Capcana dependentelor religioase – SOLUTII ianuarie 23, 2012
Posted by laurentiu balcan in Legalism, Reforma crestina, Trezire spirituala.Tags: dependenta religioasa
7 comments
Sunt atat de multe forme de dependenta religioasa, ca imi este aproape imposibil sa tratez exhaustiv subiectul acesta. Dependenta religioasa are o putere colosala de a se adapta la noul context – ca virusul la noile modificari genetice – si, ca un cameleon, uneori capata nuante atat de spirituale incat iti este aproape imposibil sa faci diferenta dintre un dependent si un crestin liber. Singurul care poate face diferenta este Cel ce cerceteaza inimile noastre, Dumnezeu.
Dependenta religioasa nu este periculoasa doar pentru ca ataca frontal harul si lucrarea lui Hristos, ea este periculoasa si pentru ca se transmite. Fiecare dintre noi este liber sa creada ce vrea, nu neg asta, pentru ca noi insine vom raspunde pentru faptele si conceptiile noaste, nu altcineva si noi insine vom suporta consecintele alegerilor facute. Problema cu dependenta, in schimb, este ca ea are o putere fantastica de a-si face culcus in mintile si inimile oamenilor din generatie in generatie. Am observat ca anumite pacate ale parintilor se transmit intr-un mod ciudat si asupra copiilor. Ma intrebam mirat, la un moment dat, ce se intampla cu fetele dintr-o familie pe care o cunosc de li se aprind calcaiele asa de repede dupa baieti. Am aflat ca in tinerete mama lor a avut aceleasi probleme amoroase si fratii au fost nevoiti s-o puna deoparte disciplinar. Nu vreau sa generalizez, cu siguranta ca in multe familii legaturile dependentelor pacatoase au fost rupte prin pocainta, dar nu trebuie sa neglijam puterea de influenta a dependentelor. Fara pocainta vom transmite generatiilor viitoare o povara pe care nu o vor putea purta si vom secatui o intreaga generatie pentru ca nu am vrut sa renuntam la dependentele noastre.
Sunt dependenti religiosi care raman ancorati in trecut. Mesajul lor este obsedant, enervant si la un moment dat de-a dreptul ridicol. Nu contest experientele pe care inaintasii nostri le-au avut. De fiecare data sunt incantat sa aud marturii ale celor ce au trait cu Dumnezeu intr-un mod autentic. Dar ce ii impiedica sa traiasca si astazi aceleasi experiente? Ce te impiedica sa aduci trecutul in prezent? Va spun eu ce: lipsa transformarii interioare. Experientele avute in trecut nu au schimbat inimile lor intr-un mod autentic si radical. Ei inca spera sa obtina rezultate in prezent prin pomenirea experientelor trecute. Asa ceva nu se va intampla! O solutie de rezolvare a problemei este sa incepi sa traiesti cu Dumnezeu intr-un mod real aici si acum. Nu te ajuta cu nimic sa fredonezi “pusca si cureaua lata, ce fecior am fost odata” si sa plangi dupa vremurile de mult apuse. Problema dependentilor este ca si-au creat un Dumnezeu al trecutului si lasa prezentul sa treaca pe langa ei fara sa faca nimic.
De cele mai multe ori, dependetii religiosi nu vor sa dea socoteala nimanui. Viata lor este un seif plin de secrete, unele dintre ele atat de grozave incat le este si lor frica sa deschida seiful. Dependentii religiosi nu vorbesc de problemele lor – ei nu au probleme, Doamne fereste! – ei vorbesc de problemele altora. O alta solutie de a rezolva dependentele noastre este de a ne supune pe noi insine unei autoritati spirituale. Stiu ca este greu daca te crezi buricul targului si centrul Universului, dar nu il poti face de rusine pe diavol daca nu te supui pe tine insuti unei autoritati spirituale. Daca nu te poti supune unei autoritati spirituale este evident ca te confrunti cu dependente religioase. Incapacitatea de a-ti marturisi pacatele si lipsa de transparenta in relatiile in care esti implicat sunt semne clare de dependenta. Disciplina marturisirii pacatelor – una dintre cele mai dificle si mai neglijate discipline spirituale – este, probabil, cea mai puternica solutie de a ne elibera pe noi insine de dependentele care ne cuprind inima.
Dependentii nu sunt invatati sa lucreze in echipa, pentru ca nu se pot bucura de slujirea altora. Lucrul in echipa ii predispune la transparenta si ei nu vor ca ceilalti sa vada cum sunt ei cu adevarat pentru ca si-ar pierde sursa de satisfactie – neprihanirea proprie. Trebuie sa invatam sa ne integram in comunitatea din care facem parte si sa nu ne fie teama sa fim asa cum suntem cu adevarat. Impartasirea darurilor, poverilor, greselilor, dezamagirilor si secretelor noastre sunt modalitati de a ne smeri pe noi insine. Smerenia este medicament forte anti-dependenta. Rezultatele sunt garantate!
