SISTEMUL – fratele nostru siamez (3) noiembrie 5, 2009
Posted by laurentiu in Penticostalism, Reforma crestina.trackback
Sistemele religioase piramidale, in care “autoritatea” este concentrata intr-o persoana, sau intr-un grup restrans de persoane sunt aproape imposibil de schimbat.
Concentrarea autoritatii religioase intr-o persoana, sau intr-un grup de persoane, in realitate arata imaturitatea spirituala a membrilor care compun sistemul respectiv. Este mult mai comod pentru cineva sa se detaseze de responsabilitatile religioase pe care le are si sa “paseze” altora indeplinirea propriilor responsabilitati. De ce sa fac eu anumite lucruri cand, de fapt, pot sa pun pe altul sa le faca in locul meu? Se prefera o stare de infantilitate spirituala pentru a nu deveni responsabili fata de relatia pe care o avem cu Dumnezeu. Preotia generala, care este o realitate incontestabila a Noului Testament este anulata de “clerul religios”, care, vrand-nevrand, cand da de gustul puterii incearca sa-si consolideze pozitia prin toate mijloacele pe care le are la indemana. Le recomand sa citeasca mesajul lui Hristos catre cele sapte biserici din Apocalipsa, unde ni se spune ca El uraste faptele Nicolaitilor – a celor ce se cred deasupra laicilor.
Daca e sa vorbim de un sistem religios biblic, atunci ar trebui sa observam ca, in Noul Testament, intotdeauna autoritatea spirituala este distribuita, impartasita. Ea nu se concentreaza niciodata intr-o singura persoana, sau intr-un grup de elita. Nu se poate vorbi de suprematie spirituala in Noul Testament, nici cand e vorba de persoane, nici cand e vorba de biserici locale. In Fapte 15 nici unul dintre apostoli nu are suprematia, coordonatorul intalnirii de la Ierusalim fiind de fapt Iacov, fratele Domnului, care nici macar nu facea parte din grupul celor 12. Iar in Apocalipsa, Hristos isi trateaza cele 7 biserici individual, pasajul fiind probabil unul dintre cele mai consistente argumente in favoarea autonomiei bisericii locale.
De ce, la noi cel putin, nu avem prezbiteri in fiecare Biserica locala? De ce nu avem pastori in fiecare Biserica locala? Pentru ca, pe de o parte, ne este teama sa distribuim autoritatea si sa ne asumam riscul conducerii colective, iar, pe de alta parte, nu avem pe cine pune in slujbele respective, din pricina imaturitatii slujitorilor. Unii sunt buni la predica, sunt buni administratori, au calitati de lider, dar nu-s buni de ordinat, pentru ca nu sunt maturi. Si de ce nu sunt maturi? Pentru ca nu exista o strategie de pregatire a liderilor pentru fiecare biserica locala, carora sa li se dea autoritatea de a pastori sau de a conduce comunitatile care ii promoveaza. Mi se pare absurd ca la un numar de circa 500.000 de mii de credinciosi penticostali – acesta fiind numarul estimat de Consiliul Bisericesc – sa avem doar 500 si ceva de pastori.
Ideal ar fi ca in fiecare biserica locala sa existe un grup de prezbiteri – oameni maturi din punct de vedere spiritual, recunoscuti si apreciati de comunitatea locala - care sa-si asume conducerea bisericii. Sunt comunitati religioase in care grupul de prezbiteri reprezinta motorul bisericii. Imi aduc aminte de o discutie avuta cu un pastor dintr-o tara nordica care a ramas extrem de socat atunci cand i-am explicat sistemul de ordinare a slujitorilor din Romania. Explicandu-mi pe scurt sistemul lor, am fost la randul meu socat. El era pastor, dar nu era ordinat, pentru ca sistemul lor de organizare nu e piramidal, ei neavand un forum special care sa acorde ordinarea. Recunoasterea lui ca pastor era facuta de Biserica locala, dupa discutiile avute cu prezbiterii Bisericii – forumul suprem de conducere a Bisericii. Autonomia bisericii locale se vedea si in faptul ca intre bisericile si slujitorii care compun “uniunea” lor exista o relatie de colaborare benevola si atat, nu exista subordonare de genul celei care exista la noi: pastor – pastor coordonator – pastor judetean – Conducerea Filialei – Comitetul Executiv – Consiliul Bisericesc. In sistemul lor, autoritatea e distribuita pe orizontala, nu pe verticala, fiecare Biserica fiind libera sa-si promoveze si sa-si aleaga ce pastor doreste.
Bineinteles ca sistemele care acorda libertate si autonomie totala bisericilor locale comporta anumite riscuri. Riscurile de a permite inmultirea oportunistilor si farseorilor este enorm. Intr-un sistem piramidal rigid poti controla cine ajunge lider si cine nu. Dar cu ce riscuri? Nu cumva liderii care vor fi promovati vor fi dupa chipul si asemanarea celor ce ii promoveava? Si atunci, daca liderii ce conduc sistemul nu sunt oameni maturi din punct de vedere spiritual, exemple demne de urmat, caractere puternice si incoruptibile, inseamna ca liderii pe care ei ii promoveaza vor accentua si mai mult incompatibilitatea sistemului. In acest caz, schimbarea nu va putea fi niciodata realizata de cei ce conduc sistemul, pentru ca un sistem nu se poate anihila pe sine insusi.
Schimbarea sistemului este posibila prin schimbarea membrilor care il compun. In momentul in care membrii unei comunitati, in dorinta de a-si potoli foamea si setea dupa Dumnezeu, cer imperios lideri maturi care sa le ofere hrana spirituala, nu substitute si invataturi de tip placebo, schimbarea va fi posibila. Promovarea liderilor maturi din punct de vedere spiritual, in fiecare biserica locala, este imperios necesara. Avand lideri care sa promoveze interesele bisericii locale – in caz contrar fiind sanctionati de biserica locala – ne putem astepta la schimbari care sa ameninte pozitia de suprematie a “liderilor teritoriali” care se cred un fel de “pastori ai tuturor bisericilor penticostale” – ca sa-l citez pe unul dintre liderii penticostali, care asa a afirmat in cadrul unei Conferinte Pastorale Nationale.
