Marturisirea de credinta ianuarie 31, 2008
Posted by laurentiu in Penticostalism.Tags: cultul penticostal, legalism penticostal, marturisirea de credinta a cultului penticostal, penticostal, penticostali, Penticostalism, simplitate, traditie penticostala
9 comments

Putini credinciosi penticostali isi cunosc Marturisirea de Credinta. Probabil acesta e si motivul pentru care multi nu stiu ce cred si nici cum sa-si argumenteze credinta. Cred ca a sosit timpul sa ne cunoastem marturisirea de credinta, pentru a nu mai “debita” idei traznite, pentru a nu ne mai scoate ochii unii altora si pentru a ne putea apara de cei care vor sa ne departeze de Adevar. Biblia, reflectata in Marturisirea de Credinta, reprezinta autoritatea cu care ne aparam. Nu putem face decalaratii cum ca “marturisirea prezinta generalitati si nu ne putem apara cu ea” si in consecinta trebuie sa venim cu noi “hotarari”. Haideti sa adaugam fratilor la Biblie pana nu mai putem, poate asa ne vom putea apara. Dar nu stiu de cine ne vom mai apara, daca vom fi lepadati de la fata Domnului. Principiul “Sola Scriptura” sta la baza marturisirii noastre de credinta. Este biblica, echilibrata, principiala, reflecta gandirea penticostala si in nici un caz nu prezinta generalitati, asa cum a declarat vicepresedintele Cultului Penticostal. Iata articolul la care face referire vicepresedintele:
27. Noi credem in datoria credinciosilor de a urmari simplitatea in imbracaminte.
Sfanta Scriptura ne invata ca, pe langa supunere si cumpatare, sa fim cuviinciosi si in imbracaminte. Credinciosii trebuie sa urmareasca in imbracamintea lor modestia si simplitatea: podoaba lor sa fie omul ascuns al inimii, un duh bland, linistit, umplut cu Duhul Sfant, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu ( 1Tim.2:9-10; 1Petru 3 :1-6). Credinciosii botezati cu Duhul Sfant formeaza un popor sfant si deosebit de lume, deci ei nu trebuie sa se potriveasca principiilor lumii, nici sa iubeasca deprinderile ei, care intotdeauna inclina spre pacat. Prietenia lumii este vrajmasie cu Dumnezeu (Rom.12:2; Iac. 4:4; Mat.9:24; 1Cor.3:15).
.
Biblic, principial, clar…Aaa, ca mie nu-mi convin principiile, vreau forme rigide; mie nu-mi plac adevarurile Scripturii, vreau legi care sa exprime convingerile mele personale, este cu totul alta treaba. Pai daca cu 25 de ani in urma ii venea cuiva ideea sa emita o hotarare, care sa stabileasca ce inseamna “cuviinta” pentru generatiile viitoare, nici astazi nu s-ar fi purtat cravata, n-ati fi avut masini scumpe, televizoare, cladiri impunatoare, aparatura electronica etc. Daca ii venea cuiva ideea cu 50 de ani in urma, ati fi fost rasi in cap, ati fi purtat camasi de in, opinci, itzari, n-ati fi avut ceas etc. Dar slava Domnului ca inaintasii nostru au fost mai intelepti decat noi. Au enuntat principii in Marturisirea de credinta, si-au pastrat convingerile personale si ne-au dat noua libertatea sa studiem si sa aplicam Biblia, in cultura in care traim.
Pentru a citi marturisirea de credinta a Cultului Penticostal click aici: marturisirea-de-credinta.doc
Stai cuminte ca te arestez! ianuarie 30, 2008
Posted by laurentiu in Scriptura.Tags: Penticostalism, Matei 18:18, autoritate, autoritate bisericeasca, conducere bisericeasca
add a comment
CINE LEAGA SI DEZLEAGA?
.

“Adevarat va spun, ca orice veti lega pe pamant, va fi legat in cer; si orice veti dezlega pe pamant, va fi dezlegat in cer.” (Matei 18:1
Bisericile traditionaliste folosesc aceste versete pentru a-si argumenta autoritatea divina, pe care, spun ei, au primit-o prin succesiune apostolica. Succesiunea apostolica a fost un argument puternic impotriva ereticilor, in primele trei secole. Argumentul avea menirea de a dovedi ca invataturile predicate de o persoana, erau intr-adevar invataturile apostolilor. Succesiunea apostolica este o himera in zilele noastre, din moment ce avem Noul Testament, care ne arata clar care sunt invataturile apostolilor, iar practica ne arata ca cei care se cred succesorii apostolilor, nu seamana deloc cu apostolii Domnului Isus.
