Laurentiu Balcan – visez, ca sa n-adorm…

 7. CALITATEA

Calitatea slujbelor noastre lasa de dorit. Ne concentram atentia pe calitatea cladirilor, a “mastodontilor” cum spunea cineva si pierdem din vedere ca Biserica nu inseamna cladirea. Investim milioane de Euro in biserici cu dotari ultra moderne (bineinteles cine isi permite), dar cand vine vorba de organizarea unor evenimente importante, nu gasim bani nici macar pentru a  xeroxa programul evenimentului. Calitatea cladirilor noastre e contrastata de calitatea slujbelor noastre.

Tocmai m-am intors de la “faimosul” Congres Penticostal de la Arad, unde am sarbatorit 85 de ani de penticostalism in Romania. O sarbatoare de o asa mare importanta, nu putea trece fara o autopsie serioasa.  Problema esentiala pe care am observat-o a fost lipsa calitatii. Nu am putut crede ca nu suntem in stare sa organizam un asemena eveniment, la standardele cele mai inalte. Pe langa faptul ca programul a fost improvizat in ultimul moment, mai marii nostri au dat si impresia ca sunt mandri de ceea ce au realizat. Nu a existat o planificare strategica si nici o informare amanuntita a programului. Nici macar un grup de cantareti, care sa ne conduca in cantare, nu au putut gasi fratii nostri preaiubiti. Asa ceva este inadmisibil. Nu poti chema pastori de la sute de kilometri, ca sa spui in sala “fratilor haideti sa cantam o cantare…cine se pricepe la cantat ca sa ne conduca intr-o cantare?” Cine ne-a condus in cantare la acest mare eveniment? Fratele Tipei (nu am stiut ca e si cantaret) si fratele Gurau (care a fost luat pe nepregatite si nu a apucat sa-si dreaga glasul).  De ce nu putem avea sarbatori dominate de calitate autentica? De ce nu inlocuim mediocritatea cu excelenta? Sa nu confundam improvizatia cu inspiratia. Sa nu avem indrazneala sa spune ca Duhul Sfant ne va purta de grija, doar pentru a scuza dezinteresul si lipsa noastra de planificare. Sa nu indraznim sa spunem “lasa frate ca merge si asa”. Nu merge asa! Punctul istoric in care ne gasim, ne forteaza sa ne concetram pe calitate, la toate nivelurile slujbelor noastre. Avem nevoie de calitate in cantare, in predica si in rugaciune. Comunicarea mesajului biblic trebuie sa fie facuta la cel mai inalt nivel calitativ. Il dezonoram pe Dumnezeu daca tratam superficial comunicarea mesajului divin. El merita tot ceea ce avem mai bun.

Nu stim sa comunicam. Vineri la Arad am observat o imagine tipica a comunicarii penticostale, adica lipsita de calitatea. In timp ce participantii la conferinta erau la masa, vorbind intre ei plini de veselie, in fata, pe pedestal, luau masa cei din Comitetul Executiv. Reci, necomunicativi, separati atat in plan fizic cat si spiritual, uitandu-se de sus, atat la propriu cat si la figurat, au transmis un mesaj subtil “noi suntem deasupra voastra, nu ne coboram la nivelul vostru”. Ce as fi vrut sa faca mai marii nostri? Sa stea la masa cu pastorii. Sa vorbeasca cu ei, sa rada cu ei, sa cunoasca pastori pe care nu-i cunosc. As fi vrut sa transmita un mesaj plin de calitate: “suntem impreuna lucratori cu voi si vrem sa stam cu voi la masa”. Da, sunt revoltat, pentru ca nu trecusera nici macar 30 de minute decand fuseseram avertizati ca diavolul vrea sa distruga partasia noastra. Partasia, fratilor,  inseamana comunicare calitativa…dar noi nu suntem caracterizati de asa ceva.

Fara calitatea ne vom face de ras!

