Laurentiu Balcan


Scrie un comentariu

Ce inseamna a aduce roada pentru Dumnezeu

Ca slujitori ai lui Dumnezeu, le-am spus oamenilor, de multe ori, ca un crestin care nu aduce roada pentru Dumnezeu nu este crestin cu adevarat. Desi nu am definit foarte clar ideea de roada, am lasat sa se inteleaga ca a aduce roada inseamna a conduce pe cineva la mantuire. In multe medii evanghelice, multiplicarea este privita ca o conditie nerostita a mantuirii. Ce folos sa fii mantuit daca tu nu aduci pe nimeni la mantuire? Cliseele au fost enuntate cu mare repeziciune si am ajuns sa acceptam niste supozitii ca adevar absolut. I-am facut pe oameni sa se invinovateasca, pentru a-i determina sa mantuiasca pe cineva, sa se multiplice si sa aduca, pana la urma, roada. Le-am spus ca daca fiecare crestin ar aduce pe cineva la mantuire, in cativa zeci de ani lumea ar fi plina de crestini. Ecuatia este destul de simpla: 2 aduc 4; 4 aduc 8; 8 aduc 16; 16 aduc 32 si asa mai departe.

Dar este aceasta ecuatie biblica?

Desi a aduce roada inseamna si a conduce pe cineva la mantuire, rodirea, in sens biblic, nu inseamna doar asta. Mantuirea oamenilor – rodirea! – este un rezultat al lucrarii intregii Biserici, este lucrarea intregului Trup. Biserica este cea care se inmulteste, cu ajutorul Duhului Sfant (Fapte 9:31). Daca eu imi trec in agenda personala noile achizitii de suflete, nu am inteles ideea de roada biblica. Daca ne uitam cu atentie in Noul Testament, contabilizarea sufletelor mantuite are de-a face cu intreaga Biserica, nu cu indivizii care predica Evanghelia. Pavel nu era interesat de cifre, uitase chiar si pe cine a botezat, iar in 1Corinteni 3:6 spune: “Eu am sadit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a facut sa creasca”. Ei au inteles ca daca cineva se pocaieste, aceasta este lucrarea harului divin si este modul prin care Biserica se multiplica.

Trebuie sa renuntam la concursul de a castiga mai multe suflete decat ceilalti – si, vai Doamne!, cata competitie denominationala exista intre noi (noi suntem mai multi decat voi, deci mai veridici; ei nu s-au mai inmultit dupa revolutie, deci sunt pe moarte; noi avem botezuri in fiecare an, deci suntem in har; ei se inmultesc rapid pentru ca nasc mai multi copii, deci sunt penticostali. Si am putea continua…) – si sa cautam ca Biserica lui Hristos sa se multiplice. Altfel, vom avea multe convertiri artificiale, dar Biserica nu se va multiplica. Nu va rodi.

Oare la ce se refera Domnul Isus Hristos, in Pilda semanatorului, cand vorbeste despre pamantul bun care aduce roada?

In pilda semanatorului, Isus lasa sa se inteleaga – sau cel putin asa ni se pare noua – ca exista, totusi, si inimi bune, gata sa primeasca Cuvantul si sa aduca roade bune. Dar daca ne uitam cu atentie in Cuvantul lui Dumnezeu vedem ca nu exista inima omeneasca buna. Domnul Isus spune “…nimeni nu este bun, decat Unul Singur: Dumnezeu.”(Marcu 10:18) Iar cand Mantuitorul spune ce iese din inima omului, El enumera numai pacate si faradelegi, nimic bun (Matei 15:19). Inima noastra este “nespus de inselatoare si deznadajduit de rea” (Ieremia 17:9). Suntem rai si pacatosi si, cu toate acestea, ni se cere sa aducem roada buna.

 Cum vine asta?

 Recunoasterea rautatii proprii si primirea harului transformator este primul pas care schimba pamantul neroditor in pamant roditor. Doar omul care il aude pe Isus predicand si isi recunoaste neputinta si pacatosenia – Eu sunt, Doamne, pamantul neroditor si rau. Eu am inima ca un drum batatorit si ca o stanca. Inima mea e plina de spini si din cauza rautatii mele Tu nu poti rodi in mine – va aduce roada. Omul care se smereste primeste har. Omul care se pocaieste este transformat. Inima care se supune lui Hristos devine roditoare. Acesta este miracolul pocaintei crestine. Suntem rai, dar putem rodi pentru ca harul lui Dumnezeu lucreaza in noi.

