Privarea de tehnologie februarie 26, 2009
Posted by laurentiu balcan in Diverse....6 comments
Pentru o perioada de timp, din pricina unor circumstante irelevante pentru postarea de fata, vre-o trei nopti mi le petrec la tara, undeva la poalele muntelui Berzunti. Acesta este motivul reducerii activitatii mele pe blog. Sa nu va suparati ca va moderez mai greu comentariile, nu e din rea vointa, ci pur si simplu nu am cum.
La tara nu am internet, nu am TV, nu am semnal la telefon (decat in pod si acolo trebuie sa intind mana ca sa prind doua liniute), nu am acces la tehnologia care, spunem noi, ne face viata mai confortabila. Duc o viata privata de cea mai mare parte a confortului cu care sunt obisnuit dar, incredibil, sunt extrem de multumit. Realizez pe zi ce trece ca simplitatea este extrem de benefica vietii spirituale. Cu cat ne complicam viata, inconjurandu-ne de tehnologii superavansate, care sa ne garanteze confortul, saracim spiritual.
Noi condamnam cultura postmoderna catalogand-o drept afront la adresa lui Dumnezeu, dar ii acceptam ofertele. Pe langa relativismul obsedant, o parte elementara a postmodernismul este tehnologia. Tehnologie care nu are alt scop decat sa “usureze” viata oamenilor si sa le asigure confortul atat de necesar intr-o societate hedonista, ca a noastra. Nu sugerez ca ar trebui sa ne intoarcem cu 100 de ani in urma si sa renuntam la avantajele vietii moderne. Dar cred ca, din cand in cand, o privare totala de “avantajele” tehnologiei ne-ar ajuta sa vedem viata altfel. Am realiza ca pustnicii nu sunt atat de deplasati cum credem noi.
Deci, acolo la tara, am inceput sa “rascumpar vremea”. Am timp! Am timp de citit, am timp pentru alte discipline spirituale si am timp sa ma trezesc dis de dimineata. Am primit raspuns la dilema care ma framnata de o bucata de vreme: cum de se trezeau cu noaptea in cap “reformatorii” Bisericii? Raspunsul: se culcau devreme. Seara nu se uitau la filme, nu vedeau meciurile din UEFA, nu navigau pe internet, nu piedeau vremea pe “mess” si NU petreceau pana tarziu in noapte cu prietenii. La putin timp dupa ce se intuneca afara, ei se bagau in pat si se culcau. Ne spunea noua un profesor la Institut ca “o ora de somn inainte de miezul noptii face cat doua dupa miezul noptii.” Adevar grait-a!
“Orasul” da dependenta. Prin ofertele lui ne aglomereaza atat de mult incat nu mai avem timp pentru “cele spirituale”. Si, bineinteles, de vina e societatea, nu noi. Blestemul secolului 21 e ca devenim dependenti de tehnologia care ne promite confortul. Ca si crestini, ar trebui sa reincepem practicarea disciplinei solitudinii si a simplitatii. Desi pentru unii e greu, stiu, retragerea undeva la tara, pentru o perioada de timp, poate reprezenta un tratament spiritual inimaginabil. Trebuie sa vedem si cealalta parte a vietii care e reala, nu reflectata in diferite tipuri de monitoare si de boxe care mai de care mai pline de Wati.
Am observat ieri, cand m-am intors, ca depasisem 100.000 de vizite. Va multumesc pentru atentia acordata! Desi imi face placere sa fiu vizitat de cat mai multe persoane, sunt convins ca mult mai de folos v-ar fi sa lasati calculatorul vreo trei zile si sa plecati undeva, numai cu Biblia. Incercati si mai stam de vorba.
Pentru cel putin doua luni de acum incolo voi fi nevoit sa-mi reduc activitatea pe blog la cel mult doua postari pe saptamana, asta in cel mai fericit caz.
Sinagoga lor si sinagoga noastra februarie 19, 2009
Posted by laurentiu balcan in Meditatii.1 comment so far
Momentan citesc Evanghelia dupa Luca. Iata cateva ganduri despre sinagoga lor si sinagoga noastra.
Oamenii demonizati locuiesc, fara a fi deranjati de ceva sau cineva, in sinagoga lor (Luca 4:33). Invataturile din sinagoga nu au efect asupra oamenilor posedati de duhuri necurate, de fapt, se pare ca sinagoga e locul favorit al demonizatilor. Acolo pot medita in liniste, stiind, fara urma de indoiala, ca nu se afla in nici un pericol real. Ascultarea Torei, cantarile, dezbaterile pe marginea diferitelor subiecte spirituale nu au nici un efect asupra sufletelor incatusate de diavol.