6. UNITATEA

Nu cred ca cineva a facut un sondaj cu privire la diferentele de opinie dintre diferitele grupuri de penticostali, dar cred ca am fi socati sa descoperim ca exista atata extremism si exclusivism in penticostalism, incat insasi ideea de Biserica este pusa la indoiala. Fiecare biserica penticostala locala isi accentueaza caracteristica ei si superioritatea ei fata de celelalte biserici care s-au departat de modul in care “am primit noi credinta”. Expresia “asa am primit noi credinta” a devenit un sablon prin care e desemnat “canonul invataturilor penticostale”. Nu modernismul, nu ideile americanilor, nu liberalismul (desi cei mai multi habar nu au ce inseamna liberalism), nu tendintele carismatice sunt adevaratele noastre valori, ci adevaratele noastre valori sunt “asa cum le-am primit noi la origine”. Interesant e ca, atunci cand se foloseste aceasta expresie ,”asa am primit noi credinta”, nu se au in vedere valorile doctrinare penticostale, pentru ca atunci nu exista o doctrina bine sedimentata, ci se au in vedere anumite feluri de comportament exterior. Asa se face ca, aproape intotdeauna, cauzele minore, nesemnificative, creeaza tenisiuni si distrug partasia dintre penticostali. Unitatea noastra e compromisa, nu ca am avea invataturi diferinte, doctrine diferite, valori spirituale diferinte, ci e distrusa pentru ca vedem diferit anumite aspecte secundare ale vietii de credinta.

Tensiunile actuale nu sunt generate de conflicte teologice profunde, sau de erezii doctrinare, ci de o perceptie diferita a modului in care ne exteriorizam. Unii incearca sa se adapteze decent situatie actuale, incercand sa fie relevanti si sunt catalogati drept libertini si usuratici, altii raman cu ideile lor din anii ‘50 – ‘70, se izoleaza de generatia actuala si sunt catalogati drept extremisti si traditionalisti. Unul dintre motivele majore care au dus la Marea Schisma din 1054, a fost neintelegerea cu privire la data cand sa fie sarbatorit Pastele. Un motiv relativ minor, alimentat si de interese politice, a dus la cea mai mare separare din istoria Bisericii, apusul s-a separat de rasarit, Roma de Costantinopol, catolicii de ortodocsi.

De ce perimitem ca diavolul sa distruga unitatea noastra folosindu-se de lucruri neimportante? De ce nu putem sa ne acceptam, ca fratii in Domnul Isus, chiar daca in anumite aspecte gandim diferit? De ce nu putem spune plini de dragoste “in lucrurile in care suntem de aceeasi parere sa umblam in ele, in cele in care avem pareri diferite Dumnezeu ne va lumina”? Unitatea Bisericii este mai importanta decat uniformitatea ei. Realitatea dureroasa e ca noi nu vrem sa acceptam ca putem fi uniti, chiar daca suntem diferiti. Uniformitatea este o himera, o fantezie cu care inca se hranesc mii de credinciosi penticostali. Diavolul alimenteaza mandria noastra si ne deviaza atentia de la adevarata realitate. Fiind extrem de ocupata cu traditiile si obiceiurile ei, Biserica Penticostala isi compromite unitatea si isi neglijeaza scopul. Suntem aici pentru a continua ceea ce a inceput Hristos: “Fiul Omului a venit sa caute si sa-i mantuiasca pe cei pierduti“. Biserica trebuie sa-i caute si sa-i aduca la Hristos pe cei pierduti – acesta e scopul nostru, iar pentru a-l implini trebuie sa ne unim eforturile, in dragoste, in intelegere si acceptare.

Uniti-va si El se va uni cu noi!

 5. CAPUL

Thomas Edison spunea ca omul, nu-si foloseste decat circa 10% din capacitatea creierului. Cu alte cuvinte, nu prea ne folosim capul. Nu obisnuim sa facem eforturi pentru a vedea lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu. Nu avem puterea de a discernere si de a analiza obiectiv situatiile cu care ne confruntam. Tot acest proces necesita o gandire profunda, iar…”unde nu e cap, e vai de picioare”.

In 1 Cronici 12: 32 ni spune ca fiii lui Isahar “…se pricepeau in intelegerea vremurilor si stiau ce trebuia sa faca Israel…” David s-a inconjurat de oameni care isi foloseau capul la maxim. Nici o imparatie, sau organizatie, nu poate prospera daca nu e condusa de oameni care-si folosesc capul (uitati-va de pilda la romani!). Puterea aceasta de a intelege vremurile in care traim si de a gasi solutii la problemele cu care ne confruntam, ne lipseste, noua penticostalilor, aproape cu desavarsire. Suntem asa de naivi in intelegerea vremurilor. Asa cum spuneam, am impresia ca nu stim pe ce lume traim.