Se spune ca orice dependenta poate fi biruita printr-o dependenta superioara. Fericitul Augustin biruieste “adancimea frumusetilor inferioare” (placerile carnale) cu ajutorul frumusetilor superioare, iubirea de Dumnezeu. El a inteles ca raul din om nu va iesi decat atunci cand binele va umple viata omului. Cred ca Toma de Kempis a spus ca “obiceiul invinge obiceiul” si, personal, sunt convins ca fara o experienta reala a plinatatii Duhului nu vom reusi sa traim asa cum doreste Dumnezeu. Dependentele superioare sunt: dependenta de Hristos, dependenta de Harul lui Dumnezeu, dependenta de Cuvantul lui Dumnezeu si dependenta de Duhul Sfant. Acestea sunt singurele dependente care elibereaza sufletul omului, ii inoiesc mintea si ii sfintesc trupul.
Eliberarea de dependenta religioasa este un miracol, o forma autentica de manifestare a harului divin.
De ce am scris aceasta serie? Din doua motive. In primul rand cred ca dependentii religiosi sunt un mare pericol pentru Biserica si, in al doilea rand, imi este teama ca la randul meu sa nu devin un dependent religios. Am vrut sa ma verific si sa gasesc un tratament. Sper sa fi reusit ca, macar partial, sa fi oferit solutii si unora dintre voi.
Fiti liberi!
Capcana dependentelor religioase (3) ianuarie 20, 2012
Posted by laurentiu balcan in Legalism, Reforma crestina.Tags: dependenta religioasa
9 comments
Cu totii suntem predispusi dependentelor. De fapt, in anumite momente ale vietii, constatam ca depindem de anumite lucruri care ne departeaza de scopul pentru care am fost creati. Pascal ne spunea ca suntem extraordinari si netrebnici in acelasi timp sau, cum ar spune Pavel, “frati sfinti eu sunt cel dintai dintre pacatosi.”
In esenta ei, dependenta religioasa este o lucrare impotriva harului, dusmanul din interiorul inimii noastre, calea smechereasca prin care ne amagim constiinta si prin care ne (auto)rezervam biletul care duce in cer … la clasa I, clasa sfintilor.
Dependentul isi construieste o realitate proprie pe care, la un moment dat, ajunge s-o confunde cu adevarata Realitate. Este foarte dificil sa-l convingi pe un dependent ca are probleme si ca trebuie sa se trateze de urgenta, pentru ca prima linie de aparare pe care si-o construieste se bazeaza pe negare.
Sunt convins ca eliberarea de dependetele noastre este o lucrare miraculoasa a harului. Am incercat de multe ori sa initiez discutii profunde cu oameni despre care eram sigur ca au probleme cu religiozitatea falsa si, de fiecare data, am fost respins. Sentimentul ca sunt un fel de martiri ai zilelor de pe urma le este infipt ca un steag in inima. Dependentii sunt experti cand vine vorba sa-si justifice actiunile si au un profund sentiment ca sunt privilegiati datorita sfinteniei proprii. Aceasta este cauza dispretului si defaimarii pe care le manifesta fata de ceilalti … pacatosii.
(Caz 3)
Sora Ana este o femeie credincioasa. Se poarta ca o pocaita, se tine de traditiile penticostale clasice, se roaga cu foc, slujeste Domnului si primeste diverse descoperiri din partea Duhului, ba uneori chiar prooroceste. Merge prin case si le invata pe surorile mai tinere cum sa se imbrace, sa dea drumul la nasterile de copii, sa nu se uite la TV si Domnul mai stie ce le spune. Sora si-a castigat o imagine de femeie credincioasa in biserica si stie ca unii se uita la ea ca la vasul Domnului. Ii place asta. Se simte bine. O stare de euforie o cuprinde atunci cand cei din jur o trateaza ca pe un mentor si apeleaza la tot felul de subterfugii pentru a-si dezvolta imaginea de sfanta. Inevitabil cade in capcana dependentei religioase si va face tot ce-i sta in putinta pentru a nu fie privata de starea de bine pe care i-o ofera propria neprihanire.
Intr-o zi primeste o veste socanta. Una dintre fetele ei – adusa de mica la biserica – se trezeste a fi insarcinata. Cum fata nu avea barbat isi intreaba mama ce sa faca cu copilul. Vestea aceasta cade ca un tunet peste “vasul Domnului”. Prima reactie pe care o are e “ce vor zice fratii?”Pe ea o intereseaza mai putin ce se va intampla cu fata si cu copilul, pe ea o intereseaza imaginea. Daca o va indeamna sa pastreze copilul va intra in sevraj, nu va mai putea sa simta placerea de a fi apreciata si respectata de cei din jur, ba, dimpotriva, va trebui sa suporte rusinea si batjocura celor pe care, la randul ei, i-a batjocorit. Ce vor spunea fratii?
In disperare, ii sugereaza propriei fete sa renunte la copil, sa avorteze. Nu era gata sa renunte la drogul neprihanirii proprii. Ca un drogat autentic va fi gata sa ucida, daca va fi cazul, pentru a-si procura doza zilnica de euforie.
