penticostalul … un blog anti-somnolenta.

Plictiseala din Biserica (3) ianuarie 27, 2009

Biserica lui Hristos  este “Stalpul si Temelia Adevarului“; este locul in care oamenii se aduna pentru a celebra si marturisi Cuvantul datator de viata al lui Dumnezeu. Intreaga slujba se desfasoara –  sau cel putin asa ar trebui - in jurul Cuvantului, pentru ca stim ca daca Cuvantul patrunde in vietile oamenilor, vietile lor se vor schimba cu siguranta. Si, din nefericire, tocmai predica este elementul cel mai des invocat de cei ce se plictisesc in Biserica. Se pare ca unii mai rezista cum mai rezista la rugaciune, la cantare, la colecta, dar cand se ajunge la predica ii apuca groaza. In curand multi vor fi diagnosticati cu predicofobie, asta daca nu se va hotari mai intai, de catre forurile superioare, ca predicofobia este, de fapt, o calitate indispensabila crestinilor.

3. Predici seci  si fara impact.

Iata cateva raspunsuri pe care mi le-au dat niste tineri atunci cand le-am pus intrebarea: de ce ne plictisim in Biserica?

[...] Nu imi plac predicile; unele predici nu au efect prea mare; unele predici au o tonalitate de somnolenta si involuntar apare plictiseala; predicile nu au efect asupra bisericii; ne plictisim si din cauza fratelui care predica; nu gasesc nici o trezire (spirituala) in predici; cel mai mult ma plictisesc in timpul predicii [...]

Predicile plictisesc! De ce? In primul rand pentru ca am facut din predicarea Cuvantului o meserie ieftina care sa ne propulseze in ierarhie.  Predicarea nu mai este mijlocul prin care Dumnezeu vorbeste oamenilor, ci este privita ca pe un mijloc de a spune ceea ce vrem noi, cand vrem noi si cum vrem noi. In al doilea rand, nu suntem interesati de instruirea si echiparea noilor predicatori. Fiecare se considera un predicator innascut, super talentat si ultra iubit care nu mai are nevoie sa se pregateasca. Promovarea se va face cand “ucenicul“ ma va egala, adica niciodata! In al treilea rand, predicarea nu e insotita de rugaciunea si de exemplul celui ce predica. Predicile sunt seci si plictisitoare pentru ca nu au in ele viata, sunt simple discursuri religioase, si pe deasupra sunt si de proasta calitate.  Ceea ce nu ne schimba pe noi e putin probabil ca ii va schimba pe altii. Si nu in ultimul rand, predicarea a devenit ingrijorator de comerciala. Le predicam oamenilor ceea ce vor ei sa auda, nu ceea ce vrea Dumnezeu sa le spuna.

S-ar putea sa avem impresia ca situatia este dramatica mai ales la sate si mai putin la orase, unde numarul membrilor este semnificativ, deci ai de unde alege predicatori. Dar, in realitate,  lucrurile nu stau de loc asa. Sunt biserici cu sute de membri care nu au predicatori relevanti. Daca pleaca “predicatorul de baza” din biserica, lucrurile se complica rau, nu are cine sa-l inlocuiasca. Atmosfera se schimba radical. Iar cand o biserica depinde de un singur predicator, cred ca problema trebuie rezolvata imediat.

Ar trebui sa ne concentram slujbele in jurul unei singure predici de baza. Ar trebui sa incurajam impartasirea experientelor personale, atat ale fratilor cat si ale surorilor. Slujba e comuna, nu avem voie sa o monopolizam. Ar trebui sa stopam odata carnatul de predicatori care asteapta, e drept, extrem de umili, sa le vina randul la predica. Amvonul nu este ghilotina spirituala a Bisericii! Cand iti predica sase  predicatori la o slujba normala, te mai intrebi de ce se plictisesc oamenii? Unii vor spune: “he, he,  frate, nu le place Cuvantul, sa se pocaiasca !” Dar eu va intreb: in mod normal, voi mancati sase feluri de mancare, pe langa garnitura? Prea multa invatatura oboseste creierul!  Biserica se aduna pentru partasie, pentru celebrare, pentru slava lui Hristos, nu pentru a suporta refularile publice ale diletantilor avizi de slava lumeasca.

Ne trebuie cumpatare, mai ales in predicarea Cuvantului lui Dumnezeu! Mai bine putin si consistent, decat mult si diluat. Predicatori intelepti, plini de Duhul Sfant si de credinta, iata nevoia urgenta a Bisericii – PLICTISITE! – de azi.

