant si e treaba noastra sa pastram Templul curat, prin mijloacele pe care ni le-a pregatit Dumnezeu.
Pasaje de analizat: Iov 31;1; Matei 5:28; 1Tesalonicieni 4:3-5; 1Corinteni 6:12-20.
DISCIPLINA CONFIDENTIALITATII
Confidentialitatea, ca disciplina spirituala, se manifesta in doua directii:
1) confidentialitate fata de faptele tale. Nu te lauzi cu ceea ce ai facut, sau cu ceea ce posezi tu, pentru ca “lauda de sine nu miroase-a bine”, nu-i asa? Confidentialitatea cu privire la faptele proprii implica smerenie, umilinta. Nu trebuie sa stie dreapta ce face stanga. Suntem chemati sa ne practicam neprihanirea inaintea lui Dumnezeu, nu fata de oameni, Matei 6:1-6. Noi nu suntem interesati de aprecierile si laudele oamenilor, noi slujim in asa fel incat sa fim apreciati de Dumnezeu.
2) confidentialitate fata de faptele altora. Un credincios stie sa pastreze un secret, o marturisire. Nimic nu e mai dezgustator decat un pocait care umbla cu barfeli. Nu vi se pare ca barfa este principala activitate a unor pocaiti? Nu stiu sa faca nimic pentru Dumnezeu, dar la barfa nu-i intrece nimeni. Se constata o lipsa de incredere tot mai accentuata in slujitorii bisericii, tocmai din pricina faptului ca “lupii in piei de oaie” au luat marturisirile si le-au transformat in “gloante naziste“, cum spunea Vladimir Pustan, sau in subiecte de predica. Ca slujitori ai lui Dumnezeu, nu avem voie de divulgam secretele marturisirii, 1Tesalonicieni 4:6, Proverbe 17:9. Un slujitor e un om secretos, nicidecum un barfitor, el practica disciplina confidentialitatii pentru ca a inteles ca “…sufletul credincios tine ce i s-a incredintat” (Proverbe 11:13).
DISCIPLINA PARTASIEI
Nu insist asupra acestei discipline pentru ca, banuiesc, predicatorii va spun Duminica de Duminica cat este de important sa veniti la Biserica pentru a dezvolta partasia cu fratii si surorile, Fapte 2:42 – 47. Insist, in schimb, asupra importantei unitatii in cadrul partasiei fratesti. Noi nu putem birui de unii singuri, avem nevoie de cei de langa noi si tocmai acesta este meritul disciplinei partasiei: ne invata sa ne apreciem aproapele si sa luptam alaturi de el. Ca o armata sfanta ne unim fortele, ne ridicam scutul pentru a ne proteja aproapele si mergem la lupta stiind ca doar impreuna putem invinge. Am scris despre unitatea Bisericii (AICI). Disciplina partasiei aduce in atentia noastra un principiu pe care l-au avut muschetarii “Unul pentru toti si toti pentru unul!”
Texte de analizat: Ioan 17; Filipeni 2:1-4; 1Corinteni 1:10; Efeseni 4:3
Disciplinele spirituale (8) ianuarie 27, 2010
Posted by laurentiu balcan in Trezire spirituala.Tags: crestere spirituala, dezvoltare spirituala, disciplina simplitatii, disciplina spirituala, disciplina tacerii, evlavie, Legalism, pocainta, sfintire
2 comments
Disciplinele spirituale nu sunt eficiente daca nu sunt practicate regulat. Nu poti avea pretentia sa construiesti ceva durabil in viata ta daca nu insisti si daca nu perseverezi asupra disciplinelor. Fiecare avem nevoie de disciplina, asa cum un sportiv are nevoie de disciplina pentru a reusi in ceea ce si-a propus. Totusi, spre deosebire de sportivi, unde vointa proprie si motivatia sunt suficiente, un credincios are nevoie de puterea si de calauzirea Duhului Sfant asupra vietii sale. Disciplinele spirituale practicate doar prin vointa proprie duc, inevitabil, la fariseism. Fiecare dintre noi avem nevoie de HAR pentru a deveni ceea ce Dumnezeu intentioneaza sa devenim.
DISCIPLINA TACERII
Omul vorbeste mai mult decat trebuie. Iacov (Iacov capitolul 3) merge pana acolo incat spune ca daca nu greseste cineva in vorbire este un om desavarsit. Aceasta disciplina restabileste echilibrul pe care, de cele mai multe ori, noi insine il distrugem. Daca am sti sa tacem atunci cand trebuie, am evita o multime de neplaceri.