Oamenii demonizati pot intra si in sinagogile noastre. Pot locui ani de zile, linistiti, langa noi, cantand cu noi, rugandu-se cu noi si chiar impartasindu-se cu noi. Bineinteles ca, din punct de vedere teologic, un crestin adevarat nu poate fi posedat de demoni, dar cine a spus ca adunarile noastre sunt formate numai din crestini adevarati? Doctrina corecta nu sperie duhurile. Decibelii de la inchinare nu au nici un efect asupra intunericului in care se afla demonizatii.
Oamenii demonizati nu pot locui langa Isus. Cand Isus a intrat in sinagoga lor, duhul necurat a inceput sa se manifeste. Il cunostea pe Isus. Stia de ce a venit. Nu a putut sta la aceeasi slujba cu Isus Hristos. Iar el, necuratul, a trebuit sa plece numaidecat.
Cand Isus va fi cu noi, in mod real, la fiecare slujba, cand vom inceta sa ne mai ascundem in dosul versetului “daca doi sau trei [...] acolo sunt si Eu ” si il vom lasa pe Isus sa fie Domnul Bisericii Sale, atunci slujbele noastre nu vor mai fi normale, naturale, ci supranaturale. Biserica are nevoie de o infuzie de supranatural! Predicatorul care ne predica in fiecare Duminica ar trebui sa fie Isus Hristos.
……
Sinagoga lor e plina de vanatori, de pandari (Luca 6:7). Sunt experti in teologie, in retorica si in morala religioasa. Nu le lipseste nimic, sunt perfectionisti prin definitie. Nu conteaza ca in sinagoga lor vin si oameni suferinzi, cu mainile uscate si cu spinarile garbovite (Luca 13:11). Sa stea linistiti, sa respecte regulile, sa le asculte cu cea mai mare atentie predicile elitiste si sa plece acasa, fara sa deranjeze pe cineva. Rutina si iar rutina!
Sinagoga noastra… nu are vanatori, pandari? Nu avem experti in teologie, in retorica si in comportament? Se spune ca cel mai bun serviciu de informatie este SPI (serviciul pocaitilor de informatii). Pocaitii sunt experti in a vana greselile si in a condamna comportamentul celorlalti. Orice deviere de la “regula” este aspru pedepsita. Nimic nu trebuie sa se faca in afara randuielii stabilite si unse cu alifiile calauzirii spirituale a initiatorilor ei.
Cand Isus a intrat in sinagoga lor, nu a dat doi bani pe regulile lor. Pe Isus il atrageau sufletele incatusate ale oamenilor care veneau an de an in sinagoga lor si nu-si gaseau eliberarea. Nu i-a pasat ca desteptii si sfintii aia turbau de manie si se sfatuiau cum sa-L omoare. Se pare ca duhul care a iesit in capitolul 4 s-a intors intr-o alta sinagoga, dar de asta data in predicatorii si liderii ei. Isus nu-i mai elibereaza si pe ei, pentru ca dracul era prietenul lor, musafirul inimii lor. Iar Isus nu te desparte de prieteni, decat daca vrei.
Cand Isus va intra in sinagogile noastre, nu va da doi bani pe regulile si directivele pe care le avem. El va fi atras de sufletele oamenilor impovarati, care vin de ani de zile si nu isi gasesc alinarea. Va sta de vorba cu uscatii, cu garbovitii si cu cei bolnavi de diferite boli. Ii va cauta pe cei apasati de diavolul si ii va elibera, chiar daca urletele lor ii vor “turba” pe fariseii si carturarii care vor conduce slujba.
Cand Isus intra intr-o sinagoga, lasa in urma dezastru. Cel putin asa spuneau sfintii de acolo. Dar dezastrul lui Dumnezeu este mai ordonat decat orice regula omeneasca si mai de dorit decat orice dar omenesc!
Doamne, poate iti va fi mila de noi si vei intra si in sinagogile noastre!
Este posibila “resetarea” Bisericii? februarie 13, 2009
Posted by laurentiu balcan in Reforma crestina.10 comments
Poate ca uneori vi s-a intamplat si voua sa stati in fata calculatorului si, la un moment, sa vi se blocheze toate functiile. Dati click stanga, click dreapta, trantiti mouse-ul, izbiti tastatura si nici o reactie. Sistemul rablagit s-a blocat si nu vrea sa mai functioneaze. Atunci, singura optiune pe care o aveti e sa va aplecati si sa apasati butonul “reset”, de langa “turn on”. Daca aveti calculatoare performante, probabil ca nu vi se va intampla asa ceva, dar mie mi s-a intamplat, de cateva ori.
