Sa pretuim fiecare clipa! iulie 31, 2009
Posted by laurentiu balcan in Meditatii.13 comments
Noi nu stim sa pretuim timpul pe care Dumnezeu ni-l da in dar. Subjugati de conceptiile lumii, am inceput sa credem ca totul ni se cuvine. Fiind “posesorii” lucrurilor pe care le primim, e clar ca nu stim sa multumim pentru ele. Crestinii ii multumesc lui Dumnezeu din ce in ce mai putin, ceea ce, in conceptia lui Pavel, va duce la intunecarea mintii noastre si la dezvoltarea si mai accentuata a nesimtirii si nepasarii spirituale.
Duminica am fost la Cina intr-un sat de langa Onesti. Un frate batran- pe care il cunosteam de multi ani- mi-a atras atentia prin slabiciunea fizica de care dadea dovada. Am aflat ca fusese operat, iar dupa aprecierile neamurilor, medicii nu i-ar fi dat mari sanse de supravietuire. Nu isi putea misca mana stanga, mergea ca un copil care abia invata sa mearga, iar mana dreapta ii tremura permanent. Cand am ajuns cu rodul vitei la el, m-a rugat sa-l ajut pentru ca nu putea tine paharul in mana. Dupa ce a luat din rodul vitei a izbucnit intr-un plans care m-a strafulgerat. Era un plans izvorat din adancurile fiintei lui, un plans de apreciere si multumire. Singurele lui cuvinte au fost: “Iti multumesc, Doamne, iti multumesc!” Am continuat sa impart Cina, dar in urechi imi rasunau inca cuvintele “iti multumesc, Doamne, iti multumesc!”
Acest om a stiut sa pretuiasca fiecare zi. A stiut sa-si numere zilele. A stiut sa cantareasca fiecare clipa si a stiut unde sa mearga pentru a multumi. Noi – si imi cer scuze pentru generalizare – ne traim viata fara a pretui clipele pe care le primim in dar. De ce trebuie sa ajungem la marginea vietii pentru a pretui fiecare clipa?
Vacanta placuta tuturor!
Progres? iulie 21, 2009
Posted by laurentiu balcan in Meditatii.4 comments
Nu prea obisnuiesc sa postez citate din cartile pe care le citesc. Vreau ca blogul meu sa contina lucruri autentice. Dar zilele acestea am dat peste un eseu excelent – autorul este necunoscut – si m-am gandit sa-l impartasesc cu voi.
“Progres?
Avem cladiri mai inalte, dar ne pierdem cumpatul mai repede; autostrazi mai largi, dar vederi mai inguste; cheltuim mai mult, dar avem mai putin; cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari si familii mai mici; mai mult confort, dar mai putin timp; avem mai multe diplome academice, dar mai putin bun simt; mai multe cunostinte, dar mai putina intelepciune; mai multi specialisti, dar mai multe probleme; mai multe medicamente, dar o sanatate mai precara.
Cheltuim prea nesabuit, radem prea putin, conducem peste limita de viteza, ne maniem prea repede, ne culcam prea tarziu, ne trezim prea obositi, citim si ne rugam prea rar, privim la televizor prea mult.
Ne-am inmultim proprietatile, dar ne-am imputinat valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar si mintim prea des.
Am invatat cum sa ne castigam traiul, dar nu si cum sa ne traim viata; am adaugat ani vietii, dar nu si viata anilor. Am parcurs drumul pana la Luna si inapoi, dar ne este greu sa traversam strada, ca sa-l intampinam pe noul nostru vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si spatiul din launtrul nostru; am realizat lucruri mari, dar nu mai bune; am purificat auerul, dar ne-am poluat sufletul; am dezintegrat atomul, dar nu si propriile prejudecati; scriem mai mult, dar invatam mai putin; planuim mai mult, dar realizam mai putin.