Solomon (Eclesiastul 3:7) ne spune ca exista o vreme pentru vorbire si o vreme pentru tacere. Fiecare dintre noi trebuie sa invatam sa cunoastem vremea tacerii. Pentru aceasta trebuie sa practicam momente de tacere. Pune-ti deoparte perioade din zi cand sa nu vorbesti deloc, momente in care sa te retragi si, in liniste, sa incerci sa-ti deschizi urechile sufletului. Ar fi de preferat ca, cel putin o data pe luna, sa ai o zi in care sa incerci sa nu vorbesti deloc. O zi petrecuta in mijlocul naturii, departe de lumea nebuna de asfalt, inconjurat de creatia mareata a lui Dumnezeu, in care sa inveti sa-L onorezi pe El prin tacerea ta. De multe ori nu-L auzim pe El, pentru ca vorbim prea mult.
“Daca ne-am inchipui ca trebuie sa vorbim mai mult decat sa ascultam, atunci am avea doua guri si o singura ureche.” (Mark Twain)
Texte de analizat: Proverbe 25:11; Eclesiastul 5:1-2; Psalmul 39:1-2; Proverbe 10:19; Proverbe 17:18; Psalmul 37:7; Plangeri 3:26.
DISCIPLINA SIMPLITATII
Am scris despre simplitate in cateva randuri (AICI) si (AICI) si am incercat sa nu fiu doar un teoretician, ci mi-am impus sa practic disciplinele spirituale pentru a le vorbi altora si din putina mea experienta (AICI). Cred ca lipsa de simplitate este cauza multor probleme cu care ne confruntam. Desi incercam sa parem simpli in domenii care nu mai sunt relevante pentru fondul problemei, ne confruntam cu o invazie de mandrie si extravaganta in domenii cu adevarat relevante. Personal, nu cred ca mai intereseaza pe cineva daca o sora poarta sau nu poarta batic pe strada. Ideea ca baticul ar fi semnul pocaintei este complet depasita. Oamenii se uita la atitudine, la caracter, la modul in care ne practicam credinta. Viata noastra arata ce fel de credinciosi suntem.
Iata o situatie care descrie modul in care este privita uneori simplitatea. Intr-o biserica din nordul tarii - chiar daca ne aflam in secolul 21 - fratii inca nu poarta cravata, nu accepta rochii de mireasa – nici pomeneala de podoabe de nunta - nu au televizor in casa, se opun muzicii moderne, mai ales instrumentelor “nespirituale” si mai fac inca multe lucruri prin care incearca sa dovedeasca ca sunt pocaiti. Ca ei au asemenea incredintari nu ar fi o problema, fiecare isi impune limite proprii si decide ce lucruri ii sunt sau nu ii sunt de folos. Dar aceiasi frati pocaiti au cele mai mari case (viloaice!) din localitate si probabil cele mai scumpe masini din judet. La ei in parcare vei vedea X5-uri, ML-uri, Mercedes-uri, Touareg-uri, A8-uri si alte natii de masini deloc simple. Un prieten mi-a spus ca un frate avea un Bentley facut la comanda. M-am distrat copios, pentru ca situatia e de-a dreptul penibila. Adica nu am cravata, nu am televizor, dar ma plimb cu Bentley-ul si iti predic tie, fraierul care ma asculti, ca trebuie sa te pocaiesti si sa fii smerit in imbracaminte.
A fi simplu inseamna a fi liber, pentru ca disciplina simplitatii reflecta o realitate interioara ce se manifesta intr-un mod de viata exterior.
Disciplinele spirituale (7) ianuarie 20, 2010
Posted by laurentiu balcan in Reforma crestina.Tags: crestere spirituala, dezvoltare spirituala, disciplina postului, disciplina spirituala, evlavie, postul, rugaciune si post, sfintire
8 comments
POSTUL
Postul este una dintre disciplinele spirituale care, mai ales in secolul 21, este privita cu o foarte mare reticenta. Cei care obisnuiesc sa posteasca sunt priviti uneori ca fiind extremisti, sau fanatici religiosi, pentru ca, dupa mentalitatea noastra ne este greu sa pricepem de ce ar avea nevoie Dumnezeu de chinul nostru pentru a ne raspunde. Accentul- exagerat uneori- pe care il punem pe “slujirea din inima” ne face sa nu mai privim cu seriozitate disciplinele care implica sacrificarea dorintelor trupesti. Conteaza inaintea lui Dumnezeu sacrificiul dorintelor noastre? Biblia ne spune ca DA.
Unul dintre versetele remarcabile cu privire la disciplina trupului se gaseste in 1Corinteni 9:27: “Ci ma port aspru cu trupul meu, si-l tin in stapanire, ca nu cumva, dupa ce am propovaduit altora, eu insumi sa fiu lepadat.” Postul este una dintre disciplinele esentiale care vizeaza “stapanirea trupului”.
Postul biblic este intotdeauna orientat spre scopuri spirituale. Nu trebuie sa confundam postul cu greva foamei, care are scop politic si nu e nici cura de slabire, caci in cazul acesta vedetele Fashion TV ar fi mai sfinte decat multi credinciosi.