Bisericile penticostale isi vor dovedi maturitatea, nu prin cuvantari comemorative sau prin afirmatii exclusiviste, ci prin curajul de a-si promova interesele, curaj concretizat prin promovarea slujitorilor locali.
dar cum ramane cu ordinarea pastorilor bisericilor de catre Pavel si Timotei sau Tit?
sau cu hotararea conciliului de la Ierusalim asupra unor chestiuni ce priveau bisericile dintre neamuri?
nu mai exista o autoritate corespondenta acestora si astazi?
Vasilis,
Pavel randuia prezbiteri (nu pastori!) in bisericile infiintate de el si colaboratorii lui. Fiind parintele lor spiritual avea tot dreptul sa faca lucrul acesta. Nici nu i-a trecut prin cap sa puna pastori in bisericile plantate de Petru sau de Ioan. De fapt el a spus ca nu vrea sa zideasca pe temelia pusa de altii.
Consiliul de la Ierusalim nu da directive celorlalte biserici, ci sfaturi sub calauzirea Duhului. Eu nu cred ca exista o autoritate corespondenta acestuia astazi. Pai ar trebui sa avem un consiliu format din baptisti, penticostali, crestini dupa evanghelie, protestanti, catolici, ortodoxi etc. Asta daca nu avem pretentia ca DOAR noi suntem Biserica lui Hristos. Pastorul Bisericii e subordonat Bisericii, nu unui alt pastor care la randul lui e subordonat altui pastor si tot asa pana la “tata pastorilor”. Marele Pastor nu e nici Ion, nici Gheorghe, nici Vasile, ci e unul singur: Isus Hristos.
Fr. Laurentiu
eu inteleg ca PREZBITER = PASTOR , si ca Biserica este condusa de ” ceata prezbiterilor ” si nu de un singur prezbiter .
Dumneata ce zici ?
hehe, intentionat am pus pastori in loc de prezbiteri sa-ti testez spiritul de observatie. sper ca nu te superi.
multi nu fac aceasta deosebire intre cele doua categorii .
sunt de acord insa cu ceea ce ai spus.
spuneai la un moment dat despre o directiva ca biserica sa poata ordina un pastor doar la 200 de membri. daca biserica ce o pastoresti ar avea de ex. 200 de membri si ar vrea sa ordineze inca 5 pastori, nu puteti face aceasta? nu primesc autorizatie sau va impiedica cineva?
incerc sa inteleg cat de directive sunt directivele… asa putin… ca ar trebui sa fiu in locul tau sa le inteleg mai bine.
La un sistem piramidal mai e o problema – oamenii din virf vor dori sa promoveze lideri slabi, moi, usor de condus – in nici un caz un caracter puternic care ar putea, in viziunea lor, sa le submineze autoritatea. Un Pavel nu stiu daca ar putea fi numit pastor intr-un astfel de sistem.
Promovarea pastorilor de catre biserica locala si din rindurile bisericii locale este ceva atit de normal incit nu stiu de ce nu se practica.
500 de pastori la 500000 credinciosi – 1:1000. Nu stiu daca un pastor poate sa stie pe nume 1000 de oameni, cu atit mai putin sa fie la curent cu starea lor spirituala si sa ii indrume.
ai mare dreptate: lideri slabi sa ii putem controla, de prea multe ori.
Sistemul de organizare piramidal politic si economic nu face decat sa minimizeze individul, il adoarme in ignorantza – intr-un sistem piramidal altii iau deciziile pentru tine, iar tu iei decizii pentru altii. Nimeni nu ia decizii pentru el. Lumea nu gandeste, lumea este gandita.
Toata lumea are nevoie de superiori si de subalterni. Este un sistem opresiv bazat pe putere si control. In acest cerc vicios numit sistem sau societate, pentru a supravietui ne-am format un mecanism/algoritm de gandire si interactiune extrem de limitat numit ego. Ego-ul subjuga mintea, subconstientul si spiritul. Ego-ul nu este ratiune, este ratiune limitata, perspectiva limitata. Intre indivizi ego-ul este cel mai comun element – mintea este diferita, amintirile diferite, spritele sunt diferite. Ego-ul, respectiv regurile dupa care gandim si interactionam sunt aproape identice la toti. Astfel in loc sa fim oameni care gandesc am ajuns sa fim oameni ganditi, programati dupa chipul si nevoile elitei globale.
Daca se poate as dori sa stiu pe ce baza se face afirmatia ca Nicolaitii sunt cei care au diferentiat credinciosii in laici si clerici. Din cate inteleg eu sistemul propus sau agreat de Laurentiu este cel care exista acum in Biserica Crestina dupa evanghelie.Din punct de vedere practic rezultatele acestei forme de conducere se vad chiar in dezvoltarea acestei Biserici.In acest caz lupta pentru putere se muta de la nivel national la nivel local , ceia ce va duce la slabirea autoritatii chiar acolo unde ea trebuie pastrata ,mai ales acum cand in biserica intra foarte multi Balam ,Izabela ,Nicolae.Sa nu uitam ca Isus se adreseaza ingerului bisericii nu ingerilor bisericii.Cu stima Marcel.
Interpretarea pe care o accept eu cu privire la nicolaiti se bazeaza pe fapt ca termenul “nicolaiti” e compus din doua cuvinte grecesti “nicos”- deasupra si “laicos” – laici. In acest caz, nicolaiti = cei ce sunt deasupra laicilor. Dar sunt si alte interpretari care merita luate in considerare.
Eu sunt adeptul conducerii prezbiteriene, dar asta nu inseamna ca nu accept slujba de pastor. In conceptia mea, pastorul ar trebui sa fie reprezentantul prezbiterilor si “invatatorul”principal al Bisericii. Cred ca biserica ar trebui sa urmeze viziunea unui pastor – nu sa mearga haotic – dar viziunea pastorului trebuie sustinuta de prezbiteri – oamenii maturi spiritual din biserica.
probabil ca in cazul unei conduceri prezbiteriene lupta se va duce la nivel local dar daca o biserica devine corupta, infectia nu se propaga asupra tuturor bisericilor.
