penticostalul … un blog anti-somnolenta.

Este posibila “resetarea” Bisericii? februarie 13, 2009

Poate ca  uneori vi s-a intamplat si voua sa stati in fata calculatorului si, la un moment, sa vi se blocheze toate functiile. Dati click stanga, click dreapta, trantiti mouse-ul, izbiti tastatura  si nici o reactie. Sistemul rablagit s-a blocat si nu vrea sa mai functioneaze. Atunci, singura optiune pe care o aveti e sa va aplecati si sa apasati butonul “reset”, de langa “turn on”. Daca aveti calculatoare performante, probabil ca nu vi se va intampla asa ceva, dar mie mi s-a intamplat, de cateva ori.

Cand Biserica se blocheaza si cand functiile ei sunt aproape inexistente, este posibila resetarea Bisericii? Si nu ma refer la Biserica, ca la o entitate spirituala  care nu are nevoie de resetare, ci ma refer la Biserica, ca la o institutie care aduna oameni de pretutindeni sub aripa ei. Ma refer la acea Biserica pe care o vedem noi saptamana de saptamana, zi de zi; la ceea ce suntem noi, cei care ne pretindem urmasii Domnului Isus Hristos.

Biserica la care ma refer nu mai raspunde la comenzile Capului. A ajuns sa lupte pentru autonomie fata de Cap. De fapt, isi creeaza propriul ei centru de comanda, concediindu-L pe Cel care este adevarata sursa de viata si autoritate a Bisericii.

Barfa si rautatea subjuga sufletele noastre si darama zidurile de dragoste ale Bisericii. Biserica sufera de incapacitatea de a iubi. Ii judeca pe toti, ii condamna pe toti, ii denigreaza pe toti si ii iubeste numai pe prietenii de la care poate obtine  ceva. Nu mai suferim cu cei ce sufera si nu ne mai bucuram cu cei ce se bucura.

Biserica cu greu mai poate aduce exemple de schimbare radicala a vietii celor ce intra in ea. Diferentele dintre noi si lume incep sa se estompeze. Nu mai suntem diferiti, iar situatia este extrem de dramatica in unele locuri. Nu de multe ori eforturile noastre de evanghelizare au fost intampinate de celebra replica: “da’, ala, e pocait si el? Ca bea cu noi, vorbeste ca noi, se distreaza ca noi, merge unde mergem si noi.” Iar raspunsul nostru este rusinos, dezonorant: “oameni buni, nu va uitati la noi. Noi suntem oameni ca si voi. Uitati-va la Hristos!” Daca Evanghelia nu ne schimba pe noi, oare cum ii va schimba pe altii?!

Implicarea sociala a Bisericii si impactul ei asupra claselor defavorizate ale societatii este nesemnificativ. Aproape inexistent. Si aici beneficiem de ajutorul misiunilor PARAbisericesti, caci altfel am fi de rasul lumii. In timp ce saracii se inmultesc, Biserica devine tot mai bogata. Confortul nostru e mai important decat supravietuirea amaratilor, iar interesele noastre sunt deasupra intereselor lor. Citim tot mai des articole in publicatiile laice care contin cuvintele: miliardar, mafiot, penticostal etc. Pocaitii sunt dati in judecata si condamnati pentru fraude ca si cum nu ar avea nici un dumnezeu.

Biserica se departeaza de scopul ei; nu mai este pasionata de evanghelizarea si ucenicizarea lumii. In fata fenomenului musulman, care cunoaste cresteri semnificative, Biserica da inapoi, pierde teren. Biserica, din pacate, cultiva formarea si adormirea sfantului din banca. Iar sfantul din banca seamana perfect cu cel de pe perete. Adica e rigid, serios, insensibil. Cand sa mai avem timp sa ducem Evanghelia pana la marginile pamantului? O Biserica super ocupata cu scandaluri in interiorul ei, avida de faima, slava si putere lumeasca,  nebuna dupa proopriile ei interese, cand sa-si mai indeplineasca scopul? 

Toate acestea ne blocheaza functiile. Biserica are nevoie de resetare! Dar este oare posibila resetarea Bisericii? Aceasta e marea dilema!