Am invatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam; avem venituri mai mari, dar o moralitate mai scazuta; mai multa mancare, dar mai putina satisfactie; mai multe cunostinte, dar mai putini prieteni; mai mult efort, dar mai putin succes.
Construim mai multe computere, ca sa inmagazinam mai multe informatii si sa producem mai multe copii decat oricand, dar comunicam mai putin; am devenit bogati in ceea ce priveste cantitatea, dar saraci in ceea ce priveste calitatea.
Acesta este veacul gustarilor rapide (fast-food) si al digestiei lente; al oamenilor inalti si al caracterelor pipernicite; al profiturilor uriase si al relatiilor superficiale. Acesta este veacul pacii mondiale, dar al razboiului casnic; mai multa placere, dar mai putina buna-dispozitie; mai multe feluri de mancare, dar mai putine alimente nutritive.
Aceste sunt zilele cu doua salarii in casa, dar cu mai multe divorturi; cu case mai luxoase, dar cu familii destramate.
Aceste sunt zilele calatoriilor rapide, ale scutecelor de unica folosinta, ale moralitatii azvarlite la gunoi, ale relatiilor de o noapte, ale trupurilor supraponderale, ale pilulelor care fac totul, de la a ne inveseli la a ne linisti si ucide.
Este o vreme cand avem mult de aratat in vitrina, dar nimic de oferit in magazine.”
(Randy Maxwell, Doamne, adu-ti slava inapoi, pag.40-41.)
Sufocati de slava lumeasca iulie 11, 2009
Posted by laurentiu balcan in Meditatii, Reforma crestina.4 comments
Ceva se intampla cu perceptia noastra asupra realitatii spirituale. Lucrul asta ma nelinisteste cu atat mai mult cu cat, pe zi ce trece, observ o schimbare tot mai accentuata asupra modului in care privim “Calea Domnului”. Ne dam de ceasul mortii cand cineva “spurca” Calea printr-un comportament anti-sistem-penticostal-ultraconservator, sau cand cineva “strica” modul in care am primit noi credinta. Deunazi, cineva era tare revoltat ca eu stateam picior peste picior in Biserica. Asa ceva, cica, nu ar fi demn de un pastor. Dar nu despre asta vreau sa scriu.
Biserica este sufocata de materialismul lumii in care s-a infiltrat, pentru a cuceri lumea, nu pentru a deveni ca lumea. Biserica cheltuieste enorm pe confort si lux, uitand ca nu-i chemata sa faca avere, imbogatindu-se pe sine, ci e chemata sa-i imbogateasca pe altii, saracindu-se pe sine. Se pare ca suntem mai interesati de posesiunile materiale decat de sufletele oamenilor. Iar chestiunea aceasta se reflecta in toate aspectele vietii Bisericii.
Patriarhul Iacov isi descrie viata ca pe o calatorie: “Zilele anilor calatoriei mele sunt o suta treizeci de ani.” (Genesa 47:9) Autorul epistolei catre Evrei ne spune ca “in credinta au murit toti acestia [...] marturisind ca sunt straini si calatori pe pamant.” (Evrei 11:13), iar Petru ne indeamna sa ne purtam cu frica in timpul pribegiei noastre (1Petru 1:17). Ce este viata? O calatorie spre o patrie mai buna. O calatorie pe care o facem in calitate de “straini si calatori” (1Petru 2:11) pe pamant, pentru ca un crestin adevarat dispretuieste slava lumeasca, fiind convins ca slava cereasca nu poate fi pusa alaturi de gunoaiele si mizeriile slavei lumesti.
Si, totusi, de ce crestinii sunt insetati dupa slava lumeasca? Sunt sate in care casoaiele pocaitilor- ca nu le poti spune “case” colosilor ce se inalta spre cer – predica mai tare decat Evanghelia pe care o poarta imbracata in piele si aruncata in torpedoul bolizilor din curtea asfaltata. Daca suntem “straini si calatori”, de ce ne stabilim aici? De ce ne facem palate pe pamant, in timp ce oamenii mor fara sa cunoasca Adevarul? Pentru ca nu mai credem in Adevar. Credem in dogmele noastre si in traditiile noastre, dar nu mai credem Adevarul.