Acest lucru se vede la cele 7 biserici din Apocalipsa. desi erau la distante foarte apropiate una de alta, din punct de vedere spiritual cele rele nu au contaminat bisericile bune.
daca e insa un cap ierarhic ce-si impune hotararile, o directiva nespirituala va produce cangrena in toate bisericile unde va ajunge hotararea respectiva.
Interesant punct de vedere…
Conducerea prezbiteriana este forma de conducere intalnita in Noul Testament, asta e clar. Problema ei, in schimb, sunt membrii care o compun, sau o sustin. Daca acestia sunt oameni duhovnicesti, ferice de biserica. Daca sunt oameni firesti, vai de biserica. Dar se merita sa-ti asumi riscul unei conduceri dupa principii biblice, nu?
Daca membrii unei biserici sunt oameni firesti, va fi cam vai si-amar indiferent cine o conduce
E trist ca la 20 de la revolutia anti-comunsita inca liderii totalitari ai Cultului Penticostal nu au folosit sansa libertatii politice in vederea reorganizarii pe baze biblice, apostolice, a sistemului cultic cetralist-comunist impus in 1948 de comisarii sovietici debarcati in Romania.
Daca nu ar vedea, ar fi fara pacat, dar pentru ca ei spun ca vad si ca inteleg pe deplin Taina lui Dumnezeu – HRISTOS, Capul si Trupul Sau colectiv, Biserica – pacatul lor ramine, ca si o uriciune a pustiirii instalata in Locul Prea Sfant/ Biserica.
Este evident, pentru oricine are o Biblie, guvernarea Bisericii este statuata de Duhul Sfant atit de clar in Efeseni 4: Guvernul spiritual al bisericii este format din totalitatea apostolilor, proorocilor, evanghelistilor, pastorilor si invatatorilor dintr-o Biserica. Punct. Negarea si neincluderea apostolilor si proorocilor din board-ul Cultului Penticostal il arunca inapoi, in evul mediu intunecat si ignorant.
Multumesc pentru raspuns. Oare nu putem considera comitetul ca fiind acea ceata a prezbiterilor chiar daca nu toti cei din comitet sunt ordinati ca prezbiteri ? Oricum in comitetul biserici pastorul are un singur vot la fel ca orice membrudin comitet.
Pai ti se pare ca a fi casier, cenzor sau membru in comitet e tot una cu a fi “prezbiter”? Eu vad vad ceata prezbiterilor ca fiind peste ceea ce numim noi comitet. Adica nu putem amesteca problemele administrative ale bisericii cu “pastoratia” – datoria principala a prezbiterilor.
Pastorul are un vot, dar are “the” vot – adica are votul de veto, cel mai important vot, nu ca orice membru din comitet.
frate , de unde ai prins ideea că unul trebuie să fie mai mare peste ceilalți servitori? vorbind deschis nici nu găsim în scriptură slujba de pastor ci doar pe cea de păstor.Și ce crezi? o trumă e păzită de lupi și îngrijită mai bine de un păstor sau de mai mulți păstori?
Unde spune Pavel ca pastorul e “invatatorul” principal al bisericii?
De ce nu traducem toate cuvintele, prezbiter nu inseamna batran?
Ce legatura este intre ordinare (de pastor, de ex.) si punerea mainilor? Exemple din Noul Testament as dori?
O zi plina de Har!
1) In Efeseni 4:11 nu se face distinctie intre pastor si invatator, pastor-invatator este aceiasi slujba. Si apoi e o concluzie logica: daca a fi pastor inseamna a pastori o turma, atunci datoria principala a pastorului e sa hraneasca turma, sa-i dea de mancare, si asta se face prin Cuvant. Oricum, in Noul Testament slujba de pastor nu este foarte clara, Fapte ne prezinta “pastorirea” ca fiind atributiunea prezbiterilor.
2) Prezbiter inseamna batran, dar nu se refera neaparat la etate, ci la maturitate. Realitatea e ca avem batrani cu minte de copii si avem tineri mai maturi decat batranii. Ar fi ideal ca termenul sa cuprinda atat varsta cat si maturitatea spirituala.
3) In Cultul Penticostal ordinarea se face prin punerea mainilor. Pavel ii spune lui Tit “te-am lasat sa asezi prezbiteri in fiecare cetate”. Fapte 14: 23 ne spune asezarea prezbiterilor se facea prin rugaciune, iar Timotei (care trebuia sa aseze si el prezbiteri) este avertizat sa nu-si puna mainile cu graba peste cineva.
Nu stiu daca termenul “ordinare” este cel mai potrivit … de fapt nu este, pentru ca el se refera la a face parte dintr-un nou “ordin”, dintr-o noua clasa/rang de slujitori, ceea ce nu este adevarat. Termenul corect – in opinia mea – este “recunoastere”, eu nu il transfer pe un slujitor intr-un nou ordin, eu recunosc ceea ce, de fapt, este el: un credincios matur care poate sa slujeasca biserica.
Intelegerea mea e ca intre pastor si invatator, ca daruri, exista diferenta.
1 Timotei 5:17
Presbiterii (Sau: batrani.) cari carmuiesc bine, sa fie invredniciti de indoita cinste, mai ales ceice se ostenesc cu propovaduirea si cu invatatura, pe care o dau altora.
Din acest verset vedem ca desi toti erau presbiteri, insarcinati cu supravegherea, carmuirea bisericii, doar unii aveau o chemare speciala de a da invatatura. Asta nu inseamna ca ceilalti n-ar fi fost in stare sa invete (ca altfel nu s-ar fi calificat ca presbiteri) ci doar ca unii aveau un har special de a da invatatura.
Desigur, in versetul de mai sus scrie “presbiterii” nu pastorii, insa aceste categorii se intrepatrund in majoritatea versetelor din NT unde sunt mentionati. Doar ca presbiter se refera la statutul credinciosului, la statura spirituala. Pastor se refera la dar, la aptitudinea lui.
de unde ai prins ideea că unul este mai mare peste ceilalți servitori?
Și să vorbim deschis slujba de pastor nu o găsim în scriptură ci doar cea de pastor. Și ce crezi un o trumă e gardată de lupi și îngrijită mai bine de un cioban sau de mai mulți ciobani?
