Sufocati de slava lumeasca iulie 11, 2009
Posted by laurentiu in Meditatii, Reforma crestina.trackback
Ceva se intampla cu perceptia noastra asupra realitatii spirituale. Lucrul asta ma nelinisteste cu atat mai mult cu cat, pe zi ce trece, observ o schimbare tot mai accentuata asupra modului in care privim “Calea Domnului”. Ne dam de ceasul mortii cand cineva “spurca” Calea printr-un comportament anti-sistem-penticostal-ultraconservator, sau cand cineva “strica” modul in care am primit noi credinta. Deunazi, cineva era tare revoltat ca eu stateam picior peste picior in Biserica. Asa ceva, cica, nu ar fi demn de un pastor. Dar nu despre asta vreau sa scriu.
Biserica este sufocata de materialismul lumii in care s-a infiltrat, pentru a cuceri lumea, nu pentru a deveni ca lumea. Biserica cheltuieste enorm pe confort si lux, uitand ca nu-i chemata sa faca avere, imbogatindu-se pe sine, ci e chemata sa-i imbogateasca pe altii, saracindu-se pe sine. Se pare ca suntem mai interesati de posesiunile materiale decat de sufletele oamenilor. Iar chestiunea aceasta se reflecta in toate aspectele vietii Bisericii.
Patriarhul Iacov isi descrie viata ca pe o calatorie: “Zilele anilor calatoriei mele sunt o suta treizeci de ani.” (Genesa 47:9) Autorul epistolei catre Evrei ne spune ca “in credinta au murit toti acestia [...] marturisind ca sunt straini si calatori pe pamant.” (Evrei 11:13), iar Petru ne indeamna sa ne purtam cu frica in timpul pribegiei noastre (1Petru 1:17). Ce este viata? O calatorie spre o patrie mai buna. O calatorie pe care o facem in calitate de “straini si calatori” (1Petru 2:11) pe pamant, pentru ca un crestin adevarat dispretuieste slava lumeasca, fiind convins ca slava cereasca nu poate fi pusa alaturi de gunoaiele si mizeriile slavei lumesti.
Si, totusi, de ce crestinii sunt insetati dupa slava lumeasca? Sunt sate in care casoaiele pocaitilor- ca nu le poti spune “case” colosilor ce se inalta spre cer – predica mai tare decat Evanghelia pe care o poarta imbracata in piele si aruncata in torpedoul bolizilor din curtea asfaltata. Daca suntem “straini si calatori”, de ce ne stabilim aici? De ce ne facem palate pe pamant, in timp ce oamenii mor fara sa cunoasca Adevarul? Pentru ca nu mai credem in Adevar. Credem in dogmele noastre si in traditiile noastre, dar nu mai credem Adevarul.
Adevarul ne spune ca “lumea si pofta ei va trece”, iar cine strange comori pe pamant este un ratacit de la Adevar (Iacov 5:1 – 3). Nu putem dormi linistiti in timp ce cheltuim mii, iar unii poate zeci de mii de Euro pe “intretinerea locasului de Cult” – ce sec suna, nu? – iar la doi pasi de noi oamenii sufera de foame, strigand disperati dupa ajutor in timp ce noi, intrati in meditatie sfanta, nu-i putem auzi, caci ne-am pus termopane si vreo 3000 de Wati spre slava Domnului.
Isus sta cu biciul in mana, gata sa loveasca, numai ca de data asta cei pe care ii va alunga s-ar putea sa fim noi. Da, noi, pocaitii ce iubim lumea si averile ei. Am vrea sa jefuim Egipul si sa-i luam toate bogatiile, dar oare cine ne va desparti Marea Rosie ca sa mergem spre Canaan?
Cineva spunea: primii ucenici nu aveau aur si argint dar aveau putere. Astazi avem aur si argint dar nu mai avem putere.
Tot astfel, strazile de aur ale Ierusalimului Ceresc vor fi calcate doar de cei care de pe pamant au invatat sa puna aurul sub picioare.
De ce ne stabilim aici? Deoarece credem ca suntem ceva, cineva, nu un nimic! Gal. 6:3
Si se dovedeste asta cand ne inteapa cineva. Imediat ne iritam! Sau cand ne lauda cineva. Imediat ne simtim importanti!
