Jazz crestin septembrie 28, 2009
Posted by laurentiu balcan in ARTA crestina.10 comments
De ceva vreme – desi nu sunt decat un simplu amator! – imi place sa ascult jazz crestin. Stilul acesta de muzica este de-a dreptul incantator, mai ales daca-ti plac improvizatiile si solo-urile instrumentale de mare calitate.
Pentru cei care vor sa downlodeze muzica jazz crestina va recomand situl: http://www.christianjazz.blogspot.com/
Iar pentru toti cititorii mei o dedicatie in stil jazz.
Ce religie? septembrie 25, 2009
Posted by laurentiu balcan in Diverse....6 comments
Predica un frate la noi in biserica si, la un moment dat a folosit o “imagine” preluata de la un alt predicator:
“Daca ar ateriza in fata ta un individ – si nu conteaza culoarea! – de pe Luna, sau de pe Marte si te-ar intreba ce religie sa imbratiseze, unde l-ai trimite? Ce religie i-ai spune sa aleaga?”
Morala: religiile nu iti rezolva relatia cu Dumnezeu. Fiecare individ are nevoie de Isus Hristos ca sa poata sa se impace cu Dumnezeu.
Mai bine sa fii credincios decat religios!
Dilema faptelor lumesti septembrie 22, 2009
Posted by laurentiu balcan in Legalism.36 comments
Dileme sunt si MULTE vor mai fi…
Intr-o vreme, nu prea de mult apusa, pocaitii priveau majoritatea activitatilor extra-bisericesti ca pe niste activitati firesti, lumesti, pacatoase. In dorinta ei de a se separa de lume, Biserica a identificat o serie de activitati lumesti, pe care le-a numit “faptele lumii”, de care a incercat sa se fereasca cat a putut de bine. Predicatorii tunau si fulgerau impotriva acestor activitati pacatoase, care-ti anulau mantuirea, poetii se intreceau in a compune poezii care sa distruga sarpele lumesc care vrea sa-si faca cuib la sanul Bisericii, iar cantaretii intindeau acordeoanele la refuz, smulgand lacrimi din ochii celor ce se “intinasera” cu lumea.
O scurta trecere in revista a acestor “fapte lumesti” este necesara pentru a ajunge la dilema mea. Faptele lumii: privitul la televizor, intrarea intr-un restaurant, a umbla fara batic pe strada, purtarea pantalonilor de catre surori, purtarea verighetei sau a inelului (de cercei nici nu mai vorbim!), rochia de mireasa, podoabele florale la nunta, mersul la mare, cojocul - semn de mandrie, a avea putini copii (erau persoane “specializate” pe inmultirea nasterilor folosind amenintari de genul: ”daca nu dai drumul nasterii, Domnul ti-l va lua pe cel pe care-l ai), bradul de Craciun, serbarea zilelor de nastere, maneca scurta, participarea la casatorii in lume. Si lista ar putea continua, dar ma opresc aici pentru ca vreau sa ma ocup de ultima chestiune: participarea la casatorii in lume.
Sub nici o forma nu era acceptat ca un pocait sa participe la casatorii in lume. Acesta era motiv de punere sub disciplina, de stigmatizare vesnica in biserica respectiva.
Cu cativa ani in urma am participat la o evanghelizare unde fusese invitat si un cunoscut solist, o autoritate pe domeniul lui artistic. Printre altele, fratele ne povestea cu un profund sentiment martiric – dar sub care clocotea mandria - ca la putin timp dupa ce s-a pocait (fusese cantaret de muzica populara), baiatul lui - care nu era si nici nu fusese pocait! - a avut nunta in lume. Nestiind ce sa faca, s-a dus la pastorul bisericii. Acesta i-a “explicat” ca-i mare pacat sa mergi si sa participi la nunta in lume si ca singurul eveniment unde poate participa impreuna cu lumea este inmormantarea. Cu alte cuvinte, daca baiatul tau se insoara, nu te duce, dar daca-ti moare ,te poti duce.
Mi s-a parut bizara si penibila explicatia aceasta si m-am pus in locul acelui copil. La propria mea nunta sa nu-mi vina parintii? Si asta pentru ce? Pentru ca NU am ajuns la aceleasi convingeri religioase cu ale lor? Dar eu tot copilul lor raman, ei tot parintii mei sunt! Nu e de mirare ca acel copil, dupa zeci de ani, inca nu se pocaise. Iti vine greu sa ierti un asemenea gest din partea parintilor tai. Oare cati copii de-ai pocaitilor refuza sa se pocaiasca pentru ca parintii lor i-au traumatizat prin gesturi si actiuni pe care nu le-au inteles? Parintii au aruncat cu versete scoase din context, si-au injectat doza de sfintenie, au primit aplauzele bisericii – ca doar sunt martiri, nu?! – si au incercat sa doarma linistiti, ceea ce nu prea cred ca s-a intamplat.
