Stadionul si Biserica iunie 23, 2009
Posted by laurentiu balcan in Filadelfia.12 comments
Biserica se vede uneori obligata sa iasa pe stadion, incercand sa se prezinte lumii, dar uita ca stadionul e locul in care si lumea isi prezinta marfa, propriilor spectatori. Ceea ce facem noi pe stadion nu e evanghelizare, in adevaratul sens al cuvantului, e pur si simplu o prezentare a ceea ce avem. Am vrea ca lumea sa ne vada si alt fel de cum isi imagineaza. Am vrea sa vada ca avem calitate. Dorinta de a ambala cat mai frumos mesajul poate duce uneori la denaturarea continutului.
Dupa experienta pe care am avut-o zilele acestea la Onesti, nu cred ca vom mai organiza vreodata o “evanghelizare” pe stadion. Un concert probabil ca vom organiza, dar nu o evanghelizare. Evanghelizarea presupune, mai presus de orice, comunicare. Nu cred ca pe stadion exista comunicare reala. Oamenii vin la spectacol, se distreaza, vorbesc, mananca si beau. Datorita lipsei de educatie, lasa in urma lor zeci de saci de gunoaie. Cand stadionul s-a eliberat, am avut impresia ca suntem intr-o groapa de gunoi sau intr-un loc unde orasenii merg la iarba verde.
Stadionul amageste Biserica si ii intinde curse. Nu acolo trebuie sa evanghelizeze Biserica.
Evanghelizarea Bisericii este mobila, nu statica. Noi suntem Biserica infiltrata in lume. Mesajul il purtam in inimile si in vietile noastre. Suntem cetatea asezata pe un munte si lumina pusa intr-un sfesnic. Stadionul este “obrocul’ care ne stinge lumina si ne face sa credem ca ne-am facut datoria. Evanghelizarea adevarata nu se face nici pe stadion si nici macar in cladirea Bisericii. Evanghelizarea adevarata se face acolo unde sunt oamenii, nu acolo unde ai vrea tu sa vina ei. Tu, cel care te pretinzi ucenicul Domnului Isus esti Evanghelia mobila. Evanghelia nu e scrisa doar pe pagini albe de hartie, Evanghelia e scrisa in inima si in viata ta. Tu esti Evanghelia lui Isus Hristos. Oare ce citesc oamenii?
Dorinta de spectacol este spiritul ce domina stadionul. Cand esti inconjurat de camere de filmat, de reporteri de la diferite publicatii, cand mii de oameni se uita la tine, sufletul si mintea ta devin terenul in care spiritul stadionului, dorinta de spectacol, incepe sa domneasca.
Pocaitii vin la stadion crezand ca merg la Biserica. Unii se supara ca muzica e prea tare, ca nu se fac destule rugaciuni – cred ca unii ar fi vrut rugaciuni in comun si pe genunchi – ca sora care canta nu are batic, ca vin prea multi tigani – ca si cum noi ar fi trebuit sa-i oprim la poarta – ca “baiatul ala” prea se zguduie ca un rocker, ca sora aia a venit in pantaloni la stadion, ca vom avea probleme la Filiala si cate si mai cate auzi dupa un asemenea eveniment. Pocaitii sunt ca pestele pe uscat pe stadion, se sufoca, se usuca, pentru ca ei innoata bine doar in Biserica. Ei nu isi dau seama ca stadionul nu e Biserica, ci doar o vitrina pe care o inchiriem de la lume pentru a ne prezenta si noi marfa. Uneori reusim, alteori nu.
Cand s-a facut invitatia pentru rugaciune, cateva sute de tigani corturari – badanari, cum li se mai spune pe aici – au navalit in fata pentru a li se face ungerea. A fost un moment greu de controlat care a adus o nota extrem de negativa. Crescuti intr-un mediu impregnat cu vrajitorie si farmece, au crezut ca vor experimenta vreo minune, desi ei nu aveau nici o treaba cu Evanghelia. Cu greu am reusit sa-i imprastiem si sa punem capat “imbulzelii” din fata scenei. Asta e riscul “stadionului.” Imbulzeala e si la Iasi, cand se scot moastele sf. Paraschieva, imbulzeala e si la Bucuresti cand Marian Vanghelie imparte mici, imbulzeala e si la meciul Steaua – Dinamo, imbulzeala e peste tot unde oamenii vin pentru altceva decat Dumnezeu.