 Nu putem interpreta pilda semanatorului altfel de cum o interpreteaza Mantuitorul. A aduce rod inseamna a intelege si a implini Cuvantul lui Dumnezeu (Matei 13:23). Celui ce are urechi sa auda Cuvantul – Matei 13:9 – i se va da intelegere ca sa priceapa ceea ce aude. Celui ce n-are urechi de auzit i se va lua chiar si intelegerea pe care i se pare ca o are (Luca 8:18). Pentru Isus a auzi nu inseamna doar a percepe niste sunete, niste mesaje inteligibile, ci inseamna a implini Cuvantul si a zidi valori spirituale pe ceea ce auzi (Matei 7:24). Cel care aude si face, aude cu adevarat. Cel care aude si nu face, de fapt nu aude cu adevarat. Provocarea lui Hristos este aceasta: esti tu gata sa implinesti ceea ce auzi? In functie de raspunsul la aceasta intrebare va depinde si rodirea noastra. Eu inteleg cu adevarat doar atat cat sunt dispus sa implinesc. Degeaba imi pulseaza capul de invatatura daca eu nu fac nimic cu ea, daca ea nu se reflecta in viata mea. Roditor este doar omul dispus sa inteleaga si sa faca tot ceea ce spune Domnul.

 In acest context, pilda talantilor (Matei 25:14-30) capata o noua perspectiva. Talantii despre care vorbeste Domnul nu se refera neaparat – dar uneori le include! – la daruri si inzestrari supranaturale pentru slujire, ci sunt moduri de intelegere si de aplicare a Cuvantului. Toi cei trei slujitori au primit intelegere, in functie de capacitatea lor de a auzi si de puterea de a implini. Cel care a primit cinci talanti, o masura mare de intelegere, aplica ceea ce intelege si, drept urmare, i se da si mai multa intelegere. La fel si cel care a primit doi talanti. Ei ajung foarte roditori pentru ca aplica ceea ce aud. Cel care a primit doar un talant nu face nimic cu el, nu aplica nimic. Isi ingroapa informatia in minte, o inabusa, o ascunde, o omoara si nu aduce niciun rod. Provocarea pildei nu este focalizata pe intrebarea: Doamne, eu ce daruri am primit? Ce inzestrari supranaturale am? Nu. Provocarea este aceasta: ce fac eu cu ceea ce deja am primit de la Dumnezeu? Ce fac eu cu informatia pe care am primit-o? In jurul acestei intrebari graviteaza intreaga discutie.

Implineste Cuvantul si vei fi roditor, ”pentru ca celui ce are i se va da si va avea din belsug; dar de la cel ce nu are, se va lua si ce are!”


49 comentarii

Scrisoare catre viitorul presedinte al Cultului Penticostal

Frate,

Nu ma adresez dumneavoastra cu apelativul de ‘’presedinte’’ si m-as bucura ca functia pe care o veti ocupa temporar sa nu va faca sa uitati ca sunteti doar unul dintre frati. Daca va considerati cumva mai marele nostru – risc cu care va veti confrunta, inevitabil, pentru ca diavolul va incerca sa va convinga ca sunteti mai marele Bisericii Penticostale – atunci aduceti-va aminte ca Domnul Isus Hristos va cere sa fiti cel mai umil dintre slujitori.

Nu stiu de ce v-au votat fratii pastori si delegati din Cultul Penticostal si nici nu prea ma intereseaza, dar trebuie sa stiti ca mandatul dumneavoastra este unul istoric. Aveti sansa sa faceti cu adevarat ceva remarcabil, care sa duca la reformarea Cultului Penticostal sau veti intra in istorie ca presedintele care a ingropat Cultul Penticostal din Romania.

Sunt 90 de ani de la infiintarea primei biserici penticostale in Romania, iar lucrul acesta nu reprezinta doar o mandrie institutionala, cat mai ales un semnal de alarma. Sunteti presedintele celei de a treia si a patra generatie de penticostali. Istoria noastra a fost mai mult decat tumultoasa si, in ciuda discursurilor triumfaliste, suntem obligati sa ne asumam esecurile. Da, Dumnezeu ne-a ajutat pana aici, dar de ce sa nu invatam din greselile noastre, sa ne pocaim de ele si sa punem vin nou in burdufuri noi, asa cum ne-a invatat Mantuitorul ?

