SISTEMUL – fratele nostru siamez (2) octombrie 31, 2009
Posted by laurentiu balcan in Penticostalism, Reforma crestina.6 comments
Orice sistem religios functioneaza ca un angrenaj. Cu cat angrenajul e mai complicat si mai inaccesibil maselor, cu atat e mai greu de schimbat sistemul respectiv, asta daca exista, intr-adevar, o anumita constientizare cu privire la necesitatea schimbarii.
De obicei, sistemele religioase se construiesc piramidal, pe verticala, nu pe orizontala, asa cum s-ar cuveni de fapt. In momentul in care se introduce ideea de “autoritate divina” – cum au ortodocsii, de exemplu, teologia autoritatii prin succesiune apostolica – asupra administratorilor sistemului, ceea ce se va produce de fapt va fi o lupta pentru putere care va forta angrenajul sa functioneze in conformitate cu dorintele ascendentilor la “tron”. Dorinta de a face cariera subordoneaza dorinta de a sluji, iar interesele personale le anuleaza pe cele de grup.
Profesorul Valeriu Andreescu afirma, intr-un interviu acordat revistei PASI urmatoarele: “Penticostalii din România au [.....] o tendinţă de a considera slujitorii ordinaţi ai Cultului Penticostal ca fiind reprezentanţi ai preoţiei Vechiului Testament. Lucrul acesta este prevăzut chiar şi în Mărturisirea de Credinţă a Cultului Penticostal din România. Preoţia specială le conferă pastorilor penticostali o poziţie specială faţă de preoţia generală. Pe acest plan, suntem înrudiţi măcar într-o oarecare măsură, cu modul în care concep ortodocşii preoţia….”
Dar erijarea intr-o “preotie speciala” deschide calea carierei spirituale. Daca exista grade de autoritate spirituala, ce ma impiedica sa ajung in varful piramidei? Iar ca sa ajung in varful piramidei trebuie sa “complic” atat de mult angrenajul incat numai eu si asociatii mei sa avem acces la el, iar orice dorinta de a reforma ceea ce imperios trebuie reformat sa fie un latrat in urma ursului, care isi va vedea de treaba. Nu e de mirare ca in orice sistem, cat de cat dezvoltat, se vorbeste de “interese de grup”, de actiuni premeditate ale “clanurilor” si de directive primite de la cei ce au “puterea”. Insa ideea de a-ti insusi “puterea” intr-un sistem care se cheama biserica este absurda, pentru ca Mantuitorul Isus Hristos ne-a invatat clar in MATEI 20: 25-28 si ne-a spus: “Stiti ca domnitorii neamurilor domnesc peste ele si mai marii lor le poruncesc cu stapanire. Intre voi sa NU fie asa…”
Sistemul pe care ar trebui sa-l adopte Biserica ar trebui sa fie unul piramidal, dar piramida sa fie cu varful in jos, asa incat cei care vor sa ajunga in varf, adica sa fie mari, sa coboare, sa se faca robii tuturor, slujitorii Bisericii lui Hristos, nu stapanii absoluti ai sufletelor celor ce contribuie la functionarea angrenajului.
Sunt cel putin trei pozitii pe care ne putem situa atunci cand abordam sistemul din care facem parte.
In primul rand, exista pozita PROsistem. De cele mai mult ori aceasta e pozitia majoritatii, pe care “autoritatea” – cei ce au ajuns in varful piramidei – nu se sfieste sa o manipuleze, printr-o retorica – trebuie sa recunoastem – exceptionala. Nu poti determina masele sa mearga intr-o anumita directie fara sa ai anumite sclipiri de inteligenta. Masele se vor multumi cu discursurile electrizante, pline de har, parabiblice ale pretendentilor la “scaun” si nu vor depune efortul de a-si pune intrebari critice despre scopurile, realizarile, esecurile, strategiile, etc. ”autoritatii”. Aspectul cel mai periculos al acestei pozitii este atunci cand, asa cum spuneam, sistemul devine totuna cu biserica, iar adunarea totuna cu masele de manevra.