Sunt intrigat de faptul ca tot mai multi slujitori evanghelici incep sa isi atribuie, intr-un fel sau altul, aceasta autoritate apostolica. Ei uita ca Matei 18:18 se refera la autoritatea Bisericii (Ekklesia), autoritate care se manifesta, in primul rand, in probleme de disciplina bisericeasca. Autoritatea la care se refera Domnul Isus in acest pasaj nu e atribuita nici pastorului, nici comitetului, nici Consililui Bisericesc, ci e o autoritate atribuita Bisericii, ca trup al lui Hristos si nu anumitor persoane. Motivul este evident. Puterea corupe. In mod strategic Isus imparte autoritatea si o transfera ucenicilor sub forma unei autoritati colective. Autoritatea colectiva implica unitate, consens si anuleaza tirania.
Expresia “a lega si a deslega” este o expresie pe care o foloseau Rabinii pentru a arata ce este permis si ce nu este permis. Nicolae Moldoveanu, in meditatiile sale la Matei, spunea “Ca sa legi si sa dezlegi in numele adevarului, trebuie ca mai intai tu sa fii adevar in toata fiinta ta si trairea ta sa fie una cu Domnul Isus, care este Adevarul. Domnul Isus, cand vorbea ucenicilor despre legare si dezlegare, avea in vedere numai lucrurile la care ucenicii ajunsesera sa fie deacord ca ele fac parte din adevarul si voia lui D-zeu.” Se intelege din acest verset ca nu poti lega, sau dezlega, in afara voii lui Dumnezeu. Ucenicii puteau lega si dezlega doar pe baza Adevarului revelat, deaceea in incheerea pasajului Domnul Isus spune “Caci acolo unde sunt doi sau trei adunati in Numele Meu, sunt si eu in mijlocul lor.” Isus Hristos leaga si dezleaga, doar daca e prezent in mijlocul unei actiuni a Bisericii Sale. Se intelege din acest text ca daca Hristos nu e prezent intr-o actiune a Bisericii, legarea sau dezlegarea nu au nici un efect in ceruri.
Legarea aceasta, la care se refera Matei 18:18, are de a face cu o declarare a ceea ce este considerat pacat, sau nu este considerat pacat, de catre Biserica, in acord cu voia revelata a lui Dumnezeu, Scriptura. Nu este o actiune independenta de Adevarul Scripturii, ci in acord deplin cu el.
Riscurile pe care le implica o interpretare gresita a acestui verset sunt multiple, dar nu le voi aminti aici. Biblia ne indeamna “Ascultati de mai marii vostri…” (Evrei 13:17 etc.), iar Petru ne arata ce fel de autoritate e aceasta de care trebuie sa ascultam “Nu ca si cum ati stapani peste cei ce v-au cazut la imparteala, ci facandu-va pilda turmei” (1Petru 5:3). Autoritatea slujitorilor e o autoritate rezultata din slujirea lor, manifestata in acord cu voia lui Dumnezeu revelata in Scriptura. Autoritatea tiranica, manifestata in afara Scripturii, pe baza “traditiilor” noastre, nu este autoritatea lui Hristos!
Crestinismul nu predica anarhia, ca si crestini trebuie sa ne supunem Scripturii si Bisericii lui Dumnezeu. Dar Biblia nu predica nici tirania, ci, dimpotriva, o condamna.
Muscatura fatala… ianuarie 28, 2008
Posted by laurentiu in Sa bata clopotul....Tags: autoritatea bibliei, biblie, cultul penticostal, hotararea din 8-9 august 2007, interviu moise lucaci, Legalism, moise lucaci, penticostal, penticostali, protest penticostal, revista pasi, Scriptura, traditie penticostala, traditionalism
41 comments

Am citit azi un interviu “super tare” pe sit-ul revistei pasi. http://www.pasi.ro Intervievatul, vicepresedintele Cultului Penticostal, fratele Moise Lucaci. Pentru cei care nu stiti este co-autor, impreuna cu fratele Romu Mocanu, al celebrului document, revolutionar, relevant, sufocant si inhibant: “ Principii si directii pentru intarirea disciplinei si climatului duhovnicesc in biserici” din 8-9 August 2007. M-am distrat copios, dar in acelasi timp m-am ingrozit. Mai jos aveti un fragment din interviu (sublinierea imi apartine)…
Paşi: Cum a fost recepţionat de către biserici noul regulament al Cultului Penticostal?