Ce fel de vas al Domnului poate reactiona astfel? Cum sa sugerezi o crima pentru a nu-ti strica imaginea? Eu am am un singur raspuns: dependenta iti ia mintile si iti otraveste sufletul.
Multi dintre noi avem impresia ca, cu cat ne vom apropia mai mult de Dumnezeu, cu atat vom fi mai sfinti. Tehnic asa este, cu o mica remarca. A fi sfant nu implica si increderea in sfintenia proprie ci, dimpotriva, inseamna o recunoastere puternica a pacatoseniei personale. Cu cat te apropii mai mult de Dumnezeu, cu atat iti dai seama ca esti mai pacatos. Lumina lui Dumnezeu va scoate la iveala chiar si cele mai intunecate ganduri pe care le ai si cele mai nesemnificative pacate ti se vor parea de netolerat. Isaia este un exemplu perfect in acest sens, ca si Ioan, de altfel, care lesina in prezenta sfinteniei lui Hristos.
Nu poti sa te apropii de Dumnezeu fara sa fii patruns de sentimentul nevredniciei si neputintei personale. Dependentul nu-si vede nevrednicia si nici neputinta, pentru ca dependentul crede ca le poate face pe toate.
Previziunile “batranului” Lazar Gog ianuarie 19, 2012
Posted by laurentiu balcan in Parodieri/Ironii, Penticostalism, Sa bata clopotul..., Supranatural.Tags: 2012, centauri, lazar gog, perspectiva profetica 2012, previziuni 2012
38 comments
Citisem despre perspectiva profetica a lui Lazar Gog pentru anul acesta si aveam o idee despre ceea ce a prezis. Astazi mi-am facut timp si i-am ascultat, integral, mesajul si, drept sa va spun, inca nu-mi pot crede urechilor ceea ce am auzit.
Lazar Gog va ramane in istoria bisericii penticostale, fara doar si poate, pentru ca are cu ce. Este unul dintre cei mai buni predicatori pe care i-am ascultat si mesajele sale, de-a lungul anilor, au zidit vietile multor credinciosi si au dat o directie destul de clara in gandirea teologica a Bisericii Penticostale din Romania.
Nu-mi pot explica ceea ce am auzit astazi decat prin prisma faptului ca Lazar Gog imbatraneste si nu o spun tendentios.
Mesajul este bine pregatit , nu ne putem plange de asta – mai ales informatiile despre civilizatia Maya, despre alinierea stelelor, despre profetiile celtilor si ale altor popoare sunt de apreciat - dar continutul teologic este fad, incetosat, alunecos si extrem de periculos pe alocuri. Nu poti sa-ti bazezi mesajul pe teorii incerte, pe carti apocrife si pe speculatii ieftine.
Atrag atentia asupra unor chestiuni:
1. Interpretarea profetiilor pagane – va aduceti aminte cum a interpretat profetiile indienilor americani, nu? – este extrem de periculoasa, din punct de vedere teologic, bineinteles. Chiar daca Lazar Gog pune pe seama calauzirii demonice aceste profetii, a pretinde ca diavolul poate prevesti cu acuratete viitorul reprezinta o problema, o problema foarte mare. Stim din Scriptura ca Singurul care are control asupra viitorului este Dumnezeu. Pentru analiza vezi pasajul din Isaia 41:21-29. Prevestirea cu acuratete a viitorului este un atribut divin: “Spuneti-ne ce are sa se intample mai tarziu, ca sa stim ca sunteti dumnezei…”(v23) si nu este impartasita vreo unei alte creaturi decat prin revelatie divina (vezi si Isaia 44:7). Ma indoiesc ca Dumnezeu i-ar fi descoperit diavolului viitorul.
2. A cita din Apocrife ca si cum ar fi inspirate de Dumnezeu – Lazar Gog citeaza din Cartea lui Enoh si din Cartea Dreptului – reprezinta, deasemenea, o mare problema, pentru ca atunci ar trebui sa atribuim autoritate Apocrifelor si am compromite Canonul. Nu este gresit sa citam, ca exercitiu literar, din Apocrife, dar trebuie specificat ca aceste carti nu au nicio autoritate pentru noi, nu sunt inspirate.
3. A-ti baza teoria modificarilor genetice pe Genesa 6 reprezinta, deasemenea, o alta mare problema. Nu mi-am putut imagina ca un pastor (si nu orice pastor!) va sustine ca centaurii si alte creaturi mitice nu sunt, de fapt, mitice, ci au existat cu adevarat, ca cica diavolul a incrucisat genele oamenilor cu ale animalelor. Pai atunci probabil ca si eroii din poveste au existat cu adevarat si caii inaripati, la pachet cu maturile zburatoare au fost odata de vanzare si, cu siguranta, The Lord of the Rings prezinta o realitate nu un mit. Si de ce sa credem ca Harry Potter este o inventie? Si da, probabil exista Spiderman, Batman si Superman. Toti trei au avut genele modificate de extraterestri. Si uite cum predicile noastre devin un fel de desene animate. Vedem prea multe filme de fantezie si, la batranete ajungem sa confundam Realitatea.