Stadionul e vitrina lumii, e posedat de un duh de spectacol care te amageste. Nu cred ca menirea Bisericii e sa stea prea mult in vitrina lumii. Uneori e bine sa avem o “prezentare de marfa”, dar sa nu facem gresela sa credem ca asta e misiunea noastra !
Alege-ti destinul – Onesti 2009 iunie 14, 2009
Posted by laurentiu balcan in Filadelfia.Tags: alege-ti destinul - onesti 2009, conferinta alege-ti destinul 2009, dr.cecil stewart, filadelfia onesti, onesti
1 comment so far
Misiunea crestina CCN din Irlanda, impreuna cu bisericile evanghelice din Onesti organizeaza Sambata, 20 Iunie si Duminica, 21 Iunie Conferinta cu tema “ALEGE-TI DESTINUL.”
Cel care va aduce mesajul biblic din partea lui Dumnezeu va fi Dr. Cecil Stewart, un cunoscut evanghelist si invatator biblic. Dr Cecil Stewart impreuna cu sotia sa, Evelyn, doresc sa-i conduca pe oameni intr-o relatie personala cu Domnul Isus si sa aduca vindecare unei lumi ranite. Atat Dr Stewart cat si sotia lui au dovada puterii si dragostei lui Dumnezeu in viata lor, prin vindecare de cancer, tuberculoza si depresie.
Cei care-L vor lauda pe Dumnezeu prin cantare vor fi: Alin Timofte, Cristocentric, Mesagerii Harului, Marinel Preda, Alt Mod si Rugul Aprins.
Intalnirile vor avea loc dupa cum urmeaza:
20 Iunie, ora 19:00 – stadion CAROM (langa Spitalul Municipal)
21 Iunie, ora 10:00 – stadion CAROM
ora 18:00 – stadion CAROM
Va asteptam la Onesti, pe 20 si 21 Iunie!
Alege-ti destinul! – Romania 2009 iunie 11, 2009
Posted by laurentiu balcan in Trezire spirituala.add a comment
Ii rog pe toti cei care pot sa ne ajute in promovarea acestui eveniment sa o faca. Avem mari asteptari si ne punem toata increderea in Dumnezeu. Rugati-va (staruitor!) pentru noi. Va multumesc tuturor celor ce ne veti ajuta la extinderea Imparatiei.
Staruinta penticostala (2) iunie 10, 2009
Posted by laurentiu balcan in Penticostalism.132 comments
In cadrul serilor de staruinta se aduna cel putin doua categorii de oameni. Prima categorie este formata din cei care vor sa fie botezati cu Duhul Sfant - care sunt numiti ”candidati”. Cea de-a doua categorie este formata din cei deja botezati cu Duhul Sfant, care vin pentru a mijloci in rugaciune pentru “candidati”, dar si pentru a fi (re)umpluti cu Duhul Sfant.
Candidatii sunt “instruiti” cu privire la pregatirea pe care trebuie sa o faca, daca vor sa participe la staruinta. Li se va cere cu insistenta sa-si marturiseasca pacatele si sa-si rezolve eventualele conflicte cu semenii lor. Nu sunt acceptate persoanele puse sub disciplina bisericii, cei razvratiti, cei pusi pe scandal, sau cei care vor sa vina “gura casca.” Intalnirile de staruinta sunt in exclusivitate intalniri pentru credinciosi. Staruinta este considerata o hrana tare, pe care nu o poti imparti “pruncilor”, sau necredinciosilor. Banuiesc ca sunt destui credinciosi penticostali care inca nu au participat la o “seara de staruinta.” Desi poate suna hazardat ce va spun acum, nu cred ca poti fi cu adevarat penticostal pana nu participi la o seara de staruinta. Acesta este testul adevarat al unui penticostal, daca rezista si ii place staruinta, inseamna ca e penticostal, daca nu, inseamna ca e penticostal doar la suprafata.
De obicei, seara de staruinta incepe cu o prezentare scurta a invataturii despre botezul cu Duhul Sfant. Apoi candidatii sunt invitati sa vina in fata, sunt indemnati sa se roage concret si cu sinceritate, iar ceilalti ii vor sprijini in rugaciune. Rugaciunile nu sunt individuale, ci comune. Nu vreau sa intru in amanunte, dar pentru cei care nu ati participat inca la o seara de staruinta, atmosfera de acolo poate fi descrisa ca fiind incendiara.
