Biserica si amantul ei, D-l Placere lumeasca! februarie 9, 2009
Posted by laurentiu balcan in Sa bata clopotul....trackback
Isi verifica atent haina in timp ce urca cele trei trepte spre amvon. Aseza cu siguranta Biblia pe amvon si privi Biserica in asteptare. Apoi inghiti in sec, pentru a-si drege glasul si, dupa cateva secunde, cu o voce prelucrata, tipica predicatorilor care nu stiu ce vor sa spuna, isi incepu in forta mesajul:
- ” Sa-i multumim Domnului Isus ca inca nu a venit. Noi inca nu putem spune: “Vino, Doamne Isuse!”; nu suntem pregatiti si ar trebui sa ne rugam ca El sa nu vina degraba, caci nu ne-ar lua pe nici unul…”
[.....]
Biserica nu-si asteapta Mirele! Iata paradoxul si nebunia in care ne gasim. Cea care ar trebui sa raspunda permanent cu “Amin”, atunci cand aude cuvantul “Maranata”, urla in disperare un alt cuvant, ce e drept, tot biblic: “Anatema!” Nu cumva sa vina Domnul, am incurcat-o, dam de belea daca vine acum. Iata convingerea tot mai accentuata a multor credinciosi.
De ce se panicheaza pocaitii cand vine vorba de “semnul fiarei” si de antichrist? Pentru ca nu vor sa vina Domnul. Ca altii ies in strada si incearca sa impinga evenimentele apocaliptice pana spre marginea istoriei – sa treaca ei de hopul asta, ca dupa aceea nu mai conteaza – parca e de inteles. Inima oamenilor e legata de lume. Iubesc lumea si viata ei. Placerile lumii sunt singura lor sursa de fericire, nu cunosc alta, chiar daca e asa de scurta si efemera. Nu vor sa vina sfarsitul pentru ca nu s-au bucurat destul de lume, ar vrea sa mai stea putin, sa mai guste putin din ea si sa mai incerce ceva nou. Antichrist, cu semnul lui, le ameninta planurile de fericire! Dar pocaitii de ce se tem?
De ce nu-si asteapta Biserica Mirele?
Pentru ca ii este groaza ca Hristos sa nu o prinda, in pat, cu altul. Biserica iubeste lumea! In timp ce Mirele ei s-a dus sa-i pregateasca locul, ea, prea sfintita,gusta cu nerusinare din fericirea pe care i-o ofera amantul ei, Domnul Placere lumeasca. Acesta e un amant desavarsit. Nici o fecioara nu a rezistat puterii lui de seductie. E din cale afara de frumos si de aratos, chiar daca miroase a mort pe interior. Cuvintele lui ii intra la inima, ii gadila urechile si ii infunda timpanele, i le cimenteaza. Privirile lui o orbesc, vede stele verzi numai cand se uita la bogatiile lui nemasurate. Intr-o situatie de criza e tare bine sa ai un amant bogat, nu? Mangaierile lui mamonice ii produc valuri de placere. Se simte puternica langa el. Ii place noul ei statut. S-a saturat sa fie sluga!
Domnul Placere lumeasca ii face promisiuni irezistibile. E drogata de atata fericire. Cica i-a promis ca ii va da toata bogatia si slava lui daca - doar un mic si neinsemnat DACA – i se va inchina de 6 ori, cate 6 minute pe zi, 6 zile pe saptamana. Nu are pretentie sa i se inchine si in a 7 zi, nu, nu! Duminica i-a promis ca o va lasa sa vorbeasca cu Logodnicul ei, cu Mirele ei. El, amantul irezistibil, nu e gelos, nu e posesiv, ci, dimpotriva, incurajeaza schimbul de parteneri. Biserica poate sa-i spuna lui Hristos ca e moarta dupa El, ca Il iubeste de-i crapa pieptul si ca ii multumeste din strafundul inimii ca e acolo, in cer, pentru a pregati locul in care se vor bucura vesnic unul de celalalt!
Apoi, in prima zi a saptamanii, se reia acel diabolic ritual: de 6 ori/ 6 minute/ 6 zile. Biserica e in bratele Domnului Placere lumeasca. Si ii place la nebunie!
Ceea ce a uitat domnisoara Biserica – Fecioara fara pata! - e ca Mirele ei vede totul si isi pregateste (daca nu cumva l-a si pus in aplicare!) planul de actiune. Mirele ei e gelos. E posesiv. Nu-si imparte Mireasa cu nimeni. Nu e ranchiunos, dar e drept. Judecata va incepe cu Biserica Lui! Va veni vremea in care ea va da socoteala de fiecare gand, de fiecare cuvant si de fiecare fapta pe care a facut-o. Iar cand va veni pe norii cerului, il va prinde pe D-l Placere lumeasca si va da cu el de pamant de o sa sara din el chiar si mirosul Miresei Sale! Nimic din ce-i al Sau nu ii va lasa lui… nici macar mirosul.
Un asemenea Iubit, care sa te doreasca la nebunie numai pe tine si care din dragoste sa moara pentru tine, sa tot ai!
Maranata, Vino Doamne Isuse!
Mi s-a parut mie, sau am auzit un Amin?
