Laurentiu Balcan - visez, ca sa n-adorm…

Nea’ Gheorghe e unchiul meu.

Minunea pe care a facut-o Dumnezeu cu el o am inca in minte, pentru ca a fost vindecat la nici un metru de mine. Am simtit vindecarea lui.

Spre sfarsitul lui ’97, a inceput sa raguseasca. A venit la spital, la Onesti, si doctorii i-au spus ca are corzile vocale obosite. I-au dat un tratament dar, dupa doua saptamani, si-a pierdut complet vocea. Vorbea  extrem de soptit si trebuia sa faca semne pentru a comunica cu cei din jur.

A venit din nou la spital si Dr. Nutu, un doctor venit din Bucuresti, i-a descoperit un chist care ii crestea pe corzile vocale. I-a spus ca nu il poate trata aici si ca ii recomanda sa mearga la Bucuresti, la “mentorul” in probleme de ORL pe care l-a avut. A plecat si s-a intrenat la spitalul Coltea, pe sectia ORL.

I-au facut tot felul de analize si apoi l-au anesteziat, pentru a-i lua probe din chistul de pe corzile vocale. Rezultatul a fost dur: “trebuie sa te operam, dar nu iti putem garanta ca o sa mai poti vorbi clar vreodata.” I s-a cerut sa semneze ca e de acord cu operatia si l-au programat pentru operatie.

Doar ca nea’ Gheorghe s-a speriat si a fugit din spital. 

Medicii nu i-au spus ce fel de chist avea, dar el banuia ca ar fi un chist malign si s-a temut ca o sa fie hranit printr-un tub pe care medicii aveau sa i-l introduca la baza gatului (avea un coleg de salon in aceasta stare).

A venit acasa si a stat mai bine de doi ani neputand sa vorbeasca decat foarte soptit.

In Ianuarie, 2000,  l-am avut ca invitat, intr-o  campanie de evanghelizare, pe Halvard Haseloy, un misionar norvegian cu care aveam relatii stranse. Intr-o seara a facut chemare in fata pentru cei bolnavi. Eu eram translatorul. In fata a venit si nea’ Gheorghe. A avut o asa credinta incat a urcat pe scena, chiar langa amvon. A ingenunchiat si si-a ridicat mainile catre Dumnezeu. Misionarul si-a pus mana pe capul lui si a inceput sa se roage pentru el.

In timpul rugaciunii, nea’ Gheorghe a simtit  o putere, ca o sageata care i-a intrat in cap si o arsura extrem de puternica in gat. In secunda urmatoare a inceput sa strige cat il tinea gura: “Aleluia, Aleluia…” Si-a recapatat complet vocea.

La putin timp dupa aceasta experienta,  s-a dus la spitalul Coltea ca sa-si scoata biletul de externare. Un cadru medical l-a recunoscut imediat: “Domnul Toma,  ce s-a intamplat, cum va simtiti, v-ati operat in alta parte?” El i-a povestit tot doamnei, care, mirata din cale afara de cele auzite, l-a chemat pe doctorul care trebuia sa-l opereze.

A fost consultat vreo doua ore si, spre mirarea lui, acesta i-a spus ca nu mai are nimic, “chistul a disparut!”

De atunci nea’ Gheorghe vorbeste.