Absolut si intelegere mai 21, 2009
Posted by laurentiu balcan in Articole.3 comments
Avem nevoie de absoluturi. Fara ele existenta noastra ar fi compromisa, cel putin din punct de vedere moral si spiritual. Fara niste adevaruri absolute care sa ne traseze directia de mers, fiecare ar face ce vrea. Nu ar exista lucruri bune si rele in sensul clasic al cuvantului. Bun e daca-mi place, rau daca nu-mi place, iar daca binele tau nu e binele meu, asta nu-i problema mea, fiecare este liber sa creada ce vrea. Si nu suntem departe de acceptarea generala a acestor idei. Tinerii, cel putin, se departeaza de absoluturi, acceptand o pseudoemancipare distrugatoare. Putem cunoaste Adevarul absolut? Poate fi el inteles de niste fiinte limitate asa cum suntem noi, oamenii? Raspunsul este categoric: DA, adevarul absolut poate fi cunoscut. Si poate fi cunoscut pentru-ca El ni s-a revelat. Prin eforturile noastre nu am fi putut cunoaste niciodata Adevarul. El este transcendent si etern, dar El S-a intrupat si a devenit palpabil. “Eu sunt Calea, Adevarul si Viata…” sunt cuvintele remarcabile ale Celui care este Adevarul Etern. Doar Isus ne poate revela Adevarul absolut.
Religiile nu pot manipula Adevarul, chiar daca asta incearca sa faca fiecare religie. Fiecare grupare crestina afirma, extremist chiar, ca ea detine Adevarul si ca fara a adera la acea grupare nu poti intelege Adevarul. Penticostalii spun asta si chiar ii dispretuiesc pe ceilalti ca nu inteleg Adevarul. Ortodoxii sunt exclusivisti: doar in Biserica Ortodoxa poti intelege Adevarul, in afara ei nu exista mantuire. Ceilalti sunt sectanti, eretici, rataciti. Catolicii afirma la fel, reducand Absolutul la dogma bisericii.
Am crezut multa vreme ca Adevarul apartine bisericii din care fac parte. In afara ei toti sunt rataciti, sau cel putin au mintea intunecata. Dar am cunoscut tineri care nu aveau aceleasi conceptii ca mine, unii chiar ortodocsi, dar Il iubeau sincer pe Domnul Isus si aveau o relatie de partasie regulata cu El. Il slujeau pe El si faceau diferenta, intre a fi crestin si a nu fi, prin viata lor. Aveau conceptii biblice profunde si principii morale deosebite. M-am intrebat atunci daca nu cumva m-am semetit prea mult crezand ca eu detin Adevarul, iar ceilalti nu. Mi-am adus aminte de ce-mi spunea un om al lui Dumnezeu: “In ceruri ne vom mira de trei lucruri: de cei la care nu ne asteptam sa fie acolo si sunt, de cei la care ne asteptam sa fie acolo si nu sunt, si ne vom mira cum de suntem noi acolo.”
Crestinismul este o religie extremista. “Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine” (Ioan 14:6). Nu exista mantuire decat prin Cristos, Singurul Mijlocitor intre Dumnezeu si oameni. Nu putem renunta la acest Absolut. El e singura Cale spre Dumnezeu si pe aceasta Cale nu poti intra decat prin har si credinta (Efeseni 2:8). Dar crestinismul este si expresia dragostei lui Dumnezeu. “Nici Eu nu te osandesc, du-te si sa nu mai pacatuiesti”, ne vorbeste noua despre compasiune si intelegere. Dragostea nu face rau aproapelui si nu-l dispretuieste pe aproapele sau. Crestinismul este contopit de dragostea lui Dumnezeu, iar dragostea lui Dumnezeu te face sa-l asculti pe cel de langa tine si sa-l iubesti, chiar daca e penticostal, ortodox, catolic, baptist, adventist etc.
Nu trebuie sa facem compromisuri si nu trebuie sa renuntam la absoluturi. Nu putem exista fara ele. Dar Absoluturile sunt ale lui Dumnezeu, noi trebuie sa le acceptam, nu sa le manipulam. Dragostea e caracteristica unui crestin, iar dragostea nu e violenta, nici in fapta nici in cuvant.