Adevarul ne spune ca “lumea si pofta ei va trece”, iar cine strange comori pe pamant este un ratacit de la Adevar (Iacov 5:1 – 3). Nu putem dormi linistiti in timp ce cheltuim mii, iar unii poate zeci de mii de Euro pe “intretinerea locasului de Cult” – ce sec suna, nu? – iar la doi pasi de noi oamenii sufera de foame, strigand disperati dupa ajutor in timp ce noi, intrati in meditatie sfanta, nu-i putem auzi, caci ne-am pus termopane si vreo 3000 de Wati spre slava Domnului.
Isus sta cu biciul in mana, gata sa loveasca, numai ca de data asta cei pe care ii va alunga s-ar putea sa fim noi. Da, noi, pocaitii ce iubim lumea si averile ei. Am vrea sa jefuim Egipul si sa-i luam toate bogatiile, dar oare cine ne va desparti Marea Rosie ca sa mergem spre Canaan?
Despre relatia cu un NEpocait iulie 2, 2009
Posted by laurentiu balcan in Reforma crestina.50 comments
A fost o vreme cand “prietenia” cu un nepocait (nepocait = un ortodox, un catolic, un iehovist … un om care traieste in lume) era motiv de excomunicare din biserica. Gandirea dualista, de tip separatist era extrem de pronuntata. Noi eram Biserica, iar “ei” erau lumea. Intre Biserica si lume nu era posibila nici o legatura intima, iar prietenia cu lumea era considerata vrajmasie cu Dumnezeu.
Anii au trecut, efectele postmodernismului au inceput sa se vada clar si la noi, iar Biserica a inceput sa se contopeasca cu lumea. Biserica, influentata de pluralismul religios, amagita de invataturile ecumenismului si dornica de slava lumeasca, nu mai este atat de radicala in exprimarea crezului sau. Pana la urma, nu-i asa, toti au loc sub umbrela unui Dumnezeu plin de iubire, care iti tolereaza toate apucaturile. Iar pentru ca nu avem dezvoltat un sistem de “mentorare” serios si pentru ca predicile noastre sunt prea putin relevante noii generatii, tinerii nostri incep sa umble printre filisteni si sa-si caute parteneri printre cei care au convingeri radical diferite de ale lor.
Bisericile evanghelice [pocaitii] condamna relatiile dintre un evanghelic si un NONevanghelic [NEpocait]. Voi incerca sa redau mai jos cateva motive pentru care fac asta, fara a afirma ca acestea sunt neaparat si punctul meu de vedere.
In primul rand, majoritatea pocaitilor vin din mediul ortodox. Ei cunosc foarte bine acel mediu, il regreta, il detesta, il acuza de falsitate si se bucura ca au scapat de acolo. Fiind luminati de Duhul Sfant, prin Evanghelie, pocaitii nu pot tolera amagirea la care au fost supusi. Repulsia lor nu e neaparat fata de ortodoxul de rand, omul simplu si lesne crezator, cat fata de liderii ortodocsi, care stiu adevarul, pentru ca citesc Biblia, dar aleg sa-i tina pe oameni in intuneric. Intoarcerea lor, sau a copiilor lor, in acest mediu intunecat este privita ca o “lepadare de credinta”. Casatoria cu un ortodox ar insemna ca ei sunt de acord cu toate “falsitatile” de care au fost izbaviti.
