Laurentiu Balcan – visez, ca sa n-adorm…

Intre Biserica si politica exista o tensiune permanenta!

Motivat fiind de efectul pe care l-a avut postarea mea anterioara: “Ce treaba are Penielul cu Basescu?”, voi incerca sa-mi argumentez pozitia radicala si “isterica”, in opinia domnului Alin Cristea, unul dintre bloggerii evanghelici cu experienta.  Nu m-am gandit ca voi “incinge spiritele” cu acest subiect,  interesant cred, dar in acelasi timp foarte putin abordat.

A trebuit sa-mi analizez pozitia radicala si sa ma intreb de unde aceasta repulsie fata de colaborarea Bisericii cu clasa politica romaneasca?

In primul rand, din perceptia pe care o au oamenii asupra clasei politice romanesti. Termenii “om politic” si “om corupt” sunt perceputi ca termeni sinonimi. Nu e de mirare ca cea mai slaba incredere a romanilor e in clasa politica. In al doilea rand, din perceptia pe care o am asupra invataturii Scripturii. Nu gasesc exemple concludente in Scriptura care sa sustina o colaborarea a Bisericii cu Statul. Nu mi-l imaginez pe Domnul Isus, pe Petru, pe Pavel, sau pe ceilalti apostoli, invitandu-i pe mai marii Statului sa aiba cuvantari in adunarile spirituale ale credinciosilor. Iar in al treilea rand, din perceptia pe care o am asupra “lumii.” Intreaga guvernare a lumii e aservita scopurilor diabolice ale “Printului” acestei lumi. 

Fata de colaborarea dintre Biserica si Stat voi aminti trei abordari istorice ale acestui subiect, abordari pe care mi-am amintit ca le-am studiat la cursul de “Christian Ethics” cu Dr. Patrick Nullens, un profesor excelent.

Anabaptistii au spus ca intre Biserica si Stat este un confilict permanent, iar cele doua structuri nu se pot relationa sub nici o forma. Ei isi argumentau pozitia afirmand ca lumea e condusa de diavolul, iar in momentul in care Biserica s-a unit cu Statul, sub domnia lui Constantin cel Mare, Biserica a incetat sa mai fie Biserica. Crestinismul a cazut cand s-a “convertit” Constantin, spuneau ei. Anabaptistii nu au dorit reformarea Biserici, ci reinstaurarea ei. In marturisirea de la Schleitheimer (1527), ei afirmau raspicat: “…porunca lui Dumnezeu pentru noi e clara cand ne spune sa ne separam de rau…El ne porunceste sa iesim din Babilon si din Egipul lumesc ca sa nu fim partasi la suferinta si durerea pe care Domnul o va aduce asupra lor.” Separarea radicala de Stat a fost solutia lor. Crestinii nu puteau sa aiba vreun rol activ in structurile de conducere ale societatii. Tertulian si Darby au fost si ei sustinatori ai acestei abordari.

Calvin vine cu o solutie care sa armonizeze cele doua structuri. El spune ca Statul trebuie sa alimenteze adevarata Biserica. Recunoaste ca intre Stat si Biserica exista o anumita tensiune dar trebuie sa facem efortul, spune el,  pentru a obtine dreptatea si ordinea in lume. De aceea Statul si Biserica trebuie sa se armonizeze. Statul sa se ocupe de cele lumesti, iar Biserica de cele spirituale. Intre stat si Biserica trebuie sa existe o colaborare stransa. El spunea ca rolul Statului e sa stopeze faradelegea, sa pedepseasca raul, sa formeze o societate pe placul lui Dumnezeu si sa distruga idolatria si falsa religie a lui Antichrist.

Luther abordeaza problema diferit. Incercand sa rezolve tensiunea dintre Predica de pe munte si Romani 13, Luther vine cu solutia celor doua “Imparatii.” El afirma ca exista doua imparatii peste care Dumnezeu e Suveran. Imparatia Bisericii, a carei etica e dragostea si harul (Matei 5) si imparatia Statului, a carei etica e dreptatea si puterea (Romani 13). Intre aceste doua imparatii exista tensiuni si diferente, dar fiecare se ocupa de domeniul stabilit de Dumnezeu. Biserica de vestirea Cuvantului lui Dumnezeu, iar Statul de instaurarea ordinii si a legii. Crestinii se pot implica activ in guvernarea Statului, dar lucratorii (slujitorii)ordinati, care reprezinta Biserica, nu pot avea un rol politic activ. El isi argumenteaza pozitia cu Matei 22:21.

Intr-un fel sau altul, pozitia noastra actuala este influentata de aceste trei abordari.

Rolul Bisericii e sa fie “sarea pamantului si lumina lumii”. Suntem intr-o tensiune continua si intr-un razboi spiritual fara precedent. Ce facem noi pentru a ne indeplini misiunea? Secretul tuturor iluzionistilor e devierea atentiei. Ma gandesc ca cel mai mare iluzionist, diavolul, incearca sa ne faca sa ne imaginam ca putem schimba lumea si altfel decat predicand Evanghelia. Isus nu a chemat Biserica sa schimbe guverne, partide politice, sau orice altfel de structuri de conducere a statului, ci a chemat-o sa predice Evanghelia – singura putere care ii poate schimba pe oameni.

Se poate implica un crestin in politica? Iata  un subiect pe care il putem discuta. Dar poate un pastor sa se implice in politica? Iata un subiect asupra caruia nu vreau sa-mi pied timpul, pentru ca sunt convins ca un pastor nu poate fi in acelasi timp si pastor si om politic. Punct. Adica puncul meu de vedere…asa subiectiv cum e.

Biserica si politica nu merg pe sens unic, ci pe contra sens…

(va urma)