Laurentiu Balcan - visez, ca sa n-adorm…

Intotdeauna am fost fascinat de modul in care sunt transformate vietile oamenilor.

Uneori avem impresia ca cineva nu se va putea schimba niciodata si drept urmare se va duce direct in iad. Iar fata de altcineva putem baga mana in foc ca va merge in cer, ca doar e om bun si simpatic. Dar, in realitate, s-ar putea sa fim socati de modul in care priveste Dumnezeu lucrurile.

Cand un om se intalneste cu Isus Hristos cel inviat, in acea clipa se intampla o minune. Omul incepe sa devina ca Isus!

Toma…scepticul, indoielnicul, necredinciosul, a negat invierea lui Hristos si a cerut sa i se aduca dovezi serioase pentru a crede. I se parea ca apostolii au halucinatii cauzate de durerea si dezamagirea mortii lui Hristos. Dupa ce s-a intalnit cu Hristos cel inviat, Toma nu a mai fost niciodata la fel. Nu stim multe despre activitatea lui. Dar stim ca a fost apostolul care a dus Evanghelia pana in India. Acolo a murit ca martir, strapuns cu lancea.

Iacov…fratele Domnului, a crezut ca Isus inebunise cand pretindea ca e Fiul lui Dumnezeu. Iacov era un om neprihanit si totusi nu credea in misiunea si divinitatea “fratelui” sau. Dar, dupa inviere, Iacov s-a intalnit cu Isus Hristos cel inviat si nu a mai fost niciodata la fel. Isus nu mai era ”fratele meu care delireaza”, ci era “Domnul meu.” Iacov a devenit unul din stalpii Bisericii din Ierusalim, unde a fost omorat cu pietre.

Pavel…fariseul educat, prigonitorul nemilos, si-a inceput “cariera” aruncand in inchisoare atat femei, cat si copii, pentru “vina” ca erau ucenicii lui Isus. Pe drumul Damascului, s-a intalnit cu Isus Hristos cel inviat si niciodata nu a mai fost la fel. Devine apostolul neamurilor, predica Evanghelia in tot Imperiul Roman si moare decapitat la Roma.

Ce putere i-a putut schimba pe acesti oameni?

Petru moare crucificat cu capul in jos; Andrei moare crucificat; Matei este ucis cu sabia; Iacov, fiul lui Alfeu, moare crucificat; Filip moare crucificat; Simon moare crucificat; Tadeu este ucis cu sageti; Bartolomeu moare crucificat; Iacov, fiul lui Zebedei, este ucis cu sabia.

Cum de au acceptat moartea toti acestia? Ce i-a determinat sa moara si sa nu se lepede de Isus Hristos?

INVIEREA…

Puterea invierii Lui ne poate schimba si pe noi.

Atata nerusinare cat vad cu ocazia sarbatorilor de Paste, nu am vazut niciodata. Efectiv ne batem joc de sarbatoarea invierii Domnului Isus Hristos. Suntem crestini la INVIERE si pagani de PASTE! Azi noapte a fost Invierea, dar azi e…Pastele.

ProTV ne-a anuntat in “gura mare”: “cei mai faimosi actori de comedie si cele mai sexy dive sunt aici de Paste. De Paste - TU esti lumina.” Cata nesimtire, domnule! De Paste, sarbatorim cu actori de comedie si cu dive sexy? Noi suntem lumina de Paste? Dar ce s-a intamplat cu adevarata Lumina?

Weekendul acesta a fost nebun. Oamenii alergau disperati pentru a-si umple desagii de cumparaturi. Supermarketurile cred ca au ajuns in “rai”. Au avut vanzari fara precedent. Ciobanii incep sa se creada miliardari. Au sacrificat mii de miei…pe bani frumosi. Femeile au gatit de zor si au trebaluit prin casa, pana la epuizare. Ca doar e Pastele, nu? Sfanta sarbatoare a Invierii Domnului Isus.

Dar, oameni buni, unde e Sarbatoritul?!

Azi noapte oamenii au luat lumina. Au stat treji pentru a se autoconvinge ca sunt crestini. Dar stiti ce se intampla dupa “Inviere”? Oamenii vor incepe sa petreaca. Vor sarbatori Pastele. Vor manca pana le vor plesni burtile, iar apoi vor intra la cure de slabire. Isi vor polua urechile cu manele infecte. Isi vor turna in pahare bauturi ametitoare si multi se vor imbata critza. Iar ca sa fie in spiritul sarbatorii, cand vor ridica paharele pentru a cinsti, vor spune: “Hristos a inviat!”, iar celalalt partener de desfrau va raspunde: “Adevarat a inviat!”

