Penticostal de la “Cincizecime” iunie 15, 2008
Posted by laurentiu in Penticostalism.Tags: biserica penticostala, botezul cu duhul sfant, cincizecimea, Penticostalism, umplerea cu duhul sfant
trackback
Sarbatoarea pogorarii Duhului Sfant este o sarbatoare cu o semnificatie deosebita pentru penticostalii de pretutindeni, circa 600.000 de credinciosi declarati. Numele noastru, de “penticostal”, vine de la aceasta sarbatoare a “Pentacostului”, adica a Cincizecimii. Penticostalul e crestinul care crede si experimenteaza “botezul cu Duhul Sfant”, asa cum este el descris in Faptele Apostolilor, dar nu numai.
Nu sunt dintre aceia care cred ca penticostalii sunt cei mai vechi crestini, din moment ce apostolii si cei din camera de sus au vorbit in alte limbi. Nu cred ca argumentul “vechimii” va da vreodata autoritate crezului nostru. Dar cred ca experienta “botezului cu Duhul Sfant” este cat se poate de reala si de necesara astazi.
Ceea ce pierdem noi din vedere este ca botezul cu Duhul Sfat nu este doar o notiune teologica, ci este o experienta practica, care urmeaza mantuirii. Luca, in Fapte 2: 38 -39, stabileste principiile in care credeau crestinii la inceput: intai pocainta, apoi botezul in apa si apoi botezul cu Duhul Sfant. Biserica are nevoie de botezul Duhului Sfant, mai mult ca oricand.
Botezul cu Duhul Sfant este un botez al puterii: “veti primi o putere cand se va pogori Duhul Sfant peste voi”; este implinirea unei promisiuni prin care Dumnezeu se angajeaza sa intre in om si sa locuiasca acolo: Isaia 44:1-8; este o experienta miraculoasa care pune in uimire si-l determina pe om sa: “declare lucrurile minunate ale lui Dumnezeu”.
Botezul cu Duhul Sfant este experienta prin care Dumnezeu isi investeste ambasadorii cu autoritate si putere de sus. Evanghelia trebuie propovaduita pana la marginile lumii. Pentru asta avem nevoie de putere de sus.
a fi martor inseamna mult mai mult decat a marturisi si propovadui. Ucenicii au propovaduit Evanghelia si au facut minuni si inainte de Rusalii.
martor – martus (gr.) inseamna si martir. puterea o primim sa fim martori, martiri care mor zilnic fata de eul lor, ce-si iau crucea in fiecare zi ca in viata lor sa se arate viata lui Hristos.
Avem nevoie de puterea Duhului pentru a trai ca si Hristos. Bineinteles, fiecare din noi trebuie sa-L predicam pe Hrisos si daca e nevoie sa folosim si cuvintele.
Ai dreptate Vasilis.
Totusi, expresia: “predica-L pe Hristos si daca e nevoie foloseste si cuvinte”, nu este tocmai biblica. Suna frumos, recunosc, dar Pavel ne spune: “credinta vine in urma auzirii.” Auzirea Evanghelie este o tema importanta in Noul Testament. Noi am fost chemati sa confirmam prin fapte ceea ce predicam, nu sa stam mutzi si sa lasam faptele sa vorbeasca….
e greseala mea. trebuia sa scriu “cand e nevoie” nu “daca”. nu putem predica tot timpul insa ni se cere sa-l aratam tot timpul pe Hristos. Ideea ii apartine lui Francisc de Assisi
Nu cred că pentru un creştin e ceva discutabil în a predica sau nu Evanghelia.
Matei 28:20 …Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sînt cu voi în toate zilele,până la sfârşitul veacului.Amin
Însoţirea prezenţei lui Hristos pentru Biserică este când aceasta misionează. Când o Biserică nu misionează, demisionează. Un creştin îşi păstrează vlaga şi viaţa dăruind şi oferind, mai clar spus, slujind şi lasându-se consumat de cei din jur. De fapt, expresia “biserică misionară” nici nu ar trebui să existe. Toate bisericile trebuie să fie misionare şi toţi creştinii trebuie să fie misionari.
Domnul să vi se descopere.
“Botezul cu Duhul Sfant…este o experienta practica, care urmeaza mantuirii.” – iată o formulare neinspirată, cel puţin din perspectiva a ceea ce înseamnă mîntuirea.