Toleram, toleram, da’ cat? mai 14, 2009
Posted by laurentiu balcan in Reforma crestina.72 comments
A fost o vreme, si pentru multi inca nu s-a sfarsit, cand “prietenia” cu credinciosii care formau bisericile traditionale era de neinchipuit. Nu spun ca acum ar fi o atractie prea mare intre evanghelici si ortodocsi, de exemplu, dar parca nici nu mai e acea animozitate pre-decembrista. Revolutia – sau ce-o fi fost ea – a schimbat, intr-un fel, si modul in care oamenii isi tolereaza, sau isi accepta confratii de alte orientari religioase. Razboiul dintre sectanti si dreptcredinciosi nu se mai duce in strada – unde multe masini au fost vandalizate, iar cateva capete au fost sparte – ci se duce in domeniul ideologic, unde ii este si rostul dealtfel.
Ca evanghelici, am ajuns – in sfarsit – sa intelegem ca nu noi detinem Adevarul Absolut. Am ajuns sa intelegem, deasemenea, ca suntem doar niste slujitori ai Adevarului, predispusi greselilor inerente cauzate de mediul viciat in care traim. Nu suntem posesorii Adevarului Absolut, pentru ca inca traim in firea pamanteasca si nu suntem inca desavarsiti. Lucrul acesta ne determina sa ne smerim, dar si sa fim mult mai toleranti cu ceilalti credinciosi care, in unele domenii, au alte incredintari.
Bunaoara, penticostalii ii excludeau din Imparatie pe toti cei ce nu erau botezati cu Duhul Sfant, botez confirmat de vorbirea in alte limbi. Unii penticostali putin mai toleranti spuneau ca cei ce nu vorbesc in alte limbi, dar sunt pocaiti, nu vor avea parte de Rapire, dar vor fi mantuiti prin Necaz, ca prin foc. Ca urmare a acestei conceptii, toti ortodocsii, baptistii, crestinii dupa evanghelie, etc., nu aveau nici o sansa la Rapire. Desi sunt convins ca unii penticostali inca mai cred in asa ceva, totusi, acest curent nu mai este unul dominant. Pe de alta parte, ortodocsii isi exprimau antipatia fata de sectanti prin cuvintele parintelui Cleopa. La un moment dat i s-a pus urmatoarea intrebare: “Parinte, Biblia ne spune sa-i iubim pe toti oamenii, asta inseamna sa-i iubim si pe sectanti?” La care Parintele Cleopa a raspuns: “Este drept ca trebuie sa-i iubim pe toti oamenii, dar sectantii nu sunt oameni!”
Cele doua tabere incep acum sa se apropie. De ce oare? Toleram, toleram, dar cat?
Pentru a practica gandirea critica, despre care v-am vorbit la inceputul anului, as dori sa facem impreuna un exercitiu pe aceasta tema. Iata intrebarea pe care as dori sa o abordam si sa o dezbatem impreuna: Sunteti de acord ca un credincios evanghelic sa se casatoreasca cu un credincios ortodox practicant (si accentuez practicant!)? Daca da, de ce da? Daca nu, de ce nu?
Semnul crucii…. mai 10, 2009
Posted by laurentiu balcan in Legalism.13 comments
Pentru multi evanghelici, semnul crucii – si nu doar semnul pe care si l-a facut Pustan - este considerat o practica sinonima cu idolatria. Asa se explica repulsia fata de cei ce isi fac cruce, repulsie care uneori poate merge pana la jigniri grosolane, atipice unui adevarat ucenic al lui Hristos. Motivat de discutiile iscate de postarea referitoare la crucea pe care si-a facut-o Pustan, am citit ceva mai mult despre semnul crucii si vreau sa impartasesc cu voi un punct de vedere pe care mi l-am clarificat cu aceasta ocazie.
1. De ce isi fac ortodocsii cruce?
Pentru ei ” insemnarea cu semnul Sfintei Cruci ” reprezinta un act de apartenenta. Se crede ca cel ce se insemneaza devine partas al crucii lui Hristos, partas al suferintei, dar si al biruintei pe care o aduce crucea. Din aceasta perspectiva, crucea este privita ca o expresie a puterii dumnezeiesti care biruie moartea. Crucea este semnul ungerii celui credincios, semnul ca este pecetluit pentru Dumnezeu. Crucea este pecetea lui Hristos care trebuie pusa asupra credinciosului inca din pruncie. Fiind pecetea credinciosului, semnul crucii este parte a inchinarii inaintea lui Dumnezeu. Prin insemnarea cu semnul crucii se afirma apartenenta la poporul lui Dumnezeu.