Va veti confrunta cu o puternica ispita de a lupta pentru conservarea si consolidarea traditiei mostenite de cele trei generatii de penticostali. Vi se va spune ca doar intorcandu-va la origini veti retrai binecuvantarile trecutului. Veti fi ademenit sa instaurati religia vechilor penticostali, pentru ca, din pacate, o mare parte a pastorilor penticostali de astazi nu pot vedea dincolo de traditiile si legalismul care le sufoca sufletul. Veti fi tentat sa reproduceti – prin imitare ! – experientele trecute si veti omite sa faceti o analiza realista a prezentului si a situatiei in care ne gasim astazi ca organizatie. Veti fi ispitit sa va folositi autoritatea pentru a impune forme de manifestare legaliste si vi se va spune ca acesta este un mandat divin. Nu va lasati inselat. Nu exista mandate divine in conducerea organizatiilor omenesti. Nicio organizatie nu se poate dezvolta daca scopul ei ultim este conservarea trecutului. Folositi-va de trecut, invatati din el, dar nu ramaneti ancorat in trecut si in niciun caz sa nu respirati prin branhiiile spirituale ale inaintasilor nostri. Aceasta va fi cea mai mare ispita cu care va veti confrunta si, cu parere de rau va spun ca, probabil, nu o veti birui.

Va cer imperios sa va concentrati atentia asupra bisericilor mici – sub 100 de membri – si sa promovati slujitori pentru fiecare biserica locala. La ora actuala, bisericile mici – si de la sate, dar si de la orase – sunt intr-un pericol fara precedent si nu cred ca exista vreun plan de rezolvare a situatiei. Multe biserici mici doar lupta pentru a supravietui. Pe de o parte, foarte multi tineri intre 20 si 40 de ani sunt plecati din tara si pierdem, astfel, o intreaga generatie de potentiali slujitori. Pe de alta parte, slujitorii care au ramas – cei mai multi peste 60 de ani – promoveaza foarte rar slujitori tineri. Dar aici nu e vorba neaparat de promovare, e vorba de ucenicizare. Multi pastori nu au ucenici, nu sunt recunoscuti ca mentori spirituali, nu sunt exemple demne de urmat, iar autoritatea lor nu este data de slujirea lor, ci de functia lor. Este datoria dumneavoastra, frate, sa-i invatati ce inseamna un pastor – slujitor si cat este de importanta relatia mentor – ucenic pentru propasirea bisericilor locale. Dumneavoastra aveti ucenici, frate ? Credeti in puterea mentorarii ? Influenta dumneavoastra e data de carisma pe care o aveti sau de evlavia care va caracterizeaza ? Va intreb asta pentru ca, in caz contrar, viitorul nostru va fi extrem de tulbure. De fapt nu vom avea niciun viitor.

Va rog sa conduceti bisericile locale spre vindecarea de boala slavei desarte. Prea multe biserici locale depind de vedetele care le servesc, din cand in cand, predici bune si de artistii care le incalzesc sufletul. Acestia isi fac o cariera pe seama naivitatii fratilor si a lipsei de slujitori din multe biserici locale. Cele mai multe biserici fac intalniri de evanghelizare doar cu invitati, pentru ca nu pot sa evanghelizeze singure. De unele singure sunt incapabile sa cheme oameni la mantuire. Impactul lor este artificial, periculos si inselator. Daca prin harul Domnului se vor pocai oameni, acestia vor constata, dupa plecarea evanghelistilor si a cantaretilor, ca biserica in care s-au pocait nu le poate oferi o minima hrana spirituala. Frate, nu avem slujitori ! Suntem intr-o criza ingrijoratoare de oameni duhovnicesti care sa slujeasca bisericile noastre. Este datoria dumneavoastra sa schimbati situatia. Nu va puteti imagina ce impact veti avea in viata bisericilor penticostale, daca va veti propune ca fiecare biserica locala sa aiba proprii ei slujitorii, plini de Duh Sfant si de intelepciune. Nu spun ca va fi usor, sarcina aceasta va fi mai mult decat dificila, dar dumneavoastra aveti parghiile necesare ca sa puteti implementa astfel de proiecte cu impact national. Folositi-va de ele !

