Laurentiu Balcan - visez, ca sa n-adorm…

 

Intalnirea programata la ora noua incepe, cum e obiceiul la romani, cu o intarziere considerabila. Intarzierea a fost justificata de nevoia unei intalniri a membrilor Consiliului Bisericesc, pentru a-si stabili strategia. Noi, semnatarii scrisorii, am asteptat intr-o atmosfera destul de tensionata sosirea Consiliului Bisericesc.

La ora 10:50, fratele Tipei incepe sesiunea de discutii, asa cum se cade unor buni crestini, cu rugaciune.

La ora 10:55,  fratele Nelu Filip citeste scrisoarea deschisa in auzul tuturor celor prezenti in sala. Dupa ce fratele se aseaza,  incep discutiile…

Inca de la inceput, am stabilit clar ca nu suntem “un grup de revolutionari“, ca nu vrem sa dam pe nimeni jos si ca nu avem intentia de a rupe unitatea Cultului, ci , dimpotiva,  vrem sa luptam pentru binele miscarii penticostale. Fratele Ghita Ritisan a declarat ferm: “scrisorea e sincera, vrem ca lucrurile sa mearga bine, daca nu exista nici o criza, spuneti-ne. Noi nu vrem functii de conducere, nu vrem sa-i dam jos pe frati,  dar nici nu vrem sa fim denigrati pentru faptul ca am semnat o scrisoare deschisa.“

Probabil cei care abia asteapta o samanta de scandal, sau niste informatii compromitatoare, vor fi profund dezamagiti. Spre mirarea tuturor, discutia a decurs, cu unele exceptii, intr-o nota constructiva. Ma asteptam sa se incinga spiritele, pentru ca dupa informatiile (zvonurile) pe care le-am primit, eram avertizati ca vom fi “desfiintati fara drept de apel“. Ei bine, nu  a fost deloc asa. S-au batut niste apropo-uri subtile ca “minoritatea se supune majoritatii“, dar, pana la urma, am stabilit ca in Cultul Penticostal fiecare pastor are un cuvant de spus, cuvant care, de dragul Domnului Isus, trebuie luat in considerare.

Au fost analizate crizele pe care semnatarii Scrisorii le-au semnalat si ni s-au cerut explicatii concrete vis-a-vis de crizele pe care le-am semnalat. O parte dintre semnatari au luat cuvantul si au adus exemple concrete pentru a argumenta crizele mentionate. Sentimentul general a fost ca “semnatarii au dreptate“. De fapt, prin luarile de cuvant, o parte a membrilor Consiliului Bisericesc au declarat: “90% dintre ceea ce spun semnatarii e corect, ceva trebuie facut pentru a schimba situatia actuala.”

Am fost impresionat de curajul si verticalitatea fratelui Moise Ardelean, care, la propunerea noastra de a se infiinta o comisie de onoare, care sa analizeze acuzatiile aduse unor lideri penticostali, a declarat ferm: “sunt de acord. Fiti voi comisia de onoare. Analizati-ma primul. Am curajul sa stau inaintea voastra…” Cred ca aceasta atitudine de transparenta si  sinceritate ar trebui sa ne caracterizeze pe toti. Daca nu avem nimic de ascuns, nu vom fi deranjati de nici un demers care vrea sa scoata la lumina adevarul.

La un moment dat am deviat de la scopul nostru si am discutat aproape doua ore despre Hotararea din August. Nu intru in detalii pentru ca, asa cum era si (a)normal, discutia nu a dus la nici un rezultat. Totusi tin se mentionez declaratia fratelui Tipei: “hotararea are valoare de recomandare.” Afirmatia aceasta clarifica importanta pe care trebuie sa o acordam hotararii. Asa cum am declarat in protestul meu, daca ar fi aparut macar o data aceasta afirmatie in Hotarare, nu ar fi existat nici un protest. Este dreptul statutar al Consiliului Bisericesc sa faca recomandari bisericilor. Ma astept totusi ca membrii Consiliului Executiv sa ceara reeditarea scrisorii, cu modificarile de rigoare. Ar fi o dovada de maturitate si de asumare a unor greseli comise, asumare care ar dovedi ca sunt cu adevarat niste oameni de caracter. In cazul in care Hotararea va fi reeditata (desi nu cred) si transformata intr-o RECOMANDARE, imi voi retrage protestul de pe internet.

Apreciez modul in care fratele Rivis Tipei a gestionat discutia. Cu finetea-i caracteristica de politician si de pastor cu experienta, a stiut sa opreasca iesirile aproape hazardate ale unora (batand in pahar), dar si sa evite strategic anumite raspunsuri, care, probabil, ar fi creeat si mai multe tensiuni intre participantii la discutie.

Mihai Dumitarscu (semnatar) a fost la inaltime. Interventiile lui ferme, pline de pasiune, dar si de durere, i-au determinat pe cei din Executiv sa promita o decizie (schimbare?!)urgenta. El a facut ca vocea noastra sa se auda clar si incontestabil. Am reusit sa tragem un semnal de alarma: “ceva nu merge bine, faceti-va treaba, fratilor!”

Emil Mestereaga a accentuat, daca mai era nevoie, importanta descentralizarii. Institutionalizarea rigida si felul greoi in care decurg ordinarile, necesita o reorganizare institutionala urgenta. Mi-a placut afirmatia lui: “n-am venit sa trag la socoteala pe nimeni si nici sa dau socoteala de ceea ce am semnat“

La incheierea discutiilor noastre, aproape de ora 16:00, ni s-a facut urmatoarea promisiune: “toate problemele au fost consemnate si va vom comunica public decizia noastra.”

Am promis ca nu voi publica pe net lucrurile negative pe care le-am observat. Si am sa ma tin de promisiune, desi recunosc ca imi este greu.  Nu vreau sa se creada ca batjocoresc Cultul, sau ca stirbesc marturia Bisericii Penticostale. Am sa acord credibilitate promisiunilor facute de catre frati si am sa astept raspunsul lor, care sper sa duca la propasirea miscarii penticostale. Conform legii corespondentei, fratii din Executiv  au obligatia ca in termen de 30 de zile sa dea raspuns oricarei scrisori deschise. Pana pe data de 21 Aprilie voi astepta raspunsul fratilor din Executiv….

(va urma…)