De nicaieri. Nu am ideea asta. Citeste afirmatia mea in context si vei vedea ca e un respuns ironic dat lui Marcel. Bineinteles ca pastorul nu are drept de veto….
se pare că ți-e frică de cuvânt și nu prea merită să te obosești să scrii ceva când știi că e șters.
Nu stiu daca ai vazut linkul si studiul de pe blogul lui Marius Cruceru. Se completeaza foarte bine cu discutia de aici.
Pluralitatea presbiterilor ? Presbiteri egal păstori, pastori sînt acelaşi lucru cu episcopii?
http://mariuscruceru.ro/2009/10/08/linkomandari-pentru-pastori-41-de-intrebari-pentru-pastori-presbiteri-sau-pastori-botezul-prin-scufundare-baptistii-si-cina-domnului/
vezi “overview” de Dan Wallace
Realitatea combate frageda teorie si o dovedeste mincinoasa. Vederea noastra trebuie sa patrunda pana la realitate, dincolo de paravanul de minciuna care-o inveleste.
Citez din cartea unui frate “batran”:
“Rar se întâmplă ca vre-un bătrân să fie aşezat în slujba de păstorire a bisericii. Şi nici acesta, nici cei ce l-au aşezat, nu cred că Duhul Sfânt a pus şi Domnul Isus a dat şi Dumnezeu dat a rânduit pe bătrânii bisericii în slujba de supraveghere şi păstorire a bisericii. Astăzi este ca şi cum ai pune într-un şantier un om care scoate afară pe toţi meseriaşi şi se apucă el să facă toate slujbele; şi tâmplărie şi zidărie şi fierărie şi mecanică şi de toate. Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla cu un asemenea Şantier; este tocmai ce s-a întâmplat cu bisericile noastre.”
AMIN, AMIN.
Alt citat:” Am asistat în cei peste şaptezeci de ani la decimarea tuturor celor care au vrut să facă voia lui Dumnezeu şi n-au vrut să facă voia păstorilor sau conducătorilor, care cereau şi cer o supunere oarbă. Şi atunci ne întrebăm: ,,unde să-i găseşti?” Bisericile actuale sunt un pământ sec şi pietos, unde nu pot creşte asemenea plante şi unde proprietari acestor biserici cunoscute, taie cu sapa în numele lui Dumnezeu, aceste plante nobile, ca pe nişte buruiene otrăvite şi mai întrebăm ,,unde sunt bătrânii care să îndeplinească condiţiile?” Totuşi Dumnezeu a mai păstrat şi astăzi oameni bătrâni care nu sau închinat acestui baal şi dacă îi vom căuta îi vom găsi. Dar dacă am pretenţia ca aceşti oameni să facă parte numai din cultul meu sau biserica mia, s-ar prea putea să nu-i găsesc.”
Sursa: http://vesteabuna.wordpress.com/2008/09/18/pastorii-bisericii-7-continuarea-cartii-biserica-adevarata/
laurentiu…eu cred ca in romania sunt deja 4 milioane de penticostali….iar daca ar fi 5 prezbiteri + pastor, la o biserica de 200….de unde dam salarii??
cum sa impartim atuncea zeciuiala??
fa un calcul..cati pastori si prezbiteri. trebuie la 500000000000(cum spui tu).
visteria tzarii ii goala.
laurentiu…eu cred ca in romania sunt deja 4 milioane de penticostali….iar daca ar fi 5 prezbiteri + pastor, la o biserica de 200….de unde dam salarii??
cum sa impartim atuncea zeciuiala??
fa un calcul..cati pastori si prezbiteri. trebuie la 500000000000(cum spui tu).
visteria tzarii ii goala…
de unde platim??..donatii??
Fratele emil boc a vandut tzara la americani.
De obicei, prezbiterii nu sunt platiti in bisericile penticostale, doar pastorii si nu toti. De fapt sunt multe biserici in care pastorii penticostali nu primesc salarii…
Tara nu este vanduta americanilor, a fost furata de ai nostri. Sa nu uiti asta niciodata! Politicieni vor zice ca au furat-o alti. Politicieni de ieri au furat tot ce era de furat din Romania. Politicieni noi, fac imprumuturi pe care tot ei le fura prin credite sau contracte acordate firmelor pe care le conduc. Am ajuns in situatia in care suntem condamnati sa platim toate aceste datorii noi, copii nostri, si copii copiilor nostri, din neam in neam…
Deci nu uita, nu am vandut nimic… nimanui. Ai nostri au totul. De la ei ar trebui luat totul inapoi, cat se mai poate lua.
Referitor la plata pastorilor: Pastori se platesc din zeciuiala pe care fiecare credincios Nou Testamental ar trebui s-o dea Biserici.
Daca ai zeci angajati intr-o biserica, pot plati un pastor. Nu statul roman ar trebui sa plateasca ci biserica, stii dece pentru ca biserica l-a angajat nu statul.
Biserica poate primi banii de la stat sa faca acte caritabile atat, dar nu pentru salariile pastorilor.
laurentiu,
ai perfecta dreptate cand spui ca este nevoie de consens. Consens la “ce facem”, consens la “pe cine alegem ca sa faca”. Nu cred ca putem lucra doar cu consens la “cum facem ceea ce trebuie facut”. In acest domeniu trebuie sa se delege autoritate si sa se “inspecteze” ceea ce se realizeaza pas cu pas. In momentul in care lucrurile nu progreseaza sau moralitatea activitatilor lasa de dorit. Iarasi prin consens “se retrage autoritatea” si se da altuia. Nimic mai simplu, si totusi atat de greu de implementat.
Sunt sigur ca teoria este buna,frate Laurentiu dar sunt curios cate hotarari a-ti luat in consens.Daca urmaresti consensul s-ar putea sa nu poti lua decat putine hotarari.Chestia cu rugaciunea pana cazi de acord e o poveste frumoasa dar practica ne contrazice.Atunci cand se iau hotarari in consens unii spun ca exista manipulare..Uneori cand nu ne putem argumenta afirmatiile putem spune:vorbesc ironic.Cred ca a vorbi ironic nu este ceva ce ar trebui sa caracterizeze un om al lui Dumnezeu.Doar oamenii care nu-l cunosc pe Dumnezeu ar putea aprecia pe cineva smecher care vorbeste ironic.Ironia nu cred ca este o virtute.
