Laurentiu Balcan – visez, ca sa n-adorm…

In abordarea acestei chestiuni, cel putin ca penticostali, trebuie sa ne raportam in primul rand la Sfanta Scriptura, dar si la Marturisirea de Credinta si la Statutul de organizare si de functionare al Cultului Penticostal din Romania.

Nu trebuie sa faci un studiu detaliat al Noului Testament pentru a ajunge la concluzia ca ordinarea, la ora actuala, nu seamana cu ceea ce practica Biserica primara. Suntem rigizi, iar apelul pastorilor care au trimis Scrisoarea Deschisa catre Consiliul Bisericesc, si nu numai, este indreptatit. Avem o problema (CRIZA)  institutionala in biserica penticostala pe care nu suntem gata sa o confrutam.

Marturisirea de credinta, articolul 22, partea finala, spune clar: “actul ordinarii se face la recomandarea unei Biserici locale si durata slujirii efective depinde tot de  hotararea Bisericii locale“. Biserica locala e singura autoritate care isi poate recunoaste slujitorii.   Cand rolul de REPREZENTARE a structurilor de conducere a Cultului Penticostal se disipa si este inlocuit cu un rol de STAPANIRE, nu cred ca mai avem mult pana sa ne alegem si noi “Sfantul Parinte“. 

Concentrarea autoritatii Bisericii locale, in altceva decat comunitatea credinciosilor, nu este altceva decat usa deschisa spre “papalitate“. Autoritatea ierarhizata a structurilor bisericeste, nu este dovada ca renuntam la rolul lui Hristos de CAP  al Bisericii Sale?

Articolul 31 si 32 din Statut, spune: ” Pastorii impreuna cu comitetele de conducere ale bisericilor au sarcina de a identifica chemarea specifica a fiecarui slujitor din partea lui Dumnezeu si de a o recunoaste, procedand la investirea in lucrarea divina dupa caz, prin recunoastere sau prin actul ordinarii, cu rugaciune si punerea mainilor. Actul ordinarii nu se aplica femeilor. Aprobarea slujitorilor in vederea ordinarii, se face de catre Adunarea Generala a bisericii (locale), la propunerea conducerii bisericii prin votul a cel putin 2/3 din numarul membrilor prezenti“. 

Biserica locala, prin reprezentatii ei, recunoaste slujirea cuiva si cere ordinarea acelei persoane. Comunitatea Regionala, dupa examinarea doctrinara a slujitorilor (Statut, art.33, puctul 2), hotaraste asupra propunerii facute de biserica locala. (Statut, art.65, litera e)

Ca sa nu va plictisesc, as vrea sa va rog pe toti cititorii acestei postari sa meditati impreuna cu mine la versetul din Fapte 14:23 “Au randuit prezbiteri in fiecare Biserica, si dupa ce s-au rugati si au postit, i-au incredintat in mana Domnului, in care crezusera.”

Iata care sunt intrebarile ce imi vin acum in minte:

- ce perioada de proba le-au oferit apostolii candidatilor inainte de a fi ordinati ?

- in ce a constat examenul de promovare in slujba de prezbiter ?

- cati pastori ASTAZI  se roaga si postesc pentru cei ce urmeaza sa fie ordinati ?

- care ar trebui sa fie modul ideal de ordinare a slujitorilor?

“Cauta sa te infatisezi inaintea lui Dumnezeu ca un om incercat, ca un lucrator care n-are de ce sa-i fie rusine, si care imparte drept Cuvantul adevarului.” (2Timotei 2:15)