In Vechiul Testament, postul era folosit pentru a cauta calauzire din partea lui Dumnezeu (2Cronici 20:3-4; Estera 4:16; Ezra 8:21), pentru a primi raspuns la rugaciune (2Samuel 12: 16; Daniel 9:3), pentru a exprima pocainta sincera (Iona 3:5-10; Neemia 9:1-3) si pentru alte cauze care trebuiau “auzite in ceruri” (Isaia 58:4). Inca de atunci, Dumnezeu a incercat sa-si invete poporul ca simpla abstinenta de la mancare si bautura nu este suficienta. Degeaba postesti daca ramai acelasi om firesc, separat de Dumnezeu si supus altor vicii ale trupului. Postul trebuie sa transforme inima - studiati Isaia 58: 3-11, un pasaj esential in a intelege esenta disciplinei postului - pentru a avea efect in plan spiritual.
Dupa botezul Sau, Domnul Isus a postit timp de 40 de zile si a fost ispitit de diavolul, care s-a grabit sa-i faca o vizita. Se prea poate ca dupa o perioada de post indelungata, primul care sa te viziteze sa nu fie Dumnezeu, ci diavolul. Satan se simte amenintat cand credinciosii cauta fata Domnului cu rugaciune si post, pentru ca postul este o declaratie agresiva ca noi NU suntem supusi dorintelor trupesti, firesti, manipulate de catre diavol, ci suntem supusi lui Dumnezeu. Postul declanseaza resurse spirituale de neimaginat. Nu e de mirare ca, dupa ispitirea Sa, Luca ne spune ca Isus s-a intors in Galilea “plin de puterea Duhului” (Luca 4:14) Postul placut lui Dumnezeu duce inevitabil la plinatatea Duhului in viata credinciosului.
Fariseii- ca si ucenicii lui Ioan Botezatorul- posteau de doua ori pe saptamana (Matei 9:14; Luca 18:12). Vazand ca ucenicii Domnului Isus nu posteau deloc, au intrebat mirati: “De ce?” Isus le spune ca, deocamdata, nu e nevoie sa posteasca – Mirele este cu ei – dar va veni vremea cand si ei vor posti. Biblia nu ne spune cat de des trebuie sa postim si nici nu stabileste un program anual de post. Dar Isus ne spune ca ucenicii Lui, adica noi, trebuie sa postim si trebuie sa postim in asa fel incat oamenii din jur sa nu observe. In felul acesta, credinciosul isi va primi rasplata de la Dumnezeu, nu de la oameni (Matei 6:16 – 18).
Sunt situatii cand anumite probleme spirituale nu pot fi rezolvate decat prin rugaciune si post. Isus ne spune ca sunt soiuri de draci care nu ies afara decat cu “rugaciune si post” (Matei 17:21). Biserica trebuie sa exceleze in aceasta disciplina spirituala. Probabil ca una dintre cauzele pentru care lumea se afunda tot mai mult in intunericul diabolic care ne invaluie este si faptul ca Biserica nu mai posteste, sau daca posteste o face de ochii lumii, nu de dragul lui Dumnezeu.
Solutie practica: Alege-ti o zi pe saptamana in care sa practici aceasta disciplina. Renunta nu doar la mancare si bautura, dar si la alte activitati (TV, calculator etc.) care iti pot distrage atentia de la Dumnezeu. Dedica-te rugaciunii, dar si altor discipline spirituale, in special studiului si meditatiei biblice.
In biserica noastra, ziua de Marti este zi de post pentru intreaga biserica. Bineinteles ca nimeni nu este obligat sa posteasca - postul obligatoriu este un non-sens - dar recomandam membrilor nostri sa se implice in slujire si prin post, cum facea Ana (Luca 2:37) si sa sustina cauzele pentru care ne rugam. Am observat ca o zi de post pe saptamana - in care ne dedicam cu tot ceea ce avem prezentei lui Dumnezeu - este extrem de benefica pentru cresterea spirituala. Cu ajutorul acestei discipline invatam sa nu ne lasam dominati de lucrurile trecatoare. Postul restabileste echilibrul pe care asa de usor il pierdem.
Disciplinele spirituale (6) ianuarie 19, 2010
Posted by laurentiu balcan in Reforma crestina.Tags: crestere spirituala, dezvoltare spirituala, disciplina slujirii, disciplina spirituala, evlavie, sfintire, slujirea
4 comments
SLUJIREA
Asa cum spuneam, disciplinele spirituale isi propun transformarea omului interior. Cu ajutorul lor ne punem in locul unde Duhul Sfant poate lucra in inimile noastre. Ele nu sunt un scop in sine, ci sunt mijloace prin care experimentam harul nespus de felurit al lui Dumnezeu.