( NOTA: in aceasta postare nu ma refer la Biserica ideala ( spirituala!) ci la Biserica institutionalizata – cea pe care o vedem si o cunoastem noi. Sper sa-mi intelegeti si generalizarea. Maranata! )
Dincolo de chestiunea asta cu placerile lumii care acapareaza biserica, cred ca mai e o problema. O cauza a fobiei generale fata de venirea Domnului. Este conceptia Bisericii (din nou, vazuta ca institutie) despre siguranta mantuirii. Pastorii, pentru a tine in frau enoriasii, folosesc tot felul de amenintari. Se sustine ideea eronata a pierderii manturii la tot pasul. In momentul in care credinciosul nu are siguranta mantuirii, nu va dori sa vina Domnul. Discutia pe tema asta e lunga… poate cineva o sa se gandeasca si la aceste aspecte.
Spor si GBU!
Ai perfecta dreptate, Florin.
Personal am surprins o discutie telefonica intre un pastor si un enorias. Acesta ii spunea enoriasului ceva de genul acesta: “sa nu cartesti, frate, ca sa nu-ti pierzi mantuirea. Suferinta ta e spre mantuire….”
Mi-am dat seama ca isi invata enoriasii sa lupte pentru a fi mantuiti si sa fie atenti pentru a nu-si pierde mantuirea. Pacat!
Voi incerca sa abordez subiectul “sigurantei mantuirii” intr-o serie viitoare de postari.
Cred ca astfel de abordari ale mantuirii nu fac decat sa Il insulte pe Dumnezeu. E o insulta la adresa jertfei Domnului Isus si a harului sau. Daca manturirea ne-o “cucerim” noi insine, care mai e sensul harului?
Spor la treaba! O sa revin pe aici! 
Revenind la tema articolului, cea a placerilor lumesti intrate in biserica, cred ca oamenii nu Il cunosc pe Dumnezeu si nu stiu sa traiasca prin EL. Viata de crestin ar trebui sa fie ceva extraordinar, ceva inaltator si plin de supranatural. Atunci cand credinciosul constata ca lucrurile nu sunt intotdeauna roz si supranaturale, risca ca cada fie intr-o extrema religioasa (de genul accentuarii exagerate a partii supranaturare a lucrarii Duhului Sfant) fie sa caute implinirea acolo unde pare a fi cel mai la indemana, adica in lume.
Cartea “Crestinismul clasic” de Bob George trateaza foarte bine problema implinirii in viata credinciosului si felul in care multi rateaza adevarul si refuza darul lui Dumnezeu care le aduce adevarata fericire.
Ok…m-am cam lungit.
La noi in biserica nu se predica Pierderea Mantuirii, ci Renuntarea la mantuire. In Sfanta Scriptura exista doar Lepadarea de Credinta,
Frate Laurentiu,
In general ati surprins destul de exact situatia duplicitara a multora dintre membrii Bisericii formale de astazi. Totusi, tusa folosita de dvs. e prea groasa si ati exageerat afirmind: “Nici o fecioara nu a rezistat puterii lui de seductie.”
Putem aborda problema castitatii in cel putin doua planuri:
- castitatea spirituala a Bisericii, in care avem – Slava Domnului! – in proportie de 50% membri ‘fecioare intelepte’, ce-si asteapta cu drag Mirele;
– castitatea fizica a tinerelor & tinerilor din bisericile penticostale; unde de asemenea proportiile sunt cam aceleasi, adica cca 50% din tineri si tinere si-au pastrat castitatea si virginitatea, iar altii 50 % si-au pierdut-o;
Nu ati prins exact ideea mea. Nu abordez statistic situatia. Bineinteles ca exista fecioare si cred ca, procentual, mai mult de 50% dintre tinerii pocaiti sunt casti, virgini.
“Nici o fecioara…” era o formulare generica si, pe undeva, ironica. Se dorea de fapt accentuarea diferentei dintre Hristos, care a renuntat la avansurile diavolului si noi, care, de multe ori cedem. Bineinteles ca generalizarea siuatiei poate fi paguboasa. Imi asum riscul, cu scuzele de rigoare fata de cei ce reprezinta exceptiile.
Din pacate, in loc sa mergi la Biserica, sa simti bucurie, usurarea unui suflet chinuit, partasie, te simti impovorat, criticat, cu duhul intristat.
De mica, nu mi-a placut modul in care sunt adusi oamenii la Hristos, prin insuflarea unei permanente terori pentru “ce va fi…”
Laurentiu, chiar te-as ruga mult sa scrii un articol despre siguranta mantuirii…pentru ca multi dintre credinciosii de azi se confrunta cu aceasta stare spirituala dilematica. Un sfat…evita pe cat posibil limbajul de lemn pentru ca de el suntem satui:)
O insulta la harul divin e si sa spui ca poti trai in pacat si sa traiesti cu Domnul Placere si sa crezi ca vei ajunge in cer. Nu e chiar asa. Bibilia vorbeste curat ca cei care vor iubi lumea si placerea ei nu vor vedea Imparatia lui Dumnezeu.
Nici nu se implica discutia cu mantuirea aici. Pur si simplu – nu vor vedea pe Dumnezeu cei care sunt lumesti, indiferent cum isi spun, ce fac si cum arata; din ce biserica fac parte, cine-i sustine, ce “teologi” ii apara etc.