4. Treaba cu extraterestrii este una cusuta cu ata alba. De unde pana unde sunt peste 50 de milioane de oameni rapiti de extrateresti? Si cum de putem crede astfel de statistici? Mai lipsea sa ne spuna ca “X Files” a fost creat in colaborare cu bisericile din America si ca Obama a intrat in contact cu o entitate extraterestra. Interesant este ca cele mai multe rapiri – asa ni se spune cel putin – au avut loc in State. Nu am auzit ca extraterestrii sa fi rapit cetateni din Zair sau din Somalia. Probabil acestia nu au genele atat de performante, nu? Teoria conspiratiilor mondiale nu trebuie luata prea mult in considerare si in niciun caz nu trebuie sa ne bazam pe ea cand predicam Cuvantul. Riscam sa devenim ridicoli daca in spatele fiecarei probleme pe care, deocamdata, nu o intelegem – sa ne punem un mare semn de intrebare in dreptul predicatorilor care inteleg si explica totul – vedem demoni si conspiratii mondiale.
In stilu-i caracteristic, Lazar Gog ne avertizeaza ca anul acesta este posibil – deci o pura speculatie pana la urma, nu o perspectiva profetica – sa asistam la rapirea Bisericii si la Al Treilea Razboi Mondial.
Oamenii l-au ascultat socati si tare ma tem ca multi dintre ei chiar l-au crezut pe Lazar Gog. Sa nu ne miram daca anul acesta unii dintre predicatorii din Romania isi vor reprofila mesajele si vor incepe sa ne povesteasca despre extraterestrii violatori de fete frumoase, despre centaurii care au existat cu adevarat si vor concluziona, probabil, ca Dracula a existat cu siguranta in Romania si ca varcolacii trebuie omorati ca in Oltenia, cu un tepus in inima, sau mai bine cu o cruce mare de fier… ca sa fim siguri ca nu se mai ridica anomalii genetice pe pamantul nostru stramosesc.
Pana la urma despre ce perspectiva profetica ne-a vorbit Lazar Gog?
Capcana dependentelor religioase (2) ianuarie 18, 2012
Posted by laurentiu balcan in Legalism, Reforma crestina.6 comments
Toti dependentii vor sa-si depaseasca conditia si … sa simta. Sa simta! Sa simta ce n-au mai simtit. Sa se simta stapanii Universului, macar pentru o clipa. Senzatia de euforie ii va urmari toata viata si vor dori s-o repete, indiferent de pret si indiferent de consecinte. Ei nu pot vedea consecintele viitoare din pricina experientelor prezente. Nu-i intereseaza ca dependenta le va distruge viata – e in viitor, vor spune ei – pe ei ii intereseaza ceea ce simt acum si aici, prezentul deplin. Vor ajunge in stadiul in care vor constientiza iminenta mortii, vor sti ca mor de dependenta, dar nu se vor putea opri din pricina prezentului ce le ofera senzatia dorita care, din pacate, este prea scumpa. Nu se merita sa-ti distrugi viata pentru o senzatie!
Dependentii religiosi nu se deosebesc prea mult de ceilalti. Ei tot experiente euforice cauta. Vor sa simta, sa-si depaseasca conditia, sa traiasca ceea ce rar le este dat oamenilor sa traiasca: sentimentul divinului.
Personal sunt pentru experienta religioasa. Credinta crestina nu este o teorie seaca, nu este o simpla ideologie sau curent filozofic. Suntem chemati sa-L experimentam pe Dumnezeu. Problema nu e experienta in sine, ci modul in care ajungem la ea. Calea dificila a experientei crestine incepe cu pocainta, smerenie, zdrobirea inimii, lepadare de sine, infranarea trupului, disciplina spirituala, rugaciune, post si iubire neconditionata cat cuprinde. Este calea ucenicului care calca pe urmele lui Hristos si-L imita. Este o calea tare grea, dar garantata 100%.
Calea usoara, in schimb, este la indemana oricui: calea dependentei religioase. Te supui pe tine insuti unor obiceiuri, traditii si concepte care iti ofera siguranta. Te indoctrinezi in asa fel incat indoctrinarea respectiva iti ofera satisfactii, experiente senzoriale unice. Nu este de mirare de ce in multe biserici Biblia nu mai reprezinta centrul predicarii. Enoriasii nu vin la biserica pentru Adevar, ei vin pentru a-si injecta doza saptamanala de drog spiritual, pentru a se simti copiii lui Dumnezeu, pentru a trai clipa cand simt ca Dumnezeu e aproape. Ce se intampla maine nu mai conteaza, dependentul nu se gandeste la ziua de maine, el traieste clipa.