Cand vorbim de intelegera vremurilor, ne referim la cel putin sase “compartimente” pe care trebuie sa le analizam:

- Cultura. Ce se intampla in cultura noastra? Care sunt valorile culturale pe care majoritatea le respecta? Exista adevar moral in cadrul culturii noastre? Cultura in care traim formeaza mentalitatea celor cu care ne intalnim.

- Tehnologia. La ora actuala, dupa ultimile statistici, 89% din comunicare are loc vizual. Intr-o lume dependenta de tehnologie, noi, penticostalii cei luminati, spunem NU tehnologiei. In loc s-o folosim in mod constructiv, pentru gloria lui Dumnezeu, noi o anatemizam. Oare de ce nu ne folosim capul?

- Educatia. Ce se intampla din punct de vedere educational in vremurile noastre? Sunt oamenii dornici sa cunoasca? Astazi oamenii citesc prin imagini mai mult decat prin cuvinte. Biserica trebuie sa se foloseasca de mijloacele vizuale pentru a-si raspandi mesajul.

- Economia. Economia influenteaza predicarea Evangheliei. Sunt locuri de munca? Sunt nevoiti oamenii sa plece altundeva pentru a munci? Ce se intampla cu familiile celor plecati? Cine se ocupa de cresterea lor spirituala? Dau oamenii zeciuiala la biserica?

- Relatiile. Trebuie sa analizam modul in care se schimba relatiile in aceste vremuri. Cum e definita familia? Care e procentul relatiilor de concubinaj? Cat rezista o casatorie? La toate aceste intrebari noi trebuie sa avem raspunsuri, pentru ca oamenii au nevoie de ajutorul Bisericii.

- Spiritual. Ce se intampla din punct de vedere spiritual in vremurile noastre? Care sunt asteptarile pe care le are cineva atunci cand vine intr-o biserica?

Criza spirituala in care ne gasim necesita o analiza profunda.

Folosindu-ne capul vom depasi mediocritatea si vom vedea cum ne vom ridica pe culmile excelentei. Lumea intreaga zace in cel rau, iar noi inchidem ochii si ne facem ca nu vedem. Avem nevoie, mai mult ca oricand, de “fiii lui Isahar”. Avem nevoie de lideri care sa inteleaga vremurile si sa ofere solutii spirituale mature, demne, progresiste.

Folositi-va capul, altfel il veti pierde!

 4. PASIUNEA.

Suntem lipsiti de spiritualitate autentica. Sobrietatea, tristetea, “fata de sfant”, nu sunt caracteristici ale ucenicilor Domnului Isus. Ne comportam de multe ori ca si cum Isus ar fi inca in mormant si uitam ca El e viu. El e viu fratilor, ce se intampla cu noi?! Puterea invierii Lui e ca o explozie pe care nu o poti controla. Cand omul ajunge sa cunoasca puterea invierii Lui, primul lucru care se va naste in el va fi pasiunea. Dumnezeul nostru trebuie slujit cu pasiune, merita asta. Din bun simt pentru ceea ce a facut pentru noi, trebuie sa recunoastem, macar la nivel intelectual, ca El merita sa fie slujit cu pasiune.

Uneori mergem la biserica si avem impresia ca mergem la inmormantare. Cantari in game minore, cu cat mai lalaite cu atat mai pline de har; niste predici lipsite de foc si viata, de-ti vine sa le inregistrezi si sa le dai celor ce sufera de insomnie cronica; o atitudine de falsa seriozitate cand stam in banca, de pana si un bebelus ar rade de fariseismul nostru; o expresie a fetei, plina de sobrietate spunem noi, de-ti vine sa deschizi fabrica de icoane la cate modele de sfinti ai.