M.L.: Cu cine am discutat eu până acum - mulţi pastori la nivel judeţean şi consilii pastorale - am sesizat o reacţie pozitivă a bisericilor. Toată lumea spune că această măsură a ajuns prea târziu. Şi nouă ne pare rău că nu am luat decizia mai devreme. Era nevoie să se ştie şi să se cunoască limitele în care putem să acţionăm, plaja pe care putem să ne manifestăm şi cât. Am vorbit mereu la general, am lăsat mereu la latitudinea pastorilor bisericii, sigur că pastorii puteau să aibă o poziţie sănătoasă, biserica, însă, şi oamenii din biserică au încercat să îi influenţeze şi să facă presiuni asupra lor. Pastorii nu au avut un document cu care să se apere, în mărturisirea de credinţă scrie despre simplitate, dar tot generalităţi. Biblia, vorba tinerilor, “o interpretăm diferit” şi a fost necesar un asemenea document ca să ne putem apăra şi să putem spune că nu e poziţia unui pastor şi nu e poziţia unui om, ci e poziţia Cultului Penticostal din România.
Paşi: Diferenţele la nivelul Cultului nu sunt numai de vestimentaţie, ci şi privind doctrina. Aveţi în vedere să elaboraţi un document care să stabilească doctrina Cultului?
M.L.: Ar trebuie să avem în Cultul Penticostal un regulament de ordine interioară, pe care noi nu îl avem, deocamdată. Însă, regulamentul îl vom face treptat, aşa cum am făcut cu problemele de până acum.
(stop)
Fratilor, ascultati-ma. Afirmatia “toata lumea spune ca aceasta masura a ajuns prea tarziu” este o exagerare grosolana. O multime de pastori si o multime de biserici, au respins acea hotarare. O multime de pastori nici macar nu au citit-o in biserica. Personal am stat de vorba cu multi pastori, printre care si pastori judeteni, care resping acea hotarare. De unde pana unde “toata lumea”? Faptul ca pastorii nu au avut curajul sa protesteze public, nu inseamna ca sunt de acord cu acea hotarare. Chiar unii membrii ai Consiliului Bisericesc resping forma in care a fost redactata hotararea si o considera “viciu de redactare”, pentru ca ei au discutat de anumite principii generale si au lasat redactarea pe mana celor doi frati amintiti mai sus, care in loc sa redacteze principiile generale discutate, au redactat ceea ce cunoasteti. Iar pentru ca nu au curajul sa reformuleze ceea ce au scris, ii dau inainte asa…
Unii au spus ca sunt nebun si anumiti frati au vrut sa-mi interzica sa intru pe teritoriul judetului lor, ca sa nu li-l spurc. Cum de am putut eu sa protestez? Am protestat si am sa mai protestez, pana ne vom trezi. Cand am tras un semnal de alarma, bazat pe unele informatii, ca se lucreaza la “sfanta traditie penticostala”, unii mi-au sugerat sa-mi vad de treaba, ca exagerez. Cititi voi insiva si minunati-va “…regulamentul il vom face treptat…” Fratele Lucaci tocmai confirma temerea mea. Se lucreaza la distrugerea spiritului penticostal. Sufocam lucrarea eliberatoare a Duhului Sfant prin regulamente. In taina se redacteaza “sfanta traditie penticostala.” Afirmatia pe care o face vicele, in incheerea interviului, este extrem de periculoasa, din punct de vedere teologic, “Eu îmi doresc să respectăm, atât hotărârile Scripturii, cât şi hotărârile Cultului, pentru că aşa putem să rămânem lumină.” Hotararile Cultului nu sunt tot una cu Marturisirea de credinta, ci sunt hotararile Consiliului Bisericesc si asta e ceea ce eu am numit in protestul meu “dovada de aristocratie bisericeasca”, iar un coleg le-a numit “bule papale”. Cand langa Scriptura adaug “hotarari”, ce dovada mai vreti ca ne autodistrugem? Avem Scriptura, nu avem nevoie de hotarari! Lutere, invarte-te in mormant, ca principiul tau “Sola Scriptura” e aruncat la gunoi! Ma opresc aici, pentru ca trebuie sa ma rog, nu stiu ce altceva as putea face acum….