Nu am asteptari mari de la functia de presedinte al Cultului Penticostal, dar am asteptari mari de la fratele care ocupa functia de presedinte al Cultului Penticostal. Sper sa va iubiti fratii, sa le intelegeti nevoile si sa fiti gata sa ii slujiti. Sper sa va inconjurati de consilieri sinceri, sa fugiti de lingusitori, sa va feriti de fatarnicie si sa cautati unitatea Duhului. Sper sa-i respectati pe cei ce va critica si sa cautati consensul, nu compromisul. Sper sa fiti umil, intelept, plin de Duhul Sfant si cu teama de Dumnezeu. Sper sa aveti ochii mintii deschisi si urechile inimii deschise, pentru a fi un motivator puternic, un lider spiritual autentic, un om duhovnicesc cu influenta. Sper sa fiti un vizionar si ma rog ca Duhul Sfant sa va dea un puternic simt al anticipatiei.

Sper sa-mi fiti mai putin presedinte si mai mult exemplu de frate duhovnicesc.

Frate, eu sper.


Un comentariu

Sa ne dovedim vrednicia!

Cand suntem chemati de Dumnezeu la mantuire suntem chemati fara merite. Nu ne facem vrednici de nimic altceva in afara de moarte, pentru ca « plata pacatului este moartea ». Suntem chemati prin harul lui Dumnezeu si acceptam aceasta chemare prin credinta. Credinta materializeaza harul si il planteaza in solul inimii omenesti, sol pervertit de pacat, dar reinnoit acum prin prezenta Duhului Sfant in noi.

A crede ca am meritat, intr-un fel sau altul, chemarea la mantuire, datorita nu stiu caror virtuti personale este o forma de retard spiritual. Suntem complet nevrednici si neajutorati si il sfidam pe Dumnezeu pretinzand contrariul. Doar harul lui Dumnezeu ne smulge din pacatosenia noastra si ne aseaza in Hristos. Chemarea la mantuire este o manifestare supranaturala a gratiei divine si in ea ar trebui sa vedem macar o farama din maretia dragostei lui Dumnezeu. Dumnezeu ne cheama chiar daca nu meritam. Ne cheama doar pentru ca ne iubeste si ne doreste cu pasiune.

Dar chemarea – in ciuda nevredniciei – nu inseamna ca trebuie sa ramanem toata viata nevrednici. Apostolul Pavel ne spune in 2Tesaloniceni 1 :11 ca Dumnezeu vrea « …sa va gaseasca vrednici de chemarea Lui.» Nu suntem vrednici ca sa fim chemati, dar trebuie sa ne dovedim vrednici de a fi fost chemati. Trebuie sa ne aratam recunostinta fata de Cel care ne-a chemat si sa-i dovedim ca nu ne-a chemat in zadar si ca nu si-a irosit harul cu noi.

Dar cum ne dovedim noi vrednicia de a fi fost chemati ?

In 2 Tesalonicieni 1 :4-5, Pavel ne spune ca putem face asta prin statornicia noastra in incercari si prin credinta noastra, care trebuie sa mearga mereu crescand. Se pare ca pentru Pavel orice forma de stagnare spirituala – nu mai vorbim de cadere ! – este un mod de a ne dovedi nevrednici de a fi fost chemati. Nu exista alternativa pentru credinciosul care vrea sa traiasca pentru Dumnezeu, decat sa persevereze si sa devina matur in credinta. A te juca cu viata de credinta este sinucidere curata. Sufletul imaterial este unic si nu il poti asasina prin nepasare si prin renuntare la Dumnezeu. Ni se impune sa devenim oameni duhovnicesti, statornici, plini de credinta si har, pentru a ne dovedi vrednicia de a fi fost chemati. Doar in felul acesta Hristos va putea fi proslavit in noi.

Credinciosii din Tesalonic treceau prin grele incercari si au fost avertizati ca vor trece prin altele si mai grele. Pavel nu le promite iluzii desarte. Nu le predica o Evanghelie a prosperitatii materiale. Nu ii cheama sa faca declaratii de credinta prin care demonii care aduceau persecutia sa fie inlantuiti si trimisi in Adanc, inainte de vreme. Nu le promite vindecare si izbavire la comanda si nici nu le spune ca a fi crestin inseamna a fi scutit de suferintele inerente existentei omenesti. Dimpotriva, Pavel le spune ca « suntem randuiti » pentru suferinta si pentru necazuri.

In necazuri ne dovedim statornicia si credinta. Iar cand ne dovedim statornicia si credinta ne facem, de fapt, vrednici de chemarea Lui.