Cand Biserica se blocheaza si cand functiile ei sunt aproape inexistente, este posibila resetarea Bisericii? Si nu ma refer la Biserica, ca la o entitate spirituala care nu are nevoie de resetare, ci ma refer la Biserica, ca la o institutie care aduna oameni de pretutindeni sub aripa ei. Ma refer la acea Biserica pe care o vedem noi saptamana de saptamana, zi de zi; la ceea ce suntem noi, cei care ne pretindem urmasii Domnului Isus Hristos.
Biserica la care ma refer nu mai raspunde la comenzile Capului. A ajuns sa lupte pentru autonomie fata de Cap. De fapt, isi creeaza propriul ei centru de comanda, concediindu-L pe Cel care este adevarata sursa de viata si autoritate a Bisericii.
Barfa si rautatea subjuga sufletele noastre si darama zidurile de dragoste ale Bisericii. Biserica sufera de incapacitatea de a iubi. Ii judeca pe toti, ii condamna pe toti, ii denigreaza pe toti si ii iubeste numai pe prietenii de la care poate obtine ceva. Nu mai suferim cu cei ce sufera si nu ne mai bucuram cu cei ce se bucura.
Biserica cu greu mai poate aduce exemple de schimbare radicala a vietii celor ce intra in ea. Diferentele dintre noi si lume incep sa se estompeze. Nu mai suntem diferiti, iar situatia este extrem de dramatica in unele locuri. Nu de multe ori eforturile noastre de evanghelizare au fost intampinate de celebra replica: “da’, ala, e pocait si el? Ca bea cu noi, vorbeste ca noi, se distreaza ca noi, merge unde mergem si noi.” Iar raspunsul nostru este rusinos, dezonorant: “oameni buni, nu va uitati la noi. Noi suntem oameni ca si voi. Uitati-va la Hristos!” Daca Evanghelia nu ne schimba pe noi, oare cum ii va schimba pe altii?!
Implicarea sociala a Bisericii si impactul ei asupra claselor defavorizate ale societatii este nesemnificativ. Aproape inexistent. Si aici beneficiem de ajutorul misiunilor PARAbisericesti, caci altfel am fi de rasul lumii. In timp ce saracii se inmultesc, Biserica devine tot mai bogata. Confortul nostru e mai important decat supravietuirea amaratilor, iar interesele noastre sunt deasupra intereselor lor. Citim tot mai des articole in publicatiile laice care contin cuvintele: miliardar, mafiot, penticostal etc. Pocaitii sunt dati in judecata si condamnati pentru fraude ca si cum nu ar avea nici un dumnezeu.
Biserica se departeaza de scopul ei; nu mai este pasionata de evanghelizarea si ucenicizarea lumii. In fata fenomenului musulman, care cunoaste cresteri semnificative, Biserica da inapoi, pierde teren. Biserica, din pacate, cultiva formarea si adormirea sfantului din banca. Iar sfantul din banca seamana perfect cu cel de pe perete. Adica e rigid, serios, insensibil. Cand sa mai avem timp sa ducem Evanghelia pana la marginile pamantului? O Biserica super ocupata cu scandaluri in interiorul ei, avida de faima, slava si putere lumeasca, nebuna dupa proopriile ei interese, cand sa-si mai indeplineasca scopul?
Toate acestea ne blocheaza functiile. Biserica are nevoie de resetare! Dar este oare posibila resetarea Bisericii? Aceasta e marea dilema!
Biserica din beciul adunarii. februarie 10, 2009
Posted by laurentiu balcan in Sa bata clopotul....13 comments
Cei mai multi, cand se gandesc la Biserica, se gandesc la doua entitati diferite dar care, pe alocuri se intrepatrund. Se gandesc la o Biserica spirituala, adunarea tuturor celor sfinti, eklessia si la o Biserica institutionalizata, organizata in culte religioase recunoscute sau nu de catre legile Statului. Dar foarte putini se gandesc la o a treia entitate pe care, in lipsa de inspiratie o voi numi “biserica din beciul Adunarii“.