Penticostali din toate colturile, treziti-va odata !!!!!!!!!!!!!
As vrea sa fiu mai simplu! ianuarie 27, 2008
Posted by laurentiu in Articole.Tags: cumpatare, disciplina spirituala, simplitate, spiritualitate
add a comment

Lumea in care traim cere extravaganta. Iar crestinii nu sunt scutiti de invazia acestor provocari. De multe ori cumparam obiectele pe care ni le dorim, nu pentru ca am avea nevoie de ele, ci pentru a-i impresiona pe cei cu care suntem in concurenta. Suntem lacomi, mandri, avari si ne departam cu pasi repezi de principiile Scripturii care, printre altele, ne cheama la simplitate. Ni se induce sentimentul de rusine atunci cand purtam lucruri vechi, “expirate”, sau cand conducem masini vechi. Am vrea sa fim in rand cu moda, sa nu ramanem in urma, doar pentru a fi apreciati de cei din jur. Dar, spunea cineva, “a te conforma unei societati bolnave inseamna a fi tu insuti bolnav!”. E bine sa ne imbracam frumos, elegant, in asa fel incat sa nu se creada ca venim din Evul Mediu, dar ceea ce face diferenta intre simplitate si extravaganta, parerea mea, e motivatia pe care o avem. De ce ma imbrac intr-un anumit fel? Pentru ca imi place si imi pune in valoare personalitatea, sau pentru ca vreau sa impresionez si sa afisez ceea ce nu sunt in realitate? Simplitatea atinge in mod evident fiecare aspect al vietii noastre.
Biblia ataca, in mod repetat si extrem de dur, atat in Vechiul cat si in Noul Testament, dorinta de imbogatire. In Luca 16:13 Isus ne spune: “Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona”. Domnul Isus a stiut ce puterea are bogatia asupra sufletului atunci cand a spus: “Nu va strangeti comori pe pamant…, ci strangeti-va comori in cer…, Pentru ca unde este comoara voastra, acolo va fi si inima voastra”, Matei 6:19-21. Pavel pe de alta parte ne spune ca “nici un lacom de avere, care este un inchinator la idoli, n-are parte de mostenire in Imparatia lui Dumnezeu” (Efeseni 5:5), iar in 1Timotei 6:10 ne spune “Caci iubirea de bani este radacina tuturor relelor si unii care au umblat dupa ea, au ratacit de la credinta, si s-au strapuns singuri cu o multime de chinuri”. Alte texte care ne vorbesc despre pericolele bogatiei sunt Luca 12:16-21; Evrei 13:5; Marcu 10: 23-27, Psalmul 62:10 etc.
Dar, ca sa fim onesti, trebuie sa spunem ca Biblia nu e nici pro-saracie. Saracia nu este o binecuvatare in sine si nu este cea mai buna stare in care poate trai un crestin. Biblia nu ne incurajeaza sa traim in saracie, ci ne incurajeaza sa traim in simplitate. Proverbe 30: 7-9 este unul dintre textele de baza in aceasta privinta “ …nu-mi da nici saracie, nici bogatie, da-mi painea care-mi trebuie” – asta inseamna simplitate!
Traind in simplitate vom dobandi o perspectiva corecta asupra lucrurilor pe care le detinem. Simplitatea ne invata sa nu ne incredem in lucrurile materiale si sa nu ne lipim inima de ele. Ma intreb de ce oare neglijam aceasta disciplina spirituala? Oare nu cumva pentru ca ameninta interesul si grija noastra de a duce o viata imbelsugata. Ne place confortul, luxul, bogatia, extravaganta. Ne place sentimentul de posesiune, pentru ca ne da incredere in noi insine. Ne place sa fim cineva si sa avem un nume, pentru ca acesta-i mediul din care se alimenteaza mandria noastra luciferica.
Da, aveti dreptate, exista riscul ca simplitatea sa degenereze in legalism. Dar este un risc pe care trebuie sa ni-l asumam. In ciuda riscurilor si a interpretarilor legaliste, pe care le aduc unii fata de simplitate, trebuie sa intelegem clar ca Domnul Isus ne chema sa traim o viata simpla! Trebuie sa evitam orice ne-ar putea distrage de la a cauta mai intai Imparatia lui Dumnezeu. Eul tanjeste dupa atentie, dupa recunoastere si dupa aplauze. Simplitatea ne invata sa renuntam la slava lumii si sa traim dupa principiile lui Dumnezeu, inseamna sa traim o viata cu adevarat libera. As vrea sa fiu mai simplu…
Imbuibarea cea de toate zilele. ianuarie 21, 2008
Posted by laurentiu in Articole.Tags: cumpatare, imbuibare, imbuibare de mancare, infranare, infranarea poftelor, obezitate
1 comment so far
Imbuibarea cea de toate zilele.