Gandindu-ma la miile de credinciosi care sufera persecutii in lume si care raman, totusi, credinciosi si statornici, nu pot sa nu ma gandesc la propria mea statornicie. Cum voi sta eu langa martirii lui Hristos, care nu si-au iubit viata, ci au ales moartea de dragul lui Hristos, cand eu ma clatin in fata micilor valuri care vin peste mine ?

Ei si-au dovedit vrednicia, acum e randul meu sa mi-o dovedesc.


Un comentariu

Emil Bartos – Rolul crestinului in diaspora – partea 2.1 De ce Penticostalii sunt mai multi…? (14 Februarie, 2014)

laurentiu balcan:

De ce Penticostalii sunt mai multi ca Baptistii sau Crestini dupa Evanghelie? (Emil Bartos)

Originally posted on agnus dei - english + romanian blog:

Cu multumiri fratelui Iosif Tatar pentru inregistrarea audio si http://www.fiti-oameni.ro pentru transferul in format video.
emil-bartosCiteste prima parte aici –

  1. Emil Bartos – Rolul crestinului in diaspora –  Recomandare de carti si Disputa dintre Martyn Lloyd-Jones si John Stott (14 Februarie, 2014)(1-16)
  2. Emil Bartos – Patru domenii in care se produc schimbari, cand te muti dintr-o tara intr-alta cu familia (14 Februarie, 2014)(16-39)
  3. Emil Bartos – Problemele Diasporei si Solutiile (14 Februarie, 2014)(39-83)

De ce Penticostalii sunt mai multi ca Baptistii sau Crestini dupa Evanghelie?

Sa stiti ca este un element distinctiv. Am fost intrebat deseori: De ce Penticostalii sunt mai multi ca Baptistii sau Crestini dupa Evanghelie? Fiind profesor la Institutul Penticostal 11 ani, predic foarte des in bisericile penticostale, am multi prieteni, colegi, mi-am facut o imagine dupa atatia ani. Si sunt cateva lucruri care  ar fi bine sa invete si fratii baptisti si fratii Crestini dupa Evanghelie…

View original 675 more words


Un comentariu

Balaurul din tine – meditatie de Richard Wurmbrand

Un rege intelept a intrebat pe un pictor renumit daca poate picta pentru el un balaur. Fericit sa-i slujeasca regelui, pictorul a raspuns:

- Desigur!

Apoi regele l-a intrebat:

- Dar ai vazut vreodata un balaur?

Pentru ca pictorul nu vazuse niciodata asa ceva, regele l-a sfatuit:

- Cauta intai sa vezi un balaur si dupa aceea picteaza-l.

Pictorul stia ca balaurii sunt figuri mitice si a cugetat la intelesul poruncii date de rege. S-a gandit: Regele a vrut sa spuna ca mai intai trebuie sa caut un om la fel de rau ca un balaur. Asa incat s-a dus din puscarie in puscarie, pana cand a intalnit un criminal fioros, a carui simpla prezenta inspira crima. S-a intors la rege si i-a spus:

- Sunt gata sa pictez. Am vazut un balaur.

Regele s-a interesat:

- Te atrage acest balaur?

- NU, a raspuns pictorul.

- Du-te inapoi si gaseste un balaur care mai curand te atrage decat te inspaimanta.

Dupa ani de meditatie, pictorul s-a intors la rege si a spus:

- Am gasit balaurul de care mi-ai vorbit in sanul meu. Este biata mea inima rea. O voi picta.

Si si-a facut autoportretul.

(Richard Wurmbrand, 100 de meditatii din inchisoare, Editura Stephanus, 1994, pag.155-156)


6 comentarii

Spune DA mersului la biserica

Omul are nevoie de discipline care sa-l pozitioneze corect fata de Dumnezeu si fata de semeni si, da, omul are nevoie sa mearga la biserica. Chiar daca multi oameni merg la biserica din pur ritual, tot e bine sa merga la biserica, pentru ca mersul la biserica NU dauneaza sanatatii spirituale.

A respinge Biserica pe motiv ca oamenii sunt neseriosi, nepocaiti, imaturi, neintelepti, barfitori, ca se uita chioras la tine si nu te prea baga in seama, ca fiecare individ e cu grupul lui, ca fratii sunt prea lumesti si prea preocupati de bani, ca surorile sunt cu nasul pe sus si rele la suflet este, in cele din urma, o dovada ca nu intelegem natura Bisericii si nici propriile noastre nevoi spirituale.

