Laurentiu Balcan - visez, ca sa n-adorm…

.

Uituc din fire, crestinul traieste o viata ireala. Undeva intre emisfera dreapta si cea stanga incearca sa se regaseasca pe Sine si sa-si defineasca propria valoare. Dar ceea ce nu stim noi e ca miliardele de neuroni si de alte minunatii, care formeaza creierul nostru, nu-l pot ajuta pe om sa se regaseasca, pentru ca fiecare celula a corpului omenesc e infectata de pacat. Pacatosenia noastra produce coma spirituala in care traim. Lupta aceasta care se da in cadrul unei mase de materie, ce e drept extrem de complexa – cea mai complexa, ne deviaza atentia de la adevarata realitate. Luptam ca sa ne regasim pe noi insine, iar in disperare urlam fara sa ne auda cineva: “cine sunt eu?!” Am fost manipulati sa credem ca noi suntem centrul Universului si ca fara noi Universul s-ar prabusi. Subtil, nebagat in seama, acelasi sarpe siret ne sasaie in cap, zi de zi, cu o voce blanda pe care nu o poti refuza: “tu esti dumnezeu, tu esti totul, prin tine insuti poti deveni maret si glorios…”. Si vai, Doamne, ce ne place sa auzim asta! Simtim dintr-o data ca am inteles sensul vietii si ca ne-am regasit pe noi insine.

Iubitor din fire, Dumnezeu s-a coborat la noi ca sa ne iubeasca! Stia ca suntem pierduti, tocmai de aceea a spus Mantuitorul: “Fiul Omului a venit sa caute si sa-I mantuiasca pe cei pierduti”. Intr-o lume fara speranta, in metastaza morala, moarta din punct de vedere spiritual, Fiul Omului a venit ca sa ne arate adevarata noastra identitate. A venit ca prin iubirea Lui sa ne determine sa ne indragostim de El!

Iubirea aceasta pe care o are Isus pentru noi transcende Universul. Dumnezeul infinit, incomensurabil, Dumnezeul nevazut si intangibil, vine langa mine, Isi pune mana pe umarul meu si-mi spune: “Mi se zbate inima in Mine de mila, tot launtrul Mi se framanta…pentru ca te iubesc si tu nu vrei sa stii asta. Te-am facut pentru slava Mea si te pretuiesc ca pe lumina ochilor Mei, pentru tine dau popoare, pentru tine nimicesc imparatii, daca vei trece prin foc Eu voi fi cu tine – Eu sunt valoarea ta! Intelegi asta?” (vezi  Osea 11:8; Isaia 43: 4, 7.) Omul care intelege ce a facut Dumnezeu pentru el biruieste absurdul. Cand vei intelege harul lui Dumnezeu si bunatatea Lui fara de margini, nu vei mai fi niciodata un crestin mediocru. Nu te vei mai considera niciodata un ratat, un nimic, un strop pierdut in oceanul ignorantei.  Te vei ridica de fiecare data din mocirla in care-ti bagi capul si vei privi la El, pentru ca doar prin dragostea Lui te poti regasi cu adevarat.  

Pentru acest pacatos nesemnificativ, Dumnezeu l-a dat pe Insusi Fiul Sau. Isus nu ne-a mantuit stand intr-un sezlong  la malul marii, privind intinsul albastru si meditand la strazile de aur. Ne-a mantuit indurand cele mai cumplite chinuri. Dezbracat de orice fel de haina, indurand rusinea si batjocurile trecatorilor, sangerand din greu sub povara ranilor, El  s-a gandit la noi. In timp ce mainile si picioarele Lui erau sfartecate sub propria-I greutate, de cuiele ruginite,  El s-a gandit la noi. In timp ce sorbea paharul maniei lui Dumnezeu  si al despartirii de Tatal, El s-a gandit la noi. Iar in timp ce se ruga pe cruce, lipsit de orice fel de egoism, “Tata iarta-I ca nu stiu ce fac!”, El tot la noi s-a gandit. Iubirea lui e socanta. Iubirea Lui are puterea de a spulbera absolut tot ce intalneste in jur. Dezarmeaza mandria mintii noastre primitive si schimba complet tot sistemul nostru de valori. Nu noi suntem centrul Universului, ci El. Valoarea noastra nu e data de ceea ce suntem noi, ci e data de iubirea Lui pentru noi. Avem valoare pentru ca suntem pasiunea Lui! Atunci cand ramanem in iubirea Lui ne regasim pe noi insine si ne descoperim adevarata identitate.  

Naiv din fire, omul inca lupta cu disperare pentru a se realiza. Incercarea de a ne realiza prin propriile noastre eforturi este absurda. Cum sa ma realizez cand eu nici macar nu stiu cine sunt? Cum sa devin glorios cand eu sunt pierdut intr-o mocirla jegoasa? “Sunt ceea ce sunt prin Harul Lui”, a spus unul dintre cei mai realizati oameni care au trait vreodata. Pavel a inteles ca fara harul Lui e un simplu nimic. A inteles ca fara dragostea Lui e pierdut intr-o lume plina de labirinturi, intr-un iaz intunecat si fara speranta. A facut din cautarea Lui scopul vietii personale “Sa-l cunosc pe El si puterea invierii Lui..”. Mottoul acesta l-a schimbat radical, a inceput sa se vada pe sine insusi prin ochii lui Hristos si a ajuns sa inteleaga lungimea, latimea, inaltimea si adancimea dragostei lui Dumnezeu…. Nu vreau nimic, Il vreau pe El – El este iubirea vietii mele. Arata-mi Doamne cine sunt!