(Cazul 2)
Ion este un predicator bun. Autodidact. Citeste mult si cauta sa-si imbunatateasca darul permanent. Biserica il apreciaza ca pe un slujitor puternic. Mesajele lui sunt transante, conservatoare, radicale in ce priveste pacatul, fara mila fata de pacatosi, adica exact ce trebuie ca sa lasi impresia ca esti un om neprihanit. Nu lipseste de la staruinte, ba chiar le organizeaza si se dedica trup si suflet lucrarii Domnului. Inevitabil ajunge sa-si neglijeze familia, foarte numeroasa dealtfel, cat o echipa de fotbal. Pentru a-si tine copiii in frau apeleaza la “nenea Neculai”. Isi bate copiii fara masura, dar nu uita sa se roage cu ei si sa le vorbeasca despre dragostea lui Dumnezeu. Uneori isi mai bate si nevasta, ca sa fie supusa, nu de alta, si ca sa nu-l faca de ras, ca sa nu-i strice cariera, dar in public nu uita sa-si declare iubirea extraordinara pe care o are fata de ea si ii multumeste Domnului, cu lacrimi in ochi, de minunata familie pe care o are. Biserica se bucura ca, na!, avem nevoie de exemple vii, nu?
Din cand in cand imaginea lui de om neprihanit este pusa la indoiala. Incep sa se auda zvonuri despre cum este el acasa, despre ce fel de om este cu adevarat in viata de zi cu zi, cand nu-l vede nimeni. Copiii cresc si se razvratesc. Cand sursa de senzatii – propria-i neprihanire – ii este amenintata, reactioneaza violent, ca orice dependent. Incearca sa schimbe comitetul, sa rastoarne pastorul, sa organizeze rascoale in biserica, sa-si traga oameni (ca si el, probabil) de partea lui pentru a-si conserva imaginea fara de care isi pierde senzatia. Blestemata asta de senzatie, de sentiment ca este divin, il determina la actiuni inimaginabile asa ca, la un moment dat, nevasta lui il paraseste confirmand odata pentru totdeauna ca Ion nu era un om neprihanit ci … un dependent de propria-i neprihanire.
Cunosc colegi de-ai lui Ion care au recurs la metode barbare de a-si pedepsi copiii, asa incat acestia au ajuns sa-i urasca. Unul dintre ei, un bun predicator de altfel, isi lega baietii cu funia de legat vitele, de grinda din grajdiul animalelor si ii batea pana obosea. Nu ma mir de ce acestia nu mai trec pe la casa parinteasca cu anii si nu vor sa mai auda de “tata”.
Colegi de-ai lui Ion au turnat la Securitate, si-au vandut fratii si au compromis lucrarea Domnului dar se cred in continuare oamenii lui Dumnezeu si pretind respect. Ciudatenia e ca unora dintre ei li s-a dovedit vinovatia cu acte si, cu toate acestea, continua sa predice, sa se impartaseasca , sa candideze la functii importante in cadrul organizatiei din care fac parte, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Eu am o singura explicatie … oamenii acestia sunt dependenti!
Capcana dependentelor religioase (1) ianuarie 17, 2012
Posted by laurentiu balcan in Legalism, Reforma crestina.23 comments
Despre dependenta se vorbeste foarte mult, mai ales ca fenomenul devine unul generalizat si, pe alocuri, incurajat. Dependentele de substante halucinogene, de alcool, de tutun, de pornografie, de droguri, de internet, de cafea, de cumparaturi, de telefon, de dulciuri si de alte “n” vicii sunt discutate de toata lumea si abordate in cadrul multor lucrari de specialitate. Cu totii suntem de acord ca dependentele sunt rele. Ele distrug chipul lui Dumnezeu din om si il conduc pe acesta, cu pasi repezi, spre groapa pierzarii vesnice.
Dependentele religioase, in schimb, sunt mai putin abordate. Mai striga cate vreo unul din cand in cand impotriva lor, dar de cele mai multe ori il ignoram. Cel putin in Romania nu cunosc sa se fi facut o analiza de specialitate asupra dependentele religioase. Explicatiile ar fi multe dar nu avem inca un cadru corect unde sa le abordam. Personal cred ca majoritatea explicatiilor pleaca de la premiza ca marturia noastra ar fi compromisa daca s-ar analiza acest fenomen. Mai bine il ignoram ca doar nu putem fi trasi la raspundere pentru ceea ce nu stim, nu?
Problema e ca din cand in cand figuri proeminente din lumea crestina – si nu ma refer doar la evanghelici – sunt acuzate de tot felul de nelegiuiri, de la furt pana la imoralitate. Cand se va analiza – daca se va analiza vreo data – fenomenul imoralitatii in randul clericilor vom ramane, probabil, socati de amploarea lui.
Pentru mine, capcanele religioase reprezinta o tema de studiu. Sunt socat de fiecare data de puterea devastatoare pe care o poate avea o dependenta religioasa. Prea multi pocaiti sunt dependenti de propria lor neprihanire, de asta nu merg bine bisericile noastre. Umblam cu nasul pe sus si ne credem mai buni ca altii. Noi suntem intr-un fel, ei sunt in alt fel. In consecinta, pe noi Domnul ne iubeste, pe ei nu. Noi suntem … dependenti de propria noastra neprihanire.
