Biserica este imaginea lui Hristos? martie 18, 2009
Posted by laurentiu balcan in Meditatii.trackback
“Dumnezeu a raspuns la intrebarea despre nedreptate nu prin cuvinte, ci coborandu-se pe pamant, prin actul Intruparii. Iar Isus a fost dovada in carne si oase a ceea ce simte Dumnezeu vizavi de nedreptate, luand asupra Lui “povara” vietii, realitatea fizica sub forma ei cea mai nedreapta. El a oferit raspunsul final si condensat la toate intrebarile referitoare la bunatatea lui Dumnezeu. (In timp ce citeam Evangheliile, m-am gandit ca daca noi, toti cei ce alcatuim Trupul lui Hristos, ne-am trai viata asa cum a facut-o El – ingrijindu-i pe cei bolnavi, hranindu-i pe cei flamanzi, impotrivindu-ne puterilor diavolului, mangaindu-i pe cei ce plang si raspandind Vestea Buna a dragostei si iertarii – poate ca intrebarea: “Este Dumnezeu nedrept?” nu ar mai fi atat de presanta in ziua de azi.)” (Philip Yancey)
……
Biserica este imaginea lui Hristos pe pamant. Cand cineva vrea sa il vada pe Hristos nu trebuie sa faca altceva decat sa se uite la Biserica. Ea este Trupul Lui, purtatoarea Chipului Lui dumnezeiesc. Iar cum Biserica LOCALA nu prea seamana cu Hristos, nu ne ramane decat sa ne refugiem in explicatii cu privire la Biserica SPIRITUALA - acea entitate nevazuta de oameni, dar formata din toti cei “chemati in afara”, adica din cei sfinti. Doar ca cei sfinti – cei chemati afara din lume - traiesc in Biserica locala, ei o formeaza, chiar daca printre ei se mai strecoara si cei ce “nu sunt dintre ai nostri.” Si, totusi, atat de putine Biserici locale seamana cu Hristos. Unde il pot gasi oamenii pe Hristos, daca nu in noi?
Pavel ne spune ca: toti ne-am imbracat cu Hristos; nu mai traim noi, ci Hristos traieste in noi; taina evlaviei este Hristos in noi; noi suntem Casa lui Dumnezeu, Templul Duhului Sfant; suntem ascunsi cu Hristos in Dumnezeu. Doar ca realitatea practica este alta. Ceva esential ne lipseste. Biserica nu mai seamana cu Hristos.
Biserica din Laodiceea se credea bogata. Era satisfacuta cu propria-i stare spirituala. Doar ca – si aici intervine adevarata problema – isi abordau starea prin prisma succesului omenesc, infectat de mandria diabolica. Cand Dumnezeu abordeaza situatia Bisericii, concluzia este groaznica: ticalos, nenorocit, sarac, orb si gol. Asa arata o Biserica fara Hristos! Din punct de vedere omenesc e bogata, e multumita de propria-i stare, programele ei religioase sunt satisfacatoare, dar cand Dumnezeu o caracterizeaza e o ticaloasa plina de mandrie, o nenorocita fatarnica, o saraca spiritual de cea mai josnica speta, nu experimenteaza realitatea spirituala pentru ca este oarba si e fara plinatatea Duhului, e goala.
Oamenii lumii il cauta pe Hristos. Vor sa-l vada. Oare il pot vedea in noi? Suntem noi imaginea lui Hristos in secolul 21? Iata provocarea Bisericii. Iata provocarea mea….
AI ÎNCREDERE ÎN CREDINCIOSIA LUI DUMNEZEU
Credinţa începe cu o abandonare totalã de sine, în mâna lui Dumnezeu – totusi, credinţa noastrã trebuie sã fie activã, nu pasivã.
Trebuie sã ne încredem pe deplin cã Dumnezeu poate si va face imposibilul. Isus a spus: “La Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă.” (Matei 19:26). “Căci nici un cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere”. (Luke 1:37). Pe scurt, credinţa spune, “Dumnezeu (ne) este de ajuns”.
Domnul l-a fãcut pe Avram un om al credinţei conducându-l printr-o situaţie imposibilã. El voia sã audã pe robul Sãu spunând: “Tatã, tu m-ai condus aici, si tu stii cel mai bine. Asa cã eu voi sta linistit, si mã voi încrede cã tu vei face imposibilul. Pun viaţa mea în mâinile tale, încrezându-mã pe deplin în Tine, cãci Tu nu vei permite ca eu sau familia mea sã murim de foame. Stiu cã tu ne vei pãzi – cãci Tu mi-ai promis cã voi avea o sãmânţã!”
Credinţa noastrã nu e menitã sã ne scoatã din greutãti sau sã schimbe circumstantele noastre dificile. Mai degrabã, este menitã sã reveleze credinciosia lui Dumnezeu fatã de noi în mijlocul situatiei noastre grele. Dumnezeu schimbã uneori împrejurãrile încercãrilor prin care trecem. Dar cel mai adesea El n-o face – pentru cã doreste sã ne schimbe pe noi!
Nu putem, nu suntem capabili sã pricepem pe de-a-ntregul cum lucreazã puterea lui Dumnezeu pânã când n-o experimentãm în mijlocul crizei noastre. Asa cum a fost cazul cu cei trei tineri evrei. Ei au vãzut pe Hristos abia când erau în mijlocul cuptorului încins. Iar Daniel a experimentat puterea si harul lui Dumnezeu când a fost aruncat în groapa cu lei. Dacã ar fi fost deodatã scosi din acea situatie, niciodatã n-ar fi cunoscut pe deplin harul puterii fãcãtoare de minuni a lui Dumnezeu. Iar Domnul n-ar fi fost preamãrit, glorificat înaintea acelor oameni fãrã de Dumnezeu.
De câte ori Dumnezeu ne scoate din câte-o furtunã ori o crizã, zicem cu credinţã cã “ce minune mare a fãcut iar Domnul”. Dar cu catã usurintã putem pierde lectia de credinţã în asemenea vremuri, în asemenea momente – lectia care spune cã Dumnezeu ne va rãmâne credincios de-a lungul momentelor noastre dificile. El vrea sã ne ridice mai presus de încercãrile noastre, prin credinţã, asa incât sã putem spune: “Dumnezeul meu poate face imposibilul. El e izbãvitorul, El mã va ajuta sã ies biruitor si din aceasta”.