De ce Bisericile evanghelice au ajuns in starea de apatie?
În Romania anilor 2010 totul se rezuma la teorie… Societatea romaneasca este una a valorilor teoretice. Oamenii nu mai stiu ce si in cine sa mai creada pentru ca totul devine, mai devreme sau mai tarziu, minciuna, falsitate, înselaciune sau manipulare. Societatea este structurata în mod anacronic, cultura noastra este una a falsului, a imaginii de faţada si nu în ultimul rand a plagiatului, iar din pacate, cultele religioase nu fac excepţie.
În Romania postdecembrista totul se mimeaza: cultura, cinstea, caracterul, demnitatea umana, evlavia, credinciosia. Totul se fura, totul se vinde, totul se cumpara: imagine, notorietate, titluri, poziţii, demnitaţi, diplome… Discrepanţa dintre teorie si practica este vizibila în toate sferele de activitate si face ca una sa fie înfaţisarea lucrurilor si cu totul alta sa fie semnificaţia lor, menţinand o permanenta confuzie. Din păcate bisericile evanghelice s-au complăcut în această situaţie în care se află societatea românească de după 1989.
La 20 de ani de la proclamarea libertatii in Romania putem vorbi despre apatia bisericilor evanghelice ca despre o realitate evidenta. Aceasta realitate evidenta nu este vizibila la conferinte sau intalniri jubiliare dar te izbeste atunci cand esti prezent in adunari. Bisericile evanghelice platesc tribut multor lucruri peste care liderii nationali sau zonali si pastorii marcanti au trecut si trec fara a mai analiza lucrurile din perspectiva „secerisului” caci Biblia spune: Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce samănă omul, aceea va şi secera. (Gal. 6:7). Bisericile evanghelice sunt apatice si lancezesc „in har” pentru ca aceasta s-a semanat din 1989 incoace. Bisericile evanghelice platesc tribut.
Bisericile evanghelice platesc tribut lipsei de restaurare dupa caderea comunismului. Nu spun reforma pentru ca nu era nimic de reformat ci doar trebuia sa se revina la ceea ce era inainte de comunism adica un crestinism mult mai apropiat de cel primar. La 20 de ani dupa revoluţie nu s-a schimbat mai nimic din organizarea comunista a cultelor evanghelice. S-au conservat randuielile asezate în timpul comunismului si nu s-a revenit la „normalul” biblic. Aceasta stare de lucruri a determinat pastrarea si conservarea controlului asupra multor biserici de catre cateva familii „vechi”. Pe acelasi fond se poate vedea limpede nepromovarea in lucrare a celor chemaţi de Dumnezeu la slujire în detrimentul „favoriţilor” proveniţi din „Casta” acelor familii.
Bisericile evanghelice platesc tribut lipsei de curaj de a cere celor ce au colaborat cu securitatea sa se retraga din pozitii de decizie desi in mod miselesc au existat imputerniciti care sa consulte dosarele in numele cultelor pentru ca apoi sa se faca uz de informatiile respective. Generaţiile libertaţii nu sunt chemate sa judece cu piatra în mana ceea ce au facut înaintasii nostri, chiar daca stim ca nu a fost bine, ci suntem chemaţi sa tragem concluziile care se impun din ceea ce s-a întamplat. Nu este vorba de publicarea dosarelor ci despre indepartarea din pozitii de decizie!
Dupa 1990 bisericile adevarate ar fi trebuit sa lupte pentru a iesi în lumina si adevar. Cine ar fi trebuit sa dea un mesaj de normalitate în societate dupa eliberarea acesteia de ateism, minciuna, manipulare, fals si de lipsita de verticalitate? Nu Bisericile, indiferent de confesiune, ar fi trebuit sa se arate preocupate de adevar? Nu Bisericile ar fi trebuit sa fie primele instituţii care sa demaste falsul din randurile lor si totusi sa promoveze iertarea? Acesta ar fi fost primul semn de intrare într-o normalitate care a lipsit 50 de ani! Din pacate nu a fost asa. În loc ca fiecare cult sa ceara oficial deschiderea dosarelor pentru a stii cine mai poate ocupa pozitii de decizie nationala sau zonala si cine nu mai poate (in nici un caz punerea la zid!)… s-a preferat „asternerea prafului” peste toata aceasta serioasa chestiune pentru a nu produce „tulburare” în sanul fraţietaţii, fara a se analiza raţional care va fi în timp rezultatul acestui demers. Nu este acesta modelul biblic!
Prima cauza dintre cauzele care au franat orice fel de reforma serioasa în sanul cultelor evanghelice a fost pastrarea ca factori de decizie si formatori de slujitori pe cei care au colaborat cu securitatea si care erau usor de santajat.
Nicaieri nu gasim scris ca Dumnezeu ar fi acoperit pacatele sau greselile cuiva fara ca acestea sa fie asumate si recunoascute înaintea Lui. Prin hotararea de a nu starni „tulburare” s-a respins nu numai sansa unei pocainţe reale în sanul fraţietaţii ci si orice sansa de reforma reala. S-a preferat mimarea unei stari de „liniste”, ca efect al ignoranţei si nu ca urmare a iesirii în lumina si adevar… oare de ce? Domnul Isus spune: ”Si judecata aceasta sta în faptul ca, odata venita Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decat lumina, pentru ca faptele lor erau rele. (Ioan 3:19)
Este mai degraba o liniste de cavou în mediul careia moare treptat orice duh de loialitate faţa de Dumnezeu pentru ca domneste compromisul si spiritul „fraţesc” mult mai puternic decat dragostea de Dumnezeu si Cuvantul Lui. S-a preferat starea de compromis unei tulburari care ar fi adus eliberarea bisericilor de jocul compromisului, ar fi taiat posibilitaţile de santaj si ar fi permis revenirea la normalitatea crestina autentica si la starea de curaţie ce trebuie sa caracterizeze biserica lui Cristos.