(Cazul 1)
Sora Maria (nume aleatoriu – caz real) a crescut intr-o familie de pocaiti conservatori. A fost invatata de mica cum trebuie sa se poarte o fata pocaita. Fusta lunga, batic, fara machiaje, fara frizuri si tot tacumul care insoteste astfel de invataturi. A incasat-o rau pentru devierile de la “calea Domnului”, mai ales ca la adolescenta a inceput sa i se aprinda calcaile dupa baieti. Nu a putut sa-si canalizeze hormonii in directia corecta si, cum nu avea o relatie serioasa cu Dumnezeu si nici nu biserica, a inceput sa iasa cu baietii. Dupa un timp a plecat in Italia (?) la lucru … cu iubitul ei nepocait, bineinteles. Parintii ce sa-i mai faca, nu mai puteau sa-i faca nimic. S-au resemnat la gandul ca va fi oaia ratacita a familiei.
Intr-o Duminica, sora noastra s-a gandit sa de duca la biserica. Pesemne ca o samanta de Cuvant tot mai cauta sa rasara in inima ei. A intrat intr-o biserica penticostala de italieni si, stupoare, si-a dat seama ca nu are baticul la ea. Desi surorile din biserica respectiva nu purtau batic ea si-a adus aminte de ceea ce ii spuneau parintii: “atunci cand intri in Casa Domnului trebuie sa ai capul acoperit”. Un puternic sentiment de rusine a cuprins-o si pacatul neacoperirii capului i-a impovorat inima…
Este unul dintre multele exemple pe care le-as putea aduce pentru a evidentia capcanele dependentelor religioase. Sa-ti fie rusine ca nu ai batic, dar sa nu-ti fie rusine ca traiesti in curvie. Sa-ti fie rusine ca nu respecti o porunca culturala, dar sa nu-ti fie rusine ca ai calcat a cincea porunca din Decalog. Sa-ti fie rusine ca te vad oamenii cu capul gol, dar sa nu-ti fie rusine ca te vede Dumnezeu cu sufletul gol. Sa-ti fie rusine ca ai inghit un tantar in vazul lumii, dar sa nu-ti fie rusine ca ai inghitit o camila acasa. Asa faceau si fariseii – exemplul desavarsit al dependetului religios.
Uneori ne pierdem in amanunte nesemnificative si uitam poruncile clare din Scriptura. Suntem niste chitibusari smecheri care selecteaza din Biblie ce vor ei pentru a-si sustine teoriile. Vedem paiele din ochii aproapelul nostru, dar nu vedem barna din ochiul nostru. Ii acuzam pe altii, ne scuzam pe noi si tot asa pana intr-o zi cand Dumnezeu va spune: “pana aici, dependentu-le!”
Dependentul religios nu este intersat de inima lui, ci doar de ceea ce cred oamenii despre el. Construirea unei imagini de “om sfant”, de “maestru spiritual” este dezideratul pe care cauta sa-l implineasca cu orice pret. Isi sacrifica familia, serviciul, sanatatea si tot ce are ca sa-i faca pe cei din jurul lui sa creada ca el e un om neprihanit … un dependent de propria lui neprihanire.
Cat de personal trebuie sa fie facebook-ul? ianuarie 9, 2012
Posted by laurentiu balcan in Sa bata clopotul..., Suparari.20 comments
Sunt de moda veche!
Recunosc si nu mi-e rusine.
Depun eforturi substantiale ca sa tin pasul cu evolutia si sa fiu cat de cat relevant pentru generatia actuala. Dumnezeu m-a chemat si pentru generatia de astazi nu doar pentru cea de ieri, care venea cu Biblia sub brat la Biserica si socializa in jurul unei cani de ceai si al unui borcan cu dulceata de cirese.
Ca trebuie sa socializam este un dat, un imperativ, dar nu cred ca trebuie sa mai argumentam ca, in ciuda cailor nebanuite de socializare virtuala, generatia de azi este profund nesocializata. Avem multi prieteni, dar nu-i cunoastem, avem multe evenimente la care dam like, dar nu participam la ele, afisam multe poze, dar nu transmitem nimic, publicam citate care mai de care mai interesante, dar nu credem in ele, cautam si nu gasim, zambim, dar de fapt plangem si strigam dupa prieteni, dar nimeni nu ne asculta pentru ca astazi toti vorbesc, dar prea putini asculta.
Facebook-ul este revolutionar, ce mai la deal la vale. Pentru unii, facebook este, probabil, singurul mod prin care pot fi vizibili si se pot face auziti. Este casa lor. Sunt dependenti de el. Adorm pe facebook si se trezesc pe facebook pentru ca sunt prinsi intr-o goana nebuna dupa sens si implinire personala. Daca facebook ar fi un duh, numarul posedatilor ar fi inimaginabil. Impactul comunicarii virtuale, golita de interactiune personala este devastator pentru omul creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.