Formularea sugerează că mîntuirea ar fi un moment şi distrage atenţia de la PROCES.
De fapt, chiar expresia folosită în continuare – “intai pocainta, apoi botezul in apa si apoi botezul cu Duhul Sfant” – arată reducţionismul conceptului mîntuire (proces) la… pocăinţă (moment).
Nu vreau sa polemizez…fiecare cu perceptia lui.
In penticostalism, procesul la care te referi se cheama “sfintire”. Mantuirea nu trebuie inteleasca mai intai ca un “proces”, ci ca o experienta prin care intri intr-o relatie de partasie cu Sfata Treime. In cadrul acestei RELATII te afli in procesul SFINTIRII…
Daca mantuirea e un proces…. inseamna ca devii mai “mantuit” pe zi ce trece? Esti mantuit treptat sau dintr-o data?
În penticostalism, zici? Unde? Care teolog? Care scriere penticostală?
Si daca ti-as da o lista? Si cu ce ar imbunatati asta discutia noastra?
Tu uiti ca fac parte din miscarea penticostala si ca stiu care sunt conceptele pe care noi (penticostalii) le promovam, cel putin in Romania?
Oricum, tu abordezi subiectul de o pozitia pe care o crezi superioara celei pe care ma aflu eu. Nicidecum “reductionista” cum afirmi tu. Ci dimpotriva…
Postarea mea nu era despre mantuire, ci despre botezul cu Duhul Sfant. Scopul ei era sa arate ca toti cretinii, dupa ce au fost mantuiti, pot sa experimenteze botezul cu Duhul Sfant.
Tu ai fost botezat cu Duhul Sfant ?
De ce aş aborda subiectul de pe o poziţie (pe care o cred) superioară? Ce aş avea de cîştigat? Sper să nu îmi mai pui în cîrcă atitudini pe care nu ai de unde să ştii dacă le am (sau, dacă le am, nu ai încă de unde să ştii cît de nuanţate sînt).
Atenţie, perspectiva reducţionistă se referea la MÎNTUIRE. Eu nu am făcut decît să pun în discuţie această perspectivă.
“Botezul cu Duhul Sfant…este o experienta practica, care urmeaza mantuirii.” – aceasta a fost formula pe care ai folosit-o, în care botezul cu Duhul Sfînt era indicat, în succesiune cronologică, a urma mîntuirii. Aşadar, ai legat cronologic botezul cu Duhul Sfînt de mîntuire. Eu am observat că mîntuirea era folosită simplist şi am pus în discuţie acest concept. Văd că nu discuţi despre postarea ta, ci despre… mine.
Eu pot să fac (cel puţin) o postare pe blogul meu despre mîntuire, dar aici s-a iscat discuţia şi cititorii pot să aibă ocazia să asiste la o discuţie despre acest subiect.
Doar aşa, pentru stîrnit interesul, voi da un citat al unui însemnat teolog american contemporan, James Montgomery Boice (care a fost pastor coordonator la Tenth Presbiterian Church, Philadelphia):
“Etapele procesului de mîntuire sînt: preştiinţa lui Dumnezeu, predestinarea, apoi chemarea noastră eficace, regenerarea, credinţa şi pocăinţa, justificarea, sfinţirea şi glorificarea.” (Fundamente ale credinţei creştine, p. 381)
Nu-i aşa că nu mai e aşa de glorioasă afirmaţia ta – “Botezul cu Duhul Sfant…este o experienta practica, care urmeaza mantuirii.”? Nu-i aşa că nu e o chestiune comodă să identifici exact, cronologic, momentul botezului cu Duhul Sfînt între aceste etape ale procesului mîntuirii?
Afirmatia la care te referi nu este “inventia” mea si nici nu s-a vrut glorioasa.
Nu iti pun in carca nici o atitudine. Asa am perceput eu comentariul tau…
Dr. John F Tipei: “Pentru penticostali, botezul cu Duhul Sfant este o experienta separata de convertire si ulterioara acesteia…” (Duhul Sfant – o teologie biblica din perspectiva penticostala, pag 183).