Se observa, cel putin in ultima vreme, o tendinta periculoasa a “expertilor” de a controla staruintele dupa Duhul Sfant. Sunt persoane care si-au castigat un renume din succesul avut la staruinte. Celebritatea pe care si-au castigat-o – succesul fiind masurat prin numarul celor ce primesc botezul cu Duhul Sfant – le ofera “autoritatea” de a introduce practici si invataturi proprii in cadrul serilor de staruinta. Un astfel de expert imi spunea in cadrul unei seri de staruinta: “frate, in Biblie, botezul cu Duhul Sfant se primea in urma rugaciunii, in urma auzirii Cuvantului si prin punerea mainilor. Asa era atunci, dar acum nu se mai primeste asa….” Si apoi a inceput sa-mi enumere modalitatile folosite de el la serile de staruinta.
Nu avem voie sa imitam lucrarea Duhului. Revarsarea Duhului Sfant este un fenomen supranatural. Omul nu trebuie sa-si goleasca mintea si sa-si faca mintea “fara rod” pentru a primi botezul cu Duhul Sfant si nici nu trebuie sa repete formule si cuvinte specifice pana ii plesneste capul. Staruinta in rugaciune, credinta in fagaduinta lui Dumnezeu, supunerea totala a fiintei inaintea Domnului si sinceritatea inimii sunt suficiente pentru ca cineva sa primeasca botezul cu Duhul Sfant.
Din cate stiu eu, pana la ora actuala, nu s-a facut nici o cercetare aprofundata asupra staruintelor penticostale. Ii provoc pe cei de la ITP, care fac cercetari teologice, sa aiba curajul sa abordeze fenomenul acesta. De ce sa nu recunoastem ca sunt ”botezuri cu Duhul Sfant” care nu sunt autentice, ci sunt simple imitatii pe care “expertii” le realizeaza prin talentul pe care il au de a manipula multimile. Sub amenintarea ca “hula impotriva Duhului nu se iarta niciodata”, acesti experti reusesc sa inchida gura celor care isi pun intrebari si cauta raspunsuri sincere.
Pe de o parte, staruinta penticostala este neglijata datorita lipsei de sfintire, iar pe de alta parte, realitatea falsificarii fenomenului ii determina pe multi pastori sa renunte la staruinta. In ciuda acestor pericole, trebuie sa ne reintoarcem la origini si sa punem din nou bazele staruintei penticostale. Ceea ce se intampla la ora actuala este alarmant si datorita faptului ca trecem sub tacere fenomenul. Toleram practici la limita misticismului si a bunului simt, doar pentru a ne mai putea lauda ca si astazi mai au loc botezuri cu Duhul Sfant. Dar sunt reale? Sunt autentice? Sunt schimbati oamenii care pretind ca au primit plinatatea Duhului, sau e doar un foc de paie?
“Nu va imbatati de vin, aceasta este destrabalare. Dimpotriva, fiti plini de Duh” (Efeseni 5:18)
Staruinta penticostala (1) iunie 8, 2009
Posted by laurentiu balcan in Penticostalism.28 comments
Staruinta dupa Duhul Sfant, sau “serile de staruinta” – cum sunt numite de catre credinciosii penticostali – sunt o caracteristica specifica miscarilor de trezire penticostala. Staruinta penticostala, in cele mai multe grupari reprezinta suflul si energia comunitatilor respective. Aproape ca nu exista exprimare mai exuberanta si mai diversificata a bucuriei si plinatatii Duhului Sfant ca in timpul unor seri de staruinta. Nimeni nu se mai poticneste acolo daca unul sare de bucurie, bate din palme, plange, sau pur si simplu e cu fata la pamant inchinandu-se Domnului.
Originile miscarii penticostale nu sunt la 1900, in Scoala de Misiune a lui Parham si nici la 1906, in Azusa Streat. Cele doua centre amintite reprezinta doar explozia care a dus la raspandirea miscarii penticostale moderne. Originile penticostalismului se regasesc in miscarile de sfintire care au cuprins teritoriul Americii, dar si al Europei de Vest pe la inceputul secolului 18. Una dintre caracteristicile acestor miscari de trezire era si staruinta in rugaciune in cadrul carora, ocazional, anumite persoane afirmau ca au experimentat vorbirea in alte limbi.