Condamnam, de multe ori, raul cel mai rau, dar alegem sa ne bucuram de raul cel mai putin rau. In etica laica, o asemenea atitudine este acceptabila. Dintre doua rele, il alegi pe cel mai putin rau. Dar in etica crestina “vulpile mici strica viile in floare”. Tolerand pacatele mici, ne facem partasi raului universal, care ne cuprinde si ne seaca de puteri, asa cum un presupus vampir isi secatuieste victima. Raul trebuie anihilat!
Putine pacate sunt tolerate, in mediile crestine, ca imbuibarea de mancare. Nu am auzit niciodata ca vreo biserica sa disciplineze pe cineva pentru ca: “trupul le este incarcat de grasime, li se bulbuca ochii de grasime si au mai mult decat le-ar dori inima” (Psalmul 73:4,7).
Biblia nu condamna starea de obezitate, recunoscand si cauze independente de vointa omului, care pot produce obezitatea, dar Biblia condamna placerea care produce obezitatea. Un crestin supraponderal trebuie sa-si analizeze in modul cel mai serios obiceiurile. Un crestin obsedat de mancare trebuie sa se pocaiasca. Un crestin care mananca mai mult decat ii este necesar si se “desfateaza” in ospete, trebuie sa se intoarca la Domnul din toata inima. De ce? Pentru ca imbuibarea ( actiunea de a manca peste masura; a se indopa; a se ghiftui) este pacat.
- Galateni 5:21, “…imbuibarea…cei ce fac astfel de lucruri nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu”
- Luca 21:34, “Luati seama la voi insiva, ca nu cumva sa vi se ingreuneze inimile cu imbuibare de mancare si bautura si cu ingrijorarile vietii acesteIa, si astfel ziua aceea sa vina fara veste asupra voastra.”
- Filpeni 3:18-19, Pavel ii socoteste “vrajmasi ai crucii lui Hristos” pe cei al caror dumnezeu este pantecele. Dependenta de placerea de a manca este vrajmasie cu Dumnezeu. Iar in Romani 16:18 Pavel vorbeste despre “oameni care nu slujesc lui Hristos, Domnul nostru, ci pantecelui lor.” Fiecare este robul lucrului de care este stapanit.
Sa nu ne miram de chemarea insistenta si permanenta a Bibliei, la cumpatare si infranare. Un crestin e un om echilibrat, cumpatat. El nu se lasa stapanit de porniri animalice si de pofte nesabuite, care il arunca intr-un ocean de pacate. Desi actiunea de a manca implica placere (vezi Genesa 2:9 “Domnul a facut sa rasara din pamant tot felul de pomi, placuti la vedere si buni la mancare…”), scopul nostru nu trebuie sa fie obtinerea placerii. Cand tinta noastra devine placerea, ne-am departat de Hristos, adevarata noastra placere. Crestinul se desfateaza in El si isi gaseste placerea nu in mancare, ci in Legea Domnului.
Ma intreb daca nu cumva tocmai placerea de a manca ne determina sa fim toleranti cu cei ale caror burti “ izbucnesc in strigate de veselie”, cu cei ai caror obraji crapa de atata desfatare, cu cei a caror greutate a depasit cu mult limita admisa, iar structura lor osoasa geme de atata tensiune, produsa de o greutate nenecesara, pe care trebuie sa o suporte zi de zi si noapte de noapte. Dar de ce sa ne miram, daca multi dintre cei care “se umfla de grasime” sunt tocmai cei care ar trebui sa stopeze fenomenul acesta alarmant? Ei trebuie sa fie exemple demne de urmat, nu numai in privinta hainelor si a accesoriilor exterioare, ci si in privinta continutului de sub haine. Ca sa parafrazez “de ce vezi tu blugii fratelui tau si nu te uiti cu bagare de seama la mandria burtii tale?!”
Sa mancati bine, sanatos si echilibrat, dar sa mancati spre slava lui Dumnezeu, altfel riscam sa fim catalogati ca “neinfranati” si “distrugatori de slava.” Sa fiti sanatosi!