Printre cei care sustin aceasta parere, John F Tipei ii aminteste si pe: G.Haya-Parts; H.M.Ervin; H.D.Hunter; R.Stronstad…
Tot respectul pentru Boice…eu m-am referit la “mantuirea prezenta”, nu la cea trecuta sau viitoare. Domnul Isus a spus: “cine va crede si se va boteza va fi mantuit”, iar Petru ne spune: “apoi veti primi darul Duhul Sfant”.
Deci putem vorbi si despre un moment al mantuirii, nu numai despre un proces, nu?
Întrebarea aceasta este, într-adevăr, interesantă şi deschide perspectiva unei dezbateri teologice. Însă eu nu am contrazis ideea de mîntuire ca moment, ci am deplîns folosirea conceptului într-un astfel de mod reducţionist.
Mi-ai dat citatul din Tipei. Să observăm, împreună, că Tipei nu foloseşte termenul de mîntuire, ci pe cel de convertire.
Aşadar, a vorbi despre botezul cu Duhul Sfânt (care, oare, nu e altceva decât “darul Duhului Sfânt”?) printr-o conexiune de tip cronologic cu mîntuirea (şi convertirea, şi regenerarea, şi pocăinţa) nu este chiar aşa de comod.
Văd că nu te-ai putut abţine să nu dai exemplu clasic cu primirea darului Duhului Sfînt DUPĂ “momentul” credinţei şi botezului (Dacă “cine crede şi se va boteza va fi mântuit”, oare de ce m-ai întrebat de botezul cu Duhul Sfînt şi nu m-ai întrebat dacă sînt mîntuit, sau dacă sînt botezat?).
De ce atunci să mă abţin eu şi să nu dau contraexemplul clasic al primirii Duhului Sfînt ÎNAINTEA botezului: Fapte 10.
“Pe cînd rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorît Duhul Sfînt peste toţi cei ce ascultau Cuvîntul” (aici cred că avem o ambiguitate în ceea ce priveşte termenul “pogorîre” – păi nu s-a pogorît Duhul Sfînt în Ziua Cincizecimii? – Fapte 2), aşa că Petru întreabă: “Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfînt ca şi noi?”
De fapt, în ultimul paragraf, tocmai John Tipei spune că Duhul Sfînt poate fi primit ÎNAINTE de botez, contrazicînd, parcă, afirmaţia ta: “Botezul cu Duhul Sfant…este o experienta practica, care urmeaza mantuirii.”
Alin,
E clar ca nu putem avea o dezbatere serioasa in cateva paragrafe. Riscul de a fi intelesi gresit e foarte mare.
De exemplu…
Eu nu te-am intrebat daca ai sau nu Duhul. Ci daca esti BOTEZAT cu Duhul Sfant. Ceea ce e cu totul altceva. M-am referit la aceea experienta pe care au avut-o apostolii si ceilalti in Fapte.
Convertirea e MOMENTUL in care omul primeste darul mantuirii….
Lucrarea Duhului Sfant e mai complexa. Probabil suferim de reminiscente teologice (sectare?) din moment ce plecam cu prejudecati si cu idei preconcepute. Tu ai plecat de la ideea ca eu, ca penticostal, pun la indoiala mantuirea ta, din moment ce nu esti botezat cu Duhul Sfant, asa cum intelegem noi fenomenul. Aceasta prejudecata este gresita.
Duhul Sfant locuieste in toti cei ce se pocaiesc si au credinta. El lucreaza pocainta si nasterea din nou. In Fapte ni se spune ca: “au ramas strapunsi in inima…” Cine i-a regenerat? Cine le-a schimbat mintea (metanoia)? E clar ca Duhul Sfant. Nu? Deci Duhul Sfant locuieste in toti credinciosii. Dar nu toti credinciosii sunt BOTEZATI cu Duhul Sfant.
Botezul cu Duhul Sfant e o UMPLERE cu putere. Iar aceasta umplere, asa cum intelegem noi fenomenul, are ca semn exterior vorbirea in alte limbi. De fapt, indiferent de cum interpretam fenomenul botezului cu Duhul Sfant, daca e valabila sau nu vorbirea in alte limbi, un lucru reiese clar din relatarile lui Luca: “botezul cu Duhul Sfant e o experienta puternica, ce pune in uimire”.
Am vazut lucruri marete pe care le face Duhul Sfant. Manifestari ale puterii Lui care ma pun si acum in uimire. Bisericile noastre sunt prea slabe si prea lipsite de putere. Ce facem noi? IN loc sa ne rugam pentru putere si revarari de Duh, polemizam daca e valabil sau nu botezul cu Duhul Sfant, vorbirea in limbi, proorocia etc etc. Pacat…..