Biserica din beciul Adunarii este formata din grupurile izolate de credinciosi, care se aduna pe unde apuca in timpul saptamanii. In mod surprinzator, impactul pe care il au astfel de intalniri asupra destinului spiritual al unor credinciosi este incredibil. In scurt timp, noii ucenici vor deveni promotorii ideilor “revolutionare”, de gherila, ale liderilor ce conduc astfel de intalniri izolate. Li se inoculeaza ideea ca “grupul nostru este adevarata Biserica!” Cei care participa la astfel de adunari izolate incep sa se creada superiori celorlalti si, din pacate, singurii care au o partasie autentica cu Domnul.
Biserica din beciul adunarii are liderii ei. De obicei nu sunt din comitetul Bisericii si nici apropiati ai acestora. Ca un dat, multi dintre ei nici nu sunt recunoscuti ca slujitori de catre Biserica, dar, in cadrul grupului, se erijeaza in adevarati pastori sufletesti. Au experienta in manipulare si folosesc o falsa autoritate spirituala pentru a-si convinge supusii sa le fie credinciosi. Subtil, nebagati in seama si fara o reactie din partea conducerii Bisericii – care de multe ori e plecata in deplasare! – acestia vor fi adevaratii formatori de opinie si spiritualitate ai Bisericii.
Biserica din beciul adunarii are proorocii ei. Acolo, in cadrul grupului, au loc tot felul de descoperiri. E locul ideal in care proorocii isi fac de cap, pentru ca nimeni nu verifica mesajul lor si nu le cere socoteala. Acolo au loc botezuri cu Duhul Sfant, ca la carte. Dupa metode si formule proprii, staruitorii ii ajuta pe candidati sa vorbeasca in alte limbi. Numarul mare de botezuri cu Duhul Sfant, in cadrul grupului, asigura autoritatea de care au nevoie liderii din beci. Multi isi noteaza in caiete proorociile si le transmit mai departe, ca pe o sursa de inspiratie si chiar de revelatie pentru cei de deasupra, adica pentru cei ce nu umbla prin beciuri. Poate ca si pe la voi prin biserica au circulat astfel de descoperiri imprimate pe hartie.
Biserica din beciul adunarii este dominata de fatarnicie. In aparenta te stimeaza, te apreciaza si te iubeste din toata inima. In realitate te judeca si te condamna la fiecare intalnire. Se discuta in termeni de “noi” si “ei”. Un astfel de sfant din beci a venit cu cativa ani in urma la mine si mi-a spus: “Domnul a descoperit ca noi, astia mai sfinti, sa venim cu zile de jertfa pentru tinerii bisericii. Diavolul se pregateaste sa-i loveasca.” L-am intrebat: “care noi, astia mai sfinti?” Si mi-a raspuns ca “astia mai sfinti” sunt cei care merg in timpul saptamanii la rugaciune si la intalniri de staruinta. Adica “astia mai sfinti” sunt cei din beciul adunarii. Totusi, ma mir cum de m-a incadrat si pe mine printre “astia mai sfinti”!
Biserica din beciul adunarii nu e tot una cu grupele organizate de casa, celulele de rugaciune, unde oamenii se intalnesc pentru partasie sincera si transparenta in jurul Cuvantului. Biserica din beci se izoleaza de Adunare. Adeptii ei se ascund de ceilalti si nu-si fac publica locatia. Iar in ce priveste teologia lor, nici nu vreau sa incep sa enumar ereziile nimicitoare pe care le propaga. Realitatea este ca cele mai multe erezii izvorasc din beciul adunarii. Acolo e un izvor nesecat de falsitate si amaraciune. Ce-i inveti tu pe oameni intr-o luna este demontat, cu foarte mare usurinta, in cadrul intalnirilor din beci.
Biserica din beciul adunarii este izvorul nesecat care produce fariseii de astazi!
Biserica si amantul ei, D-l Placere lumeasca! februarie 9, 2009
Posted by laurentiu balcan in Sa bata clopotul....9 comments
Isi verifica atent haina in timp ce urca cele trei trepte spre amvon. Aseza cu siguranta Biblia pe amvon si privi Biserica in asteptare. Apoi inghiti in sec, pentru a-si drege glasul si, dupa cateva secunde, cu o voce prelucrata, tipica predicatorilor care nu stiu ce vor sa spuna, isi incepu in forta mesajul:
- ” Sa-i multumim Domnului Isus ca inca nu a venit. Noi inca nu putem spune: “Vino, Doamne Isuse!”; nu suntem pregatiti si ar trebui sa ne rugam ca El sa nu vina degraba, caci nu ne-ar lua pe nici unul…”
[.....]