Iata dilema mea. Singurul baiat al unui frate de la noi din biserica - care pe deasupra imi este si un bun prieten - are nunta “in lume”. Am fost invitat si eu la nunta. Sa ma duc, sau sa nu ma duc?
Daca ma duc, nu ma forteaza nimeni sa ma intinez, luand parte la activitatile considerate pacatoase, mai ales ca nunta are loc intre doi tineri educati si cu o cultura dezvoltata. Nimeni nu ma obliga sa beau, sa dantuiesc, sau sa fac ceva impotriva constiintei mele. Daca nu ma duc, cum imi voi dovedi prietenia fata de fratele meu? Daca ma duc, am o buna ocazie sa vorbesc cu diferiti oameni despre credinta mea, sa le vorbesc despre Domnul Isus. Pot fi sare si lumina la acea nunta. Daca nu ma duc, ma vor aplauda conservatorii, ca vezi Doamne, dau dovada de sfintenie. Daca ma duc, se vor revolta multi “sfinti”. Ma vor barfi si ma vor critica. Daca nu ma duc, dau dovada de lasitate, pentru ca nu pot actiona in conformitate cu convingerile mele.
Eu cred ca am sa ma duc. Voi face si eu ca predicatorul dintr-o intamplare ce se povestea pe la amvoane. Cand prietenul meu, Isus Hristos, imi va spune ca atmosfera e prea “incinsa” si ca e timpul de plecare, ma voi ridica, ii voi saluta si voi pleca.
Ce ma supara pe mine e ca multi pastori sustin ca la nunta ortodoxa nu avem voie sa mergem, dar doctoratele in teologie cu ortodocsii si le dau. Profesori ortodocsi predau teologie studentilor nostri. Popi si protopopi iau cuvantul la noi in Biserica, iar pastori de-ai nostri au emisiuni televizate impreuna cu preoti ortodocsi – cu care se pare ca sunt buni prieteni. Oare nu cumva ne intereseaza mai mult ce spun altii despre noi decat adevarul?
Daca nu suntem consecventi in sustinerea unor convingeri , inseamna ca suntem ipocriti!
Casa de pe stanca septembrie 14, 2009
Posted by laurentiu balcan in Scriptura.add a comment
“De aceea, pe orisicine aude aceste cuvinte ale Mele, si le face, il voi asemana cu un om cu judecata, care si-a zidit casa pe stanca.” (Matei 7:24)
Mogulii si kazacii evanghelici septembrie 11, 2009
Posted by laurentiu balcan in Diverse....14 comments
In timp ce citeam cateva reactii la postarile d-lui Danut Manastireanu despre Alin Cristea – postari si reactii pe care le-am citit, asa, ca sa ma informez, pentru ca nu ma intereseaza nicidecum “cazul” – m-am vazut obligat sa recunosc ca ne manifestam in cadrul (sub)culturii noastre evanghelice exact ca “cetatenii lumii”. Ceea ce ne lipsea erau cateva postari elogioase la adresa cuiva, sa se starneasca reactii, ca cele starnite de actorii politici, care sa duca la analize banale despre “cazul” in discutie.
Dati-i inainte, frati “moguli”! Evanghelicii au ce oferi!
[.....]
Revista crestina “Noi Frontiere” publica in nr.4 un articol interesant despre crestinii din Kazahstan, care se vad nevoiti sa indure presiuni din ce in ce mai mari din partea guvernului. Printre altele, s-a propus- de catre actualul guvern- marirea limitei numarului minim de membri pentru a putea inregistra o biserica, de la 10 la 200 de membri. Mai mult de atat, cei 200 de membri erau obligati sa se legitimeze la ministerul religiilor.
Acum urmeaza o intrebare importanta pentru penticostalii initiati: cati membri trebuie sa ai intr-o biserica pentru a putea fi ordinat ca pastor? Daca cifrele corespund cu cele “ordonate” de guvernul din Kazahstan, inseamna ca (institutia numita…) Biserica se plimba prin lume si e prietena cu guvernul din Kazahstan.
[.....]
Oglinda in care ne uitam noi, evanghelicii, nu ne arata adevaratul chip. Daca ne-am vedea asa cum suntem, nu cum ne imaginam ca suntem si ne-am pocai cu adevarat, probabil ca am experimenta o (RE)innoire spirituala fara precedent. Pana atunci, oglinda evanghelica ne arata “moguli” si “kazac(h)i” care, din nefericire, mai sunt si formatori de opinie.
De ce plange femeia romanca? septembrie 8, 2009
Posted by laurentiu balcan in Legalism.26 comments
La o intalnire a femeilor din bisericile evanghelice din Onesti – care are loc o data pe luna, in diferite locatii - o misionara din Danemarca a pus o intrebare pertinenta si reprezentativa pentru mediul evanghelic romanesc: “de ce plange atat de mult femeia (crestina) romanca? Nu e bucuroasa ca e mantuita?”