Laurenţiu,
Scrii: “Tu ai plecat de la ideea ca eu, ca penticostal, pun la indoiala mantuirea ta, din moment ce nu esti botezat cu Duhul Sfant, asa cum intelegem noi fenomenul. Aceasta prejudecata este gresita.”
Sper că îţi vei cere scuze pentru această prejudecată pe care mi-ai pus-o în cîrcă. După cum se vede, tu ai o prejudecată despre mine.
De asemenea, sper că îţi vei cere scuze ŞI pentru următoarea afirmaţie: “IN loc sa ne rugam pentru putere si revarari de Duh, polemizam daca e valabil sau nu botezul cu Duhul Sfant, vorbirea in limbi, proorocia etc.”.
Eu nu am polemizat dacă e valabil sau nu botezul cu Duhul SFînt. Nici despre vorbirea în limbi sau despre proorocie.
Eu am pus în discuţie conceptul de mîntuire şi modul reducţionist în care l-ai folosit.
Dar dacă vrei să discutăm de ce “bisericile noastre sunt prea slabe”, atunci voi spune că această slăbiciune se datorează ŞI unora ca tine care nu sînt atenţi la conceptele pe care le folosesc şi CUM le folosesc. Şi care lasă comentarii prosteşti ale unora pe bloguri.
Ca să nu mai vorbesc de faptul că îmi pui mie în cîrcă lucruri neadevărate.
Te invit să mai citeşti încă dată comentariile mele, ca să îţi revii din hiperrealitatea pe care ai construit-o mai ales în ultimul comentariu.
Tu spui: “Eu nu te-am intrebat daca ai sau nu Duhul. Ci daca esti BOTEZAT cu Duhul Sfant.” Dar eu am fost atent şi tocmai asta scrisesem: “de ce m-ai întrebat de botezul cu Duhul Sfînt?”
De ce mi-ai mai dat citatul din Tipei, dacă nu discutăm despre ce conţine?
Nu putem avea o dezbatere serioasă în cîteva paragrafe?
Păi nici la biserică nu putem avea o dezbatere serioasă în 2 ore (cînd mai trebuie şi să cînte corul, orchestra, duete şi solo-uri).
Aşadar, iată o cauză evidentă a slăbiciunii bisericilor: nu au (timp de) dezbateri.
Ups,
Te aprinzi repede Alin…fara motiv cred eu.
Am interpretat afirmatia ta: “Văd că nu te-ai putut abţine să nu dai exemplu clasic cu primirea darului Duhului Sfînt DUPĂ “momentul” credinţei şi botezului (Dacă “cine crede şi se va boteza va fi mântuit”, oare de ce m-ai întrebat de botezul cu Duhul Sfînt şi nu m-ai întrebat dacă sînt mîntuit, sau dacă sînt botezat?).” drept o prejudecata. Interogatia ta: ” de ce…nu m-ai intrebat daca sunt mantuit?” mi se pare ca arata prejudecata pe care eu am presupus-o.
Tu nu ai prejudecati, Alin?
Afirmatia: ““IN loc sa ne rugam pentru putere si revarari de Duh, polemizam daca e valabil sau nu botezul cu Duhul Sfant, vorbirea in limbi, proorocia etc.” nu se refera strict la noi doi.Era o afirmatie generala – trebuia sa o intelegi intr-un context mai larg si sa nu o iei drept mesaj personal.
Te-am intrebat de botezul cu Duhul Sfant pentru ca e o experienta separata de convertire si nicidecum identica cu botezul in apa, sau cu momentul mantuirii.
Vad ca nu te-ai putut abtine sa lansezi un atac personal, pe care voi incerca sa-l ignor. Recunosc ca bisericile noastre sunt slabe si din pricina unora ca MINE, dar din motive total diferite de cele pe care le amintesti tu. Nu cred ca unele comentarii de pe blogul meu, sau cum folosesc eu unii termeni, pot afecta biserica.
In fine…nu stiu daca ajuta la ceva sa-mi cer scuze. Pentru ce? Nu te-am jignit cu nimic si nici nu am avut macar intentia s-o fac. Asa am interpretat eu comentariul tau. Ce e gresit in asta? Toti avem prejudecati.