Ajungem acum la una dintre disciplinele spirituale favorite ale Domnului Isus. A nu se intelege ca El nu le-a indragit si pe celelalte – El a excelat in toate disciplinele spirituale. Dar, analizand Noul Testament, nu putem sa nu observam disponibilitatea fantastica a Domnului Isus Hristos de a sluji. L-a slujit pe Dumnezeu cu o dedicare extraordinara. El, “Robul” profetit de Isaia, s-a dezbracat de Sine Insusi si vorbea Cuvintele Tatalui, nu ale Lui. Le spunea oamenilor ceea ce a auzit la Tatal. Lucrul acesta uimeste, pentru ca astfel de afirmatii nu vin din partea unui simplu om, ele vin din partea Celui ce era si este una cu Tatal. Lectia dependentei totale de Tatal nu poate fi invatata decat de slujitori.
Isus a fost un slujitor al oamenilor. I-a cautat pe cei pierduti; i-a ridicat pe cei cazuti; i-a mangaiat pe cei disperati; i-a iertat pe cei pacatosi; i-a vindecat pe cei bolnavi; i-a invatat pe cei neinvatati si i-a iertat pe cei ce-L rastigneau si-I savurau moartea. A renuntat la propriul Sau confort, slujind multimilor si s-a plecat la picioarele nespalate ale uceniciolor Sai, pentru a-i invata ca daca nu se fac robii celorlalti nu vor avea parte de El. El, Robul lui Dumnezeu, isi pregatea proprii slujitori.
De ce, dupa 2.000 de ani, uitam ca Dumnezeu ne cheama sa slujim? Am transferat slujirea spirituala in curtea clericilor si o consideram datoria lor, nu datoria noastra. Este drept ca nu toti pot sluji in acelasi fel, dar toti suntem chemati sa-L slujim pe Dumnezeu si sa slujim Biserica Lui. Isus nu trebuie imitat doar de catre preoti, pastori, prezbiteri, diaconi, sau alti slujitori ai Bisericii, ci de fiecare credincios in parte. Ucenicul trebuie sa ajunga ca Invatatorul Lui.
Am observat ca oamenilor le este teama sa se implice in slujire si nu-mi pot explica de ce. Noi am initiat anul acesta, la fiecare slujba, un timp de citire a Bibliei cu toata biserica. La fiecare slujba, dupa o anumita strategie, diferite persoane, care in mod normal nu slujesc public, citesc cate un capitol din Scriptura. In felul acesta implicam mai multe persoane in slujirea bisericii, dar castigam si respect fata de Cuvantul lui Dumnezeu. Am ramas socat sa constat ca unii talibani spirituali le-au transmis unor surori care se oferisera voluntare pentru citiul Scripturii, sa renunte, pentru ca, vezi Doamne, femeile nu sunt vrednice sa citeasca Biblia in biserica.
Am incercat sa-i conving pe membrii bisericii noastre ca, pe baza Scripturii, slujirea in Biserica trebuie sa fie comuna. Pe baza a cel putin doua versete din Noul Testament, 1Corinteni 14:26 si Efeseni 5:19, ajungem la concluzia ca slujirea in Biserica este o slujire a celor multi, nu a celor putini. Trebuie sa-i implicam pe oameni in slujire, chiar daca asta inseamna sa mai taiem din timpul nostru de predica. Moise dorea ca toti sa prooroceasca, noi de ce sa nu dorim ca toti sa slujeasca?
Cauta sa slujesti in primul rand in lucruri mici. Apoi in functie de darul pe care ti l-a dat Dumnezeu si de chemarea pe care o ai. Implica-te in lucruri pe care altii refuza sa le faca (matura tu scarile!) si fii disponibil pentru fiecare situatie care necesita o inima de slujitor. Nu cauta locurile inalte si nu te lupta pentru pozitii. Cauta sa fii un veritabil slujitor al lui Dumnezeu si al copiilor Sai!
Slujirea este un atac frontal impotriva dorintei de marire. Adevarata slujire te smereste, iar slujirea fara smerenie nu e slujire, ci tot dorinta de marire. Firea trebuie sa invete lectia dureroasa ca este lipsita de orice drepturi, iar disciplina slujirii tocmai asta ne invata.
Doamne ajuta!
Nu ne apartinem noua insine ianuarie 18, 2010
Posted by laurentiu balcan in Meditatii.4 comments
“Nu ne apartinem noua insine; de aceea, nici ratiunea, nici vointa noastra nu ne poate guverna actiunile si gandirea. Nu ne apartinem noua; de aceea, sa nu incercam sa facem ceea ce doreste firea. Nu ne apartinem noua; de aceea, pe cat posibil, sa uitam de noi insine si de lucrurile care sunt ale noastre. Pe de alta parte, Ii apartinem lui Dumnezeu; de aceea sa traim si sa murim pentru El. Ii apartinem lui Dumnezeu; de aceea, sa lasam intelepciunea si voia Lui sa inspire toate actiunile noastre. Ii apartinem lui Dumnezeu; deci sa directionam fiecare parte a vietii noastre spre El, singurul tel legitim.”