In al doilea rand, exista pozitia ANTIsistem. Eu m-am situat (bagati de seama ca vorbesc la trecut, da?) destul de multa vreme pe aceasta pozitie. M-am aliat cu altii care erau antisistem si am cautat cai decente si biblice de a influenta angrenajul. Stiti ce s-a intamplat? Nimic considerabil! Din ceea ce se anunta o colaborare promitatoare si o alianta care sa duca la ceva, nu au ramas decat niste proteste, niste scrisori (pierdute!) deschise, niste luari de pozitie si cam atat. Desi opozitia este necesara in orice sistem, dorinta de a ascede in varful piramidei ii insufleteste pe toti, chiar si pe cei ce sunt ANTIsistem. In cadrul Bisericii, pozitia antisistem ii determina pe unii sa paraseasca sistemul si sa inceapa ceva nou, dar personal nu cred ca aceasta este cea mai buna solutie.
In al treilea rand, exista pozitia SUPRAsistem. Pozitia aceasta este adoptata de foarte putini, dar in general este formata din oameni care se pot detasa de sistem, pot sa se strecoare, nu fara eforturi, printre rotitele angrenajului pentru ca -bravo lor!- nu pot fi manipulati si santajati. Ei sunt deasupra sitemului pentru ca, desi il compum, interesele comunitatii in care slujesc predomina orice fel de alte interese. Din punctul meu de vedere,ei sunt singurii care pot influenta sistemul…
SISTEMUL – fratele nostru siamez (1) octombrie 29, 2009
Posted by laurentiu balcan in Penticostalism, Reforma crestina.16 comments
Biserica este si va ramane, pana la venirea Domnului, o entitate spirituala de care Dumnezeu va fi indragostit. Ea este centrul atentiei lui Dumnezeu, asa cum Mireasa este centrul atentiei Mirelui. Problema Bisericii, in schimb, este data de locul unde trebuie sa functioneze: lumea. Dorinta Domnului Isus, care ne cerea sa “fim in lume, dar nu ca lumea“, intarzie sa fie dusa la indeplinire. Functionand si activand in mijlocul lumii, Biserica se vede nevoita sa se organizeze intr-un SISTEM pe care, de cele mai multe ori, il imprumuta de la organizatiile lumesti.
Din nefericire, Biserica este mai mult o institutie lumeasca – un sistem imprumutat de la lume - decat o entitate spirituala. Este lipita de sistemul sub care s-a organizat, asa cum sunt lipiti doi siamezi. NU se poate misca in voie, pentru ca este blestemata sa-si duca povara – propriul sistem – dupa ea. Iar povara aceasta devine si mai insuportabila odata cu trecerea anilor, pentru ca tendinta ei este sa creasca permanent. Acesta este unul dintre motivele pentru care orice organizatie religioasa, nascuta in urma unor treziri spirituale, in timp (sa spunem 100 de ani), isi pierde complet vigoarea, devine extrem de institutionalizata in organizare, iar in evlavie SUPERtraditionala.
Acesta este si cazul miscarii penticostale din Romania, care sufera din cauza institutionalizarii. Sistemul sub care suntem organizati are radacini comuniste vadite: avem comitet, cenzori, presedinte, vicepresedinte, adunare generala si as putea continua cu aceasta lista a termenilor intalniti in sistemul comunist, dar nu cred ca are rost sa dovedesc ceea ce este acceptat ca un fapt. Fratii nostri nu au gasit un sistem mai bun de organizare, pentru ca nu puteau sa-l imprumute pe cel ortodox - cu radacini vechi-testamentale depasite, dar nici pe cel occidental, pentru ca o viata li s-a spus ca tot ce vine din afara e rau, periculos, ca afurisitii de capitalisti vor sa ne infecteze gandirea si sa distruga maretul scop al comunismului: formarea omului nou. Avand acelasi scop, dar cu mici diferente de nuanta, au zis ca e cel mai bun sistem si, iata, asa se face ca ne-am pricopsit cu o povara comunista de care nu mai putem scapa.