Unde e pasiunea? Unde e bucuria de a sta in prezenta lui Dumnezeu si de a scoate strigate de bucurie in prezenta Lui? Am fost invatati ca rasul e pacat, pentru ca Isus nu a ras niciodata, spun marii experti in psihanalitica christica. Ei au impresia ca diavolul nu face altceva decat sa rada toata ziua. Au impresia, cum spunea Petru Lascau, ca in iad se moare de ras. Dar vor fi socati sa afle ca in iad se moare de tristete si singuratate, de fatarnicie si minciuna, de falsitate si mandrie. Vor fi socati cand vor afla ca strazile cerurlui se vor clatina de sariturile sfintilor si intregul Univers, regenerat prin harul Lui,  va rasuna zi si noapte de strigatele celor rascumparati. Vom canta cu o asemene bucurie si pasiune, ca ingerii ne vor invidia si abia atunci, atentie, abia atunci, se v-or implini versurile pe care le cantam, fara sa ne gandim la ele: “Mai frumos nici ingerii nu canta, ca acei din valea plangerii…” Pai daca acum, majoritatea bisericilor noastre canta mai frumos ca ingerii, nu cred ca vreau sa-i aud vre-o data pe ingeri cantand. Unde e pasiunea si bucuria din cantarile noastre? Bineintels ca acum generalizez, nu poti canta intotdeauna cantari de bucurie, dar generalizez pentru ca vreau sa ne gandim serios la faptul ca il jignim pe Dumnezeu prin lipsa noastra de pasiune. El ne-a iubit cu pasiune,  a dat pentru noi ce a avut mai scump. El vrea sa-l iubim cu pasiune si vrea sa-i dam ce avem mai bun.

Pasiunea este focul acela interior care te mistuie. E forta care te face sa mergi inainte, chiar daca toti sunt impotriva ta. Pasiunea e bucuria manifestata zilnic, e sfintenia autentica a inimii curatite de El. Pasiunea e forta care ii va atrage pe altii la Hristos. Cand ei vor vedea dragostea noastra fata de El si dragostea noastra fata de ceilalti, vor dori sa vina la Domnul. Cine vrea sa vina la Domnul cand atmosfera ii aminteste de un cimitir? Treziti-va! Oamenilor nu le plac cimitirele. Ei vor o atmosfera plina de viata, plina de pasiune. Doar pasiunea ii va atrge la Hristos.

Vreau sa-L iubesc cu pasiune pe Rascumparatorul Meu. Pasiunea ma face sa-L slujesc si sa-L caut zi de zi. Pasiunea imi produce foame si sete dupa El, pasiunea ma face sa ma rog: “cum doreste un cerb izvoarele de apa asa te doreste sufletul meu pe tine Dumnezeule!”.

Avem nevoie de pasiune, fara ea suntem morti!

penticostalul

3. VIZIUNEA.

 In 1886 Dr.John Pemberton, a amestecat mai multe ingrediente intr-un cazan si, dupa mai multe combinatii, a inventat COCA COLA.  Ati auzit de aceasta bautura racoritoare, nu? In 1986 Compania Coca Cola a celebrat 100 de ani de existenta. In cadrul acestei ceremonii, a fost prezentat un raport extrem de interesant: 97% din populatia lumii a auzit de Coca Cola, iar 51% din populatia lumii a testat, cel putin odata, Coca Cola. Intr-o suta de ani au reusit sa cucereasca lumea, cu cea mai faimoasa bautura racoritoare existenta la ora actuala. Viziunea lor a fost sa puna cel putin  o sticla de Coca Cola in mana fiecarui om.

Crestinismul are aproape 2.000 de ani de existenta. Iata raporul pe care-l putem prezenta la ora actuala: 33% din populatia lumii se declara a fi crestina. Dar cati dintre acesti 33% il cunosc cu adevarat pe Dumnezeu si traiesc pentru a-L onora pe El? Restul de 67% din populatia lumii,  nu au gustat din harul si dragostea lui Dumnezeu. De ce? Pentru ca viziunea noastra nu e sa punem in mana fiecarui om oferta iertarii si indurarii lui Dumnezeu – Vestea Buna! E teribil ce se intampla cu noi! In timp ce zilnic, zeci de mii de oameni sunt inghititi pe veci in “haurile intunericului”, fara nici o sansa de mantuire, noi stam si ne uitam la stele, fara sa ne pese de ei. In timp ce mii de tineri cauta cu disperare sensul vietii, noi le inchidem usa Bisericii in nas, pentru ca din punctul nostru de vedere, biserica nu-i un loc pentru pacatosi, ci pentru sfinti. Sa nu mai asculte muzica draceasca pe care o asculta, sa-si cumpere pantaloni de stofa, sa-si tunda parul frumos, sa-si puna o camasa “sobra” si alte cateva sute de cerinte si poate – daca o sa fim intr-o pasa buna – le vom spune un bun venit in biserica si le vom arata Calea spre mantuire. Noi nu avem strategii prin care sa-si castigam pe oameni!