Jean Calvin
Disciplinele spirituale (5) ianuarie 15, 2010
Posted by laurentiu balcan in Trezire spirituala.Tags: crestere spirituala, dezvoltare spirituala, disciplina marturisirii, disciplina spirituala, evlavie, marturisirea pacatelor, pacat, reverenta, sfintire
32 comments
MARTURISIREA
Marturisirea pacatelor este una dintre pietrele de temelie care stau la baza vietii spirituale. Niciodata nu s-au experimentat treziri spirituale sau reinoiri morale, fara marturisirea pacatelor. Cand oamenii isi marturiseau pacatele, Dumnezeul cerului isi revela puterea si turna peste poporul Sau belsug de binecuvantare. In istoria trezirilor spirituale, una dintre constantele care au determinat pocainta maselor a fost disciplina marturisirii.
Rolul acestei discipline e sa ne elibereze de puterea pacatului. E drept ca acum privim pacatul cu un subiectivism ingrijorator. Ca suntem slabi si e inevitabil sa pacatuim reprezinta probabil scuza noastra favorita. A pacatui e omeneste, da, dar a te marturisi e dumnezeieste. Prin marturisire, omul primeste vindecare interioara. Ranile facute de pacat, distrugerile sufletesti sunt vindecate si puterea vietii infrange puterea mortii, care, inevitabil, lucreaza in noi.
De ce ne este greu sa ne marturisim? Pentru ca in taina, fara a da glas acestor realitati, ne place pacatul si ne este greu sa renuntam la el. Daca am realiza noi ce distrugeri poate sa faca acest cancer, acest virus al naturii umane care este pacatul, nu l-am mai purta, in ascuns, in inimile noastre!
Marturisirea pacatelor incepe printr-o cercetare a constiintei si a inimii. Nu este suficienta o cercetare generala si o marturisire superficiala, de genul: “iarta-mi pacatele facute cu voia si cele facute fara voie.” Trebuie sa fim concreti si sinceri in marturisirea noastra si sa-L lasam pe Duhul Sfant sa sondeze adanc in inimile noastre, pentru a ne curati in profunzime. Parerea de rau pentru ceea ce am facut trebuie urmata de hotararea de a nu mai pacatui. Noi nu ne marturisim doar pentru a putea repeta pacatul, ci ne marturisim pentru a-i cere lui Dumnezeu puterea de a nu mai pacatui.
Cea mai mare parte a marturisirii noastre are loc in fata lui Dumnezeu, dar disciplina marturisirii ne invata sa ne marturisim si unii fata de altii. Nu este usor sa-ti marturisesti pacatele in fata cuiva, pentru ca mandria si teama se tin dupa noi. Intr-o lume care idolatrizeaza “imaginea”, a te demasca reprezinta un risc pe care nu multi si-l asuma. Dar daca vrei sa fii biruitor, daca te-ai saturat de o viata traita sub povara vinovatiei, atunci marturiseste-ti pacatele.
Biserica are slujitori care, cel putin teoretic, ar trebui sa primeasca marturisirile. Ca regula generala, marturisirea pacatelor trebuie facuta in fata unei persoane mature din punct de vedere spiritual, inteleapta, care sa aiba compasiune si sa doreasca sa se implice in vindecarea ta interioara. Iata de ce marturisirea inaintea strainilor voyajori nu este benefica, ea iti da sentimentul ca te-ai vindecat, dar se prea poate ca maine s-o iei de la capat. Marturisirea trebuie facuta in fata unei persoane care te cunoaste, care se poate ruga pentru tine si care iti va “supraveghea” vindecarea. Marturisindu-ne unii in fata altora declansam o putere vindecatoare prin care omenescul din noi nu mai este negat, ci transformat. Iata de ce, fara aceasta disciplina, cresterea spirituala este aproape imposibila.
Disciplina marturisirii este arma principala in lupta cu pacatul ascuns.
“Cand merg inaintea fratelui meu sa fac o marturisire, merg inaintea lui Dumnezeu. In prezenta unui frate pacatul este adus la lumina.” (D.Bonhoeffer)
Pentru studiul personal: Psalmul 32; Proverbe 28:13; Daniel 9:20; Fapte 19:18; Iacov 5:16; Evrei 12:1; 1Ioan 1:9.
Cum sa cumperi o biserica penticostala ianuarie 14, 2010
Posted by laurentiu balcan in Penticostalism.Tags: biserica penticostala, biserica penticostala cornetu, Penticostalism, slobozia bradului, vanzarea bisericii penticostale din cornetu
17 comments
Marti, Realitatea TV (AICI) ne informa ca o biserica penticostala din comuna Slobozia Bradului, judetul Vrancea, ar putea deveni supermarket. Il cunosc personal pe diaconul bisericii, Costel Ivan, pentru ca am fost de cateva ori in acea biserica, de aceea stirea mi-a starnit interesul si m-am gandit sa aflu mai multe informatii.
