penticostalul … un blog anti-somnolenta.

Mortul, credinta si fariseii martie 25, 2009

Invierea lui Lazar – descrisa in Ioan 11 -  are loc cu o saptamana inainte de Paste. A fost o lectie perfecta predata “putin credinciosilor” ucenici. Hristos i-a pregatit pana in cele mai mici amanunte, pentru a nu li se pierde credinta si speranta. “Daca pe Lazar l-am inviat dupa ce a stat patru zile in mormant”- parca ar spune Domnul- “tot asa, dupa ce voi sta trei zile in mormant, voi reveni la viata, pentru ca Eu am putere sa imi dau viata, dar am putere si sa mi-o iau inapoi.”

In relatarea din Ioan 11 ma frapeaza in special reactia fariseilor, in speta a liderilor religiosi. Cand martorii invierii lui Lazar ajung, gafaind si transpirati,  la Ierusalim si cand le relateaza miracolul nemaipomenit, liderii incep sa se scarpine in barba si hotarasc sa il omoare pe Isus. Faptul ca un cadavru intrat in putrefactie a inviat nu ii intereseaza. Pe ei ii intereseaza propriul “scaun”, propria lor lumea nu realitatea care navalea in valuri peste ei. Fariseii sfideaza logica pentru a-si conserva ideile despre propria lor lume. Bunaoara, un fariseu “intelept” a enuntat adevarul dominant in  lumea lor: “omul acesta nu vine de la Dumnezeu pentru ca nu tine Sabatul.” Si, ceea ce e si mai grav, ei erau convinsi de asta. Nici o clipa nu le-a trecut prin cap ca  lume lor e o minciuna si ca trebuie sa se trezeasca la realitate.

Dupa ce s-au scarpinat bine in barba, cumpanind intre a accepta sau nu daca Isus este Mesia, mai hotarasc pe deasupra sa il omoare si pe Lazar. Citind dimineata relatarea, am inceput sa rad. Nu imi venea sa cred ca poate exista atata prostie si idiotenie. Il omor pe Isus, Cel care a facut miracolul, dar il omor si pe “mortul” de Lazar, de parca Lazar s-ar mai fi temut de moarte dupa ce patru zile a fost invaluit de ea. Urmatorul pas ar fi fost sa-i ucida pe toti martorii invierii lui Lazar. In lumea lor fariseica nu era loc pentru Isus.

Ei, fariseii, sunt imaginea perfecta a omului religios din zilele noastre. Chiar daca sfideaza realitatea, lumea lor imaginara le domina conceptiile. Ei au intotdeauna dreptate, chiar daca asta inseamna sa nege Adevarul. Pe un fariseu nici macar un mort inviat nu il poate face sa creada, daca asta inseamna sa renunte la conceptiile mostenite din mosi- stramosi.

Incapacitatea inimii si a mintii umane de a crede in Hristos, chiar si atunci cand acesta recreeaza celulele intrate in putrefactie si aduce la viata un mort ce se odihnea de patru zile in mormant reprezinta un argument in plus ca “a crede” este un dar de sus, o lucrarea a harului. Nu putem crede chiar daca “s-ar scula cineva dintre cei morti.” Dar putem crede cand Duhul invadeaza inimile noastre si le schimba, le transforma. A ne zidi credinta pe “dovezi” (miracole, vindecari, descoperiri, proorocii etc.) este o dovada de necredinta. Acestea ne pot deruta. Dovezile pot intari credinta cuiva, dar nu o pot genera. Credinta se naste in inima smerita ce se arunca neconditionat in bratele lui Hristos.

Este nebunie in credinta? Cu siguranta ca da! Trebuie sa fii nebun sa crezi ca un cadavru intrat in putrefactie poate invia. Dar si mai nebuni sunt cei ce vad minunea si vor sa-l omoare pe Datatorul vietii, pe Hristos. Iar cei care vor sa-l omoare chiar si pe mortul inviat sunt idioti de-a binelea. Fariseismul este in intregime impotriva Adevarului, este de o prostie rar intalnita.

A crede Adevarul lui Dumnezeu nu este o capacitatea fireasca, ci una supranaturala. Credinta vine de sus, de la Dumnezeu si este singura care ne elibereaza din robia fariseismului.

“Dar cand va veni Fiul omului, va gasi El credinta pe pamant?” (Luca 18:8)