Desi Biblia nu foloseste expresia “staruinta dupa Duhul Sfant”, practica se subintelge din invataturile Noului Testament. Isus ne-a invatat ca trebuie sa ne rugam neincetat si sa nu ne lasam (Luca 18:1); ne-a invatat sa cerem Duhul Sfant si Tatal ni-l va da (Luca 11:5); le-a spus ucenicilor sa ramana in Ierusalim si sa astepte acolo fagaduinta Tatalui (Luca 24:49), iar in Fapte 1:8 le promite ucenicilor ca vor primi o putere de sus. Ucenicii care erau in camera de sus cunosteau aceste invataturi, iar Luca ne spune ca ei “staruiau cu un cuget in rugaciune si in cereri…” (Fapte 1:14). Sunt motive serioase sa afirmam ca ei, cei aproape 120 de ucenici, se rugau si cereau in rugaciune promisiunea Tatalui, botezul cu Duhul Sfant.
La ora actuala, staruinta dupa Duhul Sfant – si voi folosi un termen elegant – este neglijata. Asta, poate si datorita faptului ca serile de staruinta aduceau cu sine “valuri de sfintire” care ii determinau pe credinciosi sa se pocaiasca cu adevarat. In vremurile acestea, preferam sa consideram sfintirea ca fiind doar pozitionala si mai putin practica. Scuze gasim din belsug, chiar am ajuns sa fim expeti in a ne scuza. Dar oare nu cumva neglijam staruinta tocmai pentru ca in cadrul ei ni se dovedeste nebunia iubirii lucrurilor din lume? Oare nu cumva o consideram “o practica incepatoare si nefolositoare” tocmai pentru a dormi linistiti in culcusul pe care ni l-am facut pe acest pamant? Staruinta penticostala, facuta dupa principii biblice, aduce cu sine o raza din cer, iar cand vezi cerul si gusti din bucuriile Imparatiei viitoare, nu iti mai vine sa-ti lipesti inima de Imparatia trecatoare.
Bisericile penticostale renunta la insesi practicile ce-i definesc identitatea si ii accentueaza specificul. Noi credem ca botezul cu Duhul Sfant, pus in evidenta prin semnul exterior al vorbirii in alte limbi, nu este experienta finala si suprema a credinciosului. Botezul cu Duhul Sfant este doar o modalitate de a ne apropia de experienta finala si suprema, experienta sfintirii depline. Nu are nici un rost sa ne batem cu pumnul in piept si sa fluturam legitimatii imaginare de vorbitori in limbi, daca nu ne apropiem de scopul suprem: sfintirea deplina. Din nefericire, ne-am oprit la experienta botezului cu Duhul Sfant, ne-am asumat-o ca fiind doar a noastra si am uitat sa mergem mai departe in procesul sfintirii.
La ora actuala NU sunt multe biserici, in Romania cel putin, care practica regulat “staruinta dupa Duhul Sfant.” Motivele sunt diverse si va trebui sa le analizez mai profund, dar tentintele actuale arata ca staruinta penticostala- daca nu se va intampla ceva miraculos- va deveni o poveste istorica pe care batranii nostri ne-o vor relata pentru a ne dovedi ca vremurile lor erau mult mai bune, chiar daca unii s-au facut securisti si comunisti pentru a supravietui regimului totalitar.
Tendinte ale mediului evanghelic iunie 5, 2009
Posted by laurentiu balcan in Sa bata clopotul....21 comments
Observasem asta mai demult, dar refuzasem sa cred ca este o atitudine generalizata. In esenta, tendintele din mediul evanghelic nu se deosebesc mai deloc de cele din afara mediului nostru, din mediul pe care noi il numim cu infatuare: “lumesc”. Cele mai citite stiri din mediul evanghelic sunt cele de senzatie, iar cele mai cautate subiecte sunt cele de scandal. Reteta succesului e garantata: “daca vrei sa fii in top, publica subiecte de scandal.” Un subiect despre dragostea lui Dumnezeu nu va ajunge, probabil, in topul postarilor, dar un subiect despre divortul pastorului X, sau despre averea presedintelui Y va ajunge cu siguranta acolo.
Dincolo de informatiile de calitate pe care multe bloguri evanghelice le ofera, trebuie sa recunoastem ca unele bloguri evanghelice sunt extrem de oportuniste: cand apare o stire de scandal, hopa si ei in prim – plan. Iar unii cred ca abia asteapta sa mai moara careva, sa se mai sinucida cineva, sa mai cada cineva de la credinta ca sa aiba si domniile lor ce scrie.
Astazi, pe la ora 15:00, in top 10 postari wordpress se aflau patru postari care vorbeau despre sinuciderea lui Lucian Bartos. Una dintre ele se afla pe primul loc.
Tragedia in sine este o stire, datorita notorietatii dr. Emil Bartos, dar de la a informa pana la a dezbate tragedia mi se pare o cale lunga. Nu putem dezbate tragediile fratilor nostri in spatiul public. Nu avem voie sa judecam pe nimeni si nici nu putem arunca piatra pe care nici macar Hristos nu a aruncat-o.