Biserica nu-si asteapta Mirele! Iata paradoxul si nebunia in care ne gasim. Cea care ar trebui sa raspunda permanent cu “Amin”, atunci cand aude cuvantul “Maranata”, urla in disperare un alt cuvant, ce e drept, tot biblic: “Anatema!” Nu cumva sa vina Domnul, am incurcat-o, dam de belea daca vine acum. Iata convingerea tot mai accentuata a multor credinciosi.
De ce se panicheaza pocaitii cand vine vorba de “semnul fiarei” si de antichrist? Pentru ca nu vor sa vina Domnul. Ca altii ies in strada si incearca sa impinga evenimentele apocaliptice pana spre marginea istoriei – sa treaca ei de hopul asta, ca dupa aceea nu mai conteaza – parca e de inteles. Inima oamenilor e legata de lume. Iubesc lumea si viata ei. Placerile lumii sunt singura lor sursa de fericire, nu cunosc alta, chiar daca e asa de scurta si efemera. Nu vor sa vina sfarsitul pentru ca nu s-au bucurat destul de lume, ar vrea sa mai stea putin, sa mai guste putin din ea si sa mai incerce ceva nou. Antichrist, cu semnul lui, le ameninta planurile de fericire! Dar pocaitii de ce se tem?
De ce nu-si asteapta Biserica Mirele?
Pentru ca ii este groaza ca Hristos sa nu o prinda, in pat, cu altul. Biserica iubeste lumea! In timp ce Mirele ei s-a dus sa-i pregateasca locul, ea, prea sfintita,gusta cu nerusinare din fericirea pe care i-o ofera amantul ei, Domnul Placere lumeasca. Acesta e un amant desavarsit. Nici o fecioara nu a rezistat puterii lui de seductie. E din cale afara de frumos si de aratos, chiar daca miroase a mort pe interior. Cuvintele lui ii intra la inima, ii gadila urechile si ii infunda timpanele, i le cimenteaza. Privirile lui o orbesc, vede stele verzi numai cand se uita la bogatiile lui nemasurate. Intr-o situatie de criza e tare bine sa ai un amant bogat, nu? Mangaierile lui mamonice ii produc valuri de placere. Se simte puternica langa el. Ii place noul ei statut. S-a saturat sa fie sluga!
Domnul Placere lumeasca ii face promisiuni irezistibile. E drogata de atata fericire. Cica i-a promis ca ii va da toata bogatia si slava lui daca - doar un mic si neinsemnat DACA – i se va inchina de 6 ori, cate 6 minute pe zi, 6 zile pe saptamana. Nu are pretentie sa i se inchine si in a 7 zi, nu, nu! Duminica i-a promis ca o va lasa sa vorbeasca cu Logodnicul ei, cu Mirele ei. El, amantul irezistibil, nu e gelos, nu e posesiv, ci, dimpotriva, incurajeaza schimbul de parteneri. Biserica poate sa-i spuna lui Hristos ca e moarta dupa El, ca Il iubeste de-i crapa pieptul si ca ii multumeste din strafundul inimii ca e acolo, in cer, pentru a pregati locul in care se vor bucura vesnic unul de celalalt!
Apoi, in prima zi a saptamanii, se reia acel diabolic ritual: de 6 ori/ 6 minute/ 6 zile. Biserica e in bratele Domnului Placere lumeasca. Si ii place la nebunie!
Ceea ce a uitat domnisoara Biserica – Fecioara fara pata! - e ca Mirele ei vede totul si isi pregateste (daca nu cumva l-a si pus in aplicare!) planul de actiune. Mirele ei e gelos. E posesiv. Nu-si imparte Mireasa cu nimeni. Nu e ranchiunos, dar e drept. Judecata va incepe cu Biserica Lui! Va veni vremea in care ea va da socoteala de fiecare gand, de fiecare cuvant si de fiecare fapta pe care a facut-o. Iar cand va veni pe norii cerului, il va prinde pe D-l Placere lumeasca si va da cu el de pamant de o sa sara din el chiar si mirosul Miresei Sale! Nimic din ce-i al Sau nu ii va lasa lui… nici macar mirosul.
Un asemenea Iubit, care sa te doreasca la nebunie numai pe tine si care din dragoste sa moara pentru tine, sa tot ai!
Maranata, Vino Doamne Isuse!
Mi s-a parut mie, sau am auzit un Amin?
( NOTA: in aceasta postare nu ma refer la Biserica ideala ( spirituala!) ci la Biserica institutionalizata – cea pe care o vedem si o cunoastem noi. Sper sa-mi intelegeti si generalizarea. Maranata! )