In al doilea rand, pocaitii isi traiesc viata dupa principiile Scripturii. Abordarea cea mai comuna a Bibliei este cea textuala, adica “asta spune textul, asta cred.” Un pocait nu poate tolera practici ca: inchinarea la icoane, rugaciunea la sfinti, pomenile pentru cei morti, rugaciunile pentru cei morti, botezul copiilor mici, superficialitatea vietii spirituale etc. Un pocait nu poate accepta invataturi ca: mantuirea prin fapte, dependenta de tainele Bisericii, cultul sfintilor si al icoanelor, schimbarea destinului dupa moarte, etc. Diferentele acestea de practici si invataruri nu pot fi acceptate. A-i cere unui pocait, de exemplu, sa fie de acord cu inchinarea la icoane ar insemna sa-i ceri sa fie un idolatru, un inchinator la idoli.
In al treilea rand, pocaitii nu cred ca un ortodox, in cadrul ortodoxiei poate avea o experienta reala cu Dumnezeu. Ei nu neaga religiozitatea de care pot da dovada si nici nu pun la indoiala moralitatea multor ortodocsi practicanti. Sunt trei texte peste care un pocait nu poate trece atunci cand ii ceri sa se relationeze la un ortodox:
1) Ioan 4: 23 – 26 “Dar vine ceasul, si acum a si venit, cand adevaratii inchinatori se vor inchina Tatului in duh si in adevar; fiindca astfel de inchinatori doreste si Tatal. Dumnezeu este Duh; si cine se inchina Lui trebuie sa I se inchine in duh si in adevar.” Cum se inchina un ortodox in duh si in adevar daca el se inchina si la icoane, ceea ce e condamnat vehement de Scriptura?
2) Ioan 3:3 “Adevarat, adevarat iti spun ca, daca un om nu se naste din nou (din apa si din Duh v5) , nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu.” E nevoie de o experienta spirituala, produsa de Duhul Sfant, care sa te elibereze de sub puterea pacatalui. Cum au experimentat ortodocsii asa ceva daca cei mai multi traiesc inca in pacat?
3) Matei 7:21 “Nu oricine imi zice: ‘Doamne, Doamne!’ va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri.” Cum face un ortodox voia lui Dumnezeu daca nu-si traieste viata dupa Cuvantul Domnului, care reprezinta voia Lui si daca nu implineste ceea ce spune Cuvantul?
In al patrulea rand, pocaitii se tem de pacatul curviei. Ei isi imagineaza ca prietenia cu un “nepocait” va duce, inevitabil, la curvie, ceea ce, de multe ori, se si intampla. Le este foarte greu sa creada ca un “nepocait” are principii suficient de puternice care sa-l determine sa astepte pana la casatorie. Intr-o lume emancipata sexual, unde copiii isi incep viata sexuala la scoala generala (!) nu e de mirare de ce sunt pocaitii asa de rigizi in privinta relatiilor cu un nepocait.
In al cincilea rand, unitatea intr-o casatorie trebuie sa fie in primul rand o unitate spirituala. Cei doi trebuie sa fie una din punct de vedere spiritual. Este putin probabil ca poti fi una cu partenerul tau, dar Duminica dimineata tu sa mergi la pocaiti la biserica, iar el sa mearga la ortodocsi la biserica. Copiii vor ramane, probabil, ”la intersectie” si vor merge la musulmani, ca sa le faca in ciuda parintilor care nu au fost in stare sa le ofere o educatie religioasa solida si stabila.
(…..)
rasvancristian.wordpress.com iulie 1, 2009
Posted by laurentiu balcan in Sa bata clopotul....22 comments
L-am descoperit pe “Vindecatoru” (Razvan Cristian) citindu-i seria de postari “Tehnici de manipulare.” De atunci ma delectez citindu-l. Uneori e acid si ironic, dar de cele mai multe ori este persuasiv, foarte talentat si are un ochi extrem de fin.
Astazi i-am cititi postarile din seria “Matrixevanghelia” si va pot spune ca am jubilat. Nu vreau sa fiu in locul celor pe care ii ataca, dar cred ca in mediul acesta virtual avem nevoie de oameni care sa echilibreze balanta. Pe alocuri am avut impresia ca exagereaza, ca e prea dur, dar daca, totusi, are dreptate?