In comuna Slobozia Bradului sunt, probabil, peste o mie de credinciosi penticostali, sau cel putin asa se declara. Biserica la care face referire stirea se afla in satul Cornetu - sunt patru biserici penticostale in comuna Slobozia Bradului - si are un istoric mai ciudat. Intre credinciosii de acolo au fost partide inca de la inceput. Cei din vale, cand aveau probleme mergeau la cei din deal, iar cand cei din deal se certau intre ei mergeau la cei din vale. La inceput au pornit ca penticostali, dar pentru ca nu puteau termina constructia bisericii au trecut la baptisti. Membrii bisericii au promis ca accepta invatatura baptista, iar baptistii i-au ajutat sa termine constructia. Cand s-au depus actele pentru autorizare erau circa 160 de membri. Biserica, in acte, a fost trecuta pe Cultul Baptist, cu denumirea: Biserica Baptista “Sfanta Treime”, sat Cornetu, comuna Slobozia Bradului, judetul Vrancea. Dupa o perioada, ei au trecut iar la penticostali, dar nu in acte, cladirea bisericii ramanand in continuare pe Cultul Baptist.
Cum samanta scandalului nu se stinge asa de repede, ei au continuat sa aiba tot felul de dispute, mai ales ca mai multe asociatii, sau grupari de pocaiti rromi au incercat sa-i atraga de partea lor. Dar, in ciuda acestor obisnuite tensiuni, ei au continuat sa se inmulteasca si in comuna s-au deschis si alte biserici penticostale, cu cateva sute de membri. Intoarcerea unui numar semnificativ de oameni la pocainta a schimbat fata morala a satului, primarul declarand ca numarul de infractiuni a scazut simtitor datorita pocaintei locuitorilor. Bravo lor!
Marin Virgil, individul care a vandut biserica avea legitimatie de misionar, eliberata de Cultul Baptist. Individul si-a facut stampila, dupa stampila de pe legitimatie, a pretins ca e reprezentantul Bisericii si a mers la notar. Din discutia avuta cu pastorul zonal, am inteles ca doamna notar initial a refuzat sa le incheie actul de vanzare-cumparare, dar cumparatorul, Iordan Petru, a dat niste telefoane, si-a asmutit niste pile si, cum ne cum, doamna notar le-a facilitat tranzactia, care, dupa toate probabilitatile va fi declarata ilegala, cum si este de fapt.
Ca situatia sa nu se mai repete, se cere urgent clarificarea situatiei locasurilor de cult trecute pe persoana fizica, sau pe diferite asociatii, dar a caror membri apartin Cultului Penticostal. Sa nu ne amagim ca impostorilor, imbracati in piei de oaie, dar cu o natura de lup, le este teama sa vanda “biserici”. A trecut vremea cand credinciosii “se temeau de Dumnezeu si se rusinau de oameni“….
Disciplinele spirituale (4) ianuarie 13, 2010
Posted by laurentiu balcan in Reforma crestina.Tags: crestere spirituala, dezvoltare spirituala, disciplina inchinarii, disciplina spirituala, evlavie, inchinare, inchinare in duh si adevar, reverenta
2 comments
INCHINAREA
Inchinarea este raspunsul nostru fata de dragostea lui Dumnezeu. Oricat de mult am incerca sa “rasplatim bunatatile Domnului” prin mijloacele inventate de noi, inchinarea ramane cea mai nobila si mai profunda exprimare a sufletului omenesc. In inchinare, intr-un mod real, dar in acelasi timp supranatural, fiecare individ Il poate experimenta pe Hristosul cel viu – Centrul inchinarii noastre.
Disciplina inchinarii nu este una simpla. Nu oricine poate sa se inchine lui Dumnezeu, iar multi nici nu stiu sa o faca, dar oricine are dreptul – fiind creati dupa chipul si asemanarea Lui – sa I se inchine lui Dumnezeu. Inchinarea trebuie exersata si practicata zilnic. Ea nu se limiteaza doar la rugaciune, cantari de lauda si mersul la biserica, desi le cuprinde. Inchinarea se manifesta printr-o atitudine de reverenta si de admiratie permanenta pe care trebuie sa o avem fata de Dumnezeu. Inchinarea nu cunoaste limite. Noi ne putem inchina Lui Dumnezeu “neincetat“. Apostolul Pavel ne spune: “Deci, fie ca mancati, fie ca beti, fie ca faceti altceva: sa faceti totul pentru slava lui Dumnezeu.” (1Corinteni 10:31). A face totul spre slava lui Dumnezeu inseamna a te inchina lui Dumnezeu.
Cand Domnul Isus a fost ispitit, in pustie, una dintre ispite a vizat inchinarea. Diavolul a fost gata sa renunte la toata slava si stralucirea imparatiei sale, daca Isus i s-ar fi inchinat. Cu siguranta ar fi renuntat la toata lumea, daca ar fi obtinut inchinarea Fiului lui Dumnezeu. In ispita aceasta sta o taina pe care o neglijam de multe ori. Insusi diavolul a realizat ca inchinarea fata de Dumnezeu este mai importanta decat toata slava lumii. Noi uitam ca am fost creati pentru a ne inchina lui Dumnezeu si pentru a-I sluji Lui, de aceea nu ne putem opune ispitei diavolului care vizeaza inchinarea noastra si ne este atat de usor sa alegem slava lumii, dar atat de greu sa ne inchinam Lui Dumnezeu, iubindu-L cu tot ce avem.