10 motive pentru care nu consum alcool. ianuarie 16, 2008
Posted by laurentiu in Articole.Tags: abstinenta, alcool, anti-alcool, bautura alcoolica, betie, biblia si alcoolul, consum de alcool, despre alcool, pacat, pocainta, sfintenie
5 comments
10 motive pentru care nu consum alcool.
Recunosc subiectivitatea abordarii acestui subiect si tendinta de a forta anumite argumente inspre o anumita pozitie, dar tendinta aceasta este justificata de nevoia evidenta de sfintenie de care trebuie sa dea dovada Biserica in zilele acestea. Cu totii recunoastem o deviere ingrijoratoare de la viata Bisericii primare si suntem cu totii de acord ca avem nevoie de o trezire spirituala autentica. Aceasta trezire spirituala trebuie sa schimbe radical viata noastra personala si marturia Bisericii in mijlocul lumii. Nu am pretentia ca parerea mea e cea mai buna, este doar o parere si cred ca nu veti pierde nimic daca o analizati. Indiferent de nuantele subiectului abordat, un lucru ramane universal valabil “trebuie sa-L onoram si sa-L glorificam pe Dumnezeu, atat in trupul cat si in duhul nostru” De ce nu beau absolut deloc alcool? Pentru ca:
1. Limita dintre acceptabil si inacceptabil, dintre cumpatare si betie, este extrem de subtire, de aceea aleg sa nu ma joc cu limitele. Prefer sa dau dovada de abstinenta radicala decat sa-mi risc viata. Pacatul betiei il exclude pe om din Imparatia lui Dumnezeu. (Galateni 5: 21 etc.). Daca suntem de acord ca putem bea cate un pahar, de dragul argumentatiei trebuie sa fim de acord ca putem consuma si cate o tigara, un trabuc, o doza mai slaba de stupefiante etc. De ce sa ne jucam cu limitele?
2. Alcoolul distruge vieti, cariere, prietenii, familii etc. Cele mai multe faradelegi au pornit de la un pahar de alcool si sunt zeci de studii laice, facute pe aceasta tema, care arata puterea distrugatoare a alcoolului. Solomon, care a fost un consumator inrait de alcool, descrie in Proverbe puterea distrugatoare a alcoolului “ca un sarpe musca si inteapa ca un basilic” (vezi Proverbe 23:29 – 35).
3. Biblia ne spune “Feriti-va de orice se pare rau” ( 1Tesalonicieni 5:22 ). Alcoolul nu este un lucru rau doar in exces, ci este un lucru rau in sine insusi. Este absurd sa spui ca te poti uita la imagini pornografice daca nu poftesti ceea ce vezi. Imaginile pornografice sunt rele in ele insele, pentru ca scopul cu care au fost creeate este de a fi poftite. Alcoolul este rau in sine insusi, pentru ca scopul cu care a fost creeat a fost sa ia mintile omului.
4. Cand Pavel ii spune lui Timotei “Sa nu mai bei numai apa, ci sa iei si cate putin vin, din pricina stomacului tau…” (1Timotei 5:23), el enunta o regula si o exceptie. De ce bea Timotei numai apa? Pentru ca aceasta era regula dupa care se conduceau crestinii in primul secol, iar noi trebuie sa ne tinem de regula, nu de exceptie. Desi nu stim ce fel de vin trebuia sa consume Timotei, este foarte putin probabil ca ar fi consumat alcool, pentru ca in cazul bolilor de stomac, probabil ulcer in cazul lui, vinul este interzis.
5. Levetic 10: 9-11, stabileste ca lege vesnica pentru preotii lui D-zeu “…sa nu beti nici vin, nici bautura ametitoare, cand vei intra in cortul intalnirii…”. Dumnezeu isi argumenteaza decizia spunand “ca sa puteti deosebi ce este sfant de ce nu este sfant, ce este necurat de ce este curat, si sa puteti invata pe copii lui Israel toate legile…” Insusi Dumnezeu afirma ca alcoolul iti intuneca judecata spirituala si afecteaza sfintenia personala. In Apocalipsa 1:6 si in 1Petru 2:9 ni se spune ca noi suntem preotii lui D-zeu. Daca exista o continuitate a Vechiului Testament in Noul Testament, atunci putem spune ca preotia levitica a fost inlocuita de preotia tuturor credinciosilor, iar principiile generale ale imparatiei levitice au fost transferate imparatiei tuturor credinciosilor. Abstinenta de la alcool a preotilor este unul dintre aceste principii.