Daca asa se sarbatoreste Pastele, intr-o tara ce se pretinde crestina, mai bine plec la Polul Nord. Daca Ioan Gura de Aur ar vedea cum sarbatoresc Pastele cei ce se pretind ucenicii lui, s-ar zvarcoli in mormant. El i-a chemat pe oameni la simplitate, la pocainta, nu la desfrau si faradelege.

Incepand de azi, mortii se vor saluta cu invierea:

“Hristos a inviat!”

Iar pentru ca nu vreau sa par nepoliticos, va trebui sa le raspund:

“Adevarat a inviat!”

Cand mortii se saluta cu invierea, am atins culmile nebuniei. Nu exista batjocura mai mare la adresa lui Hristos, ca atunci cand un mort sarbatoreste in pacat Invierea Lui.

Ii rog pe toti cei vii sa ma ierte. Sunt manios pe cei morti…

Va salut pe toti cu traditionalul “HRISTOS A INVIAT!”

Bucurati-va prin puterea invierii Lui! 

“Jesus is alive” - Ron Kenoly in concert.

Am intalnit persoane care nu-si puteau imagina ca Hristos a suferit cu adevarat. Pentru ei Hristos era ceva mistic, deasupra lumii materiale. Hristos nu era altceva decat o inchipuire, o holograma, o reflectie a unui Hristos cosmic intrat in lumea noastra pentru “a juca teatru”. Din punctul lor de vedere, Hristos a mimat suferinta, pentru ca El nu putea suferi cu adevarat.

Dar sunt si multi evangelici care nu-si pot imagina suferinta lui Hristos. Ii pun limite. Sunt lucruri pe care nu le pot accepta cu privire la suferinta lui Hristos.

De exemplu, cati evanghelici pot accepta faptul ca Isus a stat pe cruce dezbracat…complet.

Imaginile pe care le avem in subconstientul nostru ne forteaza convingerile. Toate icoanele Il prezinta avand infasurat ceva in jurul coapselor. Filmele despre viata Lui deasemenea. Si e normal sa faca asa. Dar nu asta a fost realitatea, pentru ca romanii ii dezbracau complet pe rastigniti, tocmai pentru a-i umili si mai mult. Isus nu a fost scutit de acesta umilire.

In timpul Domnului Isus, evrei aveau cel putin trei temeri majore: sa moara crucificati; sa stea goi in fata oamenilor; sa nu fie inmormantati. Ca evreu, Isus s-a infiorat in duhul Lui stiind ce-L asteapta. Paharul avea sa fie din cale-afara de amar!

Pe langa suferinta fizica indiscutabila, Hristos a suferit enorm din punct de vedere emotional si spiritual. A fost umilit si omorat de propria Lui creatie. Noi L-am umilit, prin pacatele si faradelegile noastre!

“Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, adica la Isus, care, pentru bucuria care ii era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea, si sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (Evrei 12:2)

“Daca noi suntem un popor cult, atunci nu avem voie sa-l rastignim pe nici un roman. Caci rastignirea nu este o lucrarea a culturii; ea este o negare a oricarui fel de cultura si civilizatie. De aceea, noi trebuie chiar si acest simplu cuvant “cruce” sa-l eliminam din viata si din gandirea noastra” (Cicero)

Crucificarea incepea cu pronuntarea sentintei “Ibis ad crucem!” (Tu te duci la cruce!) Nu existau cuvinte mai groaznice si mai de temut ca aceste trei cuvinte. Crucificarea era cea mai cruda modalitate de executie in vremea aceea. Prin aceasta moarte, omul isi dadea sufletul picatura cu picatura.

Sentinta se executa intr-un loc public, imediat dupa pronuntare. Rastignitul trebuia sa fie expus in public, sa fie privit de toti gura casca si sa fie blamat in mod public. Inainte de rastignire el era maltratat si schingiuit, dupa placul calailor. Dupa biciuire tot corpul ii era numai o rana.

Rastignirea se facea intotdeuna in afara zidurilor cetatii. Acesta era un semn ca rastignitul era exclus din comunitatea celorlalti oameni. Un rastignit nu era ingropat, cu exceptia evreilor. El atarna pe cruce pana animalele salbatice il mancau, sau pana il ciuguleau corbii.