A dezvolta o atitudine permanenta de reverenta fata de Dumnezeu – prin cautarea zilnica a prezentei Lui – este scopul disciplinei inchinarii. Ca intr-un muzical cosmic, credinciosul trebuie sa participe la inchinarea pe care intreaga creatie i-o aduce lui Dumnezeu. Nu doar ingerii il lauda pe Dumnezeu, nu doar cele patru fapturi vii sau batranii din cer i se inchina. Intreaga creatie i se inchina Domnului: soarele si luna, stelele luminoase, apele din ceruri, balaurii de mare, adancurile pamantului, muntii si dealurile, copacii care stiu sa bata din palme, animalele domestice si cele salbatice, imparati si oameni simpli, tineri si batrani. (Psalmul 148)
“Dar vine ceasul, si acum a si venit, cand inchinatorii adevarati se vor inchina Tatalui in duh si in adevar; fiindca astfel de inchinatori doreste Tatal. Dumnezeu este Duh; si cine se inchina Lui, trebuie sa i se inchine in duh si in adevar.” (Ioan 4: 23-24)
Disciplinele spirituale (3) ianuarie 11, 2010
Posted by laurentiu balcan in Trezire spirituala.Tags: crestere spirituala, dezvoltare spirituala, disciplina spirituala, inchinare, meditatia crestina, studiul biblie, studiul scripturii
6 comments
STUDIUL SCRIPTURII
Disciplinele spirituale isi propun, in primul rand, transformarea interioara a individului. Ele urmaresc sa inlocuiasca deprinderile vechi si nocive cu altele noi, datatoare de viata. Romani 12:2 ne spune sa ne “innoim in duhul mintii noastre“. Disciplina studiului se ocupa de innoirea mintii noastre, de schimbarea gandirii de jos, care este influentata de lume, cu o gandire de sus, influentata de Duhul lui Dumnezeu.
Ceea ce studiem determina obiceiurile pe care ni le formam, pentru ca, de obicei, actionam in raport de mentalitatile pe care ni le-am format. Pavel este categoric in acesta privinta si ne spune in Coloseni 3:2 “Ganditi-va la lucrurile de sus, nu la cele de pe pamant.” Pentru a ne gandi la lucrurile de sus trebuie sa ne insusim desprinderea de a studia Scriptura intr-un mod sistematic. Pentru cei intersati, eu am propus o metoda (AICI).
Am observat ca, pe langa studierea Scripturii – fara de care nu putem sa crestem spiritual! – este foarte important sa citim carti de doctrina biblica. Multi credinciosi fug de doctrinele biblice, gandindu-se ca ele ar trebui studiate doar de catre teologi, ceea ce este fals. Doctrinele biblice au puterea de a genera foame si sete dupa Dumnezeu. Ele iti stimuleaza intelectul si iti ordoneaza conceptiile religioase, ajutandu-te sa intelegi mai bine Scriptura si s-o explici mai bine. Una dintre cauzele saraciei spirituale cu care ne confruntam astazi este lenea slujitorilor de a se adanci in studiul doctrinelor biblice. Bisericile ar trebui sa organizeze in mod regulat serii de predici pe doctinele biblice, iar pastorii ar trebui sa puna de- o parte biberoanele si sticlele de lapte si sa dea turmei hrana tare.
MEDITATIA
Disciplina meditatiei este una dintre disciplinele spirituale pe care le intalnim des in Scriptura, dar prea putin o practicam. Intr-o lume ultra-tehnologizata si extrem de rapida, cine isi mai pune timp de- o parte pentru a medita la Cuvantul lui Dumnezeu? Meditatia ne reconecteaza cu cerul si ne invata sa nu ne grabim. Carl Jung spunea: “Graba nu este de la divolul, ea este diavolul insusi.”
Atunci cand meditam la Cuvantul lui Dumnezeu, noi invatam sa auzim vocea lui Dumnezeu care ne vorbeste cand intr-un fel, cand in altul, dar nimeni nu are timp sa o asculte. Iata cateva versete care ne ajuta sa intelegem perspectiva unor personaje biblice asupra meditatiei: Psalmul 119:97; 101; 102; 148; Genesa 24:63; Iosua 1:8; Psalmul 63:6; Matei 14:13 etc.
Pentru a putea medita trebuie sa-ti rezervi timp, sa cauti un loc linistit, unde sa nu fii deranjat si sa-ti alegi o pozitie care sa nu te distraga de la meditatie. Meditatia crestina se bazeaza in primul rand pe Scriptura – meditam la versete din Scriptura si invatam pe de rost versete din Scriptura - dar ea poate sa se concentreze si asupra creatiei lui Dumnezeu sau a evenimentelor curente.