Realitatea spirituala este ca nu-l putem avea pe Hristos fara a-i avea si Trupul, Biserica. A pretinde ca ai o relatie serioasa si profunda cu Mantuitorul Hristos, dar fara sa fii interesat de Trupul Lui, de Biserica este un non-sens. Hristos nu poate fi despartit de Trupul Lui. Cand il primesc pe El, ii primesc si Biserica. Daca ii resping Biserica, il resping si pe El. Acesta este primul adevar care ar trebui sa ma scoata din casa si sa ma faca sa merg la Biserica.

Nu discutam acum despre adevarata Biserica. Consider ca pierdem prea mult timp judecand grupurile religioase si exactitatea lor doctrinara. Biserica este formata din toti oamenii rascumparati prin jertfa lui Isus Hristos, care au intrat intr-o stare de har prin credinta si care traiesc pentru a-L glorifica pe Dumnezeu, prin ajutorul Duhului Sfant prezent in ei. A te lipi de o astfel de comunitate nu este doar un privilegiu, este o datorie sfanta. Nu cred ca poti sa afirmi ca esti crestin si tu sa nu apartii de o comunitate formata din oameni rascumparati.

Crestinismul este o religie a comunitatii, a exterioritatii si a unitatii in diversitate. Accentul in crestinism este pus in primul rand pe grup, nu pe individ, pentru ca Hristos a venit sa rascumpere un popor, un neam sfant, o Biserica, o pluralitate de oameni din orice etnie. Accentul exagerat pus pe valoarea in sine a individului ne-a facut sa credem ca daca as fi fost singur pe lume, Hristos tot ar fi venit sa moara pentru mine, singurul om din lume. Ma indoiesc de asta si, oricum, discutia este puerila si absurda, din moment ce nu suntem singurii oameni din lume. Dumnezeu a iubit lumea – pluralitatea este evidenta aici! – si vrea sa ne eliberaze de duhul individualismului si egoismului spiritual, integrandu-ne intr-o comunitate. In crestinism eu nu ma gandesc doar la mine, ma gandesc si la ceilalti. Nu ma iubesc doar pe mine, imi iubesc si aproapele, ca pe mine insumi. Nu caut doar mantuirea mea, caut si mantuirea celorlalti. Acesta este al doilea adevar care ar trebui sa ma scoata din casa si ma faca sa merg la Biserica.

In bisericile evanghelice ii invatam pe oameni ca fiecare individ are rolul lui in angrenajul spiritual numit Biserica. Noi suntem incheieturi, tendoane si madulare in Trupul lui Hristos. Nu ne primim cresterea decat in masura in care ne lasam folositi de Hristos pentru a-si atinge scopurile. Nu putem sa facem ce vrem noi, pentru ca nu ne mai apartinem noua, ii apartinem Lui. Desavarsirea noastra este un proces care depinde de apartenenta la comunitate. Dumnezeu a randuit Biserica pentru desavarsirea sfintilor, pentru maturizarea lor. Acesta este al treilea motiv care ar trebui sa ma scoata din casa si sa ma faca sa merg la Biserica.

Eu nu pot sa devin ceea ce a intentionat Dumnezeu sa devin daca nu sunt responsabil fata de cineva, daca nu dau socoteala de viata mea spirituala. In Biserica veghem unii asupra altora si ne indemnam la pocainta si la fapte bune. Cine sa se roage pentru mine cand sunt cazut daca nu Biserica? Cine sa ma incurajeze cand sunt deprimat daca nu Biserica? Unde sa se manifeste darurile pe care mi le-a dat Duhul Sfant daca nu in Biserica? Iata al patrulea motiv pentru care ar trebui sa ies din casa si sa merg la Biserica.

Sa nu justificam lenea spirituala si lipsa de evlavie spunand ca mersul la Biserica nu este important si ca putem sta bine merci acasa cu burta la bec si sa fim, in acelasi timp, buni ucenici ai lui Hristos. Iar daca doriti si mai multe motive pentru care mersul la Biserica este important, va rog sa cititi Scriptura. Sunt destule versete care sa va convinga ca Dumnezeu vrea sa iesiti din casa si sa mergeti la Biserica. Asta daca vreti sa faceti ce spune EL.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 164 other followers