Dar, dincolo de explicatiile pur teologice - care pot fi interminabile ! – in mod practic, semnul crucii este considerat ” o arma de aparare, puternica cu adevarat in razboiul nevazut, duhovnicesc, impotriva ispitelor diavolesti. ” Semnul crucii este considerat o sursa de binecuvantare si un mijloc de protectie in fiecare activitate zilnica. Se crede ca, prin semnul crucii, demonii sunt indepartati. Cel care NU isi face cruce este considerat un necredincios, pentru ca nu crede in razboiul nevazut in care demonii incearca sa ne biruiasca, prin ispite si atacuri zilnice.
2. De ce NU isi fac pocaitii cruce?
Noi credem ca un semn exterior nu iti poate garanta apartenenta la poporul lui Dumnezeu. Pentru a apartine poporului lui Dumnezeu, credinciosul trebuie sa se pocaiasca, sa creada in Hristos si sa se boteze in Numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh. Pecetea credinciosului este Duhul Sfant, nu semnul crucii. Roada Duhului arata cui ii apartinem de fapt; iar inchinarea are loc in duh si in adevar, nu printr-o insemnare exterioara.
Noi nu credem ca semnele exterioare sunt arme valide in razboiul spiritual. Pavel ne spune ca armele cu care ne luptam noi nu apartin firii pamantesti, ci sunt arme spirituale. El enumera in Efeseni 6 o lista de arme spirituale, dar printre ele nu se aminteste de semnul crucii. De fapt, in tot Noul Testament nu gasim nici o referire la semnul exterior al crucii, sau la faptul ca semnul crucii ar avea puteri miraculoase.
Noi, pocaitii, am adoptat o forma ciudata de teologie pe care eu am numit-o “teologie defensiva”, care ne obliga sa respingem orice practica pe care o observam la “adversarii” nostri. Bisericile traditionale sunt privite ca “adversari” ai bisericilor evanghelice. In esenta, nu prea conteaza justificarea pe care o vor aduce ortodocsii pentru a-si sustine practicile, faptul ca ei le initiaza este un motiv suficient pentru a le respinge. Nimic de la voi…biserici ratacite de la Adevar! Acesta este, probabil, motivul pentru care majoritatea evanghelicilor nu pot accepta ca si un ortodox, care moare in religia lui, poate fi mantuit. Mantuirea credinciosului in cadrul ortodoxiei a fost privita multa vreme ca pe o imposibilitate biblica. Noul curent, care accepta ca si in cadrul bisericilor traditionale pot fi persoane care experimenteaza mantuirea, este privit ca un “atac al diavolului asupra adevaratei Biserici”…. adica a celei Evanghelice.
3. Concluzii.
Faptul ca un ortodox isi face semnul crucii nu inseamna neaparat ca este idolatru. Cand unui om i se inoculeaza de mic ideea ca acesta e semnul identitatii lui, este absurd sa-i ceri sa renunte automat la el. Nici credinciosii dintre evrei – in Fapte – nu au vrut sa renunte la taierea imprejur. Nu erau pregatiti pentru un salt real al credintei. Pavel i-a lasat in conceptiile lor “incepatoare” si le-a predicat neprihanirea prin credinta, pana au renuntat singuri la semnele exterioare cosiderate surse de binecuvantari. Parerea mea e sa-i lasam sa-si faca cruce pana vor intelege mesajul Evangheliei harului lui Dumnezeu. Iar pocaitii ar trebui sa fie mai interesati de sufletul unui om decat de semnele pe care si le face. Si sa nu uitam ca si noi avem “semnele” noastre, pe care nu vreau sa le mai enumar, care ne garanteaza identitatea … de pocaiti. Ei au semnele lor, noi avem semnele noastre. Sa ne batem in semne? Ar fi o pierdere de vreme. Timpul e prea scurt ca sa ne poticnim in semnul crucii … (parerea mea).
“Olimpicii” din Filadelfia Onesti mai 3, 2009
Posted by laurentiu balcan in Filadelfia.1 comment so far
“Talantul in negot” a poposit - pana acum a trecut pe langa noi - si in judetul Bacau. Biserica noastra a organizat faza judeteana. Am fost surprins cand 46 de copii din judetul Bacau au venit pentru a sustine concursul biblic, la cele 5 categorii de varsta. Intrebarile au fost destul de grele si de complicate, dar tinerii participanti le-au luat in stilou fara menajamente.
De la noi din biserica vor merge trei tineri la faza pe Regionala Suceava.