Cunosc persoane care abia asteapta sa moara cineva ca sa poata predica la inmormantare. Fara un mort in sicriu nu stiu sa faca evanghelizare. Sunt oportunistri si agresivi. Transforma tragedia unor credinciosi intr-o ocazie de a-si etala talentul evanghelistic. Rezultatele? Nu stiu cum e in alte zone, dar la noi in zona nu cunosc nici macar o persoana care sa se fi pocait la inmormantare.
Modul in care abordam tragedile fratilor nostri arata, de fapt, caracterul pe care il avem. Din pacate, internetul doar informeaza publicul, nu formeaza caractere. Oamenii citesc pentru a se informa, nu pentru a se transforma. Iata provocare noastra, a bloggerilor evanghelici, dar si responsabilitatea noastra: nu avem voie, de dragul lui Hristos, sa devenim “stirile de la ora 5″, chiar daca le coloram cu vopsea evanghelica!
Nu avem voie sa dezbatem tragediile prin care trec fratii nostri!
Toleranta de ochii lumii iunie 2, 2009
Posted by laurentiu balcan in Reforma crestina.32 comments
Toleranta este o caracteristica a omului destept, a omului care nu-si impune punctul de vedere prin forta si nici nu-i da picioare in spate celui ce-i intoarce sfidator spatele. Este necesar sa fim toleranti – mai ales ca evanghelici – pentru a putea dezvolta un dialog cu cei ce nu au aceleasi conceptii despre lume si viata ca ale noastre. Nu il vom putea vesti pe Hristos, eficient, daca vom avea atitudinea prostului : “tu esti un fraier, eu sunt ala destept.”
Dar a fi tolerant nu inseamna ca trebuie sa te si compromiti. Poti accepta argumentele cuiva si ii poti respecta deciziile, chiar daca nu esti de acord cu el. Sunt lucruri la care noi, ca evanghelici, nu putem renunta, daca vrem sa ne pastram identitatea.
Am observat in raspunsurile pe care cititorii mei le-au postat la intrebarea daca se poate casatori un evanghelic cu un ortodox practicant, ca unul dintre argumentele “forte” impotriva erau copiii. Unde vor merge copiii si ce educatie vor primi? Se pare ca atunci cand abordam problema in profunzime – cum e familia, bunaoara – lucrurile nu sunt deloc asa de prietenoase intre un ortodox si un evanghelic. Sunt lucruri unde nu ne putem uni, sub nici o forma!
Am impresia ca tolerenta despre care vorbim este una extrem de fragila. Ne toleram la masa rotunda, in cadrul discutiilor teologice, a proiectelor comune de promovare a moralitatii si a valorilor crestine, dar nu ne putem tolera in practica spirituala de zi cu zi. Biserica Penticostala nu oficiaza casatorii intre un penticostal si un ortodox si, asa cum ni se explica, nici Biserica Ortodoxa nu oficiaza casatorii intre un ortodox si un pocait. Unul dintre acestia trebuie sa renunte la identitatea lui religioasa, pentru a da curs iubirii oarbe care ii infierbanta inima.
Penticostalii nu se casatoresc “in lume”, iar ortodocsii nu se casatoresc cu “sectantii”. Si atunci, despre ce toleranta vorbim? Nu cumva ne toleram pentru ca vrem sa-l convingem pe cel de langa noi ca nu e pe calea cea buna? In cazul acesta, interesele principale cum ar fi convingerea unui ortodox ca trebuie sa se pocaiasa si nevoia sa se intoarca la Dumnezeu, sunt mascate de o tolerenta inselatoare, de genul: “si tu ai dreptate, dar mai mare dreptate am eu!”
Apropierea excesiva de practicile ortodoxe, sub pretextul tolerantei crestine, mi se pare periculoasa. Trebuie sa existe o linie de demarcatie peste care sa nu putem trece.
Aproape in intregime, evanghelicii cred ca ortodocsii au nevoie de mantuire si ca Biserica ortodoxa este una care blocheaza lucrarea lui Dumnezeu, prin practicile si ritualurile ei, pe care noi le consideram NEscripurale. Scopul nostru e sa-i aducem pe oameni la Evanghelie, pentru a cunoastre Adevarul care ii poate face slobozi. De dragul acestui scop, suntem gata sa fim toleranti … fara a ne compromite insa identitatea.
