Plictiseala din Biserica (3)

Biserica lui Hristos  este “Stalpul si Temelia Adevarului“; este locul in care oamenii se aduna pentru a celebra si marturisi Cuvantul datator de viata al lui Dumnezeu. Intreaga slujba se desfasoara –  sau cel putin asa ar trebui - in jurul Cuvantului, pentru ca stim ca daca Cuvantul patrunde in vietile oamenilor, vietile lor se vor schimba cu siguranta. Si, din nefericire, tocmai predica este elementul cel mai des invocat de cei ce se plictisesc in Biserica. Se pare ca unii mai rezista cum mai rezista la rugaciune, la cantare, la colecta, dar cand se ajunge la predica ii apuca groaza. In curand multi vor fi diagnosticati cu predicofobie, asta daca nu se va hotari mai intai, de catre forurile superioare, ca predicofobia este, de fapt, o calitate indispensabila crestinilor.

3. Predici seci  si fara impact.

Iata cateva raspunsuri pe care mi le-au dat niste tineri atunci cand le-am pus intrebarea: de ce ne plictisim in Biserica?

[...] Nu imi plac predicile; unele predici nu au efect prea mare; unele predici au o tonalitate de somnolenta si involuntar apare plictiseala; predicile nu au efect asupra bisericii; ne plictisim si din cauza fratelui care predica; nu gasesc nici o trezire (spirituala) in predici; cel mai mult ma plictisesc in timpul predicii [...]

Predicile plictisesc! De ce? In primul rand pentru ca am facut din predicarea Cuvantului o meserie ieftina care sa ne propulseze in ierarhie.  Predicarea nu mai este mijlocul prin care Dumnezeu vorbeste oamenilor, ci este privita ca pe un mijloc de a spune ceea ce vrem noi, cand vrem noi si cum vrem noi. In al doilea rand, nu suntem interesati de instruirea si echiparea noilor predicatori. Fiecare se considera un predicator innascut, super talentat si ultra iubit care nu mai are nevoie sa se pregateasca. Promovarea se va face cand “ucenicul“ ma va egala, adica niciodata! In al treilea rand, predicarea nu e insotita de rugaciunea si de exemplul celui ce predica. Predicile sunt seci si plictisitoare pentru ca nu au in ele viata, sunt simple discursuri religioase, si pe deasupra sunt si de proasta calitate.  Ceea ce nu ne schimba pe noi e putin probabil ca ii va schimba pe altii. Si nu in ultimul rand, predicarea a devenit ingrijorator de comerciala. Le predicam oamenilor ceea ce vor ei sa auda, nu ceea ce vrea Dumnezeu sa le spuna.

S-ar putea sa avem impresia ca situatia este dramatica mai ales la sate si mai putin la orase, unde numarul membrilor este semnificativ, deci ai de unde alege predicatori. Dar, in realitate,  lucrurile nu stau de loc asa. Sunt biserici cu sute de membri care nu au predicatori relevanti. Daca pleaca “predicatorul de baza” din biserica, lucrurile se complica rau, nu are cine sa-l inlocuiasca. Atmosfera se schimba radical. Iar cand o biserica depinde de un singur predicator, cred ca problema trebuie rezolvata imediat.

Ar trebui sa ne concentram slujbele in jurul unei singure predici de baza. Ar trebui sa incurajam impartasirea experientelor personale, atat ale fratilor cat si ale surorilor. Slujba e comuna, nu avem voie sa o monopolizam. Ar trebui sa stopam odata carnatul de predicatori care asteapta, e drept, extrem de umili, sa le vina randul la predica. Amvonul nu este ghilotina spirituala a Bisericii! Cand iti predica sase  predicatori la o slujba normala, te mai intrebi de ce se plictisesc oamenii? Unii vor spune: “he, he,  frate, nu le place Cuvantul, sa se pocaiasca !” Dar eu va intreb: in mod normal, voi mancati sase feluri de mancare, pe langa garnitura? Prea multa invatatura oboseste creierul!  Biserica se aduna pentru partasie, pentru celebrare, pentru slava lui Hristos, nu pentru a suporta refularile publice ale diletantilor avizi de slava lumeasca.

Ne trebuie cumpatare, mai ales in predicarea Cuvantului lui Dumnezeu! Mai bine putin si consistent, decat mult si diluat. Predicatori intelepti, plini de Duhul Sfant si de credinta, iata nevoia urgenta a Bisericii – PLICTISITE! – de azi.