Totusi ramane o întrebare care ar trebui sa framante pe toţi adevaraţii crestini din Romania: Cum ramane cu responsabilitatea faţa de cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu din societatea romaneasca? Cum ramane cu marturia si cu responsabilitatea de a propovadui adevarul lui Dumnezeu. Este Dumnezeu „contextual” sau „conjunctural”… daca ortodoxia ţine oamenii în întuneric spiritual si ignoranţa, daca clericii care îsi au propriile legi si daca nu s-a dorit deschiderea dosarelor tocmai datorita dorinţei de a pastra întunericul, noi cultele evanghelice cum am putut proceda la fel dar sa pretindem în continuare ca urmam calea adevarului biblic? Nu era normal ca, aparand onoarea lui Dumnezeu si a Bisericii Sale sa dam un alt semnal în societatea romaneasca?
Cui îi pasa de fapt de oamenii care mor zi de zi fara a cunoaste adevarul despre jertfa Domnului Isus? Cine sa-i înveţe adevarul? Cine sa le propovaduiasca lepadarea de sine pentru Domnul Isus? Niste oameni care nu-si asuma propriile greseli! Nu este vorba de judecarea lor… judecata este a Domnului… este vorba de crestineasca recunoastere a greselii si a retragerii lor din linia întai… Iar daca nu s-au retras din constiinţa (?!) nu trebuia ca cineva sa-i determine sa o faca?
Bisericile evanghelice platesc tribut autoizolarii. Autoizolarea sub mentalitatea „tot ce este în afara noastra si noi nu susţinem, este gresit”. Este o mentalitate superficiala dar superioara care detemina o autoizolare tot mai adanca… de aici „dispariţia” bisericilor evanghelice din viaţa publica, desi acestea susţin o importanta implicare materiala (!) în societate. Propria izolare a impulsionat mai mult bisericile sa dezvolte variate proiecte sociale pentru a-si „justifica” existenţa…
Aceasta este ceea ce numim „Subcultura” sau „supracultura” bisericilor evanghelice care se formeaza datorita autoizolarii si a lipsei de interactiune cu lumea din afara mediului evanghelic ca urmare a autoizolarii. Teoretic acest lucru se recunoaste dar din punct de vedere practic nimic nu se schimba. Exista un limbaj specific bisericilor evanghelice pe care cu greu îl înţeleg cei nefamiliarizaţi cu textul biblic sau serviciile bisericii. Este suficient sa asisti detasat la un serviciu de biserica Evanghelica mai veche si sa încerci sa te pui în locul unui om care a pasit prima data într-o astfel de biserica pentru a realiza cat de mult ne-am departat de limbajul omului de rand. Pentru el totul este ciudat!
Bisericile evanghelice sunt rupte ca si comunitati (grup de oameni) de mediul oamenilor „nebisericesti” si Doamne ce multi sunt acestia! Suntem constienţi de acest lucru? Realizam ca termenii religiosi „normali” folositi in mediul evanghelic au nevoie de „traducere” pentru cei care sunt straini de acest mediu? Categoric nu! Ei bine, majoritatea cartilor si a materialelor evanghelistice pe care le avem sunt in acest limbaj! Vreti sa testati acest lucru? Luati revistele cultelor evanghelice spre exemplu (si orice carte editata de mediul evanghelic) si dati-le unor crestini de rand sa citeasca in ele si veti vedea ce inteleg, dati-le apoi unor intelectuali nepocaiti, straini de mediul evanghelic, si vedeti ce inteleg… Lucrurile stau la fel cu majoritatea cartilor si publicatiilor pe care le primim pentru a le distribui celor nepocaiti. Compromisul amintit anterior si limbajul de lemn sunt ca o umbra a comunismului ramase peste bisericile evanghelice.
Bisericile evanghelice n-au inteles ca in lucrarea cu oamenii necrestini pe langa materialele evanghelistice este nevoie atat de literatura apologetica care sa plece de la preocuparile pagane ale ortodoxiei cat si literarura de cercetare religioasa. Este un alt compromis de a pastra „pacea” cu ortodoxia pe fondul neatingerii acestor subiecte. Prea putine dintre materialele noastre ating starea spirituala a poporului roman, prea putine vorbesc despre starea morala a poporului in frunte cu conducatorii politici si cei religiosi.
Nu s-a inteles ca literatura de cercetare religioasa trebuie sa raspunda întrebarilor pe care le au oamenii cu privire la tot ceea ce este legat de subiectul „religie” si trebuie sa plece de la preocuparile religioase ale romanilor. Marea majoritate a acestor materiale sunt ineficiente pentru ca nici nu raspund unor întrebari specifice culturii noastre si nici nu folosesc un limbaj accesibil oamenilor care nu au calcat niciodata într-o biserica evanghelica. De prea multe ori mergem înainte fara sa ne intereseze ca cei pentru care existam ca biserici, adica oamenii nemantuiţi, nu ne înţeleg mesajul, iar noi ramanem imuni la aceasta si nu cerem lui Dumnezeu sa ne sensibilizeze si sa ne ajute sa iesim din formele în care singuri ne-am izolat.
Bisericile evanghelice platesc tribut lipsei de identitate pentru ca ne-am asociat din interers in aliante care au distrus identitatea specifica fiecarui cult. Alianta Evanghelica nu a fost de nici un ajutor real miscarii evanghelice si nu a slujit scopului cu care s-a creat ci s-a dovedit a fi inca o structura parabisericeasca… un copac mare in care s-au cuibarit multe pasari „rapitoare”. Politica ecumenica este buna pentru aliante, asociatii sau fundatii pentru ca subzista din aceasta politica, dar oare nu distruge identitatea cultica? Bisericile sufera de multe lucruri iar lipsa de identitate clara este una dintre marile suferinte. Daca Dumnezeu a lasat aceasta diversitate cultica in trupul bisericii: baptisti, penticostali, crestini dupa evanghelie si altii, atunci inseamna ca asa este mai bine si noi ar trebui sa respectam identitatea. Probabil asa ar fi fost daca nu ar fi o multime de frati foarte influienti care stau pe niste scaune finantate tocmai datorita politicii ecumenice, adica de toate cultele evanghelice.
