Laurentiu Balcan – visez, ca sa n-adorm…

 Imbuibarea cea de toate zilele.  

Condamnam, de multe ori, raul cel mai rau, dar alegem sa ne bucuram de raul cel mai putin rau. In etica laica, o asemenea atitudine este acceptabila. Dintre doua rele, il alegi pe cel mai putin rau. Dar in etica crestina “vulpile mici strica viile in floare”. Tolerand pacatele mici, ne facem partasi raului universal, care ne cuprinde si ne seaca de puteri, asa cum un presupus vampir isi secatuieste victima. Raul trebuie  anihilat!  

Putine pacate sunt tolerate, in mediile crestine, ca imbuibarea de mancare. Nu am auzit niciodata ca vreo biserica sa disciplineze pe cineva pentru ca: “trupul le este incarcat de grasime, li se bulbuca ochii de grasime si au mai mult decat le-ar dori inima” (Psalmul 73:4,7).

Biblia nu condamna starea de obezitate, recunoscand si cauze independente de vointa omului, care pot produce obezitatea, dar Biblia condamna placerea care produce obezitatea. Un crestin supraponderal trebuie sa-si analizeze in modul cel mai serios obiceiurile. Un crestin obsedat de mancare trebuie sa se pocaiasca. Un crestin care mananca mai mult decat ii este necesar si se “desfateaza” in ospete, trebuie sa se intoarca la Domnul din toata inima. De ce? Pentru ca imbuibarea ( actiunea de a manca peste masura; a se indopa; a se ghiftui) este pacat.

- Galateni 5:21, “…imbuibarea…cei ce fac astfel de lucruri nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu”

- Luca 21:34, “Luati seama la voi insiva, ca nu cumva sa vi se ingreuneze inimile cu imbuibare de mancare si bautura si cu ingrijorarile vietii acesteIa, si astfel ziua aceea sa vina fara veste asupra voastra.”

- Filpeni 3:18-19, Pavel ii socoteste “vrajmasi ai crucii lui Hristos” pe cei al caror dumnezeu este pantecele. Dependenta de placerea de a manca este vrajmasie cu Dumnezeu. Iar in Romani 16:18 Pavel vorbeste despre “oameni care nu slujesc lui Hristos, Domnul nostru, ci pantecelui lor.” Fiecare este robul lucrului de care este stapanit.  

Sa nu ne miram de chemarea insistenta si permanenta a Bibliei, la cumpatare si infranare. Un crestin e un om echilibrat, cumpatat. El nu se lasa stapanit de porniri animalice si de pofte nesabuite, care il arunca intr-un ocean de pacate. Desi actiunea de a manca implica placere (vezi Genesa 2:9 “Domnul a facut sa rasara din pamant tot felul de pomi, placuti la vedere si buni la mancare…”), scopul nostru nu trebuie sa fie obtinerea placerii. Cand tinta noastra devine placerea, ne-am departat de Hristos,  adevarata noastra placere. Crestinul se desfateaza in El si isi gaseste placerea nu in mancare, ci in Legea Domnului.

Ma intreb daca nu cumva tocmai placerea de a manca ne determina sa fim toleranti cu cei ale caror burti “ izbucnesc in strigate de veselie”, cu cei ai caror obraji crapa de atata desfatare, cu cei a caror greutate a depasit cu mult limita admisa, iar structura lor osoasa geme de atata tensiune, produsa de o greutate nenecesara, pe care trebuie sa o suporte zi de zi si noapte de noapte. Dar de ce sa ne miram, daca multi dintre cei care “se umfla de grasime” sunt tocmai cei care ar trebui sa stopeze fenomenul acesta alarmant? Ei trebuie sa fie exemple demne de urmat, nu numai in privinta hainelor si a accesoriilor exterioare, ci si in privinta  continutului de sub haine. Ca sa parafrazez “de ce vezi tu blugii fratelui tau si nu te uiti cu bagare de seama la mandria burtii tale?!”

            Sa mancati bine, sanatos si echilibrat, dar sa mancati spre slava lui Dumnezeu, altfel riscam sa fim catalogati ca “neinfranati” si “distrugatori de slava.” Sa fiti sanatosi!