Plictiseala din Biserica (2) ianuarie 27, 2009

Abordarea mea s-ar putea sa vi se para prea putin duhovniceasca. Este drept ca ma refer mai mult la lucrurile “care izbesc ochii“, la lucrurile tehnice ale Bisericii, dar, sa nu uitam, oamenii nu au nevoie de teorii religioase; ei au nevoie de o manifestare practica a evlaviei crestine. Oamenii s-au saturat  de atatea teorii seci si fara putere; vor sa vada manifestarea prezentei lui Dumnezeu intr-un mod real. Oare nu cumva ceea ce facem noi in Biserica il impiedica pe Dumnezeu sa se manifeste?

…..

2. Rigiditatea programelor religioase.

In cele mai multe biserici penticostale, un credincios sta Duminica in Biserica cel putin cinci ore. Nu stiu daca e mult sau daca e putin. Din partea mea poti sta si zece ore in Biserica, daca asta te ajuta sa semeni cu Isus si te face mai pocait. Dar cand programul la care participi este rigid si aproape ca poti intui ce se va intampla, inca de Luni dimineata, e clar ca cele cinci ore vor fi ore de stres si nu de partasie.

Oamenii, de obicei, se plictisesc de rutina. Rutina le mananca sufletul, le macina nervii si le distruge echilibrul emotional. Nu avem voie sa omoram suflete doar de dragul de a mentine traditiile si obiceiurile noastre. Unii se adancesc atat de tare in rutina incat rutina devine insasi motivatia lor de a fi. Ajung sa creada ca rutina le ofera siguranta si spiritualitate. Chiar daca sunt satui pana peste cap de aceleasi interminabile si insuportabile programe de Duminica, ei vor sustine sus si tare ca asta e adevarata evlavie. Flagelarea spirituala e considerata o cale de a atinge desavarsirea.

Ideea de nou este inacceptabila. Orice tendinta de innoire, de imbunatatire a calitatii si structurii slujbelor noastre va fi privita cu scepticism. Nu ne gandim o clipa ca, in timp ce  noi ne tinem vartos de structuri religioase de mult depasite, altii, in banca, isi cauta diverse ocupatii, cu ar fi: pictura pe spatarul bancii; Nead for Spead pe mobil; sms-uri la prieteni; desene pe foaia de informare; caricaturi pe servetele; X si O pe patru coloane; analiza hainelor “concurentelor”; sau, in cel mai fericit caz, o lunga si fericita transa in care mintea lor colinda prin locuri mult mai atractive decat Biserica.

Intr-o zi m-am gandit sa modificam putin structura slujbei de Duminica dimineata la noi in Biserica; asa, ca test de maturitatea spirituala. Am inceput cu doua cantari. Apoi am pus reprezentati ai categoriilor de varsta (copii/tineri,  adulti si batranti) sa citeasca cate un Psalm, pe care, in prealabil,  li-l comunicasem. Dupa aceea, i-am pus pe tineri sa cante doua cantari si unul dintre tinerii bisericii noastre, student, a avut un mesaj relevant  pentru Biserica. In jur de 10:10 am inceput timpul de rugaciune (ora de rugaciune, cum ii spunem noi). Mare mirare pe cei care, intentionat, veneau de la 10:00 pentru a evita ora de rugaciune.  Faptul ca ora de rugaciune a fost pusa in mijlocul programului a constituit un motiv de agitatie,program care, cel putin mie personal mi-a produs o mare bucurie. Nu am vazut pe nimeni dormind. Toti erau curiosi sa vada ce se va mai intampla, ce voi mai demola din rigiditatea slujbelor cu care erau obisnuiti. Pe la 10:50 s-au mai citit doi psalmi, am laudat pe Domnul prin cantare, am facut colecta, apoi am predicat eu si la ora 11:30 (fix!) am incheiat slujba.

Cei mai multi au fost incantati dar, asa cum ma si asteptam, o parte au privit demersul acesta ca pe introducerea “show-ului” in biserica. Cineva mi-a spus: “noi suntem gata sa introducem elemente noi, dar sa fie dupa randuiala penticostala.” Nu i-am mai spus ca randuiala la care se refera el este arbitrara, irelevanta si exclude insasi ideea de nou, dar, in cadrul Adunarii Generale de la sfarsitul anului trecut, i-am anuntat sa se mai astepte la astfel de “slujbe modificate“… dupa randuiala biblica. Si, cu ajutorul Domnului, ele vor veni.

Cele mai multe biserici nu depun nici un efort de a-si imbunatati slujbele. La noua fara cinci ne orientam si noi ce sa facem, pe cine vom pune la predica, pe cine la ora de rugaciune, cine va canta etc. Iar daca vin musafiri ii punem pe toti la cuvant, ca sa nu se supere servii Domnului. Cand si cum se va termina slujba, asta numai Domnul stie.

Vai, iar v-am plictisit….