Meditatia nu se invata din carti, meditatia se invata meditand. Suntem obisnuiti sa gasim scuze pentru a nu practica disciplinele spirituale. Spunem ca suntem prea ocupati (eu unul m-am saturat de expresia “frate, nu am timp!”), ca ne deranjeaza copiii si cate si mai cate motive. Dar in adancul inimii noastre stim ca nu este adevarat. De ce fugim de meditatie? Pentru ca a sta in prezenta lui Dumnezeu presupune schimbare (vezi Isaia 6), iar noua nu ne place sa ne schimbam. Doamne ajuta necredintei noastre!
Disciplinele spiritualele (2) ianuarie 8, 2010
Posted by laurentiu balcan in Trezire spirituala.Tags: crestere spirituala, cum sa ma rog, dezvoltare spirituala, disciplina spirituala, inchinare, metode de rugaciune, rugaciune
3 comments
RUGACIUNEA
Dintre toate disciplinele spirituale, rugaciunea este, probabil, cea mai importanata disciplina, pentru ca ea ne conduce spre o comuniune directa si continua cu Dumnezeu. Este unul dintre mijloacele cele mai utilizate de Dumnezeu pentru a-L transforma pe om. Prin rugaciune ajungem sa gandim ceea ce gandeste Dumnezeu, sa dorim ceea ce doreste El si sa iubim ceea ce iubeste El.
Dar, in ciuda faptului ca este cea mai importanta disciplina, este probabil si cea mai putin practicata. Exista - inevitabil! - tendinta de a transforma aceasta disciplina intr-o practica formala lipsita de viata, de esenta. Faptul ca “fariseii” si legalistii se lauda ca se roaga mult nu este o scuza pentru ceilalti ca sa nu se mai roage deloc. Un om nu ajunge fariseu legalist pentru ca se roaga mult, ci pentru ca nu stie cum sa se roage. Rugaciunile lui - ca in pilda fariseului si a vamesului - sunt centrate pe propria persoana, pe cand adevarata rugaciune este centrata pe Dumnezeu.
A fost o vreme cand credeam ca durata rugaciunii este foarte importanta. Nu-mi imaginam un crestin serios care sa nu se roage cel putin o ora pe zi. In schimb, ajunsesem sa ma rog doar pentru a umple timpul alocat rugaciunii si pentru a-mi pastra convingerile. Rugaciunea este centrata pe comunicarea cu Dumnezeu. Eu sunt chemat sa comunic cu Dumnezeu, nu sa insir fraze interminabile care nu inseamna nimic, doar pentru a ma lauda ca ma rog o ora. Trebuie pastrat un echilibru intre dorinta de disciplina si calauzirea lui Dumnezeu. Nu este bine sa te rogi nici rugaciuni de tip telegrama, pe fuga, fara a-ti linisti mintea, dar nu este bine nici sa bolborosesti aceleasi cuvinte doar pentru a umple timpul. Rugaciunea este, in cele din urma, o manifestare naturala a dorintei noastre de comuniune cu Dumnezeu.
Nimeni nu se naste expert in disciplina rugaciunii. Luca 11:1 ne arata ca rugaciunea se invata: “Doamne, invata-ne sa ne rugam…” Faptul ca nu te rogi ca fratele X, sau ca sora Y, sau ca cei din Korea de Sud nu inseamna ca esti varza si ca nu-i nimic de capul tau, ci, dimpotriva, poate constitui un mare avantaj. Dumnezeu cauta oameni sinceri care se lasa invatati si care doresc sa comunice cu El: “Ferice de cei flamanzi si insetati dupa neprihanire (la fel de bine, dupa rugaciune) caci ei vor fi saturati!”
Sunt mai multe strategii ( sau modele de rugaciune) care pot fi de mare ajutor celor ce doresc sa se roage. Va las pe voi sa cautati ce model va place, dar eu va voi impartasi un model pe care l-am invatat in ’95 la o conferinta pe care Paul Y. Cho a tinut-o in Bucuresti – Modelul “Cortul Intalnirii”. Ordinea in care au fost pozitionate elementele componente ale cortului este strategica si de foarte mare ajutor in a practica o viata de rugaciune autentica. Intri in comuniune cu D-zeu la altarul de jertfa si iti inchei comuniunea cu El langa chivotul legamantului, dupa ce ai parcurs drumul de la altar la chivot.
- altarul de jertfa: rugaciunea de MULTUMIRE.
- ligheanul de arama: rugaciunea de MARTURISIRE.
- sfesnicul de aur: rugaciune pentru UMPLEREA CU DUHUL SFANT.
- masa pentru punerea painilor: rugaciunea bazata pe SCRIPTURA.
- altarul tamaierii: rugaciune de MIJLOCIRE pentru diferite cauze.
- chivotul legamantului: rugaciunea de ADORARE.