Am timp de dezbateri. Dar, hai sa recunoastem, adevaratele dezbateri nu se fac in fata tastaturii, ci fata in fata…Daca am sta fata in fata, probabil altfel al decurge discutia noastra.
Te invit la Onesti, daca ai drum prin zona. Bem o cafea/cappucino, sau ce vrei tu, si discutam “serios”.
1. Laurenţiu, acum ai scris că m-am aprins. Eu nu îmi aduc aminte că m-am aprins cînd ţi-am scris ţie (sau altora, de obicei), nu ar trebui să-ţi spun că iar greşeşti punîndu-mi în cîrcă astfel de atitudine? Cum adică, nu există polemică fără aprindere? Ba există. Uneori eu prefer pe cele cu aprindere, că sînt mai sincere, mai autentice, ai ocazia să simţi pulsul omului. Ai fi destul de dezamăgit dacă ai vedea cu ce distanţă îmi concep unele replici.
2. Ajută la ceva să ne cerem scuze. Ajută la reluarea dialogului – vorbesc în general. Am precizat pentru ce: ““Tu ai plecat de la ideea ca eu, ca penticostal, pun la indoiala mantuirea ta, din moment ce nu esti botezat cu Duhul Sfant, asa cum intelegem noi fenomenul. Aceasta prejudecata este gresita.” Nu, această prejudecată nu este greşită (sau adevărată). Această prejudecată nu există. Ai introdus in discuţie un parametru care nu îşi avea rostul. Al doilea parametru pe care l-ai introdus era: “polemizam daca e valabil sau nu botezul cu Duhul Sfant, vorbirea in limbi, proorocia etc.”. Iar eu am precizat că eu nu am polemizat despre aşa ceva, ci despre conceptul de mîntuire. Eu sînt deja obişnuit, de cîţiva ani, să se spună tot felul de lucruri despre mine, dar, totuşi, de ce să ne cheltuim energia pe astfel de polemici? Răspunsul îl voi da puţin mai încolo, e foarte important.
3. Chestiunea de dezbătut ar fi următoarea: “Vad ca nu te-ai putut abtine sa lansezi un atac personal, pe care voi incerca sa-l ignor. Recunosc ca bisericile noastre sunt slabe si din pricina unora ca MINE, dar din motive total diferite de cele pe care le amintesti tu. Nu cred ca unele comentarii de pe blogul meu, sau cum folosesc eu unii termeni, pot afecta biserica.”
a. Nu accept ideea de atac personal, propun să mai citim încă o dată replicile noastre, să observăm că tocmai generalizam, dar nu ca să evidenţiez persoana (sau personajul), ci ca să evidenţiez o stare de fapt pe care ai recunoscut-o şi tu. Îmi aduc aminte de discuţii cu pastori care îmi spuneau: Aline, de fapt situaţia e mult mai gravă decît ce observi tu, iar eu rămîneam perplex în faţa lor şi le spuneam: Păi bine, bisericile astea nu sînt responsabilitatea voastră? Cum de sînteţi atît de senini în timp ce recunoaşteţi eşecul? (Şi, în gîndul meu: Şi cum de îndrăzniţi să mai polemizaţi cu alţii care încearcă reformarea spaţiului evanghelic?)
b. Îmi pare rău că nu vrei să accepţi (încă) importanţa conceptelor teologice pentru constituirea de comunităţi creştine sănătoase. Aşadar, nu de TINE e vorba, ci de mentalitatea pe care, în discuţia noastră, tu o întruchipezi.
c. Resping categoric ultima ta afirmaţie. Este o chestiune de ignoranţă, pe care am mai întîlnit-o la personaje confesionale precum pastori sau teologi care nu iau în seamă mijloacele acestea de informare, dar şi de formare. Nu este o coincidenţă faptul că blogul pastorului Marius Cruceru a dominat mai bine de jumătate de an blogosfera WordPress (unde apăruse în noiembrie şi Ion Iliescu), sau că în ianuarie, la un moment dat, primele trei bloguri în Top erau ale unor evanghelici (Marius Cruceru, Dănuţ Mănăstireanu, Vasile Taloş) sau chiar faptul că noi purtăm această conversaţie aici. Blogul a devenit SINGURUL loc de dezbatere pentru evanghelici. Mă rog, pseudodezbatere.