NU cred ca facebook-ul trebuie sa fie prea personal. Este drept ca suntem intre “prieteni”, dar totusi. Sunt anumite lucruri care ar trebui sa ramana personale, ale mele. Nu orice poza poate fi postata pe facebook si nu orice ne trece prin minte poate fi afisat pe wall. Azi, de exemplu, o iubesti pe Maria si afisezi poze sarutandu-te cu ea, peste o luna o iubesti pe Marta si, dupa ce stergi pozele in care o saruti pe Maria – ca sa nu se bata cele doua surori - afisezi pozele in care o saruti pe Marta. Dincolo de chestiunea morala a permisivitatii sarutului, care este una foarte serioasa (v-am spus ca sunt de moda veche…) , mi se pare penibil pentru un pocait sa-si afiseze colectia in care si-a exersat arta fireasca a sarutului.
Pentru pastori, facebook-ul poate fi ca o emisiune de stiri. Cred ca trebuie sa profitam de asta. Fara sa vrei afli ce le trece prin cap enoriasilor si iti vine sa-ti faci cruce, dar discret ca sa nu te ia in colimator Ionescu. Te crucesti de pozele pe care si le afiseaza uneori la avatar “fratii”. Muschi la vedere, masini lustruite bine, zambete lascive si freze cat mai gelate. Fara nicio jena se afiseaza in public – pardon, intre prieteni – strangand in brate fete cu care nu se vor casatori, dar strigand in gura mare ca ei, de fapt, fac lucrarea Domnului … sa-l iubeti pe aproapele tau ca pe tine insuti, nu? Ce sa mai spun de unele “surori”? Daca merg la coafor pun poze de la coafor, daca merg la pedichiura ne fac o poza cu unghia de la piciorul mare, daca merg la plaja se asigura ca lumea – scuze, prietenii – ii vad costumul de baie si conditia fizica buna, iar daca merg la Biserica, neaparat trebuie fotografiata in corul de tineri, ca sa li se dea tag si like.
Nu mai zic nimic de status-uri ca ai impresia ca Cioran la puterea a doua a inviat si un duh de sinucidere pluteste pe tastaura. Atata tristete, dezamagire, ratacire si intuneric nu iti este dat sa vezi nici intr-un azil de batrani. Si cand ma gandesc ca tineri de 15 ani isi pierd cheful de a trai si isi afiseaza lehamitea de viata pe wall nu ma pot intreba – enervat la culme – unde Doamne iarta-ma este Biserica?
Facebook-ul este si un camp de vanatoare, eu nu ma indoiesc de asta. Aici isi cauta masculii partenerele si tot aici isi desfasoara femelele jocul. In jocul acesta, vechi de cand e omul, este drept ca se mai strecoara si intrusi – foarte multi pedofili isi agata vanatul de pe facebook si foarte multi curvari isi aleg partenerii tot de pe facebook – pentru ca semnalele sunt prea personale. Vanatorii sunt antrenati to seek and kill, este drept, dar vanatul trebuie antrenat sa se ascunda. De ce sa iesim in public cu lucruri care ar trebui sa stea in spatele monitorului?
Facebook-ul nu ar trebui sa fie prea personal pentru ca, in realitate, nu este asa. Oricine se pricepe cat de cat la calculatore poate accesa poze sau fishiere despre care noi credem ca sunt personale. Se pare ca datele noastre personale nu sunt chiar asa de personale cum avem impresia si nu exista la ora actuala niciun sistem care sa-ti garanteze protectia totala a datelor personale.
Raman, totusi, la parerea ca cea mai buna metoda de socializare ramane tot ceaiul si borcanul cu dulceata … de cirese.
5 carti care m-au impresionat in 2011 ianuarie 6, 2012
Posted by laurentiu balcan in Recomandari.7 comments
1. Masura credintei, de Philip Yancey
O colectie de mesaje – prezentate de Philip Yancey in diferite zone ale globului si cu diferite ocazii – ce te poarta printr-o varietate interesanta de sentimente si idei care, in cele din urma, iti vor contura o perspectiva extraordinara asupra harului.
2. Costul uceniciei, de Dietrich Bonhoeffer
Este una dintre cartile pe care ar trebui sa le citim in fiecare an. Bazata pe predica de pe munte, Costul uceniciei te ajuta sa patrunzi in profunzimea harului costisitor, a lepadarii de sine si a urmarii lui Hristos.
3. Daruind vei dobandi, de Nicolae Steinhardt
O carte incantatoare, chiar daca este scrisa de un calugar ortodox. Prefer sa ma delectez cu scrieri calugaresti decat sa-mi pierd vremea cu teoriile perfectionistilor neoprotestanti. Prefer sa citesc ceva cu care nu sunt intru-totul deacord decat sa-mi pierd vremea cu teoriile inchizitorilor morali, care urla si spumega ca daca nu credem ce spun ei suntem pierduti.