Bisericile evanghelice platesc tribut compromisului cu materialismul si a influientei pe care „oamenii de afaceri” o au asupra comitetelor in luarea hotararilor. Primeaza interesul material sau individual in detrimentul lucrarii spirituale. Bisericile nu mai ard pentru Împaraţia lui Dumnezeu cat ard pentru a avea implicare sociala… Bisericile evanghelice au cazut în capcana materialismului si, chiar daca nu marturisesc deschis, acţioneaza ca si cand problema lumii nu este pacatul ci saracia, ca si cand mantuirea oamenilor este posibila prin proiecte sociale de caritate. Pe fondul acestui materialism agresiv s-au înmulţit afacerile cu scop nobil si „sfant”; Fundaţii caritabile si asociaţii non profit care manipuleaza si distribuie tone de ajutoare materiale pentru „nevoiasi”, dar numai Dumnezeu stie cate magazine second hand de haine au in spate „fraţi” bine vazuti si foarte influienti in biserici pentru ca ei dau „darnicie”.
Aceasta stare de lucruri, atitudinea de compromis este aceea care-i determina pe crestinii evanghelici si în special pastorii sa respinga orice atitudine ferma de proclamare a adevarului despre starea societaţii sau despre starea crestinismului evanghelic, orice afirmare hotarata a unor adevaruri care „supara”, orice demascare si orice confruntare. Acesti oameni doresc „liniste” si pentru nimic in lume nu ar dori ca predicatorii sa atinga punctele sensibile care ar determina reactii din partea societatii prin ceea ce-i apartine.
Bisericile evanghelice platesc tribut „increstinarilor” facute din interes numai de dragul cresterii numerice ca si cand acesta este scopul existentei noastre. Nu vrem sa stim ca Dumnezeu este Cel care da cantitate daca biserica este preocupata de calitate; Biserica este responsabila de calitate dar este chemata sa lucreze pentru cantitate. În primii ani dupa Revoluţie a existat o efervescenţa religioasa extraordinara, determinata de setea de divinitate a poporului roman, care a generat o semnificativa crestere numerica reala a bisericilor evanghelice. Atunci a fost vremea proclamarii Împaraţiei lui Dumnezeu, a fost vremea secerisului… a fost cea mai buna perioada de a face orice fel de acţiune religioasa, a fost vremea evanghelizarilor pe stadioane,… a fost vremea în care biserica majoritara era lipsita de o reacţie concertata la scara naţionala, doar opoziţia locala… a fost însa o vreme insuficient folosita de bisericile evanghelice aflate sub mirajul irezistibil al libertaţii de a construi… de a zidi „parohia”. Treptat, treptat, efervescenţa religioasa s-a stins… Implicarea misionara a bisericilor evanghelice, si asa slaba si nesincronizata s-a diminuat tot mai mult, ramanand loc numai pentru construcţiile supradimensionate ca utilitaţi.
Firesc, fara misiune si lucrare de propovaduire în afara zidurilor, fara lucrarea de infiinţare de noi biserici în localitaţile învecinate oraselor unde existau biserici cu potenţial uman si material, trendul cresterii numerice s-a diminuat. Soluţia menţinerii cresterii numerice a fost gasita în dezvoltarea proiectelor sociale. Sutele de tone de ajutoare intrate în ţara au fost gestionate de fundaţii, asociaţii sau alte organizaţii caritabile spre misiune. Ca urmare, noii veniţi in randurile crestinilor evanghelici, socotiţi membri, alipiţi adunarilor ca urmare a ajutorarii materiale, au fost puţin preocupaţi de cele spirituale si prin urmare nici nu au ars pentru misiune sau evanghelizare, dar au fost aprigi susţinatori ai proiectelor sociale… Acesta nu este modul biblic de crestere! Ca urmare, nivelul spiritual al bisericilor evanghelice s-a prabusit tocmai datorita cresterii numerice pe fondul ajutorarii materiale.
Bisericile evanghelice platesc tribut neasumarii scopului. Scopul existenţei bisericii locale exista dar el nu mai este însusit de multe biserici decat la nivel declarativ. Exista variate cauze pentru care multe biserici locale nu manifesta preocupare reala pentru misiune.
Un mare numar de biserici îsi consuma energiile si resursele în diverse dispute interne între grupurile de interese care nu au de a face nici cu sfinţenia si lepadarea de sine si nici cu scopul existenţei Bisericii lui Cristos. Drept urmare bisericile nu au avut de castigat ci s-au faramiţat ca adunari si au determinat pe mulţi sa plece din acele adunari fie inapoi in lume fie la secte. Asistam astfel la un alt paradox: A crescut numarul bisericilor, nu mai vorbim de o biserica intr-o localitate… ci de trei, nu mai vorbim de 4-5 biserici evanghelice într-un oraş ci vorbim de 12 sau 13, pare un progres, dar statistica nu spune că numărul a crescut prin ruperea bisericilor existente.De asemenea, a crescut numarul programelor de biserica cu „vedete” in fata si spectatori in bancile bisericilor, si ne mai miram ca acum multe biserci sunt goale…? Cine poarta in mod real povara acelor crestini care desi sunt seriosi, totusi din aceste varii motive sunt intristati ca in plina libertate s-a ajuns aici, crestini care probabil nu sunt bagati in seama de catre nimeni si care l-a rindul lor pe acest fond s-au racit in credinta si nadejdea lor ?
Exista situaţii în care bisericile locale angrenate în proiecte sociale, cu scop „evanghelistic”, folosesc aceste activitaţi ca o justificare a existenţei sau a implicarii în societate fara a se dedica adevaratei evanghelizari a comunitaţii prin toate mijloacele sau a susţinerii celor care fac misiune cu adevarat.
Deseori resursele financiare sunt irosite în mod iresponsabil în tot felul de „excursii misionare” în locuri în care nu exista nici un lucrator care sa preia ucenicizarea celor care primesc mesajul curat al Evangheliei.