6. Chiar daca Noul Testament nu afirma in mod clar ca abstinenta de la alcool este singura solutie, putem deduce ca Noul Testament ne indeamna spre abstinenta de la alcool, prin faptul ca, pe de o parte condamna vehement excesul de alcool (betia) si pe de alta parte ne porunceste sa luptam cu firea pamanteasca si cu pacatul chiar pana la sange. Pavel spunea “Ci ma port aspru cu trupul meu si il tin in frau, ca nu cumva dupa ce am propovaduit altora eu insumi sa fiu lepadat.” 1Corinteni 9:27.
7. Alcoolul nu e un lucru necesar organismului uman. Desi Biblia condamna imbuibarea de mancare, nu putem compara cele doua situatii si sa spunem ca daca alegem abstinenta de la alcool trebuie sa alegem, in consecinta si abstinenta de la mancare. De ce? Pur si simplu pentru ca mancare e necesara organismului, pe cand alcoolul nu e necesar. Imbuibarea cu mancare, in schimb, este condamnata ca pacat.
8. Este drept ca in Vechiul Testament sunt pasaje care par sa tolereze consumul de alcool, dar la fel de bine gasim pasaje care il descurajeaza. Eu aleg sa le implinesc pe acestea din urma. “Nu se cade imparatilor sa bea vin.” Proverbe 31:4. Iar prin profetul Osea 4:11 Dumnezeu ne spune “Curvia, vinul si mustul iau mintile omului.”
9. Nu sunt convins ca Isus a baut alcool. Dar ce a baut la nunta din Cana? Nu stiu exact, sunt mai multe interpretari, dar ma indoiesc de faptul ca Isus – sfintenia intruchipata – ar fi alimentat betia nuntasilor. In limba ebraica acelasi termen e folosit si pentru vin si pentru must, iar intelesul termenului este clarificat in functie de context. Le-a dat Isus sa bea must? Nu stiu. Le-a schimbat perceptia asupra apei, facandu-i sa creada ca e vin? Nu stiu. Dar ce stiu e ca, sub nici o forma, nu le-a alimentat betia.
10. Pentru a avea o marturie veritabila, in mijlocul unui neam ticalos, aleg sa nu coonsum alcool. Iar atunci cand un “iubitor de alcool” ma va ispiti pentru a-si scuza pacatul si ma va intreba “frate dar tu bei alcool?”, eu ii voi raspunde fara ocolisuri NU. Daca as consuma alcool ar trebui sa-I spun DA, iar el ar zambi mizerabil si si-ar zice in sine insusi “daca pastorul nostru bea, inseamna ca e bine sa bei.” Vreau sa fac rob ascultarii de Hristos orice gand de betie si nu vreau sa dau nimanui prilej sa pacatuiasca, datorita “slobozeniei” mele.
“…si daca in vreo privinta sunteti de alta parere, Dumnezeu va va lumina si a aceasta privinta. Dar in lucrurile in care am ajuns de aceeasi parere, sa umblam in ele” Filipeni 3:15-16
Arata-mi Doamne cine sunt… ianuarie 5, 2008
Posted by laurentiu in Articole.Tags: bunatate, crestinism, dragostea lui D-zeu, identitate
add a comment

Uituc din fire, crestinul traieste o viata ireala. Undeva intre emisfera dreapta si cea stanga incearca sa se regaseasca pe Sine si sa-si defineasca propria valoare. Dar ceea ce nu stim noi e ca miliardele de neuroni si de alte minunatii, care formeaza creierul nostru, nu-l pot ajuta pe om sa se regaseasca, pentru ca fiecare celula a corpului omenesc e infectata de pacat. Pacatosenia noastra produce coma spirituala in care traim. Lupta aceasta care se da in cadrul unei mase de materie, ce e drept extrem de complexa – cea mai complexa, ne deviaza atentia de la adevarata realitate. Luptam ca sa ne regasim pe noi insine, iar in disperare urlam fara sa ne auda cineva: “cine sunt eu?!” Am fost manipulati sa credem ca noi suntem centrul Universului si ca fara noi Universul s-ar prabusi. Subtil, nebagat in seama, acelasi sarpe siret ne sasaie in cap, zi de zi, cu o voce blanda pe care nu o poti refuza: “tu esti dumnezeu, tu esti totul, prin tine insuti poti deveni maret si glorios…”. Si vai, Doamne, ce ne place sa auzim asta! Simtim dintr-o data ca am inteles sensul vietii si ca ne-am regasit pe noi insine.