Secretul Companiei Coca Cola, ca de altfel secretul tuturor companiilor de succes, a fost si va fi: VIZIUNEA. Ei nu si-au  schimbat produsul, Coca Cola e ca in 1886, dar imbunatatesc an de an modul de prezentare al produsului. In timp ce totul se schimba, cu o rapiditate inimaginabila, noua nici macar nu ne trece prin cap ideea: “ce putem face ca mesajul Evangheliei – care nu se schimba niciodata – sa fie inteles si acceptat de cat mai multi oameni?” Nu cred ca stim pe ce lume traim. Am impresia ca traim intr-o lumea imaginara, serios. Pana nu vom intelege ca Biserica nu e o statiune, in care sa vina credinciosii sa se relaxeze, nu vom vedea nici un progres. Care-i cel mai important motiv pentru care ne ne adunam Duminica? Pai, ca sa ne intalnim cu Domnul frate, nu?! Fals – nota 4. Ne intalnim Duminca, pentru ca altii sa se intalneasca cu Domnul, nu noi! Noi nu ne intalnim Duminica cu Domnul, ci in fiecare zi a vietii noastre, de Luni pana Luni. Dar pentru ca altii nu se intalnesc cu Domnul zilnic, ne intalnim Duminca, pentru a-i ajuta pe acesti “fii rataciti”, sa se intalneasca cu Izvorul Harului si al Bunatatii Vesnice. Viziunea noastra trebuie sa fie in exclusivitate misionara, existam pentru ceilalti. “Fiul Omului a venit sa cauta si sa-i mantuiasca pe cei pierduti” – iata viziunea pe care a avut-o Isus Hristos. Care-i viziunea noastra? De ce existam noi, ca biserica? De ce existam noi, ca indivizi? Am fost creati pentru slava si gloria lui Dumnezu, “…i-am facut spre Slava Mea…” (Isaia 43:7). Daca scopul existentei noastre e sa traim pentru slava Lui, de ce ne mai pierdem vremea cautand slava noastra? 

Priveste, oamenii mor langa tine, sunt legati cu lanturi grele si soarta lor e pecetluita. Singurul mesaj care-i poate elibera e mesajul Harului lui Dumnzeu. Singura Persoana care-i poate salva e Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Ce mai astepti? Vorbeste!

Fara viziune suntem orbi si cu siguranta ne vom rataci!

2. HARUL.

Cand ma gandesc la har, nu ma gandesc la furnicaturile, caldurile sau frisoanele pe care le experimentam uneori. Nu ma refer la acea bucurie pe care o avem cand plecand de la biserica, spunem: “azi a fost har!“. Ce este harul? Doar o experienta din ce in ce mai rara in bisericile noastre? Nu. Harul e expresia suprema a dragostei lui Dumnezeu! E motivul pentru care a murit Hristos! Harul e puterea care ne mantuie si tot harul e puterea care ne va duce in cer! Fara har suntem pierduti pentru totdeauna. Fara har nu suntem altceva decat niste pacatosi netrebnici, inecati in propriile pacate, zugrumati de propriile vicii. Harul “e mana intinsa a lui Dumenzeu, catre un pacatos neajutorat si neputincios, ca mine si ca tine“.

Predicatorii nostri trebuie sa predice harul! Iar toti cei care citesc sa spuna: AMIN! Doar asa lanturile grele ale traditionalismului vor cadea, iar viata Duhului va incepe sa curga din nou in bisericile noastre. Nici o biserica nu va experimenta trezirea spirituala (indiferent de forma ei), pana nu ne vom intoarce la adevarul fundamental, pe care penticostalii l-au uitat: harul lui Dumnezeu. Nu suntem altceva decat niste “robi netrebnici“. Depindem de El in fiecare secunda a vietii noastre. “Sunt ceea ce sunt prin harul Lui” spunea marele om al lui Dumnezeu, apostolul Pavel. El a inteles ceea  ce noi nu vrem sa intelegem si anume ca: “harul lui Dumnezeu ne este de ajuns“.