4. Despre frumusetea uitata a vietii, de Andrei Plesu
Cartea este, in esenta, o colectie de articole pe care Andrei Plesu le-a scris pentru diferite publicatii. Cartea ne ajuta sa vedem dincolo de balastul care ne impovareaza viata si sa apreciem frumusetile uitate ale vietii. In stilul caracteristic, Andrei Plesu ne spune ca viata este, totusi, frumoasa.
5. Pavel, Duhul si poporul lui Dumnezeu, de Gordon Fee
O prezentare inedita a lucrarii Duhului bazata exclusiv pe scrierile apostolului Pavel. Este una dintre cartile de care avem nevoie pentru a intelege vasta lucrare a Duhului in vremurile noastre.
Tanjirea dupa Dumnezeu ianuarie 5, 2012
Posted by laurentiu balcan in Recomandari, Reforma crestina.1 comment so far
Tanjirea dupa Dumnezeu, carte aparuta in 2009 la Editura Casa Cartii Oradea este una dintre cele mai bune carti pe care le-am citit – ma rog, mai am putin si o termin – in ultima vreme pe subiectul devotiunii crestine. Avandu-i ca autori pe Richard Foster si pe Gayle Beebe, cartea abordeaza lupta sufletului omenesc pentru a experimenta iubirea lui Dumnezeu. Este una dintre cartile cu care se merita sa-ti incepi anul.
Iata un citat aleatoriu…
“Descoperirea unei vieti echilibrate inseamna gasirea adevaratei surse a fericirii noastre in Dumnezeu. Inseamna cunoasterea faptului ca viata noastra trebuie sa se conecteze la Dumnezeu daca vrem sa ne angajam in acele activitati care atribuie semnificatie maxima existentei noastre. Inseamna supunearea noastra fata de un proces care ia timp si se deruleaza pe perioada intregii vieti…” (pag. 53)
Dobandeste intelepciune! ianuarie 2, 2012
Posted by laurentiu balcan in Meditatii, Scriptura.5 comments
Pe cand era Solomon un tanar neincercat, Dumnezeu i se reveleaza si ii face o propunere extraordinara: cere ce vrei sa-ti dau (1Imparati 3:5). Putea sa ceara tot ce ravnesesc oamenii de cand e lumea: putere, bani, faima, femei si cate si mai cate, dar tanarul Solomon, surprinzator, cere intelepciune. Cererea aceasta il impresioneaza pe Dumnezeu, ca si cum nu s-ar fi asteptat la asa ceva si ii ofera lui Solomon Intelepciunea … dar si ceva pe deasupra.
Ne este greu sa constientizam nevoia noastra de intelepciune (probabil ca ne credem deja posesorii ei) si ne este si mai greu sa luptam pentru a o obtine. Actionam de prea multe ori pripit, hazaradat si intr un mod gresit, ceea ce ne afecteaza pe noi dar si pe cei din jurul nostru.
Avem nevoie de intelepciunea care vine de sus!
“Dobandeste intelepcine, dobadeste pricepere; nu uita cuvintele gurii mele si nu te abate de la ele. N-o parasi si ea te va pazi; iubeste-o si te va ocroti! Iata inceputul intelepciunii: dobandeste intelepciunea si cu tot ce ai, dobadeste priceperea. Inalat-o si ea te va inalta; ea va fi slava ta daca o vei imbratisa.” (Proverbe 4: 5 – 8)
Dobandeste intelepciunea! Bun, dar cum?
“Fiule, daca vei primi cuvintele mele, daca vei pastra cu tine invataturile mele, daca vei lua aminte la intelepciune, si daca-ti vei pleca inima la pricepere; daca vei cere intelepciune si daca te vei ruga pentru pricepere, daca o vei cauta ca argintul, si daca vei umbla dupa ea ca dupa o comoara, atunci vei intelege frica de Domnul si vei gasi cunostinta lui Dumnezeu. Caci Domnul da intelepciune; din gura Lui iese cunostinta si pricepere.”(Proverbe 2: 1 – 6)
Sa cautam intelepciunea in cuvintele lui Dumnezeu.
Sa ne rugam pentru intelepciunea care vine de sus cu credinta.
Sa ne ordonam prioritatile intr-un mod corect, caci intelepciunea nu e “pară mălăiață în gura lui nătăfleață”.
Sa devenim mai intelepti prin harul lui Dumnezeu si prin revarsarea Duhului in vietile noastre.
Sa traim cu teama sfanta, caci in sfintenie gasim intelepciunea lui Dumnezeu.
Ea (intelepciunea) va fi slava noastra daca o vom imbratisa.
La multi ani, dragi cititori decembrie 31, 2011
Posted by laurentiu balcan in Diverse....2 comments
“… ceea ce dorim sa cunoastem contureaza ceea ce ajungem sa iubim, iar ceea ce iubim influenteaza ceea ce ajungem sa cunoastem.” (Bernard de Clairvaux)