Bisericile evanghelice platesc tribut faptului ca bisericile nu mai au primplanul in lucrarea lui Dumnezeu ci asociatiile, fundatiile si societatile misionare. Nu bisericile mai trimit lucratori ci asociatiile, fundatiile si societatile misionare. Teoretic toate organizatiile parabisericesti declara ca sprijina Bisericile dar in realitate isi impun punctul de vedere, spun bisericilor ce sa faca, daca se supun sunt ajutate, daca nu… asta e! Bisericile ajung sa fie anexe ale acestora… influienta in Biserici a celor ce conduc aceste structuri este de multe ori cel putin egala cu a pastorului si comitetului. Nu mai conteaza chemarea lui Dumnezeu în lansarea în lucrare a slujitorului sau în trimiterea tinerilor la institele teologice. Este mult mai important al cui este tanarul, cine îl susţine.
Bisericile evanghelice platesc tribut lipsei discernamantului spiritual. Nu se face distincţie între „zel” si „chemare”. Exista fraţi zelosi în ceea ce priveste activitatea în biserica dar care nu au chemarea lui Dumnezeu pentru a fi lucratori, misionari, învaţatori sau pastori chiar. Acesti oameni zelosi vor totdeauna sa faca ceva, sunt activi, sunt gata sa faca tot ceea ce li se cere, dar nu au chemarea lui Dumnezeu. Omul chemat de Dumnezeu primeste de la El o viziune specifica chemarii sale. El stie ce trebuie sa faca si gaseste modalitaţile corecte cum sa faca; El nu asteapta ca cineva sa-i spuna ceva, el acţioneaza. El stie unde trebuie sa ajunga cu lucrarea în timp si identifica sub calauzirea Duhului Sfant pasii care trebuie facuţi pentru atingerea scopului.
Crestinul zelos este totdeauna presat de timp si cantitate în vreme ce omul chemat de Dumnezeu la lucrarea Lui nu este presat nici de timp si nici de cantitate ci este marcat de a-l onora pe Dumnezeu în toate si a face totul conform metodelor Lui.
Crestinul zelos este de cele mai multe ori un oportunist fara discernamant spiritual, care nu zideste sistematic pe o temelie ci el urmareste plinatatea momentului, fara a realiza ca multe biruinţe de moment pot strica o perspectiva mult mai importanta în viitor. Cel chemat de Dumnezeu are totdeauna înaintea ochilor lui ţinta pe care i-o da viziunea primita de la Dumnezeu.
Fraţii zelosi sunt cei care ajunsi sa conduca biserici sau diverse lucrari asteapta tot timpul sa primeasca direcţie „de sus”, dupa matricea comunismului. Aceasta postura taie elanul bisericii locale, o limiteaza la unele activitaţi stricte si nu dezvolta personalitatea si caracterul adevaratei bisericii a lui Cristos.
Cu certitudine exista multe alte aspecte care ar trebui amintite aici dar m-am limitat la cele pe care eu le consider mai importante, fara a minimaliza altele.
In loc de concluzie as spune ca oricat de dureroasa ar fi realitatea, oricat de negru ar fi tabloul lumii evanghelice… harul Lui ne acorda intotdeauna o noua sansa…cata vreme se zice astazi. Primul pas spre insanatosire este emiterea unui diagnostic corect, al doilea este un tratament adecvat diagnosticului. A nu vrea sa stii diagnosticul nu este niciodata o solutie. Dumnezeu este un Dumnezeu al celei de a doua sanse, dar inceputul este totdeauna acelasi: Spune-le dar: Aşa vorbeşte Domnul oştirilor:…Întoarceţi-vă la Mine, zice Domnul oştirilor: şi Mă voi întoarce şi Eu la voi, zice Domnul oştirilor. (Zah. 1:3)
Inca nu este prea tarziu, inca mai este har, dar harul curge in vale. Haideti sa ne plecam, sa ne smerim, sa ne recunoastem starea in oglinda Cuvintului Lui si sa cerem sa vina vremurile de adevarata inviorare. Nu este greu sa copiezi lumea si sa-ti insusesti valorile ei, este mult mai greu sa mergi pe calea ingusta, dar trebuie si este intelept sa ne pregatim cu teama pentru ceasul cind Il vom vedea fata in fata acolo sus ACASA. Inca mai este valabila chemarea lui Petru: Pocăiţi-vă, deci, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare,… (Fapte 3:19)
Cu multa dragoste in Cristos Domnul,
Cornel Filip
Conducerea Bisericii trebuie sa fie colectiva. Chiar daca “pastorul” e in fruntea “cetei de prezbiteri”, hotararile trebuiesc luate prin consens, printr-o intelegere rezultata din calauzirea Duhului.
Dupa statut, nu.
Dar nu cred ca e nevoie de 5 pastori la o biserica de 200 de membri. Daca Biserica – de 200 de membri – ar avea 5 prezbiteri si un pastor, nu ar fi nicio problema, asta in cazul in care intelegem ca pastorul e “invatatorul” principal al bisericii, asa cum spune Pavel in Efeseni: pastor-invatator. Problema cea mare e ca nu exista (cel putin eu nu cunosc) biserica de 200 de membri cu 5 prezbiteri.
Ce se poate intampla? Nu stiu exact, noi nu am avut probleme de genul asta, dar banuiesc ca se va incerca reducerea la minim a celor pe care biserica ii solicita pentru ordinare.
Modul in care te poti asigura ca deciziile vor fi luate intotdeauna prin consens este ca fiecare sa aiba drept de veto – nu doar pastorul. Apropo, intimplator sau nu, totdeauna zici “pastorul” – trebuie sa fie doar unul intr-o biserica?
Nu neaparat, depinde de situatie. Oricum, eu prefer mai multi prezbiteri intr-o biserica decat pastori. Iar ceea ce am spus despre “votul de veto” era un raspuns dat lui Marcel … (contine ironie!) , nu o convingere. Eu nu cred in vot. Cred in consens: stai, discuta si roaga-te pana cazi de acord.
Nu te contrazic, dar eu m-am referit mai mult la modul in care e perceputa slujba de pastor in contextul actual. Interesant e ca foarte putini vorbesc de DARUL de pastor, asa cum ar trebui sa discutam. Din punctul meu de vedere, astazi, principala caracteristica a pastorului ar trebui sa fie capacitatea de a invata, de a predica Cuvantul in asa fel incat sufletele sa fie hranite.