4. Însă întrebarea este dacă evanghelicii sînt pregătiţi pentru dezbateri. Răspunsul este aproape evident: nu. Ce contează mai mult: faptul că cineva se aprinde într-o polemică sau polemica în sine? Adică pierdem mult mai multă energie cu chestiuni legate de persoane decît cu chestiuni legate de idei. Evanghelicii nu prea se pot bucura că au la îndemînă un mijloc excelent pentru promovarea ideilor religioase. Ei nu prea ştiu să le promoveze (de obicei ei cred că trebuie să cheme oamenii la biserică, cînd sînt invitaţi renumiţi şi formaţii muzicale). Trebuie să înveţe.
5. Spui: “Daca am sta fata in fata, probabil altfel al decurge discutia noastra.” Da şi nu. Da, în sensul că ar fi o comunicare mai directă (m-aş putea aprinde pe bune!) şi cumva redus factorul de suspiciune. Nu, în sensul că eu nu foarte interesat de astfel de “aranjamente” pastorale, în care enoriaşul e un fel de “mobilă umană” integrată într-un astfel de “aranjament”. (În loc de pastoral se poate citi: confesional, oricum, e vorba de aspectul psihologic pe care îl depistez foarte repede în astfel de întrevederi.) Tocmai a discuta serios are mai puţin de a face cu întîlnirea faţă în faţă, de fapt are de a face cu tradiţia confesionala căreia îi aparţinem, cu tradiţia eclesială şi familială din cadrul tradiţiei confesionale, cu factorul de entuziasm şi dorinţă de reformă pe care îl dobîndim fiecare la un moment dat, cu reflexele de disciplină eseistică pe care le-am dobîndit într-un fel sau altul, astfel încît să putem instrumentaliza discuţia serioasă. Cu alte cuvinte, spun că teologul, pastorul, cîntăreţul sau uşierul are, fiecare, rolul lui. Problema evidentă în practica eclesiologică evanghelică e că se reuşeşte prea puţin armonizarea organismului eclesial şi a spaţiului evanghelic. Iată, a fost de ajuns să comentez nişte expresii că şi a apărut tensiune (iar altcineva nu a scăpat momentul să o menţioneze pe un alt blog).
6. Aşadar, problema polemicii noastre este importantă, nu doar pentru că e un exerciţiu de dialog şi o ocazie de exersare a scrisului (românii sînt în general colocviali, aşadar nu m-a mirat invitaţia ta), este un examen pentru modul în care evanghelicii sînt prezenţi pe Internet, în polemici. Înainte de luna februarie, cînd Agora Christi a lansat subiectul deconspirării, îmi exprimam opinia că de fapt marea miză nu este subiectul, ci modul în care blogul va reuşi să menţină o atmosferă decentă la comentarii. La fel, în discuţiile noastre nu contează atît de mult cine cîştigă (pentru prima oară am observat că ai poziţionat botezul cu Duhul Sfînt faţă de conceptul de convertire, nu de cel de mîntuire), ci dacă sîntem dispuşi să fim amîndoi înfrînţi – această e adevărata miză a dialogului.
Incep sa te inteleg mai bine (sunt mai multe paragrafe…). Imi cer scuze pentru presupunerile mele, desi, cred ca vei fi de acord cu mine, ele au plecat de la niste afirmatii care pot fi interpretate si in modul in care le-am interpretat eu. Acesta e motivul pentru care prefer discutiile “in direct”. Nu refuz “dezbaterile” virtuale, dar le vad defectuoase din moment ce trebuie sa lucrezi cu multe presupuneri. E un fel de hermeneutica injumatatita. Uneori trebuie sa ghicesc ce vrei sa spui. Si cum nu sunt ghicitor, riscul de a trage concluzii pripite este ridicat.
Deci nu ai prejudecatile pe care le-am presupus. OK, am inteles.
Punctul 3a este dicutabil. Ai vrut sa ma atingi putin cand ai spus: “…se datorează ŞI unora ca tine …” Dar trecem peste ca sa nu batem pasul pe loc.
Punctul 3b mi se pare interesant. De unde ai tras concluzia ca nu accept importanta conceptelor teologice? As vrea totusi sa dezvolti ideea ca sa nu imi reprosezi alte presupuneri pe care le fac.