Dupa 20 de ani, comunismul traieste in Romania prin cei care se vor mari reformatori ai sistemului, dar si in modul de organizare al celor mai multe biserici evanghelice. Si problema nu e doar ca sistemul e COMUN-ist ci si ca sistemul ne domina si nu putem functiona in parametrii spirituali in care ar trebui sa functionam. Fratele nostru siamez e sistemul comunist, pe care il caram dupa noi oriunde ne-am duce, ingradindu-ne libertatea fara scrupule, pana intr-acolo incat am ajuns sa credem ca asta e randuiala lui Dumnezeu si ca cine nu o accepta NU se supune dreptului Judecator. Aceasta e tragedia pe care o traim: am ajuns sa confundam SISTEMUL cu Biserica si ADUNAREA cu masele de manevra.
Zilele acestea se desfasoara la Sovata Conferinta Nationala a pastorilor penticostali, la care eu nu m-am dus, pentru ca nu vreau sa-mi pierd timpul discutand despre cum putem imbunatati (cica!!!) sistemul (comunist, bineinteles!), despre noi proceduri de vot (tot o inventie de-a fratelui nostru siamez) si alte aberatii care te fac sa te enervezi si sa-ti doresti sa fugi in varful muntelui, cat mai departe de un sistem care-ti fura energia, construindu-ti cusca pe care, tot el, te face s-o doresti si s-o socotesti “randuiala divina”.
Daca dupa 20 de ani nimeni nu a reusit sa scuture sistemul si sa spuna “ba’, fratilor, voi nu vedeti ca ne ducem de rapa?!” inseamna ca SISTEMUL duce Biserica in spate, controlandu-i si limitandu-i libertatea de actiune.
In orice sistem, lupta pentru putere si pentru avantaje personale energizeaza membrii care il compun, facandu-i sa uite care le e scopul si determinandu-i sa-i priveasca pe cei care sunt in afara propriei lor organizatii drept adversari, dar nu ai lor sau ai organizatiei lor, ci adversari ai “adevaratei” credinte, ai lui Dumnezeu si ai Scripturii.
Despre modul in care ne raportam la sistem, (poate) data viitoare….
Satura-te cu faramituri octombrie 20, 2009
Posted by laurentiu balcan in Meditatii, Scriptura.1 comment so far
“Dupa ce s-au saturat, Isus a zis ucenicilor Sai: ‘ Strangeti faramiturile care au ramas, ca sa nu se piarda nimic.’ ” (Ioan 6:12)
Cine se opreste sa stranga faramituri? Cine considera valoroase niste resturi de mancare? Cui ii mai pasa de ce e cazut pe jos, dupa ce s-a vazut cu burta plina?
Noi irosim binecuvantarile lui Dumnezeu pentru ca uitam ca si ceea ce “cade” provine din painea binecuvantata. Isus nu inmulteste painile doar pentru a satura multimea flamanda, ci o face si pentru a ne da o lectie spirituala.
Sunt vremuri in care Biserica are paine din belsug. Sunt vremuri cand Biserica e satula si nu duce lipsa de nimic, dar sunt si vremuri cand Biserica trebuie sa se indrepte spre cosurile de faramituri. Sunt vremuri cand Biserica experimenteaza frecvent miracole, dar sunt si vremuri cand miracolele lipsesc si singura “hrana” e luata din cosul cu faramituri.
Faramiturile sunt adevarurile pe care le acumulam dupa ce senzatiile trec, dupa ce euforia unei slujbe pline de har se evapora, dupa ce bucuria produsa de o predica buna trece. Faramiturile sunt adevarurile pe care le acumulam, printr-o disciplinare severa, pentru vremuri de criza.
