Laurentiu Balcan - visez, ca sa n-adorm…

“Care dintre noi este cel mai mare?”

Ucenicii s-au certat de nenumarate ori pentru a afla raspunsul la aceasta provocare. In ciuda faptului ca Isus i-a mustrat de fiecare data , se pare ca le intra pe-o ureche si le iesea pe cealalta.

In Marcu 9:33-35 ii vedem certandu-se pe drum. Probabil s-au certat urat, din moment ce le-a fost rusine sa-I raspunda deschis Domnului si sa-L priveasca in ochi. In Matei 20, cu cateva zile inainte de moartea lui Isus, ii vedem din nou maniindu-se ca Ioan si Iacov, fiii tunetului, doreau sa stea unul la dreapta si altul la stanga in Imparatie. Luca, in schimb, ne da un detaliu si mai interesant. Erau in timpul cinei si la masa nu gasesc alt subiect de discutie decat “cine-I mai mare?”: “Intre apostoli s-a iscat si o cearta, ca sa stie care din ei avea sa fie socotit ca cel mai mare?” Luca 22: 24-27. Isus le vorbeste de moartea Sa, le spune ca in curand va fi dat in mainile pacatosilor si ca va fi batjocorit. Cauta sprijin si incurajare …dar, in timp ce El, cu durere si cu lacrimi in ochi, isi anunta sfarsitul, ucenicii isi dadeau ghionturi pentru a afla cine-i mai mare.

Actiunea din Ioan 13 este plasata in mijlocul acestui context tensionat. Iata, pe scurt, o creionare a acestui eveniment….

Isus isi pregateste amanuntit seara de Paste. Era o seara speciala, ultima seara petrecuta cu ucenicii Sai. Pe baza textului din  Marcu 14:12-16, intelegem ca Isus se cunostea cu proprietarul casei. Hristos ii ceruse acestui om sa-I puna casa la dispozitie. Stapanul casei, probabil un om bogat, iI pregatise camera, cu tot ceea ce avea nevoie. Si-a luat slugile si a lasat casa goala, pentru ca Mantuitorul sa nu fie deranjat. 

Isus se apropie de casa, cu ucenicii Sai. Conform obiceiului vremii, oricine intra intr-o  casa trebuia sa se spele pe picioare. Pe langa faptul ca era un semn de ospitalitate, era si o necesitate. Din moment ce ei stateau pe jos cand mancau, nu ti-ar fi placut sa mananci cu nasul langa picioarele nespalate ale lui Petru. Slujba aceasta era facut de robi, in cazul oamenilor care isi permiteau, sau de gazda insasi, daca nu-si permitea un rob. Stapanul acestei case pregatise ligheanul, vasul cu apa si prosopul, dar, la cererea Mantuitorului, isi luase cu el toti robii. Nu era nici un rob in casa care sa le spele picioarele.

Ucenicii erau intr-o mare dilema: “cine va face spalarea picioarelor?” Toti stiau ca trebuie facuta, dar nici unul nu dorea sa-si asume statutul de rob. Nici Petru, nici Ioan, nici Andrei. Toti asteaptau ca “celalalt” sa se ofere voluntar si sa le spele picioarele. Un alt motiv pentru care au refuzat sa faca spalarea picioarelor era si faptul ca cearta lor, cu privire la “cine este cel mai mare”, nu se incheiase. Cum sa-i spal eu picioarele lui Filip? Eu sunt mai mare decat el. Ati prins imaginea?

Ucenicii se aseaza la masa, cu picioarele imbacsite de miros, de praf si se faceau ca ploua. Ba mai mult, in timp ce Domnul le vorbea despre lucruri de-o importanta fantastica…printre care salvarea omenirii…ei se certau ca sa afle cine e cel mai mare.

Isus se astepta ca dupa 3 ani si ceva de ucenicie, macar unul dintre ei sa invete ce inseamna slujirea, ce inseamna sa fii copilul lui D-zeu si sa se ridice sa spele picioarele celorlalti. Dar nici unul nu o face. 

Atunci se ridica Isus. Se dezbraca de hainele Sale, ia un stergar, se incinge cu el, pune apa intr-un lighean si vine sa spele picioarele ucenicilor. As fi vrut sa vad reactia ucenicilor, as fi vrut sa vad socul si groaza de pe fetele lor. “Cum, Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, sa fie robul nostru? Asa ceva nu se poate!” “Cu nici un chip nu-mi vei spala picioarele”, striga Petru tulburat. “Daca nu te spal Eu nu vei avea parte deloc de Mine”, vine raspunsul bland al Domnului.  Petru intelege ca lectia aceasta e mult mai profunda decat pare la prima vedere. Intelege in acea clipa ca daca nu se va face ca Isus, un rob al celorlalti, nu va intra in ceruri. Ioan 13:12-16.  “Eu v-am dat o pilda, ca sa intelegeti ca a fi ucenicul Meu inseamna a fi rob. Si asta implica sa-l slujesti chiar si pe cel cu care concurezi pentru marire si slava desarta. Stiu ca nu va place, dar daca nu va veti face ca niste robi nu veti avea deloc parte de Mine.”

Spalarea picioarelor nu are in centrul ei actul spalarii propriu zise, ci lectia robiei. Ni se cere sa slujim si sa devenim robi, pentru a avea parte de El. Cea mai importanta lectie pe care le-a dat-o Isus ucenicilor in Saptamana mare a fost lectia slujirii, lectia robiei. El, Robul lui Dumnezeu, isi pregatea robii pentru a-I continua lucrarea!