1. Albu Cristiana, locul 3 la categoria 6-7.
2. Paizan David, locul 1 la categoria 8-9.
3. Albu Estera, locul 1 la categoria 10 -11.
In seara aceasta i-am premiat pe cei trei si i-am prezentat Bisericii ca pe niste invingatori. Bravo lor!
La faza pe judetul Bacau, de departe, cel mai bine sta Biserica Penticostala din Moinesti. Ei au trimis 8 (opt!) copii la faza urmatoare.
Felicitari tuturor!
(prea)Sfintia Sa, Pustan Pocaitul mai 2, 2009
Posted by laurentiu balcan in Reforma crestina.Tags: crucea lui pustan, pocaiti si ortodocsi, Pustan la Mosuni, pustan si-a facut cruce, Vladimir Pustan
118 comments
Probabil ca, la ora actuala, cel mai celebru predicator penticostal roman este Vladimir Pustan. Pe langa carisma sa debordanta, elocinta cu care se exprima, priza pe care o are la tineri si interesul pentru cei nemantuiti, Pustan este si un pastor care socheaza. In editorialele sale loveste, intr-un mod destept, sistemul. Un sistem slabanogit care nu il intelege, ci, dimpotriva, ii pune bete in roate. Si cu toate ca fratii lui de slujire il critica, Pustan ramane unul dintre cei mai apreciati predicatori penticostali.
Recent, Pustan a socat (prea)stabila si (prea)perfecta lume a pocaitilor, prin faptul ca a predicat intr-o Biserica Ortodoxa. Mesajul sau clar despre pocainta si despre Isus Hristos, reactia extraordinara a membrilor acelei biserici – si chiar a preotului ei – au contat prea putin pentru sfintii nostri. Problema principala, erezia atomica, greseala astronomica pe care a facut-o Pustan, dupa parerea lor, stiti care a fost? De ce si-a facut cruce, domnule, de ce? Si atunci au inceput ai nostri sa palavrageasca. Ba ca parintii nostri au fost batuti pentru cruce, ba ca bisericile noastre trebuie sa fie diferite, ba ca una, ba ca alta.
Cuvantul “compromis” este probabil cel mai des invocat atunci cand se discuta cazul “crucii” lui Pustan. Ne compromitem daca incepem sa ne facem si noi cruce. Si au inceput ai nostri sa-si aduca aminte ca Pustan a predicat si pe la catolici - ba chiar am auzit ca ar fi invitat preoti catolici sa predice la el in biserica – ca are barba si ca prea seamna a preot ortodox. Sunt sigur ca multi vor incepe sa-l considere drept un ratacit. Pustan va face bisericile ortodoxe sa planga si va predica Evanghelia, cu succes chiar, acolo unde nici un pastor penticostal nu va avea avea succes, dar fratii lui de slujire - sfintii pastori penticostali - il vor lovi din toate directiile. Pustan va fi ranit de cei din casa lui, nu de straini. Sunt foarte curios ce se va spune despre el in viitorul apropiat. Nu m-ar mira sa se adune Consiliul Bisericesc pentru a analiza acesta caz “de o gravitate strigatoare la cer”. (bleah!!!)
Care-i parerea mea? Parerea mea este ca semnul crucii nu este necesar in inchinare. Dar este doar un semn, nimic mai mult. In nici un caz nu cred ca a-ti face semnul crucii intr-un context in care s-a gasit Pustan reprezinta un compromis. Dar veti spune ca urmeaza sa pupam icoanele, poala popii, crucile de pe perete, moastele sfintilor, etc. Eu nu cred ca urmeaza asa ceva. Cu multi ani in urma nici nu se pomenea de cruce, ca semn, la noi in biserici. Si acum avem Biblii cu cruce, avem cruci pe biserici si avem cruci in biserici. De ce sunt puse acolo? Ca sa se stie ca e o biserica crestina, nu? Este acesta un compromis? In nici un caz. Si sa nu incepem sa vorbim despre adevaratul compromis al bisericii penticostale. Crucea pe care si-a facut-o Pustan nu e nimic pe langa infectia pe care o purtam, an de an, in sistemul nostru eclesial.
Faptul ca oamenii au putut sa auda Evanghelia intr-un mod clar si curat este mult mai important pentru mine decat crucea pe care si-a facut-o Pustan. Oamenii vor ramane cu Evanghelia care le va schimba inimile, iar (prea)Sfintia Sa, Pustan Pocaitul, va ramane sa-si duca crucea. Bravo lui!