In afara cetatii, crucea era infipta intr-un loc unde sa poata fi vazuta de cat mai multi oameni. Condamnatul era dezbracat complet, suportand astfel rusinea si umilinta, iar mainile si picioarele lui erau intinse si batute in cuie, pe lemnul pe care el insusi si-l carase. Adeseori, pe lemnul infipt in pamant, era fixat la mijloc un fel de scaunel, prea mic ca sa poti sedea pe el, dar suficient ca sa sustina o parte din greutatea corpului, evitandu-se astfel sufocarea rapida a rastignitului. In felul acesta, cel crucificat putea ramane cateva zile in chinuri inimaginabile.

Rastignitul nu putea nici macar sa se zvarcoleasca din cauza durerilor. El nu putea sa goneasca mustele care se asezau pe ranile lui. Cu timpul i se scranteau incheieturile picioarelor si ale bratelor, iar in timpul arsitei din miezul zilei, ranile i se incingeau. Lucrul aceasta marea si mai mult durerile, in asa fel incat corpul intepenea, desfigurandu-i fata. De cele mai multe ori  rastignitii inebuneau din cauza durerilor si a setei. Moartea suverenea din cauza asfixierii, a setei sau prin infarct. Si oricand ar fi venit moartea, in clipa morii, picioarele crucificatului nu atingeau pamantul. Cel crucificat murea ca un dezmostenit. El era exclus din randul oamenilor, devenea un ne-om…

“Dispretuit si parasit de oameni, om al dureri si obisnuit cu suferinta, era asa de dispretuit ca-ti intorceai fata de la El, si noi nu L-am bagat in seama. Totusi, EL suferintele noastre le-a purtat, si durerile noastre le-a luat asupra Lui, si noi am crezut ca este pedepsit de Dumnezeu, si smerit. Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa care ne da pacea, a cazut peste El, si prin ranile Lui suntem tamaduiti.” (Isaia 53:3-5)

ISUS  a fost crucificat pentru noi!

In Ghetsimami Isus mijloceste in rugaciune timp de trei ore: “Tata, daca este cu putinta, departeaza de la mine paharul acesta! Totusi nu cum voiesc Eu, ci cum voiesti Tu.”

In Hermeneutica exista o regula simpla: “daca un lucru se repeta de trei ori, mai ales in cadrul aceluiasi pasaj, inseamna ca e foarte important.

La ce se referea Hristos? Care e paharul pe care nu dorea sa-L bea?

Unii au sugerat ca Isus se temea de moarte, sau de suferinta fizica, lucru care ar arunca o umbra de intuneric asupra lucrarii de mantuire. Ioan 12: 27 ne spune: “Acum sufletul Meu este tulburat. Si ce voi zice?…Tata izbaveste-ma din ceasul acesta?…Dar tocmai pentru aceasta am venit pana la ceasul acesta!” Din ceea ce ne spun Marcu si Luca stim clar ca Isus a fost hotarat sa moara. Nu s-a temut de ceasul mortii sau al suferintei. Atunci, de ce s-a temut?

Isaia 51:17 “…Ierusalime, care ai baut din mana Domnului potirul maniei Lui, care ai baut, ai sorbit pana la fund potirul ametelii!”

Ieremia 25:15 “…Ia din mana Mea acest potir plin cu vinul manieii Mele, si da-l sa-l bea toate neamurile la care te voi trimite.”

Apocalipsa 14:10 “va bea si el din vinul maniei Lui Dumnezeu, turnat neamestecat in paharul maniei Lui;…”

Isus urma sa experimenteze intreaga manie, furie, urgie a lui Dumnezeu. El nu se roaga “departeaza paharul suferintei”, ci se roaga “departeaza paharul maniei Tale”. Pana in acel moment Tatal nu-L tratase niciodata cu manie. In dragostea desavarsita dintre persoanele Sfintei Treimi, era imposibil sa experimentezi relatii de manie. Isus urma sa experimenteze, pentru prima data, mania deplina si infioratoare a Tatalui, manie care avea sa culmineze cu “despartirea de Tatal”. Cuvintele: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai parasit?” sunt reactia Mantuitorului la mania lui Dumnezeu.

In gradina Ghetsimani Isus se roaga: “Tata, daca este cu putinta sa-i mantuiesc fara sa experimentez mania Ta, departeaza de la mine paharul maniei Tale…totusi, nu cum voiesc Eu, ci cum voiesti Tu!”

Si cand ne gadim ca toate acestea le-a facut pentru noi…