Prea multi crestini vin la Biserica fara sa-si aduca “cosul pentru faramituri”. Ei nu strang, ei se imbuiba, dar imbuibarea lor nu le ajunge pentru o saptamana. Cand vine ziua de Marti le chiorhaie stomacul a foame, iar pe Vineri au dureri cervicale si ameteli spirituale, pentru ca pe Sambata sa fie lesinati de-a binelea, dar sperand sa mai ajunga ziua de Duminica, cand Isus le va inmulti din nou painile si se vor satura inca odata…
Legalizarea valorilor ANTIcrestine octombrie 3, 2009
Posted by laurentiu balcan in Reforma crestina, Sa bata clopotul....17 comments
Legalizarea drogurilor usoare si a prostitutiei - dincolo de conotatiile religioase pe care le are – face parte din cultura postmoderna care ne invadeaza din ce in ce mai agresiv. Legalizarea actiunilor considerate- in mod traditional- “pacatoase” este una dintre caracteristicile lumii scufundate in mocirla zilelor din urma. Trebuie sa ne resemnam la gandul (comunist?!) ca lumea nu se indreapta spre “epoca de aur” ci, dimpotriva, spre nelegiuire generalizata. Lumea isi promoveaza normalul ei, mediul in care poate supravietui. Lumea, ca un vierme de cadavru, isi cauta mortii care sa-i promoveze valorile.
Nu cred ca “intentia” actualului presedinte va fi dusa la indeplinire intr-o tara traditionala in ceea ce priveste valorile crestine, dar faptul ca exista o intentie de a legaliza ceea ce Biserica de-a lungul timpului a condamnat nu ar trebui sa ne mire. Reactiile absurde de a iesi cu pancarte pe strada, de a coaliza cu “fratii crestini de alte orientari” (chiar si cu ortodoxii- cum a fost, de exemplu, in cazul modificarii legii cu privire la casatoria intre parteneri de acelasi sex ), de a ne trezi la viata in vreme de criza sunt o dovada ca Biserica dormiteaza inca.
Uneori ne hranim cu aberatiile liderilor politici pentru a ne ingrasa ego-ul religios. Sa vezi ce bine se va simti Biserica daca va stopa “intentia” de a legaliza drogurile usoare si prostitutia! Dar ce facem pentru drogatii si prostituatele care parca se inmultesc tot mai mult intr-o Romanie drogata, zi de zi, cu prostie si mediocritate? Ce planuri avem noi de “a-i scoate pe unii ca din foc”?
Oricum, discutia despre legalizarea drogurilor usoare si a prostitutiei este eclipsata zilele acestea de scandalul politic infernal in care se afla Romania. Desi nu sunt un analist politic, ca un om ce urmareste vremurile si cauta solutii pentru Biserica pe care o slujeste, nu pot sa nu observ ca lucrurile se imputesc de-a binelea. Indiferent de coloratura si orientarea politica, romanii sunt intr-o mare cumpana. Pe de o parte e criza economica care ii fura romanului (simplu si cinstit!) tot mai multe locuri de munca si ii reduce considerabil venitul, iar pe de alta parte e criza politica care ii confirma romanului ca cei de la putere sunt niste parveniti, flamanzi dupa bani si avizi dupa putere. In cine sa mai ai incredere cand pana si fratele Mircea – un batran simpatic de la noi – a inceput sa se roage in Biserica “Doamne, da-le celor de la putere minte, ca se cearta ca niste copii, ca niste copii, Doamne, ca niste copii” ?
Ma gandesc, Duminica de Duminca, la faptul ca stau in fata unor oameni care toata saptamana se afla in criza. Ma gandesc ca vin obositi dupa lupta crancena cu toate ideologiile si crizele care-i lovesc in timpul saptamanii, iar eu nu am raspunsul la toate nevoile lor si ca nu imi ramane altceva decat sa-i conduc la Adevar, iar Adevarul ii va face slobozi.
Ce se va intampla cu Romania? Vom trai si vom vedea. Dar ce se va intampla cu Biserica? Oare vom trai pentru a vedea o Biserica Apostolica vie, plina de Duhul Sfant, care sa aduca un mesaj REAL de speranta intr-o lume tot mai secularizata si mai pagana? La cum se misca Biserica si la modul in care isi construieste zidurile pentru a se izola de lume sunt slabe sanse sa vedem o Biserica activand ca niste “miei in mijlocul lupilor”. E mai simplu sa te faci prieten cu lupul, daca te mananca incet si sub anestezie, nu?