Iubitor din fire, Dumnezeu s-a coborat la noi ca sa ne iubeasca! Stia ca suntem pierduti, tocmai de aceea a spus Mantuitorul: “Fiul Omului a venit sa caute si sa-I mantuiasca pe cei pierduti”. Intr-o lume fara speranta, in metastaza morala, moarta din punct de vedere spiritual, Fiul Omului a venit ca sa ne arate adevarata noastra identitate. A venit ca prin iubirea Lui sa ne determine sa ne indragostim de El!
Iubirea aceasta pe care o are Isus pentru noi transcende Universul. Dumnezeul infinit, incomensurabil, Dumnezeul nevazut si intangibil, vine langa mine, Isi pune mana pe umarul meu si-mi spune: “Mi se zbate inima in Mine de mila, tot launtrul Mi se framanta…pentru ca te iubesc si tu nu vrei sa stii asta. Te-am facut pentru slava Mea si te pretuiesc ca pe lumina ochilor Mei, pentru tine dau popoare, pentru tine nimicesc imparatii, daca vei trece prin foc Eu voi fi cu tine – Eu sunt valoarea ta! Intelegi asta?” (vezi Osea 11:8; Isaia 43: 4, 7.) Omul care intelege ce a facut Dumnezeu pentru el biruieste absurdul. Cand vei intelege harul lui Dumnezeu si bunatatea Lui fara de margini, nu vei mai fi niciodata un crestin mediocru. Nu te vei mai considera niciodata un ratat, un nimic, un strop pierdut in oceanul ignorantei. Te vei ridica de fiecare data din mocirla in care-ti bagi capul si vei privi la El, pentru ca doar prin dragostea Lui te poti regasi cu adevarat.
Pentru acest pacatos nesemnificativ, Dumnezeu l-a dat pe Insusi Fiul Sau. Isus nu ne-a mantuit stand intr-un sezlong la malul marii, privind intinsul albastru si meditand la strazile de aur. Ne-a mantuit indurand cele mai cumplite chinuri. Dezbracat de orice fel de haina, indurand rusinea si batjocurile trecatorilor, sangerand din greu sub povara ranilor, El s-a gandit la noi. In timp ce mainile si picioarele Lui erau sfartecate sub propria-I greutate, de cuiele ruginite, El s-a gandit la noi. In timp ce sorbea paharul maniei lui Dumnezeu si al despartirii de Tatal, El s-a gandit la noi. Iar in timp ce se ruga pe cruce, lipsit de orice fel de egoism, “Tata iarta-I ca nu stiu ce fac!”, El tot la noi s-a gandit. Iubirea lui e socanta. Iubirea Lui are puterea de a spulbera absolut tot ce intalneste in jur. Dezarmeaza mandria mintii noastre primitive si schimba complet tot sistemul nostru de valori. Nu noi suntem centrul Universului, ci El. Valoarea noastra nu e data de ceea ce suntem noi, ci e data de iubirea Lui pentru noi. Avem valoare pentru ca suntem pasiunea Lui! Atunci cand ramanem in iubirea Lui ne regasim pe noi insine si ne descoperim adevarata identitate.
Naiv din fire, omul inca lupta cu disperare pentru a se realiza. Incercarea de a ne realiza prin propriile noastre eforturi este absurda. Cum sa ma realizez cand eu nici macar nu stiu cine sunt? Cum sa devin glorios cand eu sunt pierdut intr-o mocirla jegoasa? “Sunt ceea ce sunt prin Harul Lui”, a spus unul dintre cei mai realizati oameni care au trait vreodata. Pavel a inteles ca fara harul Lui e un simplu nimic. A inteles ca fara dragostea Lui e pierdut intr-o lume plina de labirinturi, intr-un iaz intunecat si fara speranta. A facut din cautarea Lui scopul vietii personale “Sa-l cunosc pe El si puterea invierii Lui..”. Mottoul acesta l-a schimbat radical, a inceput sa se vada pe sine insusi prin ochii lui Hristos si a ajuns sa inteleaga lungimea, latimea, inaltimea si adancimea dragostei lui Dumnezeu…. Nu vreau nimic, Il vreau pe El – El este iubirea vietii mele. Arata-mi Doamne cine sunt!