Dar, stai putin frate, nu e riscant sa afirmam ca harul lui Dumnezeu ne este de ajuns? Ba da! Dar trebuie sa ne asumam acest risc. Nu putem renunta la un adevar fundamental, pentru ca unii il inteleg gresit si traiesc dupa cum le place lor. Eu nu pot sa-i bag pe toti oamenii in inchisoare pentru ca unii dintre ei sunt niste raufacatori. Pastorii bisericilor noastre, se lupta cu caprele, incercand sa le transforme in oi si uita ca responsabilitatea lor e sa duca turma la “pasune si la ape de izvor“. Pavel a fost acuzat ca predica libertinajul, ceea ce nu era adevarat. El predica harul eliberator al lui Dumnzeu. Legalistii au cautat si vor cauta sa distruga harul lui Dumnezeu, pentru ca harul e dusmanul lor de moarte. Unde e har nu e legalism, unde e legalism nu e har! Adoptarea unei atitudini legaliste nu e solutia pentru sfintirea bisericilor noastre. Adevarata sfintenie e rezultatul lucrarii miraculoase a harului lui Dumnezeu in inimile noastre. “Harul lui Dumenzeu ne invata s-o rupem cu paganatatea si cu poftele lumesti si sa traim in veacul de acum cu cumpatare, dreptate si evlavie, asteptand si grabined venirea zilei lui Hristos…“.

Oare ce s-ar intampla daca in toate bisericile penticostale s-ar predica, o luna intreaga, numai despre harul si dragostea lui Dumnezeu? Oamenii vor veni cu gramada la biserica, pentru a fi eliberati de puterea lui Dumnezeu. Pastorii isi vor plange pacatele si vor recunoste ca fara har sunt pierduti. Cei caldicei s-ar aprinde si ar sari de bucurie (dar nu prea tare, ca legea nu le da voie). Tinerii se vor pocai, se vor smeri si vor decide sa-L slujeasca pe Hristos fiind coplesiti de dragostea Lui. Vom fi trasi cu “funii de dragoste” si Il vom iubi pe El mai mult ca niciodata. Noi nici macar nu ne putem imagina ce putere are harul lui Dumnezeu…

Predicati harul si veti zgudui bisericile!

1. DIRECTIA.

Avem un trecut remarcabil, bazat pe o trezire autentica, inca de la inceputul miscarii penticostale (”Azuza streat” si Scoala Biblica din Topeka). Dezvoltarea miscarii penticostale in Romania a fost un miracol bazat pe miracole. Inaintasii nostrii, chiar daca au avut probleme, au stiut incotro merg. Pentru unii directia era anti sistem, anti ideologie comunista etc, dar si punerea bazelor unei Biserici Apostolice. Mai putin conteaza cum ii judecam noi astazi, important e ca ei au avut in cap o directie spre care s-au indreptat. 

Unde mergem noi astazi? Care e directia spre care ne indreptam? Se para ca pentru cei care au crescut sub “tovarasul”, caderea sistemului comunist (ca inca mai sunt comunisti la noi!) a insemnat si pierderea directiei. Unii inca se mai intreaba: “frate, cine ne mai prigoneste? Frate, de cine ne mai ascundem, ca acum e libertate?”

Realitatea trista e asta: nu stim incotro mergem! Pentru ca directia care ni se da acum de la centru duce la autodistrugerea miscarii penticostale. Actualii lideri (o parte dintre ei cel putin, care au puterea!) plaseaza bombe in inima miscarii penticostale, pe care le amorseaza, iar cand nu te astepti, cineva sare in aer. Hotararea din 8-9 August e o dovada clara ca nu stim incotro mergem. In loc sa mergem inainte (spre Mileniu?!) ne intoarcem in Evul Mediu. Daca Dumnezeu ne lasa in voia mintii noastre, nu cred ca suntem departe de “inchizitia penticostala“. Pierzandu-ne directia, nu ne ramane altceva de facut decat sa ne oprim, sa ne facem reguli, sa ne sedimentam traditiile si sa ne autoamagim ca atunci cand va vine Domnul, ne va lua la El.

La o Conferinta a pastorilor Filialei…, responsabilul “comisiei de tineret si familie”, pastorul X…., si-a prezentat viziunea: “se observa, fratilor, ca tinerele noastre nu mai merg in fusta si cu batic prin oras si la scoala. Nu putem accepta asa ceva. Trebuie sa facem intalniri cu tinerii si sa-i invatam cum sa se poarte.”(citat aproximativ) Ce viziune mareata! Cata intelegere a nevoilor generatiei actuale! Mi-a fost rusine ca sunt coleg de slujba cu un asemenea “vizionar”. Cu asemenea viziuni vrem sa aducem trezire intre tinerii nostri? Cu asemenea strategii vrem sa crestem ucenicii de maine?  Nu avem directie. Punct!

Pana nu ne stabilim clar directia, nu cred ca avem viitor.