Dar ne mai stabilim aici si pentru ca adevarul nu e proclamat clar si direct de la amvoane. Nu-i usor sa predici despre dragostea de bani cand exista riscul sa scada drastic donatiile sau sa-i jignesti pe cei pe care-i iubesti! Exista insa si exceptii, Slavit sa fie Domnul !!
e foarte adevarat! e trist , e tragic…Nu mai cunoastem Adevarul. Daca L-am cunoaste am fi intradevar liberi, slobozi. din pacate aceasta goana dupa ”slavă lumeasca” e prezenta la toate nivelurile -de la imbracaminte , case, cladiri pt biserici, pana la entuziasumul produs de predici si programe- totul trebuie sa fie stralucitor, bine regizat(dar sa para f natural), sclipitor și sa produca o stare de confort. Marketing bisericesc. Ma intreb, ne mai putem schimba? Vrem macar? Suntem dispusi sa renuntam la siguranta, clisee, si sa traim ca si oamenii ai Adevarului, ai credintei, oamenii care sunt in drum spre casa, cunscand victoria suprema a lui Iisus Hristos, Regele? Daca chiar L-am cunoaste pe Dumnezeu am mai fi asa de prinsi de Pamantul asta?
[...] Spalatorie auto cu scop caritabil la Timisoara 81. Oamenii care gustă din harul salvator [9] 85. Sufocati de slava lumeasca 100. Comicul crestin Rich [...]
Am scris mai demult dar se potriveste:
“Sora Viorica
nu se pune problema de a fi noi “satisfacuti cu privire la biserica”, ci Dumnezeu sa fie satisfacut, e Adunarea lui Dumnezeu. Daca Dumnezeu e satisfacut, sunt si eu sau ar trebui sa fiu, eu sunt al Lui.
Problema pe care o vad eu este ca OAMENII nu sunt satisfacuti de Adunarea(Biserica) lui Dumnezeu, asa cum e prezentata in Noul Testament, in simplitate, ca o creatie a Duhului si atunci isi fac bisericile lor, create dupa chipul lumii, comitete, directori, sarcini fara Har, etc.
Intre aceste facaturi e mult razboi, ca intre tari sau firme, e o concurenta, mancarime ca in lume, pentru ca acestea sunt din lume. Se sustin cu bani, au nevoie de reclama, de mijloace de atractie, ca o companie.
Domnul Isus nu s-a folosit de aceste mijloace, chiar le-a respins, s-a purtat parca inadins impotriva felului lumesc:”daca faci aceste lucrari, arata-te lumii” ii spuneau ucenicii. El insa facea numai ce vedea pe Tatal facand.
Iar Domnul frange, nu promoveaza, zdrobeste, pune pe cruce, pentru ca vrea Viata Lui, nu viata noastra. Lumea religioasa fara cruce e tot lume, dar cu un potential de inselare mai mare.
Speranta este in ramasita, in cei care nu pot fi inghititi, lepadatii, cojile, neintelesii, hrana tare, cei lucrati de Dumnezeu si intariti. Piatra lepadata de oameni, gunoiul lumii, lepadatura tuturor. Cum este El, asa suntem si noi in lumea acesta.
“unde-i adevarul prigonit
eu nu vreau, nu vreau sa fiu iubit” NM
Pentru a ne gasi cu adevarat “in Hristos” e necesar sa ramanem in spatele usciorilor stropiti cu sange, in neprihanirea Lui, aratata, neprihanire care trebuie aplicata si asupra vietii corporative, a trupului, nu numai personale. Azi am vorbit in adunare din Exod 12, noaptea pastelui. Acolo scrie exact modelul, umbra, prototipul starii “in Hristos”. Nu am voie sa fac inovatii. Mai ales ca acolo scrie despre ierburi amare, mielul ars trebuia mancat cu ierburi amare, nu cu miere, distractie sau spectacol. Atmosfera era una a urgentei, nu a desfatarii. Faptul ca toti cei “de afara” urla de durere si jale, iar eu nu am de suferit, nu ma va face sa ma laud, sau sa ma bucur, ci mananc cu amaraciune si intristare.
Oamenilor nu mai le este frica sa faca spectacole religioase(paine dospita, umflata), nu le mai este frica de aluatul fariseilor.
Dvs. sora Viorica chiar spuneti ca un verdict:”Niciodata pe pamint nu o sa fim satisfacuti cu privire la biserica.” Asta este o abdicare de la viziune, mai mult este o dezertare, e ca si cum ati spune:”nici nu are rost sa mai avem o viziune”.
Azimile uscate, fara aluat si volum sunt dispretuite intr-o lume in care problema se pune:”drojdia carui furnizor(fariseu) e mai buna?”. Sa spui ca nici nu trebuie drojdie, ca trebuie sa ne pazim de liturghii si ritualuri pline de falsitate, e un bun prilej sa-ti cada steaua, sa se clatine din cap la vederea ta si sa fi frumusel asezat la locul tau, “afara din tabara”.
Cand ati scris:”El ne-a asezat in mijlocului lupilor ca sa ne caleasca..” sper ca nu v-ati referit la ceva biserica sau credinciosi?
Cu privire la rugaciune, amin.”
Contextul, aici: http://vesteabuna.wordpress.com/2009/02/03/ce-faci-intr-o-biserica-mare/