La punctul 3c ai pus degetul pe “i”. Ai si nu ai dreptate. Cred ca Marius Cruceru ar fi avut succes si daca nu era pastor.
Personal nu sunt convins ca, in cazul nostru, internetul “formeaza” caractere crestine. De aceea nu cred ca rolul lui este foarte benefic pentru sanatate bisericilor noastre. Si pana la urma, cati membrii ai bisericilor nostre sunt conectati la internet? Si cati sunt “crescuti spiritual” in fata monitorului? Nu am statistici, dar cred ca foarte putini.
Desi as fi vrut sa nu ai dreptate, trebuie sa recunosc ca afirmatia ta, din pacate, este extrem de adevarata: “Blogul a devenit SINGURUL loc de dezbatere pentru evanghelici.” De ce? De ce nu putem discuta altfel? De ce nu suntem gata sa riscam toate prejudecatile noastre de dragul adevarului? Iata un subiect care ma pune pe ganduri….
La punctul 4 as vrea o solutie. De ce nu suntem pregatiti pentru dezbateri?
Nu stiu de ce, dar am impresia ca la punctul 5 ai inteleg gresit invitatia mea. Nu am abordat “pastoral” problema. Cred ca dicutiile personale sunt mult mai benefice decat cele virtuale. Poate ca formarea mea pastorala, care ma determina sa interactionez personal cu oamenii, ma face sa gandesc asa. Nu stiu. Dar stiu ca atunci cand discuti personal cu cineva, nivelul de interactiune creste enorm. Il intelegi altfel.
In cadrul unei dezbateri, eu sunt dispus sa ma recunosc “infrant”, doar atunci cand argumentele (biblice) sunt de neclintit.
Am intalnit la tine o expresie care mi se pare interesanta: “spatiul evanghelic.” Vad ca o folosesti ca pe ceva para-bisericesc si chiar separat de comunitatea bisericii, din moment ce spui: “Problema evidentă în practica eclesiologică evanghelică e că se reuşeşte prea puţin armonizarea organismului eclesial şi a spaţiului evanghelic.”
Poti s-o explici te rog?
Mă grăbesc să precizez că niciodată cînd am folosit, aici sau în altă parte, expresia “spaţiul evanghelic”, nu m-am referit la “ceva para-bisericesc”. Dimpotrivă, spuneam că fiecare ar trebui să fie la locul lui în organismul eclesial: teologul, pastorul, cîntăreţul, uşierul.
Nu îmi amintesc să fi spus undeva că Marius Cruceru a avut succes. Am scris că blogul La Pătrăţosu a fost un fenomen, am arătat unele reuşite evaluate în funcţie de anumiţi parametri, am scris că Marius Cruceru e fascinant ca blogger, dar nu am vreo tragere de inimă să spun că a avut succes.
Voi reveni (văd că îmi pui întrebări de parcă tu ai fi pe blogul meu, nu eu pe blogul tău), ieri am avut o zi plină (de replici pe bloguri).
Pai cum sa inteleg eu afirmatia: “Problema evidentă în practica eclesiologică evanghelică e că se reuşeşte prea puţin armonizarea organismului eclesial şi a spaţiului evanghelic…”? E clar ca tu vezi organismul eclesial ca fiind diferit de spatiul evanghelic, din moment ce acestea doua trebuiesc armonizate, nu? Ti-am pus aceste intrebari pentru ca folosesti termeni pe care eu ii percep diferit si vreau sa stiu ce ai tu in vedere cand ii folosesti. Ca de exemplu “spatiul evabghelic”….
Nu ai spus deschis “marius cruceru a avut succes”, dar asta ai afirmat indirect cand ai spus: “Este o chestiune de ignoranţă, pe care am mai întîlnit-o la personaje confesionale precum pastori sau teologi care nu iau în seamă mijloacele acestea de informare, dar şi de formare. Nu este o coincidenţă faptul că blogul pastorului Marius Cruceru a dominat mai bine de jumătate de an blogosfera WordPress (unde apăruse în noiembrie şi Ion Iliescu), sau că în ianuarie, la un moment dat, primele trei bloguri în Top erau ale unor evanghelici (Marius Cruceru, Dănuţ Mănăstireanu, Vasile Taloş…”
In fine…sa revenim la discutia initiala….