De ce plange femeia romanca in Biserica?
Femeia romanca plange pentru ca are necazuri. Dar si femeia daneza are necazuri.
Femeia romanca plange pentru ca are copii nepocaiti. Dar si femeia daneza are copii nepocaiti.
Femeia romanca plange pentru ca e in plina criza economica. Dar si femeia daneza e in plina criza economica.
Femeia romanca plange pentru ca asa a citit in Biblie: “Ferice de cei ce plang.” Dar si femeia daneza a citit in Biblie aceleasi lucruri.
De ce, in Biserica, femeia romanca plange, iar femeia daneza se bucura? Pentru ca femeia daneza – si vorbim de probabilitati – stie ca e mantuita, pe cand femeia romanca nadajduieste ca va fi mantuita. Mantuirea, in mentalitatea colectiva, nu este privita ca o realitate prezenta, ci ca o rasplata viitoare. Femeia romanca inca spera ca: daca va da nastere la copii, daca va purta baticul pana la rapire, daca va fi supusa, daca … si lista ar putea continua, va obtine mantuirea. Dar cum sa te bucuri de ceva ce nu ai? Cum sa te desfatezi in ceva ce nu este inca al tau? De aceea, cred eu, plange femeia romanca.
Multi credinciosi romani parca merg la inmormantare Duminica, nicidecum la sarbatoare. Iar Biblia ne spune ca noi ne-am apropiat de “adunarea in sarbatoare a ingerilor”, nu de cortegiul funerar al nu stiu carui profet decedat.
“Bucurati-va intotdeauna, iarasi zic: Bucurati-va!” (Noul Testament)
Dependenta de televizor – o lucrare a diavolului? septembrie 1, 2009
Posted by laurentiu balcan in Reforma crestina.3 comments
Multe mai auzi Duminica!
Un “vorbitor” ocazional a avut un indemn pentru rugaciune. Intregul indemn a fost o oda adusa vremurilor stravechi si batranilor, care, in opinia lui primisera ceva “sacru”, nu ca ceea ce am primit noi, tinerii. Dupa ce a laudat vremurile mult apuse – in paranteza fie spus, nu au fost chiar atat de spirituale pe cat credea el – a trecut la niste atacuri frontale impotriva televizorului. A rememorat ravna lui din tinerete, cum vorbea impotriva televizorului, cum ii indemna pe altii sa NU aiba televizor, iar dupa cateva secunde de liniste a lansat bomba serii: “…dar acum, in asa fel a lucrat diavolul incat am in casa nu unul, ci doua televizoare.” S-a trezit in situatia predicatorului- pe care eu insumi l-am auzit- care si-a inceput predica in felul urmator: “Fratilor, eu nu dau zeciuiala, dar astazi vom vorbi despre cat este de importanta zeciuiala….”
De ce dam vina pe diavol? De ce e el cel mai mare vinovat? Pentru ca un dependent nu poate supravietui daca se acuza pe sine. Vindecarea oricarei dependente incepe prin constientizarea problemei – cel putin asa cred. Un dependent isi va nega problema folosind tot felul de pretexte, cel mai la indemna fiind necuratul, diavolul, satana. Parca necuratului ii place sa se uite la televizor, nu noua.
Se observa aceeasi tendinta de a acuza ambalajul pacatului, nu pacatul in sine. Dovada ca suntem pe calea fariseilor consta in spalarea blidului pe dinafara. Sunt convins ca privitul in exces la televizor este daunator. Un crestin trebuie sa domine aceasta unealta de informatie, de divertisment, dar si de oferte pacatoase numeroase.
Sa presupunem ca iti arunci televizorul pe geam, sau, ca in cazul “parintelui disperat”, iti tai cablul de la televizor. Ce faci cu dorinta? Cu pofta de a te hrani din ofertele iluzorii, mincinoase si diabolice pe care ti le prezinta televizorul? Raman uimit de modul in care conceptiile noastre despre lume si viata sunt modelate de ceea ce vedem la televizor. Nu cu mult timp in urma, un grup de frati ma intrebau despre “pozitii acceptate in cadrul relatiilor intime de cuplu.” Le-am raspuns eu intr-un fel, surprins de natura intrebarii, dar mi-am dat seama ca imaginatia lor era determinata de “pozitiile” pe care le-au vazut, la televizor, si acum doreau sa le imite.
Dependenta de televizor este una dintre cauzele amortelii spirituale in care ne gasim. Pustan spunea- cand a fost la Onesti- ca oamenii cunosc mai multe vedete de la OTV – incepand cu Elodia – decat personaje biblice.
Nu diavolul e dependent de televizor – el nici macar nu se uita la televizor – ci omul care nu-si